Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2012

HOTĂRÂRE
26.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 30/CA din 24 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale Apele Române și a respins acțiunea ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.L.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Administrația Națională Apele Române, având ca obiect anulare act administrativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. De asemenea, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 30 mai 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 iunie 2011, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”. Cum în cauză recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., se va respinge ca atare.

DECIDE: Respinge recursul declarat de M.L.M. împotriva Sentinței civile nr. 30/CA din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 199/2011 din 18 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bacău. secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei ca
ÎCCJ 2011-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5425/2011
termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”. Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiași articol stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare l
ÎCCJ 2012-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2723/2012
Mediului de Afaceri, susținerile părților fiind consemnate în practicaua deciziei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțu
ÎCCJ 2011-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 786/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2118 din 20 mai 2009, a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată a
ÎCCJ 2012-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5170 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă