ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3082/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 25 martie

2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții B.J. și

B.D. au solicitat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii

judecătorești de distribuire parțială pronunțată de Tribunalul pentru

succesiuni și tutele a statului Vermont, Districtul Chittenden, extras nr.

31001, S.U.A.

Prin Sentința civilă

nr. 711 din 9 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea.

Această sentință a

fost desființată în apel, prin Decizia civilă nr. 327/2009 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă, ca urmare a necitării în cauză de către prima

instanță, în calitate de pârât, a lui N.G.S.B. Decizia menționată nu a fost

recurată.

În rejudecare,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 976/2010, a

admis cererea și a recunoscut pe teritoriul României hotărârea judecătorească

pronunțată în S.U.A.

În motivarea acestei

soluții, prima instanță de fond a apreciat că hotărâre judecătorească a

instanței străine constituie act jurisdicțional în sensul art. 165 din Legea nr.

105/1992, că aceasta este definitivă conform legii statului în care a fost

pronunțată, întrucât împotriva acesteia nu s-a exercitat nicio cale de atac, în

termenul legal, beneficiarii hotărârii neavând interes în acest sens, iar

pârâtul, legatar universal, deși a fost citat în cursul procedurii și i s-a

comunicat hotărârea, nu a înțeles să o conteste în termen.

Prin Decizia civilă

nr. 71A din 21 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat,

apelul formulat de pârâtul N.G.S.B., reținând, în esență, următoarele:

Prima critică

privește greșita apreciere de către prima instanță a legalității procedurii

desfășurate în fața Tribunalului Statului Vermont din S.U.A., apelantul pârât

susținând că nu a avut calitatea de parte în litigiu, că hotărârea a cărei

recunoaștere se solicită nu i-a menționat numele și nici nu i-a fost

comunicată.

Or, aceste chestiuni

au fost dezlegate cu caracter irevocabil prin Decizia civilă nr. 327A din 25

mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pronunțată în

primul ciclu procesual în prezenta cauză, devenită irevocabilă prin nerecurare,

care a statuat că apelantul pârât din cauza de față a fost citat în calitate de

parte în procesul finalizat în S.U.A., iar hotărârea i-a fost comunicată, fără

ca acesta să formuleze recurs.

Instanța de apel a

examinat astfel aspectul în litigiu și a conchis în sensul arătat, iar

apelantul pârât N.G.S.B. nu a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 327/2009,

pentru a combate cele reținute de Curtea de Apel, astfel încât statuarea

instanței a intrat în puterea lucrului judecat.

În consecință, în mod

corect a reținut tribunalul că problema legalității procedurii desfășurate în

fața instanței străine nu mai poate fi examinată în acest stadiu al procedurii

de recunoaștere, criticile apelantului pârât legate de aceste aspecte fiind

astfel nefondate.

A mai reținut curtea

(deși nu acesta este argumentul determinant, ci acela expus mai sus), că, deși

a susținut prin apel împrejurarea că adresa la care se pretinde a i se fi făcut

comunicarea hotărârii, în Paris, Franța nu este adresa sa (Dosarul nr.

11844/3/2008 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă), apelantul

pârât nu a arătat prin actele depuse la dosar care ar fi fost la acel moment

domiciliul sau reședința sa și nu a administrat niciun mijloc de dovadă cu

privire la această împrejurare de fapt.

Prin prisma acestei

constatări, în sensul că apelantului pârât i-a fost comunicată hotărârea a

cărei recunoaștere se solicită în cauza de față, în mod temeinic a considerat

tribunalul că susținerile referitoare la întinderea și valabilitatea legatului

al căror beneficiari sunt reclamanții intimați puteau fi valorificate exclusiv

în căile de atac prevăzute de legea străină pentru hotărârea în discuție, căi

de atac de care apelantul pârât nu s-a prevalat.

Cu privire la

omisiunea primei instanțe de a examina două hotărâri penale invocate de

apelantul pârât și care ar privi demersurile inițiate de reclamanții intimați

din speță în scopul anulării certificatului de moștenitor emis în beneficiul

apelantului, curtea constată că aceste înscrisuri nu prezentau relevanță în

procedura pendinte, care nu permite examinarea de către instanța română a

temeiniciei hotărârii instanței străine, ci exclusiv a cerințelor formale

prevăzute de Legea nr. 105/1992, menționate pe larg în hotărârea apelată.

Or, chestiunea

valabilității legatului cu titlu particular al cărui beneficiar este apelantul

pârât excede limitelor între care se circumscrie competența instanței învestită

cu cererea de recunoaștere a efectelor hotărârii străine.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelantul pârât N.G.S.B.

pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8

și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că instanța de apel a soluționat apelul cu încălcarea

flagrantă a dreptului său la apărare - avocatul V.Ș. fiind în imposibilitate de

prezentare la proces - fapt dovedit cu toate actele de la dosar, iar cererea de

"repunere pe rol a cauzei și soluționarea ei cu prezența tuturor

părților" a fost total ignorată de instanță.

Instanța le apel

evită a analiza și verifica motivele de apel, limitându-se la a copia sentința

de fond cu toate greșelile și inexactitățile ei, prin raportare la puterea de

lucru judecat a Deciziei civile nr. 327/2009.

Eronat se reține în

decizia recurată că apelantul pârât din cauza de față a fost citat în calitate

de parte în procesul finalizat în S.U.A., iar hotărârea i-a fost comunicată,

fără ca acesta să formuleze apel, deși s-a dovedit cu actele de la dosar depuse

de soții B., că recurentul a aflat de această hotărâre a Tribunalului Vermont -

abia când, la Judecătoria sectorului 5, soții B. l-au chemat în judecată pe

N.G.S.B. pentru anularea certificatului de moștenitor, obținut în România, ca

succesor universal testamentar a lui S.P.

Principalul argument

invocat în primul motiv de apel este faptul neintroducerii în proces, al

necitării pe tot parcursul acestuia a executorului testamentar american, D.B.,

căruia nu i-a fost necomunicată nici hotărârea.

Legea americană

statuează necesitatea unei dovezi din care să rezulte clar că citația sau

comunicarea respectivă a ajuns efectiv în mâna destinatarului.

Recurentul nu este în

culpă pentru neatacarea în S.U.A. a acestei hotărâri, astfel încât în mod

greșit instanța a considerat că recurentul nu a făcut recurs contra hotărârii

din Vermont.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a

reținut, în considerarea nedeclarării căii de atac a recursului, existența

puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 327/2009 a Curții de Apel București,

secția a V-a civilă, sub aspectul analizării de către instanța de apel, în

primul ciclu procesual, a procedurii de judecată desfășurată în fața instanței

americane.

Această apreciere

este greșită, deoarece prin Decizia civilă nr. 327/2009 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare deoarece

prima instanță s-a pronunțat în lipsa pârâtului N.G.S.B., care nu a fost citat

în cauză.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel, chiar în analiza calității

procesual active a apelantului N.G.S.B., nu putea să dea nicio dezlegare asupra

aspectelor de fond ale cauzei, cât timp constatase că judecata nu se realizase

într-un cadrul procesual corect stabilit, astfel încât considerentele hotărârii

exced dispozitivului, chiar dacă prin dispozitiv prima instanță de fond s-a

pronunțat și asupra excepției calității procesual active.

Împotriva acestei

decizii, nelegală sub aspectul mai sus arătat, pârâtul N.G.S.B. nu avea interes

să formuleze apel, deoarece soluția îi era favorabilă, cauza fiind trimisă spre

rejudecare în contradictoriu cu această parte, sub toate aspectele, rejudecarea

realizându-se în acest mod, astfel cum reiese din Sentința civilă nr. 976/2010

a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Cu toate acestea,

instanța de apel a făcut o motivare contradictorie, reținând, pe de o parte,

existența puterii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, realizând și o

motivare subsidiară pe aceleași aspecte asupra cărora a apreciat că există

putere de lucru judecat.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că nu a avut loc o motivare corespunzătoare a apelului,

deoarece nu este clar dacă instanța de apel a înțeles să analizeze criticile

din apel sau a înlăturat analizarea acestora ca urmare a reținerii existenței

puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 327/2009 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă.

În această situație,

apare ca fondată critica privind motivarea în mod contradictoriu a deciziei

recurate, care face imposibil controlul de legalitate, argumentarea realizată

de către instanța de apel, datorită caracterului său neclar, echivalând cu

necercetarea fondului, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., în temeiul căruia recursul urmează a fi admis, casată

decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de apel.

În raport de această

dezlegare dată prezentului recurs, Înalta Curte consideră că nu se mai impune

analizarea celorlalte critici care privesc aspectele referitoare la legalitatea

procedurii de obținere a hotărârii judecătorești a cărei recunoaștere se

solicită în prezenta cauză, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia

rejudecării. De asemenea, criticile privind nerespectarea dreptului la apărare

al recurentului, au rămas fără obiect, prin casarea deciziei cu privire la care

se invocă această încălcare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul N.G.S.B. împotriva Deciziei nr. 71A din 24 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 mai 2012.

Procesat

de GGC - CT