ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4241/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 101 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul - reclamant D.R.D. și de apelantul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile nr. 82 din 21 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 82 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în Dosarul nr. 46391/3/2009, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul D.R.D.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a fost anulata în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20 august 2009, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, stabilit la valoarea de 48.409 lei, s-a respins cererea cu privire la cuantumul prejudiciului, ca nefiind întemeiată, si s-a stabilit termen de plată de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul contestă cuantumul despăgubirilor, solicitând stabilirea unei juste despăgubiri la valoarea reală a imobilului.

În drept, prima instanța a constatat că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” În ceea ce privește soluționarea acestei acțiuni, alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispozițiile art. 21-27 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, „pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”, iar potrivit art. 26 din același act normativ „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

In cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.” Prin raportul de expertiză întocmit in cauză, astfel cum a fost acesta completat cu răspunsul la obiecțiunile încuviințate de către instanță, s-a stabilit o despăgubire de 48.409 lei. Tribunalul București, analizând concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cu respectarea condițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 a constatat că prețul stabilit pe metru pătrat de către comisia de experți anume 248,86 euro este mai mare decât suma de avută în vedere prin hotărârea nr. 35/2007, va proceda conform cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. În cauza de fata modul de calcul prezentat in expertiza efectuata de cei trei experți a rezultat din aplicarea metodei comparației și metoda comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de circulație precum si metoda calcului valorii de circulație în raport de prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața imobiliara, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 48.409 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.

Tribunalul București a constatat că nu a fost dovedit în cauză prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a diminuării suprafeței, având în vedere absența oricăror dovezi de la dosarul cauzei cu privire la producerea unui prejudiciu ca urmare a exproprierii terenului, faptul ca acest prejudiciu este unul eventual neavând caracter cert, tribunalul urmează să respingă acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat. Tribunalul București a reținut că totalul despăgubirilor acordate reclamantului, suma de 48.409 lei reprezintă o justă despăgubire în sensul art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Față de considerentele expuse și în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul 1, potrivit cărora exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, și constatând că despăgubirea propusă de expropriator nu corespunde exigențelor legale, fiind inferioară valorii reale a terenurilor expropriate, conform probelor administrate în prezenta cauză, tribunalul a admis în parte contestația și a dispus anularea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20 august 2009 cu privire la cuantumul acestora. Pe cale de consecință, a stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 48.409 lei sumă ce vor fi plătite reclamantului - persoană expropriată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul D.R.D. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Apelantul reclamant a arătat că, la stabilirea valorii terenului, experții nu au ținut seama de faptul că acesta urma a fi introdus în intravilanul comunei, ceea ce ar fi determinat o valoare net superioară celei de 17 euro/ mp prin raportul de expertiză. În mod greșit experții au stabilit, în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei, că prin expropriere nu s-a produs nici un prejudiciu subsemnatului proprietar, prejudiciul fiind constituit din diferența dintre valoarea terenului trecut în intravilanul comunei în condițiile în care obiectivul (autostrada) nu s-ar realiza și valoarea terenului, evident inferioară, în condițiile în care se realizează respectiva autostradă.

S-a solicitat stabilirea sumei în moneda Euro, urmând ca plățile să fie efectuate în lei, la cursul BNR din ziua efectuării plății, având în vedere uzanțele din domeniul imobiliar. Apelantul - pârât a arătat că instanța de fond a admis în mod greșit capătul de cerere plivind modificarea cuantumului despăgubirilor, prin omologarea raportului de expertiza evaluatorie, care a fost întocmit în prezenta cauza, pronunțând astfel o sentința netemeinică si nelegală. Prin propunerea de către experți și însușirea de către instanță a valorii terenului expropriați in suprafața de 673 mp, la suma de 48.409 lei s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, atât experții cât și instanța, nu s-au raportat la prețurile obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii.

S-a precizat ca sintagma „preț real de tranzacționare” reprezintă, în accepțiunea instanței supreme, „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori preturile extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate. Soluția instanței de fond este nelegală sub aspectul omologării unui raport de expertiza întocmit cu încălcarea prevederilor legale. Deși instanța era obligată să țină cont de prețurile de tranzacționare, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu a aplicat corect legea, mărginindu-se la compararea prețului rezultat din raportul de expertiză cu valoarea despăgubirii oferită de stat, fără nici un fel de argumentare legală.

Ținând cont de faptul că în prezenta cauza exista o lege specială care se aplica cu prioritate, apreciază că Tribunalul București, a aplicat eronat prevederile legii generale. Conform art. 19, pct. 11 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea va fi eliberata în baza cererii formulate in acest sens, însoțite de acte autentice sau de hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului despăgubirii. În ce privește apelul declarat de apelantul reclamant D.R.D., Curtea a arătat că primul motiv de apel, legat de faptul că terenul urmează sa fie introdus in intravilanul comunei, nu poate fi reținut.

În baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si instanța, vor tine seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând in considerare si dovezile prezentate de aceștia”. Ca atare, s-a ținut seama de destinația de la data expertizei (terenul arabil in suprafața de 637 mp situat in extravilanul localității Moara Vlăsiei), fiind fără relevanta evenimentele viitoare. Instanța de apel a constatat că nici al doilea motiv de apel nu este întemeiat, pentru ca prejudiciul trebuie sa fie cert si sa poată fi determinat.

De principiu, prin construcția unei autostrăzi, toate terenurile învecinate acesteia capătă un spor de valoare, indiferent daca sunt situate în intravilanul sau extravilanul localității. Art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 prevede ca, „in cazul exproprierii parțiale, daca partea de imobil rămasa neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuala reducere numai a daunelor”. Imposibilitatea edificării unei gospodarii (locuința plus curte si gradina) este iarăși un fapt viitor si necuantificabil, ca de altfel si poluarea invocata, ale cărei măsurători pot fi determinate numai după construcția autostrăzii.

Ca atare, presupusul prejudiciu nu e actual, cert, nici măcar determinabil. Totodată, instanța de apel a reținut că al treilea motiv de apel este si acesta neîntemeiat, plățile efectuându-se in lei pe teritoriul României, iar echivalarea sumei in euro putându-se efectua la cursul de schimb al Băncii Naționale a României. În ce privește apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., instanța de apel a arătat că, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Curtea Europeană a Drepturilor a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea scopului sau legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, hotărârea din 21 februarie 1986, cauza James și alții c. Regatului Unit).

Din dispozițiile legale menționate rezultă că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. Instanța de apel a arătat că nu este întemeiată critica apelantului pârât, pentru că nulitatea unui act juridic civil, așa cum este și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 572 din 20 august 2009, se poate aprecia numai în raport de elemente anterioare ori cel mult concomitente emiterii sale. S-a reținut că experții au avut în vedere prețurile anterioare emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în raport de toate înscrisurile care le-au fost puse la dispoziție de către părți.

Apelantul pârât nu a depus aceste înscrisuri la dispoziția experților, ci le-a înaintat la dosar în etapa apelului, dar fără a arata în ce măsură aceste contracte de vânzare-cumpărare sunt sau nu relevante cauzei, prin prisma amplasamentului terenurilor.

Instanța de apel a arătat că prețul stabilit pe metru pătrat de către comisia de experți, respectiv 17 euro (suma se încadrează în media prețurilor indicate în adresa nr. 5417 din 05 octombrie 2010 emisă de Primăria Moara Vlăsiei - filele 13 si 14 din dosarul de recurs pentru tranzacțiile realizate anterior datei de 20 august 2009), este mai mare decât suma avută în vedere prin hotărârea nr. 572/2009, iar modul de calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experți a rezultat din aplicarea metodei comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de circulație precum și metoda calculului valorii de circulație în raport de prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața imobiliară, așa cum a reținut prima instanță.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului și libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței (MC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80 și hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59). Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal atât reclamantul D.R.D., cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Recurentul - reclamant, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală prin faptul că a respins apelul său ce a vizat concluziile nemotivate și nejustificate ale raportului de expertiză atât sub aspectul evaluării terenului expropriat, cât și sub aspectul existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin expropriere. Recurentul - pârât, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut greșit că modul de calcul prezentat în expertiză a rezultat din aplicarea metodei comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de circulație. Prețul de care s-a ținut cont a fost cel ofertat pe site-uri imobiliare, ceea ce nu reprezintă preț real de tranzacționare. De altfel, arată că, însăși comisia de experți face precizarea în cuprinsul raportului de expertiză, la fila 3 a acestuia că:”menționez că am folosit drept comparabile, proprietăți imobiliare oferite la tranzacționare și nu tranzacționate.” Se arată că o altă prevedere legală încălcată atât de către comisia de experți, cât și de cele două instanțe se referă la momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor și anume la data întocmirii raportului de expertiză.

Or, în speță, deși raportul de expertiză a fost întocmit și depus la dosar în luna octombrie 2010, stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a făcut la momentul iunie - octombrie 2009, ceea ce contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Examinând modul în care recurentul D.R.D. a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și 306 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate și pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanței de apel, hotărârea acestei instanțe fiind supusă controlului pe calea recursului, conform art. 299 C. proc.

civ. Cu alte cuvinte, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze lipsa de temei legal a hotărârilor judecătorești atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a textului de lege apreciat de instanțele de fond a fi incident raportului juridic dedus judecății. Cu toate că recurentul a indicat, drept temei al recursului declarat, cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea cererii a invocat aceleași motive ca cele din cererea de apel, făcându-se o simplă reiterare a motivelor invocate în apel. Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel în soluționarea cererii de apel. În această situație, în conformitate cu dispozițiile procedurale susmenționate, urmează să se constate nulitatea recursului formulat de reclamant. Analizând decizia prin raportare la criticile formulate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru argumentele ce succed. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, invocat în susținerea cererii de recurs, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul cu care se vând efectiv imobile, deci cel consemnat în contractele de vânzare-cumpărare.

Într-adevăr, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză efectuat în faza de judecată a fondului, comisia de experți tehnici stabilită de instanță în baza art. 25 din Legea 33/1994, a avut în vedere analiza pieței imobiliare de la data hotărârii contestate și, pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamanților, a aplicat metoda comparației directe, pentru terenuri libere oferite la tranzacționare și nu tranzacționate. Însă, valoarea stabilită pe metru pătrat de teren expropriat este confirmată de actele din dosarul de apel depuse de către apelantul-pârât.

Astfel, acesta a făcut referire la relații comunicate de Primăria Comunei Moara Vlăsiei, cu adresa nr. 5417 din 5 octombrie 2010, prin care s-a comunicat situația contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în perioada 2008 - 2010; contractul încheiat în luna iunie 2010 și media lunilor mai și iunie, cele mai apropiate de luna octombrie când s-a întocmit raportul de expertiză, dată la care face referire norma legală, alături de cursul euro de 4.26 lei la data întocmirii raportului de expertiză, 1 octombrie 2010, susțin prețul avut în vedere la stabilirea despăgubirilor atât de experți cât și prima instanță. Celelalte contracte depuse în copie în dosarul de apel nu sunt contemporane datei efectuării raportului de expertiză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ și să dispună respingerea ca nefondat a recursului formulat de către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.R.D. împotriva deciziei civile nr. 101 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2012.