ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4241/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4241/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 101 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul - reclamant D.R.D. și

de apelantul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile nr. 82 din 21

ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 82 din 21

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în Dosarul

nr. 46391/3/2009, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul D.R.D.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România S.A., a fost anulata în parte hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20 august 2009, în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, stabilit la valoarea de 48.409 lei, s-a respins

cererea cu privire la cuantumul prejudiciului, ca nefiind întemeiată, si s-a

stabilit termen de plată de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul contestă cuantumul despăgubirilor,

solicitând stabilirea unei juste despăgubiri la valoarea reală a imobilului.

În drept, prima instanța a constatat

că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și

ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv

transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”

În ceea ce privește soluționarea

acestei acțiuni, alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la

dispozițiile art. 21-27 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică. Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, „pentru stabilirea

despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un

expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din

partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”, iar potrivit art. 26 din

același act normativ „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. In cazul

exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un

spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând

seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o

eventuală reducere numai a daunelor.”

Prin raportul de expertiză întocmit in

cauză, astfel cum a fost acesta completat cu răspunsul la obiecțiunile

încuviințate de către instanță, s-a stabilit o despăgubire de 48.409 lei.

Tribunalul București, analizând

concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cu respectarea

condițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 a constatat că prețul stabilit pe

metru pătrat de către comisia de experți anume 248,86 euro este mai mare decât

suma de avută în vedere prin hotărârea nr. 35/2007, va proceda conform cu

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora „primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de

părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată”.

În cauza de fata modul de calcul

prezentat in expertiza efectuata de cei trei experți a rezultat din aplicarea

metodei comparației și metoda comparației cu alte imobile asemănătoare care au

fost vândute la prețul de circulație precum si metoda calcului valorii de

circulație în raport de prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața

imobiliara, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 48.409 lei cu titlu de despăgubiri pentru

terenul expropriat.

Tribunalul București a constatat că nu

a fost dovedit în cauză prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a diminuării

suprafeței, având în vedere absența oricăror dovezi de la dosarul cauzei cu

privire la producerea unui prejudiciu ca urmare a exproprierii terenului,

faptul ca acest prejudiciu este unul eventual neavând caracter cert, tribunalul

urmează să respingă acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

Tribunalul București a reținut că

totalul despăgubirilor acordate reclamantului, suma de 48.409 lei reprezintă o

justă despăgubire în sensul art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Față de considerentele expuse și în

raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituția

României și art. 1 din Protocolul 1, potrivit cărora exproprierea de imobile se

poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, și constatând că despăgubirea propusă de expropriator

nu corespunde exigențelor legale, fiind inferioară valorii reale a terenurilor

expropriate, conform probelor administrate în prezenta cauză, tribunalul a

admis în parte contestația și a dispus anularea parțială a hotărârilor de

stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20 august 2009 cu privire la cuantumul

acestora.

Pe cale de consecință, a stabilit în

sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 48.409 lei

sumă ce vor fi plătite reclamantului - persoană expropriată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel reclamantul D.R.D. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Apelantul reclamant a arătat că, la

stabilirea valorii terenului, experții nu au ținut seama de faptul că acesta

urma a fi introdus în intravilanul comunei, ceea ce ar fi determinat o valoare

net superioară celei de 17 euro/ mp prin raportul de expertiză.

În mod greșit experții au stabilit, în

cuprinsul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei, că prin expropriere

nu s-a produs nici un prejudiciu subsemnatului proprietar, prejudiciul fiind

constituit din diferența dintre valoarea terenului trecut în intravilanul

comunei în condițiile în care obiectivul (autostrada) nu s-ar realiza și

valoarea terenului, evident inferioară, în condițiile în care se realizează

respectiva autostradă.

S-a solicitat stabilirea sumei în

moneda Euro, urmând ca plățile să fie efectuate în lei, la cursul BNR din ziua

efectuării plății, având în vedere uzanțele din domeniul imobiliar.

Apelantul - pârât a arătat că instanța

de fond a admis în mod greșit capătul de cerere plivind modificarea cuantumului

despăgubirilor, prin omologarea raportului de expertiza evaluatorie, care a

fost întocmit în prezenta cauza, pronunțând astfel o sentința netemeinică si

nelegală.

Prin propunerea de către experți și

însușirea de către instanță a valorii terenului expropriați in suprafața de 673

mp, la suma de 48.409 lei s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că,

la stabilirea despăgubirilor, atât experții cât și instanța, nu s-au raportat

la prețurile obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu

cel supus exproprierii.

S-a precizat ca sintagma „preț real de

tranzacționare” reprezintă, în accepțiunea instanței supreme, „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele” utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr.

33/1994 are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în

contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preț

ale agențiilor imobiliare ori preturile extrase de la rubricile de vânzări de

pe internet și din anunțurile de mică publicitate.

Soluția instanței de fond este

nelegală sub aspectul omologării unui raport de expertiza întocmit cu

încălcarea prevederilor legale. Deși instanța era obligată să țină cont de

prețurile de tranzacționare, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu a

aplicat corect legea, mărginindu-se la compararea prețului rezultat din

raportul de expertiză cu valoarea despăgubirii oferită de stat, fără nici un

fel de argumentare legală.

Ținând cont de faptul că în prezenta

cauza exista o lege specială care se aplica cu prioritate, apreciază că

Tribunalul București, a aplicat eronat prevederile legii generale. Conform art.

19, pct. 11 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea va fi eliberata în baza

cererii formulate in acest sens, însoțite de acte autentice sau de hotărârea

judecătoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului

despăgubirii.

În ce privește apelul declarat de

apelantul reclamant D.R.D., Curtea a arătat că primul motiv de apel, legat de

faptul că terenul urmează sa fie introdus in intravilanul comunei, nu poate fi

reținut.

În baza art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si

instanța, vor tine seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele

de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii

raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau după

caz, altor persoane îndreptățite, luând in considerare si dovezile prezentate

de aceștia”. Ca atare, s-a ținut seama de destinația de la data expertizei

(terenul arabil in suprafața de 637 mp situat in extravilanul localității Moara

Vlăsiei), fiind fără relevanta evenimentele viitoare.

Instanța de apel a constatat că nici

al doilea motiv de apel nu este întemeiat, pentru ca prejudiciul trebuie sa fie

cert si sa poată fi determinat. De principiu, prin construcția unei autostrăzi,

toate terenurile învecinate acesteia capătă un spor de valoare, indiferent daca

sunt situate în intravilanul sau extravilanul localității. Art. 26 alin. (4)

din Legea nr. 33/1994 prevede ca, „in cazul exproprierii parțiale, daca partea

de imobil rămasa neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a

lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului

precedent, vor putea propune instanței o eventuala reducere numai a daunelor”.

Imposibilitatea edificării unei gospodarii (locuința plus curte si gradina)

este iarăși un fapt viitor si necuantificabil, ca de altfel si poluarea

invocata, ale cărei măsurători pot fi determinate numai după construcția

autostrăzii. Ca atare, presupusul prejudiciu nu e actual, cert, nici măcar

determinabil.

Totodată, instanța de apel a reținut

că al treilea motiv de apel este si acesta neîntemeiat, plățile efectuându-se

in lei pe teritoriul României, iar echivalarea sumei in euro putându-se efectua

la cursul de schimb al Băncii Naționale a României.

În ce privește apelul declarat de

apelantul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România S.A., instanța de apel a arătat că, în baza art. 26 din

Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ -

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele

aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în

considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Curtea Europeană a Drepturilor a

statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de

proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă

pentru realizarea scopului sau legitim și nedisproporționată față de acesta

(CEDO, hotărârea din 21 februarie 1986, cauza James și alții c. Regatului

Unit).

Din dispozițiile legale menționate

rezultă că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a

bunului expropriat.

Instanța de apel a arătat că nu este

întemeiată critica apelantului pârât, pentru că nulitatea unui act juridic

civil, așa cum este și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20

august 2009, se poate aprecia numai în raport de elemente anterioare ori cel

mult concomitente emiterii sale.

S-a reținut că experții au avut în

vedere prețurile anterioare emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor,

în raport de toate înscrisurile care le-au fost puse la dispoziție de către

părți. Apelantul pârât nu a depus aceste înscrisuri la dispoziția experților,

ci le-a înaintat la dosar în etapa apelului, dar fără a arata în ce măsură

aceste contracte de vânzare-cumpărare sunt sau nu relevante cauzei, prin prisma

amplasamentului terenurilor.

Instanța de apel a arătat că prețul

stabilit pe metru pătrat de către comisia de experți, respectiv 17 euro (suma

se încadrează în media prețurilor indicate în adresa nr. 5417 din 05 octombrie 2010

emisă de Primăria Moara Vlăsiei - filele 13 si 14 din dosarul de recurs pentru

tranzacțiile realizate anterior datei de 20 august 2009), este mai mare decât

suma avută în vedere prin hotărârea nr. 572/2009, iar modul de calcul prezentat

în expertiza efectuată de cei trei experți a rezultat din aplicarea metodei

comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de

circulație precum și metoda calculului valorii de circulație în raport de

prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața imobiliară, așa cum a

reținut prima instanță.

Dreptul la un proces echitabil,

garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului și

libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau

iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei,

din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”,

adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6

implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților,

cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței

(MC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80 și hotărârea Van der Hurk împotriva

Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59).

Obligația pe care o impune art. 6

paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune

existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea Perez,

paragraful 81; hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija,

paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva

Franței, cererea nr. 40.490/98).

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termen legal atât reclamantul D.R.D., cât și pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Recurentul - reclamant, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9, arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nelegală prin faptul că a respins apelul său ce a vizat concluziile nemotivate

și nejustificate ale raportului de expertiză atât sub aspectul evaluării

terenului expropriat, cât și sub aspectul existenței și întinderii

prejudiciului cauzat prin expropriere.

Recurentul - pârât, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că au fost încălcate

prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Atât instanța de fond cât

și cea de apel au reținut greșit că modul de calcul prezentat în expertiză a

rezultat din aplicarea metodei comparației cu alte imobile asemănătoare care au

fost vândute la prețul de circulație. Prețul de care s-a ținut cont a fost cel

ofertat pe site-uri imobiliare, ceea ce nu reprezintă preț real de

tranzacționare. De altfel, arată că, însăși comisia de experți face precizarea

în cuprinsul raportului de expertiză, la fila 3 a acestuia că:”menționez că am

folosit drept comparabile, proprietăți imobiliare oferite la tranzacționare și

nu tranzacționate.”

Se arată că o altă prevedere legală

încălcată atât de către comisia de experți, cât și de cele două instanțe se

referă la momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor și anume la

data întocmirii raportului de expertiză.

Or, în speță, deși raportul de

expertiză a fost întocmit și depus la dosar în luna octombrie 2010, stabilirea

cuantumului despăgubirilor s-a făcut la momentul iunie - octombrie 2009, ceea

ce contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Examinând modul în care recurentul D.R.D.

a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și 306 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de

atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate și pe chestiuni

de drept care au făcut obiectul analizei instanței de apel, hotărârea acestei

instanțe fiind supusă controlului pe calea recursului, conform art. 299 C.

proc. civ.

Cu alte cuvinte, invocând incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea

interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze

lipsa de temei legal a hotărârilor judecătorești atacate ori, după caz, să

arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a textului de lege

apreciat de instanțele de fond a fi incident raportului juridic dedus

judecății.

Cu toate că recurentul a indicat,

drept temei al recursului declarat, cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în susținerea cererii a invocat aceleași motive ca cele din cererea de apel,

făcându-se o simplă reiterare a motivelor invocate în apel. Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive

este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel în soluționarea cererii

de apel.

În această situație, în conformitate

cu dispozițiile procedurale susmenționate, urmează să se constate nulitatea

recursului formulat de reclamant.

Analizând decizia prin raportare la

criticile formulate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, înalta Curte

reține caracterul nefondat al recursului declarat de pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru

argumentele ce succed.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994,

invocat în susținerea cererii de recurs, „despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Sintagma „prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul cu care se vând efectiv imobile, deci cel consemnat în

contractele de vânzare-cumpărare.

Într-adevăr, așa cum rezultă din

conținutul raportului de expertiză efectuat în faza de judecată a fondului,

comisia de experți tehnici stabilită de instanță în baza art. 25 din Legea

33/1994, a avut în vedere analiza pieței imobiliare de la data hotărârii

contestate și, pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamanților, a

aplicat metoda comparației directe, pentru terenuri libere oferite la

tranzacționare și nu tranzacționate.

Însă, valoarea stabilită pe metru

pătrat de teren expropriat este confirmată de actele din dosarul de apel depuse

de către apelantul-pârât. Astfel, acesta a făcut referire la relații comunicate

de Primăria Comunei Moara Vlăsiei, cu adresa nr. 5417 din 5 octombrie  2010,

prin care s-a comunicat situația contractelor de vânzare - cumpărare încheiate

în perioada 2008 - 2010; contractul încheiat în luna iunie 2010 și media

lunilor mai și iunie, cele mai apropiate de luna octombrie când s-a întocmit

raportul de expertiză, dată la care face referire norma legală, alături de

cursul euro de 4.26 lei la data întocmirii raportului de expertiză, 1 octombrie

2010, susțin prețul avut în vedere la stabilirea despăgubirilor atât de experți

cât și prima instanță. Celelalte contracte depuse în copie în dosarul de apel

nu sunt contemporane datei efectuării raportului de expertiză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ și

să dispună respingerea ca nefondat a recursului formulat de către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul D.R.D. împotriva deciziei civile nr. 101 din 14 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

08 iunie 2012.