ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3598/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3598/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 233 din 17 aprilie

2009 a Tribunalului Cluj și încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 118/CC

din 30 iunie 2009, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta SC

G.I.E. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA,

fiind anulată parțial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art.

2) și stabilindu-se cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul

în suprafață de 2.498 mp situat în localitatea Gilău, categoria de folosință

arabil extravilan, cu ieșire la DN 1, tarlaua 19, identificat prin nr. cadastral

3037, 3040, la suma de 578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro,

pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă

de 7.965 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie

2008 a CN A.D.N.R. SA, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul

expropriat în cuantum de 151.340,33 lei, reprezentând echivalentul sumei de

42.466 euro.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de experții P.T., T.M. și Ș.M.R. a concluzionat în

sensul că valoarea reală a terenului în suprafață de 2.498 mp, la data de 22

aprilie 2008, este în sumă de 162.370 euro. Experții au avut în vedere

evaluarea de 65 euro/mp, astfel încât, la cursul menționat în Hotărârea nr. 76

din 23 aprilie 2008, emisă de către pârâtă, de 3,56 lei/euro, valoarea în lei a

despăgubirii este în sumă de 578.037 lei.

Excepția lipsei de

interes și a lipsei calității procesuale active a reclamanților au fost

respinse ca neîntemeiate, deoarece, în calitate de proprietar a terenului,

aspect reținut și în cuprinsul hotărârii contestate și din extrasul C.F. Gilău,

reclamanta are legitimare procesuală activă și justifică interes pentru

promovarea prezentei acțiuni.

În baza dispozițiilor

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

a fost anulată parțial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art.

2) și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de

578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro.

Împotriva acestei

sentințe, au decalrat în termen legal apel reclamanta, pârâtul și Parchetul de

pe lângă Tribunalul Cluj, fiecare criticând soluția primei instanțe pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr.

311A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, au fost admise toate cele trei

apeluri, sentința apelată a fost în parte schimbată, instanța stabilind un

cuantum al despăgubirilor la nivelul sumei de 73.691 euro: au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței; s-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut în ce privește calitatea procesuală activă a

reclamantei, că în chiar în cuprinsul hotărârii contestate se recunoaște calitatea

reclamantei de titulară a dreptului de proprietate raportat la C.F. Gilău,

situație în care s-a apreciat că are interesul să solicite stabilirea cuantumului

despăgubirilor cu respectarea criteriilor prevăzute de lege.

S-a apreciat,

totodată, că cererea privind anularea parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor nu este inadmisibilă cum susține pârâtul, întrucât, chiar fiind vorba

de un act administrativ unilateral, acesta nu poate fi doar revocat, pentru că

atare măsură ar echivala cu încălcarea accesului la justiție, prevăzut de art. 21

din Constituție, fiind chiar exceptat de la controlul în contencios, având în

vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, pentru că într-o lege specială organică se prevede o procedură

distinctă pentru modificarea sau desființarea ei.

Prima instanță a mai

apreciat că cenzurând hotărârea de stabilire a despăgubirilor, instanța este

chemată ea însăși să statueze asupra cuantumul acestora, fiind absurd să oblige

expropriatorul la emiterea unei alte hotărâri în acest sens, acesta fiind chiar

obiectul controlului judecătoresc.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în fața primei

instanțe a stabilit valoarea terenului având în vedere metoda comparației

bonitare, ținând seama de amplasamentul lui și caracteristicile tehnice ale

acestuia, precum și prețul terenurilor similare din aceeași zonă, expertizele

depuse în apel de pârât pentru comparație, fiind întocmite de alți experți și

referindu-se la terenuri cu alte caracteristici decât cel obiect al litigiului,

așa cum corect a susținut reclamanta în întâmpinare.

Cu toate acestea, așa

cum a rezultat din răspunsul la obiecțiunile instanței de apel și expertiza inițială,

traseul autostrăzii Transilvania a determinat creșteri de preț de 2-3 ori la

terenuri. Astfel, 1 mp din terenul obiect al litigiului valora la data emiterii

hotărârii contestate 29,5 euro, conform metodei comparației prin bonitare, iar

aceasta ar fi fost valoarea și la data întocmirii raportului de expertiză, însă,

experții au aplicat un coeficient de 2,2 raportat la metoda de calcul

utilizată, tocmai în considerarea împrejurării că începerea demersurilor pentru

construirea autostrăzii Transilvania a determinat o creștere substanțială a

prețurilor terenurilor din zonă.

În realitate, statul

expropriator nu poate fi obligat la o dublă reparație, ci doar la plata contravalorii

terenului raportat la data exproprierii, nicidecum la plata creșterii de

valoare datorată tocmai exproprierii.

De altfel, această

împrejurare rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul

de proprietate al reclamantei, autentificat la data de 3 iunie 2005, potrivit căruia

aceasta a plătit un preț de 182.894 euro pentru suprafața totală de 9.626 mp

teren, nefiind cu putință ca, pentru mai puțin de 1/3 din această suprafață,

chiar la nivelul anului 2008 (mai cu seamă în condiții de recesiune economică),

să se achite o despăgubire de aproape aceeași valoare (respectiv, 162.370 euro pentru

2.498 mp).

Din acest considerent,

curtea de apel a redus cuantumul despăgubirilor de la 65 euro/mp la 29,5 euro/mp,

adică, pentru întreaga suprafață de teren, de la 162.370 euro, la 73.691 euro.

În ceea ce privește data

la care se raportează cursul valutei, s-a apreciat că aceasta trebuie să fie

data plății, pentru ca reclamanta expropriată să nu fie în vreun fel

prejudiciată, în condițiile în care această sumă nu a fost achitată de

expropriator, nefiind normal ca ea să suporte condițiile fluctuației valutare.

În același timp, s-a

apreciat că nu există nicio justificare pentru a se raporta cuantumul

despăgubirilor în euro din momentul întocmirii raportului de expertiză, la

valoarea euro din momentul emiterii hotărârii de expropriere.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor poate fi avut în vedere doar unul dintre aceste momente, fie momentul

emiterii hotărârii de către comisia specială, în măsura în care despăgubirile

au fost corect stabilite de aceasta și, în controlul judecătoresc, instanța

respinge contestația, fie momentul întocmirii raportului de expertiză pentru

situația în care, stabilindu-se că, în realitate, cuantumul despăgubirilor a fost

sub valoarea de circulație a imobilului, instanța admite contestația și

majorează cuantumul.

S-a făcut și

aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. pentru compensarea cheltuielilor

de judecată efectuate de părți.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au formuat recurs reclamanta și pârâtul Statul Român

prin CN A.D.N.R. SA.

susținerea recursului, s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

criticilor sale, susține că decizia recurată este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care dispune că: „La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administratitiv

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza (...)”.

Or, în expertiza

efectuată la dosar, cei trei experți au arătat că la data emiterii cererii de

expropriere valoarea terenului era de 29,5 euro/mp, iar la data efectuării

raportului de expertiza, valoarea era de 65 euro/mp.

În aceste condiții,

instanța era obligată să stabilească cuantumul despăgubirilor în funcție de valoarea

de circulație a terenului la data efectuării raportului de expertiza, așa cum prevăd

dispozițiile legale, neexistând un temei legal pentru stabilirea acesteia în

mod aleatoriu.

Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, s-a prevalat, de asemenea, de motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a susținut că instanța de apel s-a pronunțat cu greșita

aplicare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., art. 9 din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, coroborat cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, se arată că instanțele

de fond și de apel, în mod eronat au respins excepția lipsei de interes a

cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, ceea ce este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului

administrat în cauză.

Analiza calității

procesuale pornește de la existența unei identități între persoana

reclamantului și cel care este titular al dreptului în raportul juridic dedus

judecății. Or, interesul intimatei-reclamante nu este născut, actual, direct și

nu este personal.

Astfel, se solicită

instanței să constate că atât în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2008

emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât

și în procesul-verbal aferent, s-a stabilit că apelanta-reclamantă este doar o

persoană aparent îndreptățită la despăgubire.

Aceasta întrucât s-a

stabilit identitatea dintre terenul expropriat identificat și imobilul

intimatei-reclamante identificat topografic - a se vedea extrasul de C.F. depus

la dosarul cauzei în susținerea calității intimatei-reclamante.

Pe de altă parte, instanța

de apel a menținut soluția instanței de fond de anulare parțială a Hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008, cu încălcarea

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, întrucât, Hotărârea nr. 76 din 23

aprilie 2008 de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost emisă în temeiul

Legii nr. 198/2004 și al H.G. nr. 245/2008, cu respectarea tuturor

dispozițiilor legale in vigoare.

Pârâta mai

învederează că prin cererea de apel a enunțat modalitatea în care urmează să se

deconsemneze despăgubirea aferentă imobilului expropriat, precizând că nu este

necesară anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirii.

Astfel, în măsura în

care instanța va stabili o despăgubire mai mare decât cea acordată prin Hotărârea

nr. 76/2008, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza acesteia - în temeiul

art. 11 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

iar plata restului de despăgubire se va face de către pârâtă în termen de 30 de

zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia - în temeiul art. 9 teza ultima

din Legea nr. 198/2004.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanța de judecată învestită cu soluționarea

unui litigiu întemeiat pe Legea nr. 198/2004 poate dispune cel mult obligarea pârâtei

la plata despăgubirii astfel cum a fost stabilită pe cale judiciară, anularea

hotărârii nefiind posibilă potrivit legii.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel a apreciat că o asemenea acțiune în constatarea nulității este

admisibilă întrucât, în caz contrar, ar fi îngrădii accesul la justiție al

reclamantei.

În realitate,

inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni nu echivalează cu imposibilitatea

accesului la o instanță, reclamanta având posibilitatea să solicite majorarea

cuantumului despăgubirii în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, fără a fi

necesară anularea prealabilă a hotărârilor.

Din cele arătate,

rezultă că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost emisă cu

respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, astfel că nu există vreun

motiv de nulitate la momentul emiterii actului unilateral.

Aceeași recurentă mai

susține că, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri

criticabile sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a

probelor.

Astfel, valoarea

despăgubirii aferente imobilului expropriat a fost determinată pe baza unui

raport întocmit de către un evaluator autorizat și aprobat de Guvernul României

prin emiterea H.G. nr. 245/2008, membru al A.N.E.V.A.R.

Evaluarea a fost făcută

și prin raportare la valoarea de piață care reprezintă suma estimată pentru

care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o tranzacție

echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință

de cauză, prudent și fară constrângeri.

Însă, în cazul

exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piață, astfel că în

raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor.

Această valoare

specială este legată de un element extraordinar (exproprierea), care oferă un

supliment de valoare, mai mare decât valoarea de piață.

În plus, mai arată

recurentul, despăgubirile au fost verificate și aprobate de Guvern, dar cu toate

acestea, instanțele de fond și de apel, în lipsa oricăror dovezi, au majorat în

mod eronat cuantumul despăgubirilor stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire

a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 și a H.G. nr. 245/2008.

Soluția instanței de

fond s-a fundamentat exclusiv pe raportul de expertiză tehnică judiciară,

raport întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; în acest sens, pârâta a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Pe de altă parte,

recurentul mai arată că soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală

întrucât nu conține în considerentele sale nicio referire cu privire la

modalitatea de calcul a cuantumului despăgubirii stabilite pentru imobilul

expropriat.

Pârâtul învederează

că a evidențiat încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și,

pentru acest motiv, a solicitat instanței să constate că se impune

readministrarea probei cu expertiză tehnică.

Or, deși instanța de

apel a apreciat că prin raportul de expertiză întocmit în fața instanței de

fond cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în mod eronat, a fost ignorată cu

desăvârșire cererea de probatorii formulată de pârât, respectiv, solicitarea

justificată de efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii.

În plus, deși pârâta

a evidențiat faptul că imobilul teren expertizat se află în raza administrativă

a com. Gilău, iar comisia de experți a procedat la determinarea valorii de piață

prin raportare la prețurile practicate în zona com. Florești și Gilău, instanța

de apel nu apreciat ca fiind pertinentă o nouă expertiză judiciară.

Mai mult, deși la

termenul de judecată din data de 07 octombrie 2009 instanța de apel a respins

nemotivat cererea de administrare a unei noi expertize, din oficiu, a dispus completarea

raportului întocmit la fondul cauzei de către aceiași experți cu un obiectiv

care încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, solicitând acelorași

experți care au stabilit valoarea de 65 de euro/mp în mod vădit eronat, să

stabilească despăgubirea la momentul exproprierii terenului.

În răspunsul la

solicitarea instanței se constată că: acesta nu a fost formulat de către

Comisia de experți, ci exclusiv de către dl. Ing. P.T.; pe de altă parte, dl. ing.

P.T. a comunicat instanței de apel printr-o adresă separată că nu mai figurează

pe lista experților judiciari; cu toate acestea, deși instanța de apel a admis apelul

pârâtei și a redus cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanța de fond

de la 162.70 euro la 73.691 curo, în lipsa oricăror dovezi privind valoarea

reală a imobilului expropriat, a apreciat totuși că se impune majorarea

cuantumului despăgubirii stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 și a H.G. nr. 245/2008.

În consecință,

recurenta solicită a se constata că instanța de apel nu a analizat fondul

obiecțiunilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit la fond, după

cum a ignorat cererea privind efectuarea unei contraexpertize motivată de

obiecțiunile pertinente formulate în primă instanță și respinse nejustificat de

instanța de fond.

Ca atare, prin refuzul

nemotivat de încuviințare a probei cu contraexpertiză, s-au încălcat drepturile

procesuale ale pârâtei și i-au fost grav grav prejudiciate interesele.

În recurs, s-au depus

înscrisuri noi în completarea celor din etapele procesuale anterioare, anume,

contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri din unitatea administrativ

teritorială de referință, pentru ilustrarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

La termenul de azi,

recurenta reclamantă prin apărător a invocat excepția nulității recursului

formulat de pârât în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., susținându-se că

cele dezvoltate cu titlu de critici în recurs nu sunt susceptibile de încadrare

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte a

apreciat că excepția nulității se impune a fi respinsă, având în vedere că

motivele dezvoltate de pârât în memoriul de recurs conțin și critici de

nelegalitate, ceea ce determină analizarea lor în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cum corect și-a încadrat motivele și recurentul pârât.

Pe de altă parte,

referirile la greșita apreciere a materialului probator al cauzei, întrucât se

constituie în critici de netemenicie, urmează a rămâne necenzurate de instanța

de recurs, în absența unei ipoteze legale în care să poată fi încadrate dintre

cele experes și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Ca atare, dat fiind

caracterul unitar al recursului, excepția se constată a fi nefondată, iar

recursul pârâtului va fi cercetat doar prin prisma criticilor de nelegalitate.

Ambele recursuri

urmează a fi admise, potrivit celor ce se vor arăta.

Vor fi analizate mai

întâi criticile formulate de pârât, întrucât cea din urmă critică a pârâtului ele

este comună cu singurul motiv de recurs dezvoltat de reclamantă, anume, greșita

aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de instanța de

apel, cu referire la criteriile utilizate pentru determinarea cuantumului despăgubirilor

pe baza valorii de piață cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același

fel în aceeași unitate administrativ teritorială și a momentului de referință

pentru stabilirea acestei valori: data exproprierii sau data efectuării

rapotului de expertiză în instanță.

Înalta Curte constată

a fi nefondate criticile pârâtului în ce privește nelegala respingere a excepțiilor

lipsei calității procesuale active a reclamantei ca și a excepției lipsei de

interes, susținute prin aceea că prin Hotărârea nr. 76/2008 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a reținut calitatea acesteia de „persoană

aparent îndreptățită” la primirea despăgubirilor, dată fiind incertitudinea cu

privire la identitatea dintre terenul proprietatea reclamantei și cel

expropriat prin această procedură, respectiv, terenul de 2.498 mp identificat

în C.F. Gilău; în mod evident, interesul procesual este o condiție de

excercițiu a acțiunii civile, ce se verifică în persoana titularului cererii și

a dreptului sau interesului legitim afirmat, deci, a reclamantului cu calitate

procesuală activă, susțineri arătate, de asemenea, în argumentarea acestei

excepții.

Asupra celor două excepții

instanța de apel a dat o legală dezlegare în sensul respingerii lor, pe baza

situației de fapt reținute în cauză, apreciindu-se că identitatea dintre cele

două terenuri (cel proprietatea reclamantei și cel expropriat) rezultă din

extrasul de carte funciară de la fila 60 fond și din conținutul hotărârii

Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, constestate în cauză; pe cale de

consecință, reclamanta fiind proprietarul expropriat este persoana care

justifică interesul procesual cu toate însușirile lui, pentru contestarea

cuantumului despăgubirilor.

Cum în recurs

situația de fapt nu poate fi modificată (iar prin motivele de recurs pârâtul nu

a adus argumente în sensul incompletei sale stabiliri), Înalta Curte constată

că aceste constatări sunt apte să conducă la respingerea excepției lipsei

calității procesuale a reclamantei.

În ce privește

pretinsa încălcare a dipozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 care, în opinia

recurentului pârât, nu permite anularea Hotărârii de expropriere și de

stabilire a cuantumului despăgubirilor de către Comisia de aplicare a acestei

legi speciale, fiind suficientă obligarea sa la plata unui cuantum superior al

despăgubirilor, în cazul în care astfel rezultă din probele cauzei, Înalta

Curte constată nefondate aceste susțineri.

Astfel,

potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „(1) Expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art.

6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30

de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului.”

În plus,

potrivit art. 18 din același act normativ, dispozițiile acestei legi se

completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, ale C. civ. și ale C. proc. civ., în

măsura în care prin aceasta nu se prevede altfel.

Înalta

Curte apreciază că dispozițiile anterior citate ale art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 198/2004, nu prevăd decât posibilitatea persoanei expropriate de a se

adresa justiției în cazul în care este nemultumită de cuantumul despăgubirilor

stabilite în procedura administrativă a exproprierii, ceea ce nu se constituie decât

într-o aplicație particulară a liberului acces la justiție, principiu afirmat

ca atare prin chiar legea fundamentală (art. 21 din Constituție).

În ce

privește însă soluția pe care instanța o va dispune în soluționarea căii de

atac a expropriatului, legea specială nu prevede reguli derogatorii de la codul

de procedură civilă, pentru normele de procedură textele codului de procedură fiind

normele de trimitere, conform art. 18 din Legea nr. 198/2004 invocat anterior.

Or,

pentru a dispune modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite, instanța de

judecată nu poate dispune doar obligarea pârâtului la plata unui cuantum superior,

fără a dispune anularea sau schimbarea dispoziției corespunzătoare din

hotărârea contestată, pentru ca aceasta să aibe caracter executoriu; este ceea

ce instanțele de fond au dispus, iar opțiunea între anularea (substituirea

cuantumului din hotărârea administrativă cu noul cuantum al despăgubirilor

stabilite în cadrul judecății) sau schimbarea dispoziției asupra căreia se

intervine în urma procesului (cu consecința obligării doar la diferența de

valoare), reprezintă o dispută teoretică ce nu prezintă nicio utilitate pentru

speța de față, legalitatea deciziei recurate nedepinzând de tranșarea acesteia.

Înlata

Curte apreciază însă a fi fondate criticile formulate de recurentul pârât cu

referire la încălcarea formelor de procedură privind completarea expertizei de

specialitate, dispuse în apel.

Astfel,

se constată că în mod real recurentul pârât pretinde că prin cererea de apel a

solicitat curții de apel efectuarea unei contraexpertize, solicitare respinsă

de instanță, curtea de apel dispunând însă la termenul din 7 octombrie 2009,

din oficiu, completarea probei efectuate la fond, cu răspunsul acelorași

experți la un nou obiectiv, anume - evaluarea terenului și a despăgubirilor, la

data emiterii hotărârii contestate.

Fără

îndoială că, administrarea unor probe noi sau suplimentarea celor deja

administrate la prima instanță intră în puterea de apreciere a instanței de

apel decurgând din modalitatea de aplicare a prevederilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., motiv pentru care instanța de recurs nu este în măsură să cenzureze

aceste aprecieri ale instanței anterioare, în dispoziția privind respingerea

probei cu contraexpertiză.

Însă,

modalitatea de aplicare a dispozițiilor procedurale cu ocazia completării

acestor probe în apel, intră sub incidența controlului de legalitate, fie pe

temeiul art. 304 pct. 5, fie pe cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de textele analizate ca ignorate sau greșit aplicate.

În

această materie, există dispoziții speciale cu privire la administrarea probei

cu expertiză, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume expertiza se

efectuează de un număr de trei experți: unul desemnt de instanță, unul de

expropriator și un al treilea, de persoanele supuse exproprierii.

Aceste

norme au fost pe deplin respectate la prima instanță. Constatarea anterioară

este necesară, întrucât, de vreme ce instanța de apel a optat pentru

completarea probei efectuate la prima instanță, era ținută, potrivit

principiului accesorium sequitur pricipale, de respectarea acelorași reguli cu

privire la echipa de experți, rigoare avută în vedere cu prilejul dispunerii

probei, dar nu și la momentul administrării ei.

Astfel,

deși s-a emis adresă cu solicitarea de a se răspunde acestui nou obiectiv

tuturor celor trei experți care au efectuat lucrarea la fond, doar unul dintre

ei a răspuns solicitării instanței, la fila 78 dosar apel, anume expertul

judiciar, ing. P.T.; în cuprinsul completării la raportul de expertiză din 4

noiembrie 2009, conținând punctul de vedere al acestuia cu privire la

obiectivul nou stabilit, acest expert a comunicat instanței, totodată, că

începând din 28 septembrie 2009 a fost radiat din evidențele biroului local de

expertize.

Față de

acestă ultimă informație, reiese că unicul expert ce a răspuns solicitării

instanței de apel nu mai avea abilitarea legală de a îndeplini atribuții de

expert judiciar, iar acestă realitate, coroborată cu absența răspunsului și a

celorlalți doi experți desemnați de părți, în baza dispozițiilor obligatorii

ale legii, impuneau instanței de apel, la acel moment procesual, pentru

respectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, dispoziția de a se

efectua o nouă expertiză de o altă echipă de experți desemnați în aceleași

condiții prevăzute de textul invocat; măsura era una obiectivă, deoarece, din

echipa de experți nu mai putea face parte expertul judiciar radiat, completarea

probei fiind accesorie întocmirii ei inițiale, astfel cum s-a arătat.

Cu toate

acestea, instanța de apel bazându-se pe proba viciat administrată în apel, a

schimbat soluția primei instanțe în baza ei, ceea ce conduce la constatarea

încălcării dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea părților

ai căror mandatari legali nu au comunicat punctul lor de vedere instanței față

de obiectivul nou stabilit în apel, fiind evidentă.

În aceste

condiții, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este susceptibil de

încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în art. 304 pct.

9, fiind suficient prin el însuși să conducă la casarea deciziei recurate și

trimiterea ei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Întrucât

criticile formulate de recurenta reclamantă privește modalitatea de determinare

a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin pentru exproprierea terenului în

litigiu, implică evaluări din perspectiva aplicării prevederilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că aceste motive nu pot fi

analizate la acest moment, fiind prematur, în absența unei probe valabil

administrate în apel, completarea la raportul de expertiză, fiind nulă așa cum

s-a arătat, și, prin urmare, inaptă să producă vreun efect juridic.

Însă, cu

ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și aceste susțineri ale

reclamantei, în privința criteriilor pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor, urmând a se porni de la cele expres menționate în art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 cu referire la momentul la care experții trebuie să

se raporteze; se vor avea în vedere și probele noi administrate în recurs

(dovedirea unor tranzacții pentru terenuri similare din aceeași unitatea

administrativ teritorială) și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din

dezbateri.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304

pct. 5 C. proc. civ. va admite ambele recursuri și va casa decizia atacată,

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC G.I.E. SRL și de pârâtul Statul Român prin CN

A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 311/A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 mai 2011.