ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3929/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul C.I., ecidivist pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 9 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de 24 ore reținere preventivă de la 26 octombrie 2007 la 27 octombrie 2007.

În baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat un briceag cu buton prevăzut cu o lamă metalică cu lungimea de 10,5 cm și lățimea de 2,3 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș.

A constatat că partea vătămată Ș.I nu s-a constituit parte civilă.

În baza dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la 1443 RON cheltuieli de spitalizare către partea civilă S.M. C.M., județul Argeș.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 2.100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 667/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În esență, actul de sesizare al instanței a reținut că la data de 26 octombrie 2007, inculpatul C.I. a lovit pe partea vătămată S.I. cu un corp tăietor înțepător producându-i leziuni traumatice grave care i-au pus viața în pericol.

Împotriva sentinței au formulat apel parchetul și inculpatul, aducând critici atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.

Așadar, inculpatul intră sub incidența dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ce sancționează omorul deosebit de grav, comis de o persoană care a mai săvârșit un omor.

În al doilea rând, parchetul a apreciat că instanța a dedus greșit din pedeapsa aplicată perioada reținerii, considerând că au fost computate de fapt, 2 zile, respectiv 26 și 27 octombrie 2007, în loc de 24 de ore cum era normal.

Pe de altă parte, inculpatul a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată de prima instanță este foarte mare, având în vedere circumstanțele concrete în care s-a produs fapta.

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 29/A din 23 februarie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva Sentinței penale nr. 32 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1317/109/2008.

A desființat în parte sentința penală.

A înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A constatat că prin încheierea pronunțată la data de 16 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe apelantul inculpat C.I., fiul lui G. și N., la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpat pe care l-a obligat la 1185 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON onorariu parțial avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției și 85 RON contravaloare expertiză psihiatrică.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Curtea a apreciat apelul parchetului ca fiind întemeiat. Astfel s-a reținut din fișa de cazier aflată la dosar că într-adevăr, în timpul minorității, inculpatul a fost sancționat cu măsura educativă a internării într-o școală specială de muncă și reeducare pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă și omor deosebit de grav incriminate de art. 182 alin. (1) C. pen. și art. 174, 176 lit. a) C. pen.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 53 din 7 noiembrie 1993 pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul a fost condamnat din nou la 9 ani închisoare pentru tentativă de omor incriminată de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., rămânându-i de executat din această pedeapsă 452 zile de la data când a fost liberat condiționat, respectiv 14 martie 2001. Această din urmă condamnare atrage starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că în mod corect instanța, prin încheierea din 16 iunie 2009 a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în tentativă la omor deosebit de grav, dispunând efectuarea unei expertize psihiatrice obligatorii în această ipoteză.

În legătură cu cea de-a doua critică formulată de parchet, Curtea a reținut din dispozitivul sentinței că prima instanță a dedus corect din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de 24 de ore de reținere, de la 26 octombrie 2007 la 27 octombrie 2007.

În același timp, Curtea a apreciat neîntemeiat apelul inculpatului.

Inculpatul și-a coordonat acțiunea violentă, direcționând-o spre o zonă vitală a organismului victimei, a folosit în acest scop un obiect tăietor, care are toate aptitudinile funcționale de a produce moartea, manevrându-l cu o forță considerabilă, ținând cont de dimensiunile și gravitatea leziunilor produse.

Ținându-se seama și de antecedența inculpatului care-l recomandă ca pe o persoană predispusă să comită asemenea acte grave de violență fizică, s-a reținut că este exclus a se crede că acesta a urmărit altceva decât să suprime viața victimei.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea a reținut că prima instanță a ținut seama de toate criteriile art. 72 C. pen. astfel încât sancțiunea aplicată să se circumscrie atât nevoilor represiunii cât și celor de apărare socială, putând conduce la reeducarea inculpatului și atingerea scopurilor prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs inculpatul C.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

, 18, 10, 14 C. proc. pen.

O primă critică formulată de inculpat a fost aceea că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală (pct. 17

1

și pct. 18).

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererea sa prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Inculpatul a mai solicitat și reindividualizarea pedepsei în ipoteza în care instanța va schimba încadrarea juridică în vătămare corporală din culpă.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de apel că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii reținută în sarcina sa.

În mod corect a reținut instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și nu elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, neimpunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală în cauză.

Inculpatul și-a coordonat acțiunea violentă, direcționând-o spre o zonă vitală a organismului victimei, a folosit în acest scop un obiect tăietor care are toate aptitudinile funcționale de a produce moartea, manevrându-l cu o forță considerabilă, ținând cont de dimensiunile și gravitatea leziunilor produse.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, instanța de apel având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei respectiv perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul.

Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ și preventiv al pedepsei.

Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.