ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 789 din 28
septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4830/117/2008, s-a
admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta D.R.G., împotriva
pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România S.A. și, în consecință, s-a modificat cuantumul
despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007 de la
51.782,02 lei echivalentul a 15.180 euro la 68.651 euro, compusă din 64.674
euro valoarea reală a terenului și 3.975 euro valoarea deprecierii, în
echivalentul în lei la data plății.
S-a dispus obligarea
pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5820 lei, reprezentând 4.020 lei
onorariu avocațial și 1.800 lei onorariu expert, iar către experții M.A., E.G.
și S.M., a diferenței onorariu expert de 1.200 lei pentru fiecare.
În motivarea
sentinței, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007,
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a aprobat
acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în localitatea Moldovenești,
categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 37, parcela 1 în suprafață de
2300 mp, identificat cu număr cadastral. Despăgubirea a fost stabilită în
conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004, ale Normelor de aplicare a
legii aprobate prin H.G. nr. 941/2004 și ale H.G. nr. 699/2007 și ale
raportului de evaluare în cuantum de 51.782,02 lei, la un curs euro/leu de
3,4112 lei.
Comisia de experți
desemnată în conformitate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu a
avut un punct de vedere unitar nici în ceea ce privește daunele suferite de
proprietar ca urmare a exproprierii, doi dintre experți apreciind că nu există
o depreciere, iar cel din urmă, contrariul. Întrucât concluziile experților nu
au fost suficient de credibile din cauza fie a lipsei de comparabile de piață,
fie a imposibilității de identificare a acestora în teren în raport de parcela
în litigiu, s-a încuviințat efectuarea unei contraexpertize, fiind desemnată o
nouă comisie de experți.
Conform concluziilor
raportului de contraexpertiză, valoarea terenului la momentul efectuării
raportului de expertiză a fost de 64.676 euro respectiv 28,12 euro/mp. Valoarea
deprecierii terenului neexpropriat ca urmare a măririi gradului de poluare, a
creșterii restricțiilor de folosire a terenului, precum și a formei neregulate
a parcelei rămase, excluzând valoarea aprecierii datorită altor factori a fost
stabilită la 3975, 11 euro. Și în cadrul contraexpertizei a existat o opinie
diferită a domnului expert E.G., însă pornind de la comparabilele de piață
depuse la dosar identificarea acestora în teren și raportate la terenul în
litigiu, tribunalul a apreciat că această valoare a ținut cont de prețul cu
care sar vinde pe piață liberă în mod normal acest teren.
Prin decizia civilă
nr. 157 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și
asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul
Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România S.A., a schimbat în parte sentința, în sensul că a modificat cuantumul
despăgubirilor la suma de 68.649 euro, în loc de 68.651 euro; a menținut restul
dispozițiilor sentinței apelate; a respins cererea reclamantei intimate având
ca obiect obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide
astfel, pronunțându-se cu prioritate asupra motivului de apel vizând excepția
lipsei calității procesuale active, în conformitate cu prevederile art. 137
alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a respins excepția, constatând că
reclamanta este proprietar tabular al terenului în suprafață de 1,35 ha,
evidențiat în titlul de proprietate și intabulat ulterior în CF Moldovenești,
teren din care, prin hotărârea contestată în cauză, s-a expropriat suprafața de
2300 mp.
Este real că la data
de 15 august 2005 între reclamantă, în calitate de promitent vânzător și
pârâtul C.D., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat un antecontract
de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 8.875 mp din terenul
identificat ca parcela 1 din sola 37 extravilan Plăiești, în suprafață totală
de 13.500 mp înscris în titlul de proprietate pentru prețul de 266.250 euro.
Acest act a fost,
însă, revocat prin consimțământ mutual la data de 13 noiembrie 2008, deoarece
promitenta vânzătoare s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor
inițial asumate, din cauza exproprierii terenului în suprafață de 2300 mp.
În consecință, nu s-a
realizat transferul dreptului de proprietate asupra terenului supus
exproprierii de la reclamantă la numitul C.D., astfel încât reclamanta, ca
titular al dreptului de proprietate asupra terenului, este persoană
îndreptățită la acordarea despăgubirilor, fiind înlăturată și critica pârâtului
referitoare la faptul că nu ar exista identitate între terenul cuprins în
titlul de proprietate, terenul intabulat în cartea funciară și terenul
expropriat prin Hotărârea nr. 7 din 12 noiembrie 2007.
A fost respinsă și
critica referitoare la faptul că prima instanță ar fi încălcat rolul activ
prevăzut de art. 129 C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată se întemeiază pe o
gravă greșeală de fapt și de drept decurgând dintr-o apreciere eronată a
probelor administrate, respectiv proba cu expertiza tehnică de evaluare a
terenului expropriat. În cauză, s-a dispus administrarea probei referitoare la
expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat, întocmindu-se două
rapoarte de expertiză succesive, iar motivarea concretă a alegerii de către
prima instanță a concluziilor raportului de contraexpertiză nu echivalează cu
încălcarea rolului activ al judecătorului.
În ședința publică
din 30 martie 2010, prima instanță a încuviințat cererea privind efectuarea
unei contraexpertize tehnice de evaluare având în vedere diferența mare dintre
valorile propuse de experții care au întocmit primul raport de expertiză.
În raportul de
contraexpertiză întocmit de experții M.A., M.S. și cu opinia separată a
expertului E.
Ș
., s-a stabilit că
valoarea de piață a terenului expropriat este de 28,12 euro/mp, respectiv
64.676 euro sau 271.639 lei, la cursul euro/leu de 4,2 lei. Această evaluare
s-a realizat în concordanță cu recomandările Standardelor Internaționale de
Evaluare, I.V.S.1 utilizându-se metoda de evaluare prin comparație de piață cea
mai recomandată de standardele internaționale, când există informații certe din
piața imobiliară.
Potrivit regulilor de
evaluare stabilite de Institutul Român de Cercetare în Evaluare, estimarea
valorii terenului se poate face prin aplicarea a 6 metode de evaluare, dintre
care metoda comparației cu vânzările anterioare este apreciată ca fiind cea mai
de încredere. Abordarea prin metoda comparației vânzărilor anterioare este
folositoare atunci când există un număr de proprietăți similare care au fost
vândute recent.
Metoda comparației
directe presupune estimarea valorii de piață prin analizarea pieței pentru a
găsi proprietăți similare și prin compararea acestor proprietăți cu cea în
evaluare.
Metoda comparației
directe este aplicabilă la toate tipurile de proprietăți imobiliare, când
există suficiente tranzacții recente care să indice caracteristicile valorii
sau tendințele de piață. Valoarea de piață este suma estimată pentru care o
proprietate ar fi schimbată la data evaluării între un vânzător hotărât și un
cumpărător hotărât, într-o tranzacție echilibrată după un marketing adecvat în
care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără
constrângeri.
În acest sens,
experții au stabilit valoarea reală de circulație a terenului expropriat,
calculată la momentul întocmirii expertizei, folosind metoda comparației de
piață pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile
similare celui expropriat, situate în vecinătatea acestuia.
Terenul expropriat se
află la limita administrativă dintre orașul Turda și comunele Moldovenești și
Mihai Viteazu, lângă drumul european E81, și nu în satul Plăiești, așa cum
susține pârâtul, valoarea terenului fiind mai apropiată de valoarea terenurilor
din orașul Turda.
S-a apreciat ca
nefondată critica pârâtului referitoare la faptul că terenurile care fac obiectul
contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți sunt situate în
alte localități decât com. Moldovenești, astfel încât evaluarea ar fi incorect
întocmită, întrucât metoda comparației directe se folosește comparând valori de
tranzacționare pentru terenuri similare, iar nu identice cu cel supus
evaluării, astfel încât este posibil ca două parcele de teren alăturate, deși
limitrofe, să fie situate în raza administrativ-teritorială a două localități
diferite și cu toate acestea, valorile lor să fie identice.
Este nejustificată
susținerea pârâtului apelant prin care acesta arată că 4 dintre contractele de
vânzare-cumpărare avute în vedere de experți au fost reținute și de către
expertul L.N., deoarece acesta a arătat în opinia separată la primul raport de
expertiză faptul că terenul expropriat are o valoare cu mult mai mare decât
aceea stabilită de experții M.A. și M.S.
În vederea stabilirii
prejudiciului suferit de expropriat s-au luat în considerare o serie de factori
de individualizare a terenului, pozitivi și negativi, ce caracterizează terenul
rămas neexpropiat în suprafață de 6576 mp și care afectează valoarea de piață a
acestuia, astfel încât valoarea deprecierii suferită de terenul neexpropriat
este de 28,12 euro/mp, respectiv 3.975 euro sau 16.695 lei la un curs euro/leu
de 4,2 lei.
Expertul E.
Ș
., în opinia separată
la raportul de expertiză, a apreciat că valoarea terenului expropriat este de
23 euro/mp, respectiv 52.900 euro, echivalent cu 222.180 lei, iar terenul rămas
neexpropriat nu a suferit o reducere a valorii din motive de introducere în
intravilan care permit construire în baza unor planuri urbanistice în corelare
cu regulamentele locale.
Prima instanță a
respectat prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind
în mod legal că despăgubirea cuvenită reclamantei se compune din prețul cu care
se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel la data întocmirii raportului
de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului. Prin compararea acestei
despăgubiri cu cea acordată de expropriator, că aceasta din urmă este mult mai
mică decât valoarea terenului la data exproprierii.
Este întemeiată
critica pârâtului apelant referitoare la cuantumul despăgubirilor în sensul că
acesta este de 68.649 euro compus din 64.674 euro valoarea reală a terenului
expropriat și 3.975 euro, valoarea deprecierii terenului rămas neexpropriat, și
nu de 68.651 euro, așa cum în mod greșit a calculat instanța de fond.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., susținându-se că
decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar în
ipoteza în care se va aprecia că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă
decât în condițiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, sunt
incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ.
În ceea ce privește
cererea de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator,
au fost încălcate prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 privind
unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes
național, județean și local.
Astfel, deși
reclamanta a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii din Hotărârea nr.
7/2007 (6,6 euro/mp), aceeași persoană a înțeles să accepte pentru o parcelă de
4.625,52 mp parte din același teren ca și cel din prezentul litigiu (situat în
corn. Moldovenești, jud. Cluj) o despăgubire de 4,97 euro, așa cum rezultă din
Hotărârea nr. 1 din 21 septembrie 2004.
Recurentul a susținut
că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 26 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
condițiile în care despăgubirile nu au fost calculate la valoarea de la data
întocmirii raportului de expertiză și în mod greșit, a fost respinsă
solicitarea recurentei de încuviințare a unei noi expertize în acest sens.
Proba cu o nouă
expertiză evaluatorie era absolut necesar a fi administrată în faza apelului,
atât din punctul de vedere al caracterului devolutiv al acestei căi de atac,
cât și din cauza diferențelor inexplicabile între valorile vehiculate în
privința terenului expropriat (13 euro - prima expertiză; 57,30 euro-punct de
vedere separat al expertului L.; 28,12 euro-a doua expertiză, omologată de
instanță).
Prin faptul
neîncuviințării acestei probe, interesele recurentului au fost grav
prejudiciate, atât mai mult cu cât motivele care au stat la baza respingerii
acestei probe sunt vădit neîntemeiate.
Instanța de apel și-a
întemeiat soluția pe un raport de expertiză întocmit în mai 2010, în baza unor
tranzacții încheiate în cursul anilor 2008 și 2009. Contractele anexate
raportului ar fi putut fi relevante și instanța de control judiciar ar fi fost
îndreptățită să țină cont de acestea, dacă acestea ar fi fost încheiate în
primul trimestru al anului 2010 și ar fi vizat terenuri din corn. Moldovenești.
Valorile relevate de
contractele din anul 2008 nu pot constitui un etalon pentru stabilirea prețului
de circulație al imobilului în litigiu în luna mai 2010. Este de notorietate
faptul că, în anul 2008, piața imobiliară din România se afla într-un adevărat
boom economic, atunci fiind înregistrate și cele mai mari valori de
tranzacționare, spre deosebire de începutul anului 2010, când piața imobiliară
era caracterizată de un evident declin datorat crizei financiare, iar prețurile
din tranzacții s-au redus semnificativ.
Prin motivele de
recurs, s-a susținut, totodată, că ambele instanțe de fond au interpretat greșit
sintagma „imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială” din
art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât din toate actele de proprietate depuse
la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că imobilul care a făcut obiectul
exproprierii este situat în extravilanul com. Moldovenești, jud. Cluj și are
categoria de folosință arabil.
Acest lucru rezultă
din titlul de proprietate din 27 octombrie 1994, sentința civilă nr. 2947/2001
a Judecătoriei Turda, documentația topografică întocmită în vederea intabulării
și documentația tehnico-cadastrală întocmită în vederea exproprierii, avizată
de O.C.P.I. Cluj din 12 septembrie 2007.
Din cele 6
comparabile anexate raportului de expertiză, 5 reprezintă tranzacții care au
avut ca obiect terenuri situate în com. Minai Viteazu, jud. Cluj și nu în com.
Moldovenești (contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 2008/1JNP D.M.C.;
contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 2008/BNP D.M.C.; contractul din
26 ianuarie 2009/BNP L.C.; contractul din 30 octombrie 2009/BNP M.O.;
contractul de vânzare-cumpărare din 06 iunie 2008/BNP G.H.T.).
Cea de-a șasea
comparabilă o constituie un antecontract de vânzare-cumpărare, care, nefiind o
tranzacție finalizată, nu ar fi trebuit să fie avută în vedere.
Referitor la soluția
de acordare cu titlu de prejudiciu a sumei de 3.975 euro, experții judiciari au
stabilit și cuantificat într-un mod empiric „prejudiciul”, iar instanțele de
fond și de apel au considerat ca fiind pertinentă analiza specialiștilor
judiciari conform căreia valoarea de circulație a suprafeței neexpropriate va
suferi o diminuare cu 2,15%, simpla enumerare a unor factori ipotetici, în
lipsa oricăror dovezi, conducând la obligarea recurentului la plata sumei de
3.975 euro.
Pentru a conduce la
obligativitatea reparării, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite
condiții: să existe, să fie cert, adică să fie sigur sub aspectul întinderii
sale și să nu fi fost reparat.
Cu privire la primele
două condiții mai sus-menționate, experții au stabilit o valoare ipotetică („pot
afecta”), nefăcând dovada că există, la acest moment, vreun prejudiciu. Or,
prejudiciul nu poate fi prezumat în privința terenului neexpropriat în
suprafață de 6.575 mp, anume pentru că își menține destinația de teren agricol
și se va bucura în continuare de același regim.
Referitor la cea de-a
treia condiție, contrar celor reținute de către instanța de apel, valoarea
despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii
se compune din: prețul cu care se vând, în mod obișnuit, proprietăți imobiliare
de același fel, la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile
prezentate.
Faptul că în
hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menționat în mod
expres că despăgubirea stabilită cuprinde și valoarea prejudiciului suferit
prin faptul exproprierii, nu înseamnă că acest prejudiciu nu a fost reparat.
Prin „daune” în sensul
art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul
astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale,
exproprierea fiind un act al puterii de stat, și nu o faptă delictuală, astfel
încât evaluarea prejudiciului prin raportare la factori ipotetici este
nelegală, iar daunele trebuie dovedite, conform art. 1169 C. civ.
De altfel, în cadrul
comisiei de expertiză au existat puncte de vedere diferite, în sensul că
expertul E. a precizat că „nu se observă prejudicii” cu privire la suprafața
rămasă și că se poate vorbi chiar de un spor de valoare pentru acest teren
(„există o apreciere a terenului", opinia separată la raportul de
expertiză).
Concluzii similare au
fost prezentate și de către expertul L.N. din primul raport de expertiză
(„terenul a dobândit un spor de valoare ca urmare a construirii nodului de
autostradă”), fiind evident că situarea terenului rămas neexpropriat în
apropierea nodului Autostrăzii Brașov-Borș și a DN15, respectiv a DR81, aduce
un spor de valoare substanțial acestui imobil.
Recurentul a mai
susținut că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 129 C. proc.
civ., încălcarea rolului activ al judecătorului constând în faptul că hotărârea
pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând
dintr-o apreciere eronată a probei cu expertiză tehnică.
Instanța trebuia să
dispună o verificare a modalității de stabilire a cuantumului propuse prin
raportul de expertiză, dat fiind că, astfel cum a arătat pârâtul, raportul de
expertiză a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe baza
unor acte de înstrăinare încheiate în anii 2008, 2009 și care privesc terenuri
situate în alte localități.
Mai mult, contractele
de vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere de către comisia de experți
la întocmirea raportului au fost puse la dispoziția experților de către
reclamantă, iar patru dintre acestea au fost deja folosite la redactarea
opiniei separate la prima expertiză dispusă în prezenta cauză; astfel cum
pârâtul a precizat și prin obiecțiunile formulate, fiind inadmisibilă folosirea
acelorași acte pentru întocmirea unui nou raport de expertiză.
Ambele rapoarte de
expertiză întocmite în cauză au fost greșite și nelegale, instanțele de
judecată nefiind obligate să gireze ultima lucrare de specialitate doar pe
considerentul că reprezenta un raport efectuat la cererea pârâtului în cadrul
probei cu contraexpertiză, fiind obligate să discearnă cu privire la conținutul
și efectele unui raport de expertiză.
Un raport de
expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă și nu poate fi luat în
considerare atunci când concluziile la care ajunge nu sunt rezultatul unor
raționamente precise și verificabile, ci ale unei simple aprecieri a
expertului.
Pe de altă parte,
prin analogie cu teza reglementată de art. 296 C. proc. civ., recurentul se
află în situația în care, deși a criticat valoarea de 13 euro/mp ca nefiind
corect stabilită în cadrul primului raport de expertiză - instanța de judecată
apreciind temeinicia acestei critici - a fost ulterior obligat, ca urmare a
administrării unei noi expertize la cererea sa, la plata unei despăgubiri în
cuantum de 28,12 euro/mp.
Examinând decizia
recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte
constată următoarele:
Pârâtul Statul Român,
prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a
formulat motive de recurs relative la modul de aplicare a legii de către
instanța de apel la calcularea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în
temeiul Legii nr. 198/2004, din perspectiva ambelor componente ale
despăgubirii, astfel cum acestea sunt identificate în art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 33/1994 (la care trimite explicit Legea nr. 198/2004).
Aceste critici
urmează a fi analizate distinct, cercetându-se legalitatea modului de calcul al
despăgubirilor cu referire la valoarea reală a imobilului, respectiv la
prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
În ceea ce privește
despăgubirile cuvenite reclamantei, ca urmare a exproprierii terenului în
suprafață de 2300 mp, situat în extravilanul comunei Moldovenești, jud. Cluj,
recurentul susține nerespectarea, de către instanța de apel, a prevederilor
art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora stabilirea cuantumului despăgubirilor
se realizează la data întocmirii raportului de expertiză, în funcție de prețul
de vânzare al imobilelor de același fel din unitatea administrativ-teritorială.
În acest sens,
recurentul critică faptul că instanța de apel a menținut în mod greșit hotărârea
primei instanțe, care a valorificat raportul de expertiză judiciară întocmit în
luna mai 2010, dar pe baza unor contracte de vânzare – cumpărare încheiate în
perioada 2008 – 2009.
În același context,
recurentul a pretins că instanța de apel nu a dat dovadă de un rol activ,
necercetând modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către prima
instanță și respingând solicitarea pârâtului de efectuare a unei noi expertize.
Verificând
susținerile recurentului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, raportul de
expertiză pe baza căruia tribunalul a determinat cuantumului despăgubirilor
cuvenite reclamantei a avut în vedere acte de înstrăinare încheiate în formă
autentică în perioada iulie 2008 – octombrie 2009, însă, din cuprinsul lucrării
realizate de către comisia formată din trei experți, rezultă că evaluarea s-a
făcut la nivelul datei inspecției făcute la fața locului, conform precizării de
la pct. 4.2.1 (fila 258 dosar fond).
Ca atare, experții au
avut în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au calculat
cuantumul despăgubirilor chiar la data raportului de expertiză, respectiv la
nivelul lunii mai 2010.
Este lipsită de
relevanță împrejurarea că această evaluare s-a bazat, prin metoda comparației
directe, pe contracte de vânzare – cumpărare încheiate într-o perioadă
anterioară datei raportului de expertiză, atât timp cât experții au avut
convingerea că înscrisurile de comparație reflectă și valoarea reală a
terenului în litigiu, la data întocmirii lucrării de specialitate în discuție.
Susținând contrariul,
îi revenea pârâtului sarcina probării afirmației că valoarea terenului
determinată de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare ale
terenurilor de același fel din unitatea administrativ – teritorială.
Or, pârâtul nu a
înțeles să probeze aceste susțineri și nu a înfățișat vreun act de vânzare –
cumpărare încheiat în preajma datei raportului de expertiză, în niciuna dintre
fazele procesuale parcurse în cauză, inclusiv în recurs.
Încuviințarea
efectuării unei noi expertize în cauză în faza apelului s-ar fi putut dispune
numai pe baza unor indicii în sensul că valoarea terenului stabilită prin
expertiza valorificată de către prima instanță nu corespunde realității,
elemente furnizate de partea în proces care afirmă contrariul celor reținute în
primul raport de expertiză, respectiv pârâtul.
În acest sens,
pârâtul avea obligația procedurală de a depune la dosar înscrisuri relevante
pentru determinarea valorii terenului, în conformitate cu prevederile art. 129
alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Drept urmare, se
constată că, în mod corect, instanța de apel nu a dispus efectuarea unei noi
expertize pentru evaluarea terenului, în absența oricăror indicii privind
stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor de către prima instanță.
Pe de altă parte,
instanța de judecată este îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin
aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de
expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară.
Sunt de reținut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr.
33/1994, în conformitate cu care „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va
compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.
Pe acest temei, în
măsura în care pârâtul ar fi înfățișat contracte de vânzare – cumpărare
încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul
în litigiu, instanța ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de
expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi
lucrări de specialitate cu același obiectiv.
Întrucât pârâtul nu a
depus la dosar asemenea înscrisuri relevante și nici nu a solicitat sprijinul
instanței pentru procurarea acestora, prin administrarea de probe în condițiile
art. 175 C. proc. civ., nu se poate reține nerespectarea prevederilor art. 26
din Legea nr. 33/1994 și nici o încălcare a rolului activ al judecătorului,
prin necercetarea modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către
prima instanță.
Mai mult, se constată
că, prin invocarea lipsei rolului activ al instanței, pârâtul se prevalează de
propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale ce-i revin în
conformitate cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, față
de prevederile art. 108 alin. ultim C. proc. civ.
Sunt nefondate și
susținerile recurentului referitoare la nerespectarea prevederilor art. 9 din
Legea nr. 198/2004, dat fiind că este nerelevantă acceptarea de către
reclamantă, pentru o altă parcelă din terenul în litigiu, expropriată în
condiții similare, a unui cuantum al despăgubirii mult mai mic decât cel
stabilit în cauză.
Acea manifestare de
voință a reclamantei ar fi putut fi, eventual, luată în considerare, dacă ar fi
fost exprimată în aceeași perioadă de timp cu cea care a generat prezentul
litigiu, prezumându-se că reclamanta a primit și încasat oferte comparabile de
despăgubire.
Hotărârea cuprinzând
propunerea de despăgubiri la care se referă recurentul a fost, însă, emisă în
anul 2004, cu trei ani anterior datei de emitere a hotărârii contestate în
prezenta cauză.
În ceea ce privește
susținerile privind interpretarea greșită de către instanța de apel a sintagmei
„imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială”, cu referire la
prețul de vânzare pe baza căruia se calculează despăgubirile, din art. 26 din
Legea nr. 33/1994, se constată, de asemenea, că sunt nefondate.
Rațiunea unei
asemenea formulări a normei este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor
pe baza prețului la care s-ar vinde terenul expropriat, avându-se în vedere
prețurile consemnate în contracte autentice de vânzare – cumpărare pentru
terenuri cu aceeași categorie de folosință.
În acest sens,
referirea legiuitorului la imobile din aceeași unitate administrativ –
teritorială trebuie interpretată ca vizând imobile, după caz, fie din aceeași
localitate, fie chiar din același județ, în funcție de zona teritorială
relevantă în context.
A restrânge aria de
referință doar la imobile din aceeași localitate ar echivala cu înfrângerea
voinței legiuitorului, care a intenționat determinarea pe baze rezonabile a
cuantumului despăgubirilor, permițând aprecierea de către instanța de judecată
a zonei teritoriale relevante în comparație, sub condiția de a se avea în
vedere imobile „de același fel”, în înțelesul de aceeași categorie de
folosință.
Așadar, este lipsită
de relevanță împrejurarea că terenurile vizate de contractele de vânzare –
cumpărare pe care s-au bazat experții judiciari în stabilirea valorii terenului
în litigiu nu sunt situate în aceeași localitate cu acesta din urmă, atât timp
cât instanța a avut în vedere că acele terenuri erau amplasate în vecinătatea
terenului în litigiu (la o distanță de circa 250 – 1000 m, astfel cum se
menționează în raportul de expertiză), tot în extravilan.
Mai mult, instanța de
apel a arătat că terenul expropriat este situat la limita administrativă dintre
orașul Turda și comunele Moldovenești și Mihai Viteazu, valoarea terenului
fiind mai apropiată de valoarea terenurilor din orașul Turda.
Ca atare, chiar dacă
adresa poștală a terenului în litigiu este în satul Plăiești, com.
Moldovenești, instanța de apel a luat în considerare amplasarea topografică
certă a terenului, apreciind ca relevante prețurile de vânzare ale unor
terenuri din imediata apropiere, situate în aceeași arie teritorială.
Față de cele expuse,
se constată ca nefiind fondate motivele de recurs relative la modul de
stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispozițiilor
art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a principiului
rolului activ al judecătorului, consacrat de prevederile art. 129 alin. (5) C.
proc. civ.
Sunt, însă, fondate,
susținerile recurentului referitoare la prejudiciul cauzat proprietarului prin
expropriere, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Prima instanță a
stabilit – iar instanța de apel a confirmat – că terenul reclamantei rămas
neexpropriat suferă o depreciere în urma exproprierii, constând în mărirea
gradului de poluare, creșterea restricțiilor de folosire a terenului, forma
neregulată a parcelei rămase.
Or, potrivit
raportului de expertiză întocmit în faza judecății în primă instanță, semnat de
doi dintre cei trei experți desemnați în acest scop, pe concluziile căruia s-a
întemeiat aprecierea ambelor instanțe de fond, aceste elemente nu reprezintă
decât factori negativi ce ar putea conduce la o scădere a valorii de piață a
terenului rămas în proprietatea reclamantei, și nu componente ale unui
prejudiciu cert, ca existență și ca întindere.
Un asemenea
prejudiciu poate deriva exclusiv din limitarea ori chiar pierderea exercițiului
atributelor dreptului de proprietate, indiferent de categoria de folosință în
care s-ar încadra terenul după momentul exproprierii, și nu din reducerea
prețului cu care reclamanta ar putea vinde, în viitor, terenul rămas
neexpropriat, în raport cu prețul actual de vânzare și categoria actuală de
folosință.
Acest mod de
determinare a pretinsului prejudiciu nu poate fi acceptat, deoarece nu ține
cont de evoluția prețurilor de vânzare în zonă, independent de expropriere și
nici de o eventuală schimbare a categoriei de folosință a terenului în cauză.
În același sens, cel
de-al treilea expert, care a exprimat, pe acest aspect, o altă opinie decât
semnatarii raportului de expertiză valorificat de către instanțe, a arătat că,
dimpotrivă, există o apreciere, și nu o depreciere a terenului, dată fiind
posibilitatea de introducere în intravilan și chiar de transformare în teren
construibil.
De altfel, ceilalți
doi experți au evidențiat și factori pozitivi care ar influența prețul de
vânzare al parcelei rămase (mult mai mare, ca suprafață, decât cea
expropriată), sensibil egali ca pondere cu cei negativi identificați, ceea ce
infirmă constatarea unui prejudiciu cert, cât timp nu este exclus ca avantajele
relevate să devină preponderente, prin modul de utilizare ulterioară a
terenului.
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de
apel a confirmat soluția primei instanțe de includere în cuantumul despăgubirilor
acordate reclamantei și a sumei de 3975 euro, în echivalent lei, în absența
dovedirii prejudiciului suferit în privința terenului neexpropriat, rămas în
proprietatea reclamantei.
În aceste condiții,
cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, ce urmează a-i fi achitate de
către pârât, este de 64.674 euro, în echivalentul în lei de la data plății,
prin scăderea sumei de 3975 euro din totalul de 68.649 euro acordat prin
decizia recurată.
Drept urmare, Înalta
Curte va admite recursul și, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura din
cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei D.R.G. suma de 3975
euro, echivalent lei, reprezentând valoarea deprecierii terenului neexpropriat.
Urmează a fi
menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 157/ A din 24 februarie
2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie.
Modifică în parte
decizia recurată în sensul că înlătură din cuantumul despăgubirilor stabilite
în favoarea reclamantei D.R.G. suma de 3975 euro, echivalent lei, reprezentând
valoarea deprecierii terenului neexpropriat.
Menține celelalte
dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 23 martie 2012.