ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4085/2009

HOTĂRÂRE
08.12.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4085/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1280 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul Ș.I. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) raportat la art. 78 C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 și 35 C. pen. s-a dispus contopirea restului de pedeapsă neexecutat, de 968 zile, din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 598/2003 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6053/2003 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cu pedeapsa de 11 ani închisoare.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 27 august 2007, Conducerea Penitenciarului București - Rahova a sesizat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orelor 15,30, s-a efectuat o percheziție la camera x, ocazie cu care au fost surprinși deținuții M.E.L. și Ș.I. ce porționau o substanță de culoare maronie.

Fiind supuse analizei de laborator, s-a stabilit că prima probă de 0,19 grame pulbere conține heroină, iar următoarele probe găsite la locul faptei (o seringă, o punguță sigilată la capăt conținând o substanță vegetală de culoare maro și o substanță de culoare maro aflată într-o cutie de tablă tip A.) nu conțin substanțe stupefiante sau psihotropice supuse Legii nr. 143/2000.

S-a mai reținut că la controlul cambuzei, în colțul cel mai îndepărtat, gardienii au găsit mai multe rondele din plastic, o forfecuță de manichiură și un telefon mobil, iar din modul cum erau împrăștiate gardienii au tras concluzia că au fost aruncate pentru a nu fi văzute la control.

Pe baza sesizării penitenciarului, raportului de constatare tehnico-științifică, raportului întocmit de gardienii penitenciarului și depozițiilor martorilor M.V., B.M., L.C., I.G.A., C.R.E., V.N., T.V., C.G., Ș.W. și M.E.L. (acesta din urmă scos de sub urmărirea penală pentru art. 2 alin. (2) din aceeași lege) s-a reținut vinovăția inculpatului Ș.I., în sensul că acesta a deținut heroina găsită cu ocazia percheziției.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 85A din 17 aprilie 2009, pe baza acelorași probe, a admis apelul formulat de inculpat, a desființat, în parte, sentința penală și rejudecând pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.I. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că din declarațiile martorilor L.C., I.G.A., C.R.E., V.N., T.V., C.G. și Ș.W., deținuți în camera nr. x a Penitenciarului Rahova, nu se poate stabili cui aparțineau drogurile.

S-a mai constatat că nici declarațiile martorilor B.M. și M.V., gardieni în cadrul penitenciarului, nu îl indică pe inculpatul Ș.I. ca autor al vreunei infracțiuni și nu s-a administrat nici o probă că drogurile aparțineau inculpatului. Mai mult, raportul întocmit de gardieni conține contradicții și oricum rezultă din conținutul raportului că persoana care a tăiat rondelele de plastic a fost martorul M.E.L., iar nu inculpatul Ș.I.

În concluzie, instanța de apel a constatat pe baza probelor administrate că nu se poate stabili situația de fapt exactă, deși cercetarea judecătorească s-a desfășurat cu respectarea principiului nemijlocirii și al aflării adevărului, motiv pentru care vinovăția inculpatului Ș.I. nefiind dovedită s-a dispus achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru greșita achitare a inculpatului, învederând că din coroborarea probelor analizate se desprinde concluzia că inculpatul a fost acela care la data de 27 august 2007 a deținut și porționat cantitatea de 0,19 gr heroină, impunându-se casarea hotărârii recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în cauză, rezultă că într-adevăr, la data de 27 august 2007, s-a efectuat o percheziție la camera x, în cambuza de alimente, ocazie cu care s-a descoperit, printre altele, cantitatea de 0,19 grame heroină.

La locul faptei au fost prezenți mai mulți deținuți, care au fost audiați, iar gardienii au întocmit un proces-verbal (dosarul de urmărire penală) în care se menționează persoanele aflate în cambuza de alimente, ce obiecte au fost găsite și ridicate. În cuprinsul procesului-verbal se mai menționează că s-a procedat și la efectuarea de înregistrări audio-video, ocazie cu care au fost surprinse și imagini.

Deși a fost solicitată înregistrarea video efectuată cu ocazia percheziției camerei x din data de 27 august 2007, s-a comunicat că o astfel de înregistrare nu există.

Din raportul înaintat conducerii Penitenciarului Rahova (dosarul de urmărire penală) de către gardianul M.V. rezultă că inculpatul Ș.I. avea în mână un telefon mobil și un cuțit confecționat artizanal pe care le-a aruncat sub un raft, fără a se preciza dacă inculpatul a fost surprins că deținea și heroina.

Raportul întocmit de agentul șef B.M. (dosarul de urmărire penală) gardian la Penitenciarul Rahova indică persoanele prezente în momentul percheziției, poziția în care se aflau, ce obiecte au fost ridicate, iar cu privire la inculpatul Ș.I. se face doar mențiunea că stătea în poziția ghemuit, lângă rafturi, la fel ca și deținutul M.E.

Audiați în calitate de martori, B.M. (dosarul parchetului și din dosarul instanței) și M.V. (dosarul de urmărire penală și din dosarul instanței) aceștia au menționat, la fel ca și în rapoartele întocmite, că inculpatul Ș.I. s-a aflat în cambuză, alături de alte persoane, iar în momentul în care au intrat deținutul L.C. i-a atenționat pe ceilalți deținuți, iar Ș.I. a aruncat un telefon mobil.

Martorii M.E.L. (filele din dosarul de urmărire penală și din dosarul instanței), L.C. (dosar urmărire penală, respectiv din dosarul instanței), C.G. (filele dosar urmărire penală și dosar instanță), Ș.W. (filele dosar urmărire penală și dosar instanță), C.E. (filele dosar urmărire penală și dosar instanță), V.N. (filele dosar urmărire penală și fila dosar instanță), T.V., nu au indicat cui aparțineau drogurile găsite cu ocazia percheziției efectuate, nici unul dintre aceștia nu l-a menționat pe inculpatul Ș.I. ca deținător de droguri.

Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului nu a fost dovedită, probele administrate și analizate mai sus nu au evidențiat că inculpatul a fost acela care ar fi deținut fără drept cantitatea de 0,19 gr heroină, motiv pentru care recursul declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este fondat.

De altfel, în concordanță cu soluția adoptată de Curtea de Apel București au fost și concluziile reprezentantului Ministerului Public, în concluziile puse cu ocazia judecării apelului, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât eventualele indicii ce rezultă din probe nu pot fi valorificate ca temeiuri ale condamnării inculpatului.

În consecință, hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, drept urmare recursul declarat va fi respins, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul Ș.I.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 decembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3823/2012
izare ce a fost înregistrată la Serviciul Teritorial București. În prezența martorului asistent L.C., inculpatul N.M.F. a fost percheziționat corporal, ocazie cu care asupra sa a fost găsită o punguță din plastic ce conținea o substanță ca
ÎCCJ 2010-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2580/2010
a pentru care este cercetată în prezenta cauză. De asemenea, Curtea a constatat că, în mod legal, instanța de fond a reținut că inculpatul P.R.T.T. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnat
ÎCCJ 2008-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2008
cantitate de droguri predată de acesta la ieșirea din bloc, investigatorului sub acoperire, care la rândul său a introdus-o în plicul sigilat care poartă nr. de identificare 13364 – tip MAI. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 33
ÎCCJ 2010-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2010
domiciliară, organele de poliție au observat că B.E.C., concubina inculpatului ținea în mână un portofel pe care a încercat să-l arunce. La verificarea acestui portofel s-au găsit în interior 59 punguțe ce conțineau o substanță pulverulentă
ÎCCJ 2009-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2009
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.F.D., la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute
Sursă