ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3598/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 233 din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj și încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 118/CC din 30 iunie 2009, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta SC G.I.E. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, fiind anulată parțial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art. 2) și stabilindu-se cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul în suprafață de 2.498 mp situat în localitatea Gilău, categoria de folosință arabil extravilan, cu ieșire la DN 1, tarlaua 19, identificat prin nr. cadastral 3037, 3040, la suma de 578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 7.965 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat în cuantum de 151.340,33 lei, reprezentând echivalentul sumei de 42.466 euro. Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții P.T., T.M. și Ș.M.R. a concluzionat în sensul că valoarea reală a terenului în suprafață de 2.498 mp, la data de 22 aprilie 2008, este în sumă de 162.370 euro. Experții au avut în vedere evaluarea de 65 euro/mp, astfel încât, la cursul menționat în Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008, emisă de către pârâtă, de 3,56 lei/euro, valoarea în lei a despăgubirii este în sumă de 578.037 lei.

Excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamanților au fost respinse ca neîntemeiate, deoarece, în calitate de proprietar a terenului, aspect reținut și în cuprinsul hotărârii contestate și din extrasul C.F. Gilău, reclamanta are legitimare procesuală activă și justifică interes pentru promovarea prezentei acțiuni. În baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, a fost anulată parțial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art. 2) și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de 578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro. Împotriva acestei sentințe, au decalrat în termen legal apel reclamanta, pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, fiecare criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 311A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, au fost admise toate cele trei apeluri, sentința apelată a fost în parte schimbată, instanța stabilind un cuantum al despăgubirilor la nivelul sumei de 73.691 euro: au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-au compensat cheltuielile de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, că în chiar în cuprinsul hotărârii contestate se recunoaște calitatea reclamantei de titulară a dreptului de proprietate raportat la C.F. Gilău, situație în care s-a apreciat că are interesul să solicite stabilirea cuantumului despăgubirilor cu respectarea criteriilor prevăzute de lege.

S-a apreciat, totodată, că cererea privind anularea parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu este inadmisibilă cum susține pârâtul, întrucât, chiar fiind vorba de un act administrativ unilateral, acesta nu poate fi doar revocat, pentru că atare măsură ar echivala cu încălcarea accesului la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, fiind chiar exceptat de la controlul în contencios, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru că într-o lege specială organică se prevede o procedură distinctă pentru modificarea sau desființarea ei. Prima instanță a mai apreciat că cenzurând hotărârea de stabilire a despăgubirilor, instanța este chemată ea însăși să statueze asupra cuantumul acestora, fiind absurd să oblige expropriatorul la emiterea unei alte hotărâri în acest sens, acesta fiind chiar obiectul controlului judecătoresc.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în fața primei instanțe a stabilit valoarea terenului având în vedere metoda comparației bonitare, ținând seama de amplasamentul lui și caracteristicile tehnice ale acestuia, precum și prețul terenurilor similare din aceeași zonă, expertizele depuse în apel de pârât pentru comparație, fiind întocmite de alți experți și referindu-se la terenuri cu alte caracteristici decât cel obiect al litigiului, așa cum corect a susținut reclamanta în întâmpinare. Cu toate acestea, așa cum a rezultat din răspunsul la obiecțiunile instanței de apel și expertiza inițială, traseul autostrăzii Transilvania a determinat creșteri de preț de 2-3 ori la terenuri.

Astfel, 1 mp din terenul obiect al litigiului valora la data emiterii hotărârii contestate 29,5 euro, conform metodei comparației prin bonitare, iar aceasta ar fi fost valoarea și la data întocmirii raportului de expertiză, însă, experții au aplicat un coeficient de 2,2 raportat la metoda de calcul utilizată, tocmai în considerarea împrejurării că începerea demersurilor pentru construirea autostrăzii Transilvania a determinat o creștere substanțială a prețurilor terenurilor din zonă. În realitate, statul expropriator nu poate fi obligat la o dublă reparație, ci doar la plata contravalorii terenului raportat la data exproprierii, nicidecum la plata creșterii de valoare datorată tocmai exproprierii.

De altfel, această împrejurare rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, autentificat la data de 3 iunie 2005, potrivit căruia aceasta a plătit un preț de 182.894 euro pentru suprafața totală de 9.626 mp teren, nefiind cu putință ca, pentru mai puțin de 1/3 din această suprafață, chiar la nivelul anului 2008 (mai cu seamă în condiții de recesiune economică), să se achite o despăgubire de aproape aceeași valoare (respectiv, 162.370 euro pentru 2.498 mp). Din acest considerent, curtea de apel a redus cuantumul despăgubirilor de la 65 euro/mp la 29,5 euro/mp, adică, pentru întreaga suprafață de teren, de la 162.370 euro, la 73.691 euro.

În ceea ce privește data la care se raportează cursul valutei, s-a apreciat că aceasta trebuie să fie data plății, pentru ca reclamanta expropriată să nu fie în vreun fel prejudiciată, în condițiile în care această sumă nu a fost achitată de expropriator, nefiind normal ca ea să suporte condițiile fluctuației valutare. În același timp, s-a apreciat că nu există nicio justificare pentru a se raporta cuantumul despăgubirilor în euro din momentul întocmirii raportului de expertiză, la valoarea euro din momentul emiterii hotărârii de expropriere.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor poate fi avut în vedere doar unul dintre aceste momente, fie momentul emiterii hotărârii de către comisia specială, în măsura în care despăgubirile au fost corect stabilite de aceasta și, în controlul judecătoresc, instanța respinge contestația, fie momentul întocmirii raportului de expertiză pentru situația în care, stabilindu-se că, în realitate, cuantumul despăgubirilor a fost sub valoarea de circulație a imobilului, instanța admite contestația și majorează cuantumul. S-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. pentru compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți. În termen legal, împotriva acestei decizii au formuat recurs reclamanta și pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA. 1. Reclamanta, în susținerea recursului, s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor sale, susține că decizia recurată este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administratitiv teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza (...)”. Or, în expertiza efectuată la dosar, cei trei experți au arătat că la data emiterii cererii de expropriere valoarea terenului era de 29,5 euro/mp, iar la data efectuării raportului de expertiza, valoarea era de 65 euro/mp.

În aceste condiții, instanța era obligată să stabilească cuantumul despăgubirilor în funcție de valoarea de circulație a terenului la data efectuării raportului de expertiza, așa cum prevăd dispozițiile legale, neexistând un temei legal pentru stabilirea acesteia în mod aleatoriu. 2. Recurentul pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, s-a prevalat, de asemenea, de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că instanța de apel s-a pronunțat cu greșita aplicare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, coroborat cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, se arată că instanțele de fond și de apel, în mod eronat au respins excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ceea ce este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză. Analiza calității procesuale pornește de la existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. Or, interesul intimatei-reclamante nu este născut, actual, direct și nu este personal. Astfel, se solicită instanței să constate că atât în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât și în procesul-verbal aferent, s-a stabilit că apelanta-reclamantă este doar o persoană aparent îndreptățită la despăgubire.

Aceasta întrucât s-a stabilit identitatea dintre terenul expropriat identificat și imobilul intimatei-reclamante identificat topografic - a se vedea extrasul de C.F. depus la dosarul cauzei în susținerea calității intimatei-reclamante. Pe de altă parte, instanța de apel a menținut soluția instanței de fond de anulare parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, întrucât, Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 și al H.G. nr. 245/2008, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale in vigoare. Pârâta mai învederează că prin cererea de apel a enunțat modalitatea în care urmează să se deconsemneze despăgubirea aferentă imobilului expropriat, precizând că nu este necesară anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirii.

Astfel, în măsura în care instanța va stabili o despăgubire mai mare decât cea acordată prin Hotărârea nr. 76/2008, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza acesteia - în temeiul art. 11 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, iar plata restului de despăgubire se va face de către pârâtă în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia - în temeiul art. 9 teza ultima din Legea nr. 198/2004. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanța de judecată învestită cu soluționarea unui litigiu întemeiat pe Legea nr. 198/2004 poate dispune cel mult obligarea pârâtei la plata despăgubirii astfel cum a fost stabilită pe cale judiciară, anularea hotărârii nefiind posibilă potrivit legii.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a apreciat că o asemenea acțiune în constatarea nulității este admisibilă întrucât, în caz contrar, ar fi îngrădii accesul la justiție al reclamantei. În realitate, inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni nu echivalează cu imposibilitatea accesului la o instanță, reclamanta având posibilitatea să solicite majorarea cuantumului despăgubirii în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, fără a fi necesară anularea prealabilă a hotărârilor. Din cele arătate, rezultă că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, astfel că nu există vreun motiv de nulitate la momentul emiterii actului unilateral.

Aceeași recurentă mai susține că, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri criticabile sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a probelor. Astfel, valoarea despăgubirii aferente imobilului expropriat a fost determinată pe baza unui raport întocmit de către un evaluator autorizat și aprobat de Guvernul României prin emiterea H.G. nr. 245/2008, membru al A.N.E.V.A.R. Evaluarea a fost făcută și prin raportare la valoarea de piață care reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fară constrângeri.

Însă, în cazul exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piață, astfel că în raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor. Această valoare specială este legată de un element extraordinar (exproprierea), care oferă un supliment de valoare, mai mare decât valoarea de piață. În plus, mai arată recurentul, despăgubirile au fost verificate și aprobate de Guvern, dar cu toate acestea, instanțele de fond și de apel, în lipsa oricăror dovezi, au majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 și a H.G. nr. 245/2008. Soluția instanței de fond s-a fundamentat exclusiv pe raportul de expertiză tehnică judiciară, raport întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; în acest sens, pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Pe de altă parte, recurentul mai arată că soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală întrucât nu conține în considerentele sale nicio referire cu privire la modalitatea de calcul a cuantumului despăgubirii stabilite pentru imobilul expropriat. Pârâtul învederează că a evidențiat încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și, pentru acest motiv, a solicitat instanței să constate că se impune readministrarea probei cu expertiză tehnică. Or, deși instanța de apel a apreciat că prin raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în mod eronat, a fost ignorată cu desăvârșire cererea de probatorii formulată de pârât, respectiv, solicitarea justificată de efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii.

În plus, deși pârâta a evidențiat faptul că imobilul teren expertizat se află în raza administrativă a com. Gilău, iar comisia de experți a procedat la determinarea valorii de piață prin raportare la prețurile practicate în zona com. Florești și Gilău, instanța de apel nu apreciat ca fiind pertinentă o nouă expertiză judiciară. Mai mult, deși la termenul de judecată din data de 07 octombrie 2009 instanța de apel a respins nemotivat cererea de administrare a unei noi expertize, din oficiu, a dispus completarea raportului întocmit la fondul cauzei de către aceiași experți cu un obiectiv care încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, solicitând acelorași experți care au stabilit valoarea de 65 de euro/mp în mod vădit eronat, să stabilească despăgubirea la momentul exproprierii terenului.

În răspunsul la solicitarea instanței se constată că: acesta nu a fost formulat de către Comisia de experți, ci exclusiv de către dl. Ing. P.T.; pe de altă parte, dl. ing. P.T. a comunicat instanței de apel printr-o adresă separată că nu mai figurează pe lista experților judiciari; cu toate acestea, deși instanța de apel a admis apelul pârâtei și a redus cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanța de fond de la 162.70 euro la 73.691 curo, în lipsa oricăror dovezi privind valoarea reală a imobilului expropriat, a apreciat totuși că se impune majorarea cuantumului despăgubirii stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 și a H.G. nr. 245/2008.

În consecință, recurenta solicită a se constata că instanța de apel nu a analizat fondul obiecțiunilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit la fond, după cum a ignorat cererea privind efectuarea unei contraexpertize motivată de obiecțiunile pertinente formulate în primă instanță și respinse nejustificat de instanța de fond. Ca atare, prin refuzul nemotivat de încuviințare a probei cu contraexpertiză, s-au încălcat drepturile procesuale ale pârâtei și i-au fost grav grav prejudiciate interesele. În recurs, s-au depus înscrisuri noi în completarea celor din etapele procesuale anterioare, anume, contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri din unitatea administrativ teritorială de referință, pentru ilustrarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

La termenul de azi, recurenta reclamantă prin apărător a invocat excepția nulității recursului formulat de pârât în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., susținându-se că cele dezvoltate cu titlu de critici în recurs nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte a apreciat că excepția nulității se impune a fi respinsă, având în vedere că motivele dezvoltate de pârât în memoriul de recurs conțin și critici de nelegalitate, ceea ce determină analizarea lor în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum corect și-a încadrat motivele și recurentul pârât. Pe de altă parte, referirile la greșita apreciere a materialului probator al cauzei, întrucât se constituie în critici de netemenicie, urmează a rămâne necenzurate de instanța de recurs, în absența unei ipoteze legale în care să poată fi încadrate dintre cele experes și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Ca atare, dat fiind caracterul unitar al recursului, excepția se constată a fi nefondată, iar recursul pârâtului va fi cercetat doar prin prisma criticilor de nelegalitate. Ambele recursuri urmează a fi admise, potrivit celor ce se vor arăta. Vor fi analizate mai întâi criticile formulate de pârât, întrucât cea din urmă critică a pârâtului ele este comună cu singurul motiv de recurs dezvoltat de reclamantă, anume, greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de instanța de apel, cu referire la criteriile utilizate pentru determinarea cuantumului despăgubirilor pe baza valorii de piață cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în aceeași unitate administrativ teritorială și a momentului de referință pentru stabilirea acestei valori: data exproprierii sau data efectuării rapotului de expertiză în instanță.

Înalta Curte constată a fi nefondate criticile pârâtului în ce privește nelegala respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei ca și a excepției lipsei de interes, susținute prin aceea că prin Hotărârea nr. 76/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a reținut calitatea acesteia de „persoană aparent îndreptățită” la primirea despăgubirilor, dată fiind incertitudinea cu privire la identitatea dintre terenul proprietatea reclamantei și cel expropriat prin această procedură, respectiv, terenul de 2.498 mp identificat în C.F. Gilău; în mod evident, interesul procesual este o condiție de excercițiu a acțiunii civile, ce se verifică în persoana titularului cererii și a dreptului sau interesului legitim afirmat, deci, a reclamantului cu calitate procesuală activă, susțineri arătate, de asemenea, în argumentarea acestei excepții.

Asupra celor două excepții instanța de apel a dat o legală dezlegare în sensul respingerii lor, pe baza situației de fapt reținute în cauză, apreciindu-se că identitatea dintre cele două terenuri (cel proprietatea reclamantei și cel expropriat) rezultă din extrasul de carte funciară de la fila 60 fond și din conținutul hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, constestate în cauză; pe cale de consecință, reclamanta fiind proprietarul expropriat este persoana care justifică interesul procesual cu toate însușirile lui, pentru contestarea cuantumului despăgubirilor. Cum în recurs situația de fapt nu poate fi modificată (iar prin motivele de recurs pârâtul nu a adus argumente în sensul incompletei sale stabiliri), Înalta Curte constată că aceste constatări sunt apte să conducă la respingerea excepției lipsei calității procesuale a reclamantei.

În ce privește pretinsa încălcare a dipozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 care, în opinia recurentului pârât, nu permite anularea Hotărârii de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către Comisia de aplicare a acestei legi speciale, fiind suficientă obligarea sa la plata unui cuantum superior al despăgubirilor, în cazul în care astfel rezultă din probele cauzei, Înalta Curte constată nefondate aceste susțineri.

Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” În plus, potrivit art. 18 din același act normativ, dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care prin aceasta nu se prevede altfel. Înalta Curte apreciază că dispozițiile anterior citate ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu prevăd decât posibilitatea persoanei expropriate de a se adresa justiției în cazul în care este nemultumită de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura administrativă a exproprierii, ceea ce nu se constituie decât într-o aplicație particulară a liberului acces la justiție, principiu afirmat ca atare prin chiar legea fundamentală (art. 21 din Constituție). În ce privește însă soluția pe care instanța o va dispune în soluționarea căii de atac a expropriatului, legea specială nu prevede reguli derogatorii de la codul de procedură civilă, pentru normele de procedură textele codului de procedură fiind normele de trimitere, conform art. 18 din Legea nr. 198/2004 invocat anterior.

Or, pentru a dispune modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite, instanța de judecată nu poate dispune doar obligarea pârâtului la plata unui cuantum superior, fără a dispune anularea sau schimbarea dispoziției corespunzătoare din hotărârea contestată, pentru ca aceasta să aibe caracter executoriu; este ceea ce instanțele de fond au dispus, iar opțiunea între anularea (substituirea cuantumului din hotărârea administrativă cu noul cuantum al despăgubirilor stabilite în cadrul judecății) sau schimbarea dispoziției asupra căreia se intervine în urma procesului (cu consecința obligării doar la diferența de valoare), reprezintă o dispută teoretică ce nu prezintă nicio utilitate pentru speța de față, legalitatea deciziei recurate nedepinzând de tranșarea acesteia.

Înlata Curte apreciază însă a fi fondate criticile formulate de recurentul pârât cu referire la încălcarea formelor de procedură privind completarea expertizei de specialitate, dispuse în apel. Astfel, se constată că în mod real recurentul pârât pretinde că prin cererea de apel a solicitat curții de apel efectuarea unei contraexpertize, solicitare respinsă de instanță, curtea de apel dispunând însă la termenul din 7 octombrie 2009, din oficiu, completarea probei efectuate la fond, cu răspunsul acelorași experți la un nou obiectiv, anume - evaluarea terenului și a despăgubirilor, la data emiterii hotărârii contestate. Fără îndoială că, administrarea unor probe noi sau suplimentarea celor deja administrate la prima instanță intră în puterea de apreciere a instanței de apel decurgând din modalitatea de aplicare a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., motiv pentru care instanța de recurs nu este în măsură să cenzureze aceste aprecieri ale instanței anterioare, în dispoziția privind respingerea probei cu contraexpertiză. Însă, modalitatea de aplicare a dispozițiilor procedurale cu ocazia completării acestor probe în apel, intră sub incidența controlului de legalitate, fie pe temeiul art. 304 pct. 5, fie pe cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de textele analizate ca ignorate sau greșit aplicate. În această materie, există dispoziții speciale cu privire la administrarea probei cu expertiză, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume expertiza se efectuează de un număr de trei experți: unul desemnt de instanță, unul de expropriator și un al treilea, de persoanele supuse exproprierii.

Aceste norme au fost pe deplin respectate la prima instanță. Constatarea anterioară este necesară, întrucât, de vreme ce instanța de apel a optat pentru completarea probei efectuate la prima instanță, era ținută, potrivit principiului accesorium sequitur pricipale, de respectarea acelorași reguli cu privire la echipa de experți, rigoare avută în vedere cu prilejul dispunerii probei, dar nu și la momentul administrării ei. Astfel, deși s-a emis adresă cu solicitarea de a se răspunde acestui nou obiectiv tuturor celor trei experți care au efectuat lucrarea la fond, doar unul dintre ei a răspuns solicitării instanței, la fila 78 dosar apel, anume expertul judiciar, ing. P.T.; în cuprinsul completării la raportul de expertiză din 4 noiembrie 2009, conținând punctul de vedere al acestuia cu privire la obiectivul nou stabilit, acest expert a comunicat instanței, totodată, că începând din 28 septembrie 2009 a fost radiat din evidențele biroului local de expertize.

Față de acestă ultimă informație, reiese că unicul expert ce a răspuns solicitării instanței de apel nu mai avea abilitarea legală de a îndeplini atribuții de expert judiciar, iar acestă realitate, coroborată cu absența răspunsului și a celorlalți doi experți desemnați de părți, în baza dispozițiilor obligatorii ale legii, impuneau instanței de apel, la acel moment procesual, pentru respectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, dispoziția de a se efectua o nouă expertiză de o altă echipă de experți desemnați în aceleași condiții prevăzute de textul invocat; măsura era una obiectivă, deoarece, din echipa de experți nu mai putea face parte expertul judiciar radiat, completarea probei fiind accesorie întocmirii ei inițiale, astfel cum s-a arătat.

Cu toate acestea, instanța de apel bazându-se pe proba viciat administrată în apel, a schimbat soluția primei instanțe în baza ei, ceea ce conduce la constatarea încălcării dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea părților ai căror mandatari legali nu au comunicat punctul lor de vedere instanței față de obiectivul nou stabilit în apel, fiind evidentă. În aceste condiții, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în art. 304 pct. 9, fiind suficient prin el însuși să conducă la casarea deciziei recurate și trimiterea ei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Întrucât criticile formulate de recurenta reclamantă privește modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin pentru exproprierea terenului în litigiu, implică evaluări din perspectiva aplicării prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că aceste motive nu pot fi analizate la acest moment, fiind prematur, în absența unei probe valabil administrate în apel, completarea la raportul de expertiză, fiind nulă așa cum s-a arătat, și, prin urmare, inaptă să producă vreun efect juridic.

Însă, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și aceste susțineri ale reclamantei, în privința criteriilor pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, urmând a se porni de la cele expres menționate în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu referire la momentul la care experții trebuie să se raporteze; se vor avea în vedere și probele noi administrate în recurs (dovedirea unor tranzacții pentru terenuri similare din aceeași unitatea administrativ teritorială) și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va admite ambele recursuri și va casa decizia atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC G.I.E. SRL și de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 311/A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2011.