ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 05 ianuarie 2011, sub nr. 97/101/2011, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a numitului U.T.P. Cererea a fost întemeiată pe dispoz. art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 30 din 07 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active; s-a respins sesizarea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în contradictoriu cu pârâtul U.T.P.

Pentru a adopta o astfel de soluție, tribunalul a reținut următoarele: Prin H.G. nr. 1347/2007, s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu. La obiectivul nr. 2 lit. d) al acestui plan, se prevedea înaintarea de către Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, către instanță, a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuia efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Competența sesizării instanței, în cazul prevăzut de art. 38 lit. b), aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale, care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.

Dar, din analiza dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile direcției, deci competențele, a rezultat că aceasta are atribuții cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea, la nivel național, a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în relațiile cu statul. Așadar, această instituție nu deține, în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, astfel că această cerință legală nu este îndeplinită și reclamanta nu apare titular al dreptului de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, în cazul prev. de art. 38 lit. b) din lege.

Este nerelevantă împrejurarea că, potrivit Obiectivului nr. 2 din Hotărârea nr. 1347/2007, care se referă la aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordinea MAI, din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia, pe o perioadă determinată, este prevăzută, la lit. d, înaintarea, de către D.G.P. sau, după caz, INEP, către instanță, a dosarului de îndepărtare. „Dosarul de îndepărtare”, care conține datele cu privire la activitatea desfășurată și care a justificat măsura expulzării, este întocmit de autoritățile italiene, fiind transmis împreună cu cetățeanul expulzat și preluat de structurile competente ale MAI și, ulterior, înaintat instanței, potrivit celor arătate în precedent.

Totodată, potrivit aceleiași hotărâri de Guvern, structura responsabilă pentru îndeplinirea obiectivului, iar nu măsurilor, este ministerul, (fost MIRA), actual MAI. Prin urmare, înaintarea „dosarului de îndepărtare”, de către o structură a acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competențe de sesizare a instanței, neexistând identitate între „deținătorul” dosarului de îndepărtare și instituția care solicită restrângerea dreptului, în sensul Legii nr. 248/2005. Instanța judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei măsuri de limitare, prin restrângere, a exercitării dreptului la liberă circulație, iar „dosarul de îndepărtare” furnizează doar probe în susținerea solicitării.

Or, în aceste condiții, instituția la care se referă disp. art. 38 lit. b) din lege, cu competențe în domeniul ordinii publice, s-a apreciat ca nefiind o structură a ministerului, care preia și înaintează „dosarul de îndepărtare”, fie și cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau siguranței naționale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeași instituție, cu competențe în domeniu, ci fie de D.G.P., (când documentul de călătorie a fost pașaportul), fie de reclamantă, (când documentul a fost cartea de identitate). S-a mai menționat și faptul că, atunci când legiuitorul a intenționat să stabilească expres atribuții în sarcina unor structuri ale ministerului – D.G.P.

sau I.G.P.F., din perspectiva legitimării procesuale active, în privința solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera circulație, a făcut-o prin disp. art. 39 alin. (1), cu referire la cazul prev. de art. 38 lit. a) din lege sau prin art. 42 alin. (1) rap. la art. 40 lit. d), iar, prin H.G. 1367/2009 și H.G. 1347/2007, nu este prevăzută o asemenea atribuție în sarcina reclamantei, ca structură a MAI. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor. Critica apelantei a vizat exclusiv modul greșit în care instanța de fond a reținut că aceasta nu are calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 200 din 31 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a schimbat sentința și a constatat încetată de drept procedura judiciară, având drept obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul U.T.P. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Legea nr. 206/2010 a modificat Legea nr. 248/2005, abrogându-se dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 alin. (1) și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 248/2005.

De asemenea, prin aceeași lege, s-a dispus încetarea de drept a procedurilor judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a), art. 39 alin. (1), art. 40 lit. d) și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 248/2005. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, în baza art. 314 C. proc.

civ., și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. În dezvoltarea criticilor, reclamantul a arătat următoarele: Instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 206/2010, prin care s-au modificat dispozițiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările si completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, denumită în continuare Direcția, se înființează prin comasarea, prin fuziune, a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și a Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează". Având în vedere faptul că, în temeiul art. 6 al actului normativ invocat, Direcția preia patrimoniul instituțiilor publice care se desființează, pe bază de protocol de predare-preluare, cauzele în care Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are calitatea de reclamant, respectiv pârât sunt preluate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009 „Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și este parte componentă a Departamentului de ordine și siguranță. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din același act normativ, „Direcția exercită atribuțiile care îi sunt date în competență prin lege, cu privire (...) la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în relațiile cu statul.” De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G.

nr. 1367/2009: „Direcția îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.” Având în vedere problematica creată în contextul aplicării de către Italia, începând de la data de 1 noiembrie 2007, a decretelor de îndepărtare din teritoriul național a cetățenilor străini, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 181 din 1 noiembrie 2007 conținând „Dispoziții urgente în materie de îndepărtare de pe teritoriul național din motive de siguranță publică”, care vine în completarea Decretului-lege nr. 30 din 6 februarie 2007 privind „Transpunerea în legislația națională a Directivei nr. 2004/3S/CE privind dreptul cetățenilor UE și a membrilor lor de familie de a circula și rezida liber pe teritoriul statelor membre", Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea nr. 1347/2007, Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia.

Obiectivul nr. 2 din Planul de măsuri este „Aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordine din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor, pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată." Una dintre aceste măsuri, potrivit lit. d) este: „înaintarea de către D.G.P. sau MAI, după caz, INEP către instanță a „dosarului de îndepărtare”. În considerarea prevederilor literei b) ale obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor), are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca document de călătorie, cartea de identitate.

Mai mult, aceste demersuri trebuie efectuate în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările si completările ulterioare. În considerarea dispozițiilor legale învederate, recurenta a susținut că, în mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a și, prin urmare, temeiul juridic al acțiunii nu mai există, câtă vreme cererea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor succede: Sub un prim aspect, trebuie menționat că, deși instanța de apel a fost învestită cu soluționarea unei cereri de apel, prin care se invoca drept unic motiv nelegala soluționare de către prima instanță a unei excepții procesuale, de fond, absolute, peremptorii – cea a lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, această instanță, schimbând nelegal, fără punerea în dezbaterea contradictorie a părților, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată [art. 38 lit. b) al Legii nr. 248/2005] și încălcând limitele devoluțiunii, fixate prin cererea de apel ( tantum devolutum quantum apellatum ), conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil și art. 295 C. proc.

civ. (instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță), a constatat încetată de drept procedura judiciară, având drept obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul U.T.P. Eventuala aplicare greșită a legii speciale, de această dată (aspect pe care instanța de recurs nu are a-l analiza la acest moment procesual, nefiind încă actual), de către instanța de apel, ar fi făcut operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și ar fi putut determina modificarea soluției pronunțate în cauză de această instanță, sub aspectul constatării încetării de drept a procedurii judiciare, având drept obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul U.T.P., numai în ipoteza în care problema soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei ar fi fost dezlegată în mod corect de instanțele fondului. Însă, cum asupra acestui aspect de legalitate, instanța de apel nu s-a pronunțat, deși era învestită în acest sens, iar dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. ar fi impus, cu prioritate, rezolvarea acestui aspect, instanța de recurs va cerceta ea însăși acest aspect ce constituie, în mod necesar, motiv de recurs.

În acest sens, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date se înființează prin comasarea, prin fuziune, a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și a Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează. Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea nr. 1347/2007, Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia.

Obiectivul nr. 2 din acest plan, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2007, constă în: „Aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordine, din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor, pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată." Potrivit lit. d) al Obiectivului nr. 2, una dintre măsurile legale este: „înaintarea de către D.G.P. sau MAI, după caz, INEP, către instanță, a „dosarului de îndepărtare”. În temeiul art. 6 al actului normativ invocat, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date preia (…) cauzele în care Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are calitatea de reclamant, respectiv pârât.

Cum Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a preluat atribuțiile INEP privind înaintarea către instanță a dosarului de îndepărtare, în vederea luării unei decizii judecătorești, vizând interzicerea deplasării în Italia, pe o perioadă determinată, a cetățenilor români expulzați, ajunși pe teritoriul României, precum și, în mod expres, cauzele în care Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are calitatea de reclamant, respectiv pârât, rezultă, din interpretarea rațională și sistematică a textelor de lege enunțate, raportate la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, că această direcție are legitimare procesuală activă ( legitimatio ad causam ) pentru a iniția un demers juridic cu acest scop.

În consecință, reținând că prima instanță a soluționat prezentul litigiu, în temeiul unei excepții procesuale nelegal soluționate, soluție care nu a fost remediată în apel, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 297 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 200 din 31 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va casa; va admite apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 30 din 07 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, pe care o va desființa și, în consecință, va trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 200 din 31 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva sentinței civile nr. 30 din 07 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, pe care o desființează și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2012.