ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2723/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 septembrie 2010, reclamanta Școala "D.A." Cornești - Structura Ciurbești, comuna Miroslava a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și pe pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC "T." SA Iași), solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 emis de către Ministerul Industriei și Resurselor în beneficiul SC T. SA Iași, pentru suprafața de 3,5 ha teren, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren, situat în T. Ciurbești, fiind înscrisă în anexa 45 a Comunei.

Reclamanta a afirmat că această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare deoarece vechiul amplasament al terenului este parțial înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.

În opinia reclamantei, emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 în beneficiul SC T. SA Iași, pentru suprafața de 35 ha teren, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale H.G. nr. 834/1991 deoarece documentația care a stat la baza emiterii certificatului a fost incompletă, iar suprafața de 35 ha nu este și nu a fost necesară desfășurării obiectului de activitate al pârâtei.

Pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității acțiunii.

Pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC "T." SA) a invocat prin întâmpinare excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei de interes legitim și a calității de persoană vătămată a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că actul administrativ contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării legii și că nu sunt motive care să atragă nulitatea certificatului ce i s-a eliberat.

Prin Sentința nr. 75 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A respins excepția de tardivitate a acțiunii, excepția lipsei de interes legitim și excepția lipsei calității de persoană vătămată într-un drept pretins, invocate de pârâți;

A admis acțiunea introdusă de reclamanta Școala "D.A." Cornești - Structura Ciurbești, comuna Miroslava, județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și cu pârâta SC T.I.I. SA (fostă SC T. SA);

A anulat Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei și Resurselor, prin care i s-a recunoscut SC T. SA proprietatea exclusivă asupra suprafeței de teren de 3,5 ha, identificată în anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrată în 26 iunie 1996 la Oficiul de Cadastru al Județului Iași;

A obligat pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate, Curtea de apel a constatat că, atâta timp cât Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu poate fi aplicată, întrucât vechiul amplasament al proprietății dobândite în baza actului de donație întocmit în anul 1904, este "parțial înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis în beneficiul SC "T. SA", astfel cum se afirmă prin adresa din 16 iulie 2010 a Primăriei comunei Miroslava, reclamantei trebuie să i se recunoască și interesul, dar și calitatea de persoană vătămată, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, Curtea a reținut că este neîntemeiată, pe de o parte, dat fiind statutul de terț al reclamantei, ceea ce presupune că termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi calculate decât de la data comunicării refuzului de soluționare a cererii, prin raportare la data comunicării actului, care în speță este data primirii adresei din 16 iulie 2010 a Primăriei Miroslava, iar pe de altă parte, chiar dacă, prin intabularea dreptului în cartea funciară acesta devine opozabil erga omnes, în cauză, operațiunea efectuată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, prin încheierea din 15 aprilie 2005 nu poate fi considerată ca moment de la care reclamanta era obligată și putea să ia cunoștință de existența certificatului emis de Ministerul Industriei și Resurselor în anul 2002, dată fiind confuzia din cuprinsul încheierii O.C.P.I. Iași, în care nu se face nici o referire la faptul că suprafața de 35 ha este una și aceeași cu suprafața pe care se află amplasată Baza de agrement situată în localitatea Ciurbești, pentru care s-a eliberat certificatul contestat. Mai mult, în înregistrarea din cartea funciară, titularul dreptului figurează sub altă denumire decât cea sub care beneficiarul a fost înscris în certificatul emis de Ministerul Industriei și Resurselor.

Instanța a considerat că niciunei persoane nu i se poate opune un drept de proprietate funciară, atâta timp cât acesta nu a fost identificat sub toate elementele ce-l individualizează în încheierea de intabulare și cât timp titularul dreptului și-a schimbat anterior denumirea de o manieră semnificativă, terții nefiind obligați să facă investigații laborioase pentru a stabili succesiunile de modificări ale elementelor de identificare a unei persoane juridice, în condițiile în care, din fosta întreprindere de mătase "V." Iași nu a rămas decât un simplu punct de lucru al unei societăți ce-și are sediul social în Arad.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că actul normativ în baza căruia s-a emis certificatul contestat din conținutul art. 1 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991, iar din conținutul art. 1, rezultă fără echivoc că doar terenurile "necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate", aflate în administrarea societăților comerciale cu capital de stat, puteau face obiectul recunoașterii dreptului de proprietate, transformarea dreptului de administrare în drept de proprietate nerealizându-se de plin drept și pentru toate suprafețele pe care o unitate economică de stat le ocupa până în anul 1989.

Curtea a constatat că problema de fapt care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă terenul în suprafață de 35 ha, transmis în administrarea întreprinderii de mătase "V." Iași, în anul 1983, utilizat pentru amenajarea Bazei Sportive și de agrement Ciurbești, era sau nu necesar desfășurării activității autorizate beneficiarului certificatului contestat.

Reținând că nu se poate face nici o legătură tehnică, economică sau juridică între scopul pentru care a fost înființată SC T. SA, în speță, "producerea și comercializarea de produse textile, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de țesături tip mătase" și organizarea unei baze sportive și de agrement în localitatea Ciurbești, comuna Miroslava, Curtea a ajuns la concluzia că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din  5 martie 2002 au fost încălcate scopul și limitele în care emitentul actului putea acționa, prin emiterea acestui act administrativ nefăcându-se altceva decât să se valideze faptul comis în anul 1953, prin emiterea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 3522, în condițiile în care donația colonelului C.L., în anul 1904, s-a făcut în beneficiul exclusiv al "Casei Școalelor de sub direcțiunea Ministerului de Culte și Instrucțiune publică", donație acceptată în aceste condiții de către "avocatul statului", astfel cum rezultă din mențiunile făcute pe actul de donație.

În altă ordine de idei, Curtea a apreciat ca nerelevantă împrejurarea că terenul bazei sportive are sau nu în prezent regim de teren arabil, întrucât este dovedit că la data preluării forțate a acestuia de către stat, el a fost identificat ca fiind situat în punctul "G.B.", iar pe de altă parte pentru că de la acea dată s-au efectuat amenajări succesive în zonă, care nu existau nici la momentul donației și nici în anul emiterii H.C.M. nr. 3522/1953, dovadă în acest sens fiind faptul că din toate planurile aflate la dosar rezultă că baza sportivă și de agrement pe care a deținut-o întreprinderea de mătase "V." Iași (în prezent abandonată) se află amplasată în zona iazului "E." (Ciurbești), aflat în administrarea "Apelor Române".

Împrejurarea că pârâta are înscris în actul constitutiv și activitatea ce figurează în codul CAEN 5523 (Alte mijloace de cazare) nu poate avea semnificația că acest teren îi era necesar desfășurării unei activități comerciale, câtă vreme, din chiar momentul primirii terenului în administrare, acesta a fost utilizat doar ca bază sportivă și de agrement și nu ca spații destinate exploatării comerciale, iar în prezent însăși beneficiarul imobilului recunoaște că l-a abandonat, datorită lipsei de resurse, pretinsa activitate de "cazare" neavând de altfel nicio legătură cu scopul reorganizării și înființării SC 'T." SA Iași, agent economic din care nu a rămas decât un "punct de lucru" al societății din Arad, care a preluat pachetul majoritar de acțiuni.

În concluzie, constatând că actul a fost emis prin exces de putere, cu ignorarea dreptului proprietarului inițial, Curtea de apel a admis acțiunea reclamantei, anulând certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei și Resurselor, în beneficiul SC T. SA Iași, prin care acesteia i s-a recunoscut proprietatea exclusivă asupra suprafeței de 35.000 mp. situată în parcela T 78 (G.B.) sat Ciurbești, comuna Miroslava, județul Iași, obligând pârâtul Ministerul Economiei să plătească reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții SC T.I. SA și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, considerând-o nelegală și netemeinică.

3.1. În recursul formulat, pârâta SC T.I. SA a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- în mod neîntemeiat a fost respinsă excepția tardivității introducerii acțiunii din moment ce dreptul de proprietate atestat prin certificat a fost înscris în CF Iași, nr. cadastral PI, potrivit încheierii din 15 aprilie 2005 a O.C.P.I Iași iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea nu putea fi introdusă mai târziu de un an de la data luării la cunoștință de existenta actului considerat ca fiind momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, în considerarea opozabilității erga omnes a înscrierilor în cartea funciară;

- în mod greșit a fost respinsă excepția calității de persoană vătămată într-un drept pretins a reclamantei, fără să clarifice contrarietatea de interese dintre reclamantă și Primăria Miroslava care s-a pretins și se pretinde proprietara terenului înscris în certificatul de atestare, fapt dovedit prin formularea celor două acțiuni în anularea aceluiași certificat, ce fac obiectul Dosarelor nr. 315/45/2010 și nr. 850/45/2009 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- instanța de fond a respins în mod greșit și excepția lipsei de interes legitim reținând în mod greșit că nu avea relevanță faptul că terenul înscris în certificat nu este teren agricol.

În opinia recurentei, față de dispozițiile imperative ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, și față de împrejurarea că s-a dovedit că terenul atestat prin certificat nu este teren agricol, reclamanta nu putea justifica un interes legitim pentru punerea în posesie cu un teren scos din circuitul agricol încă din 1983.

- instanța a încălcat dispozițiile art. 167 alin. (2) din C. proc. civ., acceptând înscrisurile noi depuse de reclamantă în termenul de pronunțare, în condițiile în care, anterior, i se acordase termen în acest sens, astfel că repunerea pe rol a cauzei nu a avut motive obiective.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt, reținând în mod eronat, în lipsa dovezilor topografice și cadastrale exacte, că terenul de 35 ha înscris în certificatul de atestare contestat ar avea același amplasament cu terenul de 5 ha validat reclamantei și s-ar afla pe malul Lacului E. (Ciurbești), județul Iași sub denumirea de G.B., considerând că Lacul E. și Lacul Ciurbești din județul Iași este unul și același lac de acumulare.

Pentru lămurirea acestor aspecte, recurenta este de părere că se impunea efectuarea în cauză a unei expertize tehnice topo-cadastrale pentru a se stabili cu certitudine amplasamentul terenului de 5 ha, validat reclamantei, probă care de altfel a fost solicitată în cauză, însă respinsă de instanță ca nefiind utilă cauzei.

Recurenta a arătat că potrivit certificatului de atestare dar și a documentației de întabulare, terenul de 35 ha înscris în certificatul de atestare este teren extravilan, amplasat pe malul Lacului Ciurbești, comuna Miroslava, județul Iași și nu pe malul Lacului Ezăreni, situat în comuna Ciurea, județul Iași. Denumirea, datele hidrografice și amplasamentul distinct al celor două lacuri rezultă și din adresa din 07 martie 2011 emisă de Administrația Națională Apele Române - Administrația bazinală de apă Prut Bârlad.

În egală măsură, arată recurenta, instanța de fond a interpretat în mod greșit actele în baza cărora reclamanta și-a întemeiat pretinsul drept de proprietate reconstituit Școlii Ciurbești, în speță, certificatul din 12 martie 1998 eliberat de Arhivele Statului și cererea nr. 149 din 10 martie 2000 prin care a solicitat punerea în posesie cu 5 ha teren, tarlaua 78, situat pe amplasamentul numit Dealul Movilei, reținând drept înscrisuri doveditoare certificatul nr. 894 din 16 martie 1994 și actul de donație din 1904 (care se referea la alte unități de învățământ), concluzionând în mod eronat că amplasamentul terenului s-ar afla sub denumirea de G.B., pe malul lacului Ezăreni, și nu pe amplasamentul denumit Dealul Movilei, de pe malul lacului Ciurbești.

De asemenea, instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, reținând că terenul înscris în certificatul de atestare nu ar fi fost și nu este necesar desfășurării activității societății, deși s-a făcut dovada că în actul constitutiv era prevăzută activitatea cod CAEN 5523 - activități de cazare - autorizată și nu doar prevăzută ca " pretinsă activitate".

Or, câtă vreme acest act normativ nu condiționa și nu condiționează emiterea certificatului de atestare de activitatea principală a societății, ci stipulează doar că terenurile trebuie să fie necesare desfășurării activității, deci oricărei activități înscrise în actul constitutiv și autorizată a fi desfășurată, aprecierile instanței privind starea actuală a societății, raportat la condițiile de legalitate pe care le-a îndeplinit la data emiterii certificatului, reprezintă o adăugare la lege.

3.2. În recursul său, pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a invocat motivele prevăzute art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

Instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității acțiunii, în opinia recurentului, acțiunea fiind tardiv formulată cu depășirea termenului de 6 luni, cât și cel de 1 an, prevăzut de art. 11 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la data emiterii actului (05 martie 2002).

Pe fondul cauzei, a arătat că ministerul de resort, respectiv, Ministerul Industriilor și Resurselor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 19/2001 a atestat prin certificatul din 5 martie 2002 dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute în patrimoniu de către societatea comercială la data înființării acesteia prin H.G. nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, pe baza documentațiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societăților comerciale și avizată de organele teritoriale de specialitate, Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Iași nr. 11831 din 26 iunie 1996.

Arată recurentul că certificatul nu reprezintă titlu de proprietate ca și în cazul celor emise în baza Legii nr. 18/1991, ci atestă o anumită situație patrimonială existentă la un anumit moment, respectiv data înființării societății comerciale.

Astfel, dreptul de proprietate al SC T. SA (actuala SC T.I.I. SA) a fost dobândit prin efectul legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990) și nu prin actul administrativ care este contestat, astfel că anularea sau revocarea în prezent a acestui act nu are nicio relevanță asupra dreptului de proprietate asupra terenului intrat în circuitul civil.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii, în principal, a excepției tardivității acțiunii și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca tardiv formulată și în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Școala "D.A." Cornești - Structura Ciurbești, comuna Miroslava a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor formulate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă SC T.I.I. SA a arătat în esență, că intimata reclamantă nu a combătut deloc motivul de recurs privind greșita stabilire a amplasamentului terenului atestat prin certificatul contestat, ceea ce demonstrează în fapt temeinicia și legalitatea argumentelor aduse în sprijinul acestui motiv de recurs.

Dovada în acest sens o constituie solicitarea formulată de apărătorul reclamantei de a se efectua în cauză o expertiză tehnică topo-cadastrală, având ca obiectiv stabilirea amplasamentului terenului validat prin Hotărârea nr. 181/2000, probă respinsă de instanță.

Or, atâta timp cât însăși intimata-reclamantă s-a considerat nelămurită asupra situației de fapt și a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize, nu se poate reține că instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

La termenul de judecată din 30 noiembrie 2011, intimata-reclamantă a invocat excepția de tardivitate a recursului promovat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, susținerile părților fiind consemnate în practicaua deciziei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, se constată că este neîntemeiată și pe cale de consecință va fi respinsă.

În speță, sentința recurată a fost comunicată pârâtului la data de 04 martie 2011, iar recursul a fost înregistrat la oficiul poștal la data de 21 martie 2011, termenul de recurs de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind considerat împlinit la data de 20 martie 2011.

Potrivit art. 101 alin. (5) din C. proc. civ., dacă termenul de recurs se sfârșește într-o zi de sărbătoare sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Cum data de 20 martie 2011 a fost într-o duminică, în considerarea dispozițiilor anterior menționate, termenul de recurs se consideră prelungit până la data de 21 martie 2011, astfel că recursul apare ca fiind declarat în termen.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a documentelor dosarului și față de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză prevederile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., în sensul că se impune casare hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare fiind necesară administrarea de probe noi, mai precis a unui raport de expertiză tehnică topo-cadastrală, cu aplicarea și a prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ certificatul din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei și Resurselor în favoarea SC T. SA (actualmente SC T.I. SA) în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și al H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat, prin care i-a fost atestat dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 35,0 ha amplasat pe malul Lacului Ciurbești, comuna Miroslava, județul Iași.

Intimata-reclamantă pretinde că suprafața de teren de 5 ha situat în T., pe malul lacului Ciorbești, validat Școlii Ciurbești prin Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000 a Comisiei Județene de fond funciar Iași, în Anexa 45, a fost în mod nelegal inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002 emis în favoarea SC T. SA (actualmente SC T.I. SA)

Intimata-reclamantă a invocat, pe de o parte, vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 5 ha, și pe de altă parte, nelegalitatea decurgând din neîndeplinirea unor condiții de fond și de procedură în emiterea certificatului, mai precis neîndeplinirea condiției ca terenul să fie necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate al societății comerciale, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și lipsa unor documente care au stat la baza emiterii certificatului, respectiv, actul de proprietate al suprafeței de teren, numerele cadastrale ale parcelelor, avizul OCAOTA Iași, procesul-verbal de recepție și delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.

Înalta Curte reține că judecătorul fondului a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 5 martie 2002, emis de Ministerul Industriei și Resurselor în favoarea SC T. S.A (actualmente SC T.I. SA), reținând, în esență, că actul administrativ contestat a fost emis cu exces de putere, cu ignorarea dreptului de proprietate al reclamantei și a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Analizând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reține că hotărârea nu poate fi modificată, potrivit art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., întrucât împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.

Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, în sensul că instanța de fond nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo-cadastrale pentru a lămuri împrejurarea esențială în litigiu, cea referitoare la amplasamentul celor două terenuri.

Înalta Curte reține că această probă a fost solicitată de reclamantă în fața primei instanțe, însă în mod greșit a fost respinsă pe considerentul că nu este utilă cauzei, având în vedere obiectul acțiunii, ce vizează anularea unui act administrativ.

Considerentul reținut de instanța de fond este contrar spiritului reglementării contenciosului administrativ prin Legea nr. 554/2004, care nu se limitează la verificarea dimensiunii formale a legalității actului administrativ, ci presupune dreptul și în același timp obligația instanței de contencios administrativ de a dispune măsuri menite să constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului sau a interesului legitim lezat, pentru ca acesta să nu rămână iluzoriu și în același timp să nu aducă atingere dreptului sau intereselor legitime ale altor subiecte de drept

Or, individualizarea obiectului dreptului a cărui recunoaștere se solicită se impune cu atât mai mult în cazul dreptului de proprietate, drept real în virtutea căruia titularul exercită în mod direct și nemijlocit atributele asupra unui bun determinat (jus in re).

Înalta Curte apreciază că se impunea ca judecătorul fondului să insiste în clarificarea acestui aspect și să dispună din oficiu efectuarea unei expertize topo-cadastrale, care să stabilească fără echivoc dacă există o suprapunere între terenul în suprafață de 5 ha validat reclamantei și terenul pentru care societății comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ să indice vecinătățile și să precizeze dacă, în raport cu situația constatată la fața locului, terenul este afectat desfășurării activității societății - comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.

Numai după lămurirea acestor aspecte se poate face o analiză completă asupra îndeplinirii cerințelor legale prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care probele propuse sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța poate, din oficiu, să pună în discuție necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părțile se împotrivesc, iar împrejurarea că documentația întocmită de pârâtă a fost verificată și avizată, la vremea respectivă, de reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în derularea procedurii reglementate prin H.G. nr. 834/1991 nu exclude posibilitatea administrării, în faza controlului judecătoresc, a probelor permise de Codul de procedură civilă.

În caz contrar, ar fi golit de conținut însuși scopul contenciosului administrativ.

Având în vedere toate motivele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al art. 312 alin. (1), (2) și (3) - penultima teză C. proc. civ. și al art. 314 C. proc. civ, Înalta Curte va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării probatoriului în sensul menționat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri invocată de intimata-reclamantă.

Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și S.C.T.I.I. S.A. Arad împotriva Sentinței nr. 75 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.

Procesat de GGC - NN