ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 789 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4830/117/2008, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta D.R.G., împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și, în consecință, s-a modificat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007 de la 51.782,02 lei echivalentul a 15.180 euro la 68.651 euro, compusă din 64.674 euro valoarea reală a terenului și 3.975 euro valoarea deprecierii, în echivalentul în lei la data plății. S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5820 lei, reprezentând 4.020 lei onorariu avocațial și 1.800 lei onorariu expert, iar către experții M.A., E.G.

și S.M., a diferenței onorariu expert de 1.200 lei pentru fiecare. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în localitatea Moldovenești, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 37, parcela 1 în suprafață de 2300 mp, identificat cu număr cadastral. Despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004, ale Normelor de aplicare a legii aprobate prin H.G. nr. 941/2004 și ale H.G. nr. 699/2007 și ale raportului de evaluare în cuantum de 51.782,02 lei, la un curs euro/leu de 3,4112 lei.

Comisia de experți desemnată în conformitate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu a avut un punct de vedere unitar nici în ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, doi dintre experți apreciind că nu există o depreciere, iar cel din urmă, contrariul. Întrucât concluziile experților nu au fost suficient de credibile din cauza fie a lipsei de comparabile de piață, fie a imposibilității de identificare a acestora în teren în raport de parcela în litigiu, s-a încuviințat efectuarea unei contraexpertize, fiind desemnată o nouă comisie de experți. Conform concluziilor raportului de contraexpertiză, valoarea terenului la momentul efectuării raportului de expertiză a fost de 64.676 euro respectiv 28,12 euro/mp.

Valoarea deprecierii terenului neexpropriat ca urmare a măririi gradului de poluare, a creșterii restricțiilor de folosire a terenului, precum și a formei neregulate a parcelei rămase, excluzând valoarea aprecierii datorită altor factori a fost stabilită la 3975, 11 euro. Și în cadrul contraexpertizei a existat o opinie diferită a domnului expert E.G., însă pornind de la comparabilele de piață depuse la dosar identificarea acestora în teren și raportate la terenul în litigiu, tribunalul a apreciat că această valoare a ținut cont de prețul cu care sar vinde pe piață liberă în mod normal acest teren.

Prin decizia civilă nr. 157 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a schimbat în parte sentința, în sensul că a modificat cuantumul despăgubirilor la suma de 68.649 euro, în loc de 68.651 euro; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a respins cererea reclamantei intimate având ca obiect obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a decide astfel, pronunțându-se cu prioritate asupra motivului de apel vizând excepția lipsei calității procesuale active, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel a respins excepția, constatând că reclamanta este proprietar tabular al terenului în suprafață de 1,35 ha, evidențiat în titlul de proprietate și intabulat ulterior în CF Moldovenești, teren din care, prin hotărârea contestată în cauză, s-a expropriat suprafața de 2300 mp. Este real că la data de 15 august 2005 între reclamantă, în calitate de promitent vânzător și pârâtul C.D., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 8.875 mp din terenul identificat ca parcela 1 din sola 37 extravilan Plăiești, în suprafață totală de 13.500 mp înscris în titlul de proprietate pentru prețul de 266.250 euro. Acest act a fost, însă, revocat prin consimțământ mutual la data de 13 noiembrie 2008, deoarece promitenta vânzătoare s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor inițial asumate, din cauza exproprierii terenului în suprafață de 2300 mp.

În consecință, nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii de la reclamantă la numitul C.D., astfel încât reclamanta, ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului, este persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor, fiind înlăturată și critica pârâtului referitoare la faptul că nu ar exista identitate între terenul cuprins în titlul de proprietate, terenul intabulat în cartea funciară și terenul expropriat prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007. A fost respinsă și critica referitoare la faptul că prima instanță ar fi încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, respectiv proba cu expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat.

În cauză, s-a dispus administrarea probei referitoare la expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat, întocmindu-se două rapoarte de expertiză succesive, iar motivarea concretă a alegerii de către prima instanță a concluziilor raportului de contraexpertiză nu echivalează cu încălcarea rolului activ al judecătorului. În ședința publică din 30 martie 2010, prima instanță a încuviințat cererea privind efectuarea unei contraexpertize tehnice de evaluare având în vedere diferența mare dintre valorile propuse de experții care au întocmit primul raport de expertiză. În raportul de contraexpertiză întocmit de experții M.A., M.S. și cu opinia separată a expertului E. Ș ., s-a stabilit că valoarea de piață a terenului expropriat este de 28,12 euro/mp, respectiv 64.676 euro sau 271.639 lei, la cursul euro/leu de 4,2 lei.

Această evaluare s-a realizat în concordanță cu recomandările Standardelor Internaționale de Evaluare, I.V.S.1 utilizându-se metoda de evaluare prin comparație de piață cea mai recomandată de standardele internaționale, când există informații certe din piața imobiliară. Potrivit regulilor de evaluare stabilite de Institutul Român de Cercetare în Evaluare, estimarea valorii terenului se poate face prin aplicarea a 6 metode de evaluare, dintre care metoda comparației cu vânzările anterioare este apreciată ca fiind cea mai de încredere. Abordarea prin metoda comparației vânzărilor anterioare este folositoare atunci când există un număr de proprietăți similare care au fost vândute recent. Metoda comparației directe presupune estimarea valorii de piață prin analizarea pieței pentru a găsi proprietăți similare și prin compararea acestor proprietăți cu cea în evaluare.

Metoda comparației directe este aplicabilă la toate tipurile de proprietăți imobiliare, când există suficiente tranzacții recente care să indice caracteristicile valorii sau tendințele de piață. Valoarea de piață este suma estimată pentru care o proprietate ar fi schimbată la data evaluării între un vânzător hotărât și un cumpărător hotărât, într-o tranzacție echilibrată după un marketing adecvat în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri. În acest sens, experții au stabilit valoarea reală de circulație a terenului expropriat, calculată la momentul întocmirii expertizei, folosind metoda comparației de piață pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare celui expropriat, situate în vecinătatea acestuia.

Terenul expropriat se află la limita administrativă dintre orașul Turda și comunele Moldovenești și Mihai Viteazu, lângă drumul european E81, și nu în satul Plăiești, așa cum susține pârâtul, valoarea terenului fiind mai apropiată de valoarea terenurilor din orașul Turda. S-a apreciat ca nefondată critica pârâtului referitoare la faptul că terenurile care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți sunt situate în alte localități decât com. Moldovenești, astfel încât evaluarea ar fi incorect întocmită, întrucât metoda comparației directe se folosește comparând valori de tranzacționare pentru terenuri similare, iar nu identice cu cel supus evaluării, astfel încât este posibil ca două parcele de teren alăturate, deși limitrofe, să fie situate în raza administrativ-teritorială a două localități diferite și cu toate acestea, valorile lor să fie identice.

Este nejustificată susținerea pârâtului apelant prin care acesta arată că 4 dintre contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți au fost reținute și de către expertul L.N., deoarece acesta a arătat în opinia separată la primul raport de expertiză faptul că terenul expropriat are o valoare cu mult mai mare decât aceea stabilită de experții M.A. și M.S. În vederea stabilirii prejudiciului suferit de expropriat s-au luat în considerare o serie de factori de individualizare a terenului, pozitivi și negativi, ce caracterizează terenul rămas neexpropiat în suprafață de 6576 mp și care afectează valoarea de piață a acestuia, astfel încât valoarea deprecierii suferită de terenul neexpropriat este de 28,12 euro/mp, respectiv 3.975 euro sau 16.695 lei la un curs euro/leu de 4,2 lei.

Expertul E. Ș ., în opinia separată la raportul de expertiză, a apreciat că valoarea terenului expropriat este de 23 euro/mp, respectiv 52.900 euro, echivalent cu 222.180 lei, iar terenul rămas neexpropriat nu a suferit o reducere a valorii din motive de introducere în intravilan care permit construire în baza unor planuri urbanistice în corelare cu regulamentele locale. Prima instanță a respectat prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind în mod legal că despăgubirea cuvenită reclamantei se compune din prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului. Prin compararea acestei despăgubiri cu cea acordată de expropriator, că aceasta din urmă este mult mai mică decât valoarea terenului la data exproprierii.

Este întemeiată critica pârâtului apelant referitoare la cuantumul despăgubirilor în sensul că acesta este de 68.649 euro compus din 64.674 euro valoarea reală a terenului expropriat și 3.975 euro, valoarea deprecierii terenului rămas neexpropriat, și nu de 68.651 euro, așa cum în mod greșit a calculat instanța de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., susținându-se că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar în ipoteza în care se va aprecia că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc.

civ. În ceea ce privește cererea de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator, au fost încălcate prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Astfel, deși reclamanta a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii din Hotărârea nr. 7/2007 (6,6 euro/mp), aceeași persoană a înțeles să accepte pentru o parcelă de 4.625,52 mp parte din același teren ca și cel din prezentul litigiu (situat în corn.

Moldovenești, jud. Cluj) o despăgubire de 4,97 euro, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 1 din 21 septembrie 2004. Recurentul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile în care despăgubirile nu au fost calculate la valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză și în mod greșit, a fost respinsă solicitarea recurentei de încuviințare a unei noi expertize în acest sens. Proba cu o nouă expertiză evaluatorie era absolut necesar a fi administrată în faza apelului, atât din punctul de vedere al caracterului devolutiv al acestei căi de atac, cât și din cauza diferențelor inexplicabile între valorile vehiculate în privința terenului expropriat (13 euro - prima expertiză; 57,30 euro-punct de vedere separat al expertului L.; 28,12 euro-a doua expertiză, omologată de instanță).

Prin faptul neîncuviințării acestei probe, interesele recurentului au fost grav prejudiciate, atât mai mult cu cât motivele care au stat la baza respingerii acestei probe sunt vădit neîntemeiate. Instanța de apel și-a întemeiat soluția pe un raport de expertiză întocmit în mai 2010, în baza unor tranzacții încheiate în cursul anilor 2008 și 2009. Contractele anexate raportului ar fi putut fi relevante și instanța de control judiciar ar fi fost îndreptățită să țină cont de acestea, dacă acestea ar fi fost încheiate în primul trimestru al anului 2010 și ar fi vizat terenuri din corn. Moldovenești.

Valorile relevate de contractele din anul 2008 nu pot constitui un etalon pentru stabilirea prețului de circulație al imobilului în litigiu în luna mai 2010. Este de notorietate faptul că, în anul 2008, piața imobiliară din România se afla într-un adevărat boom economic, atunci fiind înregistrate și cele mai mari valori de tranzacționare, spre deosebire de începutul anului 2010, când piața imobiliară era caracterizată de un evident declin datorat crizei financiare, iar prețurile din tranzacții s-au redus semnificativ. Prin motivele de recurs, s-a susținut, totodată, că ambele instanțe de fond au interpretat greșit sintagma „imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială” din art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât din toate actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că imobilul care a făcut obiectul exproprierii este situat în extravilanul com.

Moldovenești, jud. Cluj și are categoria de folosință arabil. Acest lucru rezultă din titlul de proprietate din 27 octombrie 1994, sentința civilă nr. 2947/2001 a Judecătoriei Turda, documentația topografică întocmită în vederea intabulării și documentația tehnico-cadastrală întocmită în vederea exproprierii, avizată de O.C.P.I. Cluj din 12 septembrie 2007. Din cele 6 comparabile anexate raportului de expertiză, 5 reprezintă tranzacții care au avut ca obiect terenuri situate în com. Minai Viteazu, jud. Cluj și nu în com. Moldovenești (contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 2008/1JNP D.M.C.; contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 2008/BNP D.M.C.; contractul din 26 ianuarie 2009/BNP L.C.; contractul din 30 octombrie 2009/BNP M.O.; contractul de vânzare-cumpărare din 06 iunie 2008/BNP G.H.T.).

Cea de-a șasea comparabilă o constituie un antecontract de vânzare-cumpărare, care, nefiind o tranzacție finalizată, nu ar fi trebuit să fie avută în vedere. Referitor la soluția de acordare cu titlu de prejudiciu a sumei de 3.975 euro, experții judiciari au stabilit și cuantificat într-un mod empiric „prejudiciul”, iar instanțele de fond și de apel au considerat ca fiind pertinentă analiza specialiștilor judiciari conform căreia valoarea de circulație a suprafeței neexpropriate va suferi o diminuare cu 2,15%, simpla enumerare a unor factori ipotetici, în lipsa oricăror dovezi, conducând la obligarea recurentului la plata sumei de 3.975 euro. Pentru a conduce la obligativitatea reparării, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să existe, să fie cert, adică să fie sigur sub aspectul întinderii sale și să nu fi fost reparat.

Cu privire la primele două condiții mai sus-menționate, experții au stabilit o valoare ipotetică („pot afecta”), nefăcând dovada că există, la acest moment, vreun prejudiciu. Or, prejudiciul nu poate fi prezumat în privința terenului neexpropriat în suprafață de 6.575 mp, anume pentru că își menține destinația de teren agricol și se va bucura în continuare de același regim. Referitor la cea de-a treia condiție, contrar celor reținute de către instanța de apel, valoarea despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii se compune din: prețul cu care se vând, în mod obișnuit, proprietăți imobiliare de același fel, la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate.

Faptul că în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menționat în mod expres că despăgubirea stabilită cuprinde și valoarea prejudiciului suferit prin faptul exproprierii, nu înseamnă că acest prejudiciu nu a fost reparat. Prin „daune” în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat, și nu o faptă delictuală, astfel încât evaluarea prejudiciului prin raportare la factori ipotetici este nelegală, iar daunele trebuie dovedite, conform art. 1169 C. civ. De altfel, în cadrul comisiei de expertiză au existat puncte de vedere diferite, în sensul că expertul E. a precizat că „nu se observă prejudicii” cu privire la suprafața rămasă și că se poate vorbi chiar de un spor de valoare pentru acest teren („există o apreciere a terenului", opinia separată la raportul de expertiză).

Concluzii similare au fost prezentate și de către expertul L.N. din primul raport de expertiză („terenul a dobândit un spor de valoare ca urmare a construirii nodului de autostradă”), fiind evident că situarea terenului rămas neexpropriat în apropierea nodului Autostrăzii Brașov-Borș și a DN15, respectiv a DR81, aduce un spor de valoare substanțial acestui imobil. Recurentul a mai susținut că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., încălcarea rolului activ al judecătorului constând în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probei cu expertiză tehnică.

Instanța trebuia să dispună o verificare a modalității de stabilire a cuantumului propuse prin raportul de expertiză, dat fiind că, astfel cum a arătat pârâtul, raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe baza unor acte de înstrăinare încheiate în anii 2008, 2009 și care privesc terenuri situate în alte localități. Mai mult, contractele de vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere de către comisia de experți la întocmirea raportului au fost puse la dispoziția experților de către reclamantă, iar patru dintre acestea au fost deja folosite la redactarea opiniei separate la prima expertiză dispusă în prezenta cauză; astfel cum pârâtul a precizat și prin obiecțiunile formulate, fiind inadmisibilă folosirea acelorași acte pentru întocmirea unui nou raport de expertiză.

Ambele rapoarte de expertiză întocmite în cauză au fost greșite și nelegale, instanțele de judecată nefiind obligate să gireze ultima lucrare de specialitate doar pe considerentul că reprezenta un raport efectuat la cererea pârâtului în cadrul probei cu contraexpertiză, fiind obligate să discearnă cu privire la conținutul și efectele unui raport de expertiză. Un raport de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă și nu poate fi luat în considerare atunci când concluziile la care ajunge nu sunt rezultatul unor raționamente precise și verificabile, ci ale unei simple aprecieri a expertului. Pe de altă parte, prin analogie cu teza reglementată de art. 296 C. proc.

civ., recurentul se află în situația în care, deși a criticat valoarea de 13 euro/mp ca nefiind corect stabilită în cadrul primului raport de expertiză - instanța de judecată apreciind temeinicia acestei critici - a fost ulterior obligat, ca urmare a administrării unei noi expertize la cererea sa, la plata unei despăgubiri în cuantum de 28,12 euro/mp. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a formulat motive de recurs relative la modul de aplicare a legii de către instanța de apel la calcularea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004, din perspectiva ambelor componente ale despăgubirii, astfel cum acestea sunt identificate în art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (la care trimite explicit Legea nr. 198/2004).

Aceste critici urmează a fi analizate distinct, cercetându-se legalitatea modului de calcul al despăgubirilor cu referire la valoarea reală a imobilului, respectiv la prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere. În ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantei, ca urmare a exproprierii terenului în suprafață de 2300 mp, situat în extravilanul comunei Moldovenești, jud. Cluj, recurentul susține nerespectarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează la data întocmirii raportului de expertiză, în funcție de prețul de vânzare al imobilelor de același fel din unitatea administrativ-teritorială.

În acest sens, recurentul critică faptul că instanța de apel a menținut în mod greșit hotărârea primei instanțe, care a valorificat raportul de expertiză judiciară întocmit în luna mai 2010, dar pe baza unor contracte de vânzare – cumpărare încheiate în perioada 2008 – 2009. În același context, recurentul a pretins că instanța de apel nu a dat dovadă de un rol activ, necercetând modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către prima instanță și respingând solicitarea pârâtului de efectuare a unei noi expertize.

Verificând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, raportul de expertiză pe baza căruia tribunalul a determinat cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei a avut în vedere acte de înstrăinare încheiate în formă autentică în perioada iulie 2008 – octombrie 2009, însă, din cuprinsul lucrării realizate de către comisia formată din trei experți, rezultă că evaluarea s-a făcut la nivelul datei inspecției făcute la fața locului, conform precizării de la pct. 4.2.1 (fila 258 dosar fond).

Ca atare, experții au avut în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au calculat cuantumul despăgubirilor chiar la data raportului de expertiză, respectiv la nivelul lunii mai 2010. Este lipsită de relevanță împrejurarea că această evaluare s-a bazat, prin metoda comparației directe, pe contracte de vânzare – cumpărare încheiate într-o perioadă anterioară datei raportului de expertiză, atât timp cât experții au avut convingerea că înscrisurile de comparație reflectă și valoarea reală a terenului în litigiu, la data întocmirii lucrării de specialitate în discuție. Susținând contrariul, îi revenea pârâtului sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare ale terenurilor de același fel din unitatea administrativ – teritorială.

Or, pârâtul nu a înțeles să probeze aceste susțineri și nu a înfățișat vreun act de vânzare – cumpărare încheiat în preajma datei raportului de expertiză, în niciuna dintre fazele procesuale parcurse în cauză, inclusiv în recurs. Încuviințarea efectuării unei noi expertize în cauză în faza apelului s-ar fi putut dispune numai pe baza unor indicii în sensul că valoarea terenului stabilită prin expertiza valorificată de către prima instanță nu corespunde realității, elemente furnizate de partea în proces care afirmă contrariul celor reținute în primul raport de expertiză, respectiv pârâtul. În acest sens, pârâtul avea obligația procedurală de a depune la dosar înscrisuri relevante pentru determinarea valorii terenului, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Drept urmare, se constată că, în mod corect, instanța de apel nu a dispus efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea terenului, în absența oricăror indicii privind stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor de către prima instanță. Pe de altă parte, instanța de judecată este îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară. Sunt de reținut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

Pe acest temei, în măsura în care pârâtul ar fi înfățișat contracte de vânzare – cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate cu același obiectiv. Întrucât pârâtul nu a depus la dosar asemenea înscrisuri relevante și nici nu a solicitat sprijinul instanței pentru procurarea acestora, prin administrarea de probe în condițiile art. 175 C. proc. civ., nu se poate reține nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nici o încălcare a rolului activ al judecătorului, prin necercetarea modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către prima instanță.

Mai mult, se constată că, prin invocarea lipsei rolului activ al instanței, pârâtul se prevalează de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale ce-i revin în conformitate cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, față de prevederile art. 108 alin. ultim C. proc. civ. Sunt nefondate și susținerile recurentului referitoare la nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, dat fiind că este nerelevantă acceptarea de către reclamantă, pentru o altă parcelă din terenul în litigiu, expropriată în condiții similare, a unui cuantum al despăgubirii mult mai mic decât cel stabilit în cauză. Acea manifestare de voință a reclamantei ar fi putut fi, eventual, luată în considerare, dacă ar fi fost exprimată în aceeași perioadă de timp cu cea care a generat prezentul litigiu, prezumându-se că reclamanta a primit și încasat oferte comparabile de despăgubire.

Hotărârea cuprinzând propunerea de despăgubiri la care se referă recurentul a fost, însă, emisă în anul 2004, cu trei ani anterior datei de emitere a hotărârii contestate în prezenta cauză. În ceea ce privește susținerile privind interpretarea greșită de către instanța de apel a sintagmei „imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială”, cu referire la prețul de vânzare pe baza căruia se calculează despăgubirile, din art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată, de asemenea, că sunt nefondate. Rațiunea unei asemenea formulări a normei este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor pe baza prețului la care s-ar vinde terenul expropriat, avându-se în vedere prețurile consemnate în contracte autentice de vânzare – cumpărare pentru terenuri cu aceeași categorie de folosință.

În acest sens, referirea legiuitorului la imobile din aceeași unitate administrativ – teritorială trebuie interpretată ca vizând imobile, după caz, fie din aceeași localitate, fie chiar din același județ, în funcție de zona teritorială relevantă în context. A restrânge aria de referință doar la imobile din aceeași localitate ar echivala cu înfrângerea voinței legiuitorului, care a intenționat determinarea pe baze rezonabile a cuantumului despăgubirilor, permițând aprecierea de către instanța de judecată a zonei teritoriale relevante în comparație, sub condiția de a se avea în vedere imobile „de același fel”, în înțelesul de aceeași categorie de folosință.

Așadar, este lipsită de relevanță împrejurarea că terenurile vizate de contractele de vânzare – cumpărare pe care s-au bazat experții judiciari în stabilirea valorii terenului în litigiu nu sunt situate în aceeași localitate cu acesta din urmă, atât timp cât instanța a avut în vedere că acele terenuri erau amplasate în vecinătatea terenului în litigiu (la o distanță de circa 250 – 1000 m, astfel cum se menționează în raportul de expertiză), tot în extravilan. Mai mult, instanța de apel a arătat că terenul expropriat este situat la limita administrativă dintre orașul Turda și comunele Moldovenești și Mihai Viteazu, valoarea terenului fiind mai apropiată de valoarea terenurilor din orașul Turda.

Ca atare, chiar dacă adresa poștală a terenului în litigiu este în satul Plăiești, com. Moldovenești, instanța de apel a luat în considerare amplasarea topografică certă a terenului, apreciind ca relevante prețurile de vânzare ale unor terenuri din imediata apropiere, situate în aceeași arie teritorială. Față de cele expuse, se constată ca nefiind fondate motivele de recurs relative la modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Sunt, însă, fondate, susținerile recurentului referitoare la prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prima instanță a stabilit – iar instanța de apel a confirmat – că terenul reclamantei rămas neexpropriat suferă o depreciere în urma exproprierii, constând în mărirea gradului de poluare, creșterea restricțiilor de folosire a terenului, forma neregulată a parcelei rămase. Or, potrivit raportului de expertiză întocmit în faza judecății în primă instanță, semnat de doi dintre cei trei experți desemnați în acest scop, pe concluziile căruia s-a întemeiat aprecierea ambelor instanțe de fond, aceste elemente nu reprezintă decât factori negativi ce ar putea conduce la o scădere a valorii de piață a terenului rămas în proprietatea reclamantei, și nu componente ale unui prejudiciu cert, ca existență și ca întindere.

Un asemenea prejudiciu poate deriva exclusiv din limitarea ori chiar pierderea exercițiului atributelor dreptului de proprietate, indiferent de categoria de folosință în care s-ar încadra terenul după momentul exproprierii, și nu din reducerea prețului cu care reclamanta ar putea vinde, în viitor, terenul rămas neexpropriat, în raport cu prețul actual de vânzare și categoria actuală de folosință. Acest mod de determinare a pretinsului prejudiciu nu poate fi acceptat, deoarece nu ține cont de evoluția prețurilor de vânzare în zonă, independent de expropriere și nici de o eventuală schimbare a categoriei de folosință a terenului în cauză.

În același sens, cel de-al treilea expert, care a exprimat, pe acest aspect, o altă opinie decât semnatarii raportului de expertiză valorificat de către instanțe, a arătat că, dimpotrivă, există o apreciere, și nu o depreciere a terenului, dată fiind posibilitatea de introducere în intravilan și chiar de transformare în teren construibil. De altfel, ceilalți doi experți au evidențiat și factori pozitivi care ar influența prețul de vânzare al parcelei rămase (mult mai mare, ca suprafață, decât cea expropriată), sensibil egali ca pondere cu cei negativi identificați, ceea ce infirmă constatarea unui prejudiciu cert, cât timp nu este exclus ca avantajele relevate să devină preponderente, prin modul de utilizare ulterioară a terenului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe de includere în cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei și a sumei de 3975 euro, în echivalent lei, în absența dovedirii prejudiciului suferit în privința terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantei. În aceste condiții, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, ce urmează a-i fi achitate de către pârât, este de 64.674 euro, în echivalentul în lei de la data plății, prin scăderea sumei de 3975 euro din totalul de 68.649 euro acordat prin decizia recurată. Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul și, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura din cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei D.R.G. suma de 3975 euro, echivalent lei, reprezentând valoarea deprecierii terenului neexpropriat. Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 157/ A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură din cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei D.R.G. suma de 3975 euro, echivalent lei, reprezentând valoarea deprecierii terenului neexpropriat. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2012.