ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4681/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4681/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 357 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

Cluj, secția civilă, în dosarul nr.

745/117/2008, astfel cum a fost

îndreptată,

din oficiu, prin încheierea nr. 119/Cod civil din 30 iunie 2009, a

fost

respinsă acțiunea formulată de reclamanții C.S.A.

și C.T., împotriva pârâților H.E. și

STATUL ROMÂN, prin

C.N.A.D.N.R. SA, de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcțiilor

și

Turismului, ca fiind formulată de

persoane fără calitate procesuală.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamanta

H.E., în contradictoriu

cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA.

In consecință, a fost anulată parțial Hotărârea nr. 17

din 27 august 2007

a

C.N.A.D.N.R.

SA (art. 2) și s-a stabilit

cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamantei reconvenționale H.E. pentru

terenul în suprafață

de 1.457 mp, situat in

localitatea Gilău, categoria de folosință arabil

extravilan DN1, tarlaua 19, parcela nr. 10, identificat prin nr.

cadastral

2602, la suma de 36.425

Euro, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut

că prin

hotărârea atacată, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

expropriat, în

conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în

cuantum de 80.744,46 lei, reprezentând echivalentul sumei de 24.769

Euro, în favoarea numiților H.A., C.S.A. și

C.T., ca persoane aparent îndreptățite la despăgubiri.

Conform

Titlului de proprietate nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994

eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate

privată

asupra terenurilor Cluj, în favoarea lui H.A. s-a

reconstituit dreptul de proprietate cu privire la

terenul extravilan în

suprafață de

2.000 mp, tarlaua nr. 19, parcela nr. 10. Prin „procesul

verbal"

încheiat la data de 2 aprilie 1992, beneficiarul titlului de

proprietate s-a obligat să transmită dreptul de

proprietate în favoarea

reclamanților

cu privire la terenul în suprafață de 20 ari.

Având în vedere că nu s-a respectat cerința încheierii

contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit Titlului

X

- circulația

juridică a

terenurilor - din Legea nr. 247/2005, reclamanții C.S.A.

și C.T. neavând calitatea de

proprietari asupra terenului expropriat, în ședința publică din data de 04

iulie 2008,

instanța a admis excepția

lipsei calității procesuale active și excepția

lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei acțiuni.

Conform

certificatului de moștenitor nr. 70/2000, eliberat de

B.N.P. A.G.P. în dosarul succesoral nr. 84/2000, pârâta

H.E. are calitatea de unic moștenitor al

defunctului H.A.

, decedat la data de 23 februarie 2000, în calitate de

soție

supraviețuitoare, calitate în raport

cu care tribunalul a apreciat că este

neîntemeiată

excepția lipsei de interes a reclamantei reconvenționale

H.E. în formularea cererii reconvenționale.

Excepția a fost

respinsă ca

neîntemeiată în ședința publică din data de 04 iulie 2008.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că

prin raportul

de expertiză întocmit de comisia formată din experții

C.R.,

B.E. și G.P. s-a

stabilit că parcela de 1.457 mp, cu

datele

cadastrale menționate în hotărârea de expropriere, are valoarea

de

circulație de 30 Euro/mp în zona neexcavată și 17 Euro/mp în zona excavată,

deci, în total, 30.684 Euro.

Având în vedere diferența semnificativă sub

aspectul valorii de

circulație a suprafeței

de teren excavată față de cea neexcavată, instanța a încuviințat efectuarea

unei contraexpertize în cauză.

Prin raportul

întocmit de comisia formată din experții L.N.A.

, C.S.C. și B.G., s-a

stabilit că terenul în litigiu nu este afectat de lucrări de excavații,

iar

valoarea de circulație este de 25

Euro/mp, rezultând astfel o valoare

totală

de 36.425 Euro, având în vedere cursul leu/Euro din data de

23 martie 2009

(4,2946 lei/Euro).

Cu

toate că valoarea de circulație a fost determinată atât la momentul emiterii

hotărârii de expropriere, cât și la momentul întocmirii raportului de

expertiză, instanța a apreciat, raportat la

prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/ 1994, că despăgubirea se

impune se fie stabilită la momentul efectuării

raportului de expertiză și

a dispus ca atare, stabilind cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantei - pârâte H.E. la suma de 36.425 Euro, în

temeiul

art. 9 alin. (1) din Legea nr.

198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr.

33/1994.

Î

mpotriva acestei sentințe au formulat apel, în

termenul legal,

toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 304A din 11 noiembrie 2009

Curtea de Apel Cluj a

admis, în parte, apelul declarat de reclamanți și, în

parte, apelul declarat

de pârâta C.N.A.D.N.R., a modificat în parte sentința, în

sensul că a respins excepția

lipsei calității procesuale active; a admis

cererea principală și cererea

reconvențională; a înlăturat dispoziția privind anularea parțială a

Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007 a C.N.A.D.N.R.

; a menținut cuantumul despăgubirilor

la 156.431 lei, reprezentând echivalentul a 36.425

Euro, precum și

dispozițiile vizând plata cheltuielilor de judecată și a

constatat că

pârâta-reclamantă H.E. a

renunțat la apelul declarat împotriva

sentinței civile nr. 357 din 29

mai 2009.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a constatat, în ceea ce privește apelul reclamanților, că, în mod corect,

prin hotărârea atacata, s-a stabilit că despăgubirile în urma exproprierii se

cuvin atât pârâtei H.E., cât și reclamanților, în condițiile în care, potrivit

art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004, în ipoteza

în care despăgubirile

sunt solicitate de mai multe persoane aparent

îndreptățite, se

consemnează pe numele

tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii

civile.

Î

n plus, art. 9 al aceluiași act normativ special

prevede persoanele

care au calitate

procesuală pentru a contesta cuantumul despăgubirilor

consemnate în condițiile art. 5 mai sus arătat,

respectiv expropriatul și

orice

persoană care se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru

exproprierea

imobilului.

Instanța a reținut că imobilul în litigiu, ce

face parte dintr-o

suprafață de 20 de

ari, reprezintă proprietatea pârâtei H.E., ca

unic moștenitor al lui H.G.A., căruia i s-a reconstituit

dreptul

de proprietate prin titlul nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994, iar

reclamanții sunt promitenți cumpărători ai acestui

teren, în baza unui

antecontract de

vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul în 1992.

Instanța de apel a înlăturat

argumentul primei instanțe în

susținerea

soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale

active,

legat de neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în

formă autentică potrivit Titlului

X,

Legea nr.

247/2005, cu motivarea

că

împrejurarea arătată nu este relevantă în etapa de față, în care calitatea

procesuală de a contesta cuantumul despăgubirilor

consemnate aparține proprietarilor tabulari și persoanelor aparent

îndreptățite la plata despăgubirilor, inclusiv

reclamanților, în calitate de

promitenți cumpărători.

Relevanța existenței contractului de

vânzare-cumpărare în formă

autentică

apare în etapa ulterioară contestării despăgubirilor, respectiv

a eliberării sumei consemnate cu titlu de

despăgubiri, în sensul că, dacă

plata

despăgubirilor este solicitată de mai multe persoane în concurs,

despăgubirea va fi eliberată numai titularilor

drepturilor dovedite cu

acte

autentice, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004.

In ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor și modul în care s-a

efectuat

raportul de expertiză, s-a apreciat ca fiind nefondate criticile

reclamanților și ale pârâtei

C.N.A.D.N.R.

Potrivit contraexpertizei judiciare efectuate de

o comisie de trei

experți, valoarea

de circulație a imobilului la data exproprierii era de

50.995 Euro, iar

valoarea de circulație a parcelei de teren la data

întocmirii raportului de expertiză, martie 2009, era de 36.425 Euro.

Deși pârâta

apelantă susține că această expertiză s-a făcut cu

încălcarea dispozițiilor legale,

respectiv ale art. 26 din Legea nr.

33/1994,

deoarece nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială,

Curtea a

înlăturat această critică, deoarece comisia de experți a avut în

vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în

formă autentică

pentru imobile similare, nu numai oferte de vânzare

identificate pe internet, cum susține apelanta. La ambele rapoarte de expertiză

efectuate la fondul cauzei au fost atașate contracte de vânzare-cumpărare

pentru imobile similare, care au format convingerea

experților cu privire la valoarea de circulație a imobilelor în zona

respectivă.

Așadar, instanța de fond a stabilit valoarea

despăgubirilor în mod

legal, având în vedere probe solide pentru

constatarea valorii de

circulație a

imobilului în litigiu. Deși a fost contestată prima expertiză,

valorile stabilite de cele două rapoarte de

expertiză sunt sensibil egale,

30.684 Euro și 36.425 Euro.

Suma de

36.425 Euro reprezintă, de altfel, valoarea la data efectuării raportului de

expertiză, dată la care trebuie apreciat cuantumul despăgubirilor contestate de

persoanele îndreptățite, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

In ceea ce privește apelul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R.

, acesta este fondat

numai

cu privire la înlăturarea din sentință a dispoziției privind anularea parțială

a Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007, întrucât aceasta s-a

făcut cu respectarea art. 7 din Legea nr.

198/2004 și nu există motiv de nulitate relativă, însă stabilirea cuantumului

despăgubirilor nu s-a făcut

corect, motiv pentru care din Hotărârea nr.

17/2007 a fost modificat

numai cuantumul

acestor despăgubiri, modificare care este permisă de

disp. art. 9 din

Legea nr. 198/2004.

Împotriva

deciziei mai sus menționată a declarat recurs, în

termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R.

S.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312

alin.

(3) C. proc. civ. și susținând că modificarea hotărârii

recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu

expertiză

tehnică judiciară.

In

prealabil, s-a învederat că din eroare s-a consemnat în

considerentele deciziei recurate faptul că instanța admite cererea

reclamanților, fapt care echivalează cu admiterea

în totalitate a cererii,

în

condițiile în care din considerente rezultă că instanța de apel a admis

doar parțial cererea acestora, în sensul în care a

constatat că intimații-

reclamanți

sunt persoane aparent îndreptățite la despăgubire, deci nu

se poate stabili în acest moment obligația de

plată către aceștia a

despăgubirii.

S-a susținut că instanța de apel a pronunțat

hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. și art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, în mod

nelegal, instanța de apel, prin respingerea probei

cu expertiză

solicitată de recurentă și prin confirmarea soluției instanței

de fond, a

încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care

instanța de fond omologase un raport

de expertiză prin care experții

nu au

determinat despăgubirea prin raportare la prețul pieței, ci în baza

unei unice metode pur tehnice, care a fost

tratată în mod vădit eronat

în defavoarea statului român.

Contrar

considerentelor instanței de apel, raportul de

contraexpertiză nu s-a fundamentat pe informații relevate de contracte

de vânzare-cumpărare, la raportul sus-menționat fiind

atașate contracte

încheiate în anul

2007, iar nu în anul 2009, la un moment apropiat de

cel al întocmirii

raportului de contraexpertiză.

Astfel, raportul de contraexpertiză în temeiul

căruia instanța de

fond și-a

întemeiat soluția are la bază 3 contracte de vânzare, respectiv

nr.

1758/2007, nr. 2086 din 21 septembrie 2007 și nr. 1727 din 10 decembrie 2007,

în

condițiile în care raportul de

contraexpertiză a fost întocmit în data de

3 aprilie 2009.

Recurenții au arătat, totodată, că instanța a

pronunțat hotărârea

atacată cu

încălcarea rolului activ, deoarece ar fi trebuit să sesizeze

aceste

inadvertențe, legate de data contractelor și data întocmirii raportului de

expertiză, nefiind obligată să adopte concluziile unui

raport de expertiză vădit eronat și nelegal, având posibilitatea și,

mai mult obligativitatea, în virtutea rolului activ, să discearnă în privința

dovezilor

administrate.

Prin notele

scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată

din 17 septembrie 2010, recurenta - pârâtă a reiterat excepțiile lipsei

calității

procesuale a reclamanților

C. și a lipsei de interes în persoana

acestora, în formularea cererii

principale.

La acel termen de judecată, Înalta Curte a

reținut excepțiile spre

soluționare odată cu recursul, urmând a se

pronunța cu prioritate

asupra

admisibilității reiterării, din perspectiva neatacării cu recurs a

dispoziției instanței de apel de respingere a

excepției lipsei calității

procesuale active.

La același

termen, recurenta - pârâtă a depus contracte de vânzare-cumpărare datate 2009

și 2010, privind vânzarea unor

terenuri

situate în aceeași zonă cu cel în litigiu, precum și alte înscrisuri pe baza

cărora se tinde la dovedirea prețului real al terenului.

Față de

excepțiile procesuale invocate de către recurentă, Înalta

Curte constată

că acestea au fost invocate încă din faza judecății în

primă instanță, iar excepția lipsei

calității procesuale active a fost, inițial, admisă de către prima instanță,

dar a fost respinsă în apel, urmare a admiterii căii de atac.

Reiterarea unei excepții procesuale respinse în

apel este posibilă

doar prin cererea

de recurs, sub forma unei critici de nelegalitate a

dispoziției de respingere a excepției,

urmărindu-se modificarea acesteia

și admiterea apelului.

In această ipoteză, este lipsit de relevanță

eventualul caracter de

ordine publică

al excepției, din moment ce reprezintă un simplu motiv

de recurs, în legătură cu care interesează doar

dacă a fost respectat

termenul de declarare a căii de atac.

In cauză, reiterarea excepției, prin notele scrise

depuse pentru

termenul din 17

septembrie 2010, a avut loc cu depășirea termenului de recurs

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de

la comunicare,

ce s-a împlinit la data de 6 ianuarie 2010.

Ca atare, invocarea unui motiv de recurs formulat

peste termenul

legal este

inadmisibilă, astfel încât dispoziția de respingere a excepției a

intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi

cercetată, sub aspectul

legalității,

de către această instanță de control judiciar.

In ceea ce

privește excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea cererii

principale, se observă că argumentele invocate în

susținerea excepției de către pârâtă

coincid cu cele vizând excepția lipsei calității procesuale active, întemeiate

pe absența calității reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri,

motiv pentru care instanța de apel a analizat o singură dată aceste argumente,

apreciind că reclamanții au interes și legitimare

procesuală.

Ca atare, s-a considerat că este vorba

despre una și aceeași

excepție,

procedându-se la calificarea juridică a acesteia ca vizând legitimarea

procesuală activă, ce a fost soluționată în consecință.

In

aceste condiții, nu se impune cercetarea susținerilor recurentei

privind excepția lipsei de interes

distinct de cea a lipsei calității procesuale active, fiind suficiente

considerentele deja expuse

referitoare la

inadmisibilitatea reiterării în speță a acestei din urmă

excepții

procesuale.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor

formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-pârâtă

a susținut, în primul rând, existența unei

contradicții între dispozitivul

deciziei de apel recurate și considerentele

acesteia, în sensul că, deși cererea reclamanților a fost

admisă în totalitate, din considerente rezultă că instanța de apel a admis doar

parțial cererea, în sensul în care a

constatat că intimații-reclamanți sunt persoane aparent îndreptățite la

despăgubire, deci nu se poate stabili în acest moment obligația de plată către

aceștia a despăgubirii.

Se observă că recurenta nu

formulează critici împotriva dispoziției de admitere a cererii principale pe

aspectul legalității

stabilirii

despăgubirilor în favoarea mai multor persoane aparent

îndreptățite, în aplicarea art. 5 alin. (5) din

Legea nr. 198/2004, ci solicită

modificarea

acesteia în ceea ce privește limitele admiterii, în acord cu

soluția, astfel cum este reflectată în motivarea

deciziei.

Înalt

a Curte

apreciază că recurenta nu are interes în susținerea

acestui motiv

de recurs, posibil a fi invocat exclusiv de către partea în

proces vizată

de dispoziția ce se pretinde a fi fost echivoc formulată, respectiv de către

reclamanți, însă, chiar dacă s-ar reține întrunirea

cerinței

interesului în persoana recurentei, se constată că susținerile cu

acest obiect sunt nefondate.

Prin

contestația formulată în prezenta cauză, reclamanții au

solicitat stabilirea de către instanța de judecată a despăgubirilor, în

aplicarea art. 9 și următoarele din Legea nr. 198/2004 privind unele

măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, nemulțumiți fiind de

cuantumul despăgubirii

consemnate în

condițiile legii, prin hotărârea administrativă emisă de

C.N.A.D.N.R.

Pretențiile din

cererea de chemare în judecată, astfel formulate,

au fost admise în totalitate,

instanța procedând la stabilirea

despăgubirilor

în favoarea reclamanților, alături de pârâta - reclamantă

H.E.

Împrejurarea

că, până la plata efectivă a despăgubirilor,

reclamanții

și pârâta - reclamantă au doar calitatea de persoane aparent

îndreptățite,

în termenii art. 5 alin. (5) din lege, nu înseamnă că pretențiile reclamanților

au fost admise doar în parte, astfel cum, în

mod

greșit, s-a pretins prin motivele de recurs, atât timp cât finalitatea

urmărită

prin promovarea acțiunii de față, respectiv stabilirea

despăgubirilor de către instanța de judecată, a fost atinsă în

totalitate.

Ca atare, motivul de recurs vizând

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., în raport de soluția

reflectată în considerente, este nefondat și

urmează a fi respins.

In ceea ce

privește fondul cauzei, se constată că instanța de apel

nu a făcut o

aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 26 și art. 27 din Legea nr.

33/1994, totodată, a apreciat greșit puterea doveditoare a

probelor

administrate pe aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite

în caz de

expropriere, context în care Înalta Curte va analiza criticile

recurentei prin

prisma cazului din art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport și de înscrisurile depuse

în recurs.

Potrivit

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - la prevederile

căruia trimite explicit art. 9 alin. (3) (în

forma de la data pronunțării atât

a

sentinței, cât și a deciziei de apel în cauză) din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de drumuri de

interes

național, județean și local -, „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu

care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză...".

Noțiunea de

preț de vânzare practicat „în mod obișnuit", regăsită

în norma menționată, indică prețul

de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară locală în urma

fluctuației cererii și a

ofertei și la

nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din

zona de

referință, la data arătată de către legiuitor.

Acesta vizează, în primul rând, prețul consemnat

în contracte

autentice de vânzare-cumpărare, context în care actele de

această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă

relevant în aprecierea prețului de piață, în

raport de care este posibilă

cenzurarea unor mijloace de probă precum

ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare

ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din

zonele locale.

Determinarea forței probante a unei dovezi

administrate implică stabilirea, în prealabil, a împrejurărilor și situațiilor

de fapt ce trebuie

probate, iar acestea din urmă se conturează din

interpretarea

corespunzătoare a legii

aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din art. 26

alin. (2), anterior citat, rezultă intenția legiuitorului de a

se recurge la

administrarea probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață, fără,

însă, a conferi acestui mijloc de dovadă o forță

probantă superioară celorlalte,

precum proba cu înscrisuri.

Instanței îi

revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese

în mod explicit din aceeași normă,

precum și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit

cărora „Primind rezultatul

expertizei,

instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate

de părți și va hotărî". Aceasta înseamnă că,

în aprecierea coroborată a

probelor, instanța de judecată poate da

eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să

înlăture pe cele

contrare, inclusiv

raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie

comparate cu

înscrisurile administrate și căruia nu i se poate

recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.

Î

n cauză,

expertiza tehnică luată în considerare de către ambele

instanțe de

fond, deși a stabilit prețul de vânzare și la data întocmirii

raportului -

martie 2009 (pe lângă data acordării despăgubirilor pe cale

administrativă

- august 2007), s-a bazat exclusiv pe oferte de vânzare a

unor terenuri

din zonă, preluate de pe internet, fără vreo referire la

tranzacții efectuate în acea

perioadă.

Or, în

cursul judecării recursului, au fost depuse de către

recurentă contracte de vânzare - cumpărare încheiate pentru terenuri

similare, din aceeași zonă, în cursul anului

2009, începând cu luna aprilie, din care rezultă că prețul maximal la care s-a

tranzacționat a fost de 16,5 Euro/mp, stabilit la nivelul lunii septembrie 2009

pentru

un teren aparținând pârâtei -

reclamante din prezenta cauză, H.E.

,

încheiat tot cu reclamanții C., având același amplasament cu

terenul în litigiu, respectiv tarla 1, parcela 10

(tranzacția autentificată

sub nr.

1030 din 6 iulie 2010); prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub

nr. 712 din 9 iulie 2009, s-a stabilit un preț al vânzării de

circa 15

Euro/mp, până la sfârșitul anului efectuându-se tranzacții pentru prețuri

situate între 10 și 15 Euro/mp.

S-a depus, de asemenea, un contract de vânzare-cumpărare

în care se menționează un preț chiar sub 1 Euro/mp (act autentificat sub nr.

694 din 4 iunie 2009, în care se arată că părțile au tranzacționat în luna

aprilie 2009 - contract de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.

473 din 22 aprilie 2009).

Pe de altă parte, chiar avându-se în vedere

ofertele de vânzare

postate pe internet, se observă că experții au

selectat prețuri situate

între 25 și 45

Euro/mp, în timp ce experți desemnați în alte dosare s-au

orientat către oferte de preț sub pragul de 25

Euro/mp, confirmând un

preț al zonei

de 13 Euro/mp la nivelul lunii martie 2009 (raportul de

expertiză

întocmit în dosarul Tribunalului Cluj nr. 1364/117/2008 - file 248 - 255 dosar

fond).

Chiar dacă

este vorba despre o expertiză extrajudiciară,

concluziile

cuprinse în raportul astfel întocmit pot fi valorificate în

prezenta cauză în cadrul probei cu înscrisuri,

având forță probantă sub

aspectul

prețului vizat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care în care

se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate de către

pârâtă, ce

nu au fost combătute decât prin raportul de expertiză

întocmit de experții judiciari desemnați în cauză, ce și-au întemeiat

constatările

pe baza unor oferte de vânzare.

In aceste

condiții, Înalta Curte constată că prețul de piață

stabilit prin fluctuația cererii și a ofertei, la nivelul căruia era

plauzibil

să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data

efectuării raportului de expertiză - sfârșitul lunii martie 2009 - era situat

sub nivelul de 17 Euro/mp, ce fusese stabilit prin hotărârea C.N.A.D.N.R. SA

nr. 17 din 27 august 2007.

Astfel, urmează a se avea în vedere valoarea

stabilită prin acea

hotărâre, dat

fiind că, în conformitate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de

expropriator.

Despăgubirile efectiv acordate urmează a fi

calculate la data

efectuării contraexpertizei în cursul judecății în

primă instanță,

respectiv 23 martie 2009,

sens în care Înalta Curte va admite recursul și, în

aplicarea 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va

modifica în parte decizia recurată.

Este de precizat că nu se impune casarea deciziei

și trimiterea

cauzei spre rejudecare

în vederea efectuării unei noi expertize, întrucât

ar trebui să se aibă

în vedere, la calcularea despăgubirilor, data

administrării

noii expertize, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994;

or, după cum se relevă din contractele de vânzare-cumpărare depuse în recurs de

către C.N.A.D.N.R.

S.A., prețurile de

tranzacționare

a terenurilor din zonă sunt în continuă scădere,

ajungând, până la data soluționării prezentului recurs, la valoarea de

3

Euro/mp (contractul autentificat

sub nr. 2942 din 22 iulie 2010).

Astfel,

în urma rejudecării, nu s-ar putea stabili un cuantum al

despăgubirilor

sub nivelul celor stabilite prin Hotărârea C.N.A.D.N.R.

S.A nr.

17/2007, ceea ce atestă că este inutilă efectuarea unei noi expertize în

cauză.

Pe de altă parte, raportarea cuantumului

despăgubirilor acordate de către instanță la data contraexpertizei deja

efectuate înseamnă a se lua în considerare un moment favorabil pentru

reclamanți din punctul

de vedere al

cursului Euro față de moneda națională, practicat de BNR,

respectiv 4,2946 lei, în condițiile în care acest

curs era de numai 4,2687

Euro/mp la

data pronunțării prezentei decizii - 23 septembrie 2010.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte

decizia de apel, în aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

, sens în care

va admite doar în parte cererea principală

și în parte cererea reconvențională, în

temeiul art. 296 C. proc. civ.

Va anula în parte Hotărârea nr. 17 din 27 august

2007, în sensul că suma

de 24769 Euro, reprezentând contravaloarea

despăgubirilor cuvenite reclamanților pârâți și pârâtei reclamante, stabilite

prin hotărârea

menționată, va fi plătită în

lei la cursul Euro/leu (1 Euro = 4,2946 lei) al BNR de la data de 23 martie 2009,

data efectuării contraexpertizei.

Urmează

a menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite

recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, pentru Statului

Român

împotriva deciziei nr. 304/A din 11 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori

și de familie.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că

admite în parte

cererea principală

și în parte cererea reconvențională.

Anulează în parte Hotărârea nr. 17

din 27 august 2007, în sensul că suma de 24769 Euro, reprezentând

contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pârâți și pârâtei

reclamante, stabilite prin

hotărârea

menționată, va fi plătită în lei la cursul Euro/leu (1 Euro =

4,2946

lei) al BNR de la data de 23 martie 2009, data efectuării contraexpertizei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

septembrie 2010.