Decizia nr. 676/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 591/45/2010 — recurs împotriva sentinței nr. 75/2011 a Curții de Apel Iași

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2 septembrie 2010, sub nr. 591/45/2010, reclamanta Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești, com. Miroslava, județul Iași, a chemat în judecată pe pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA Arad (fostă SC T. SA Iași), solicitând anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis de M.I.R. în beneficiul SC T. SA Iași, pentru suprafața de 3,5 ha teren. Pârâtul M.E.C.M.A. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității acțiunii. Pârâta SC T.I.I. SA a invocat prin întâmpinare excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei de interes legitim și excepția calității de persoană vătămată a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că actul administrativ contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării legii și că nu sunt motive care să atragă nulitatea certificatului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 75 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, excepția lipsei de interes legitim și excepția lipsei calității de persoană vătămată într-un drept pretins, invocate de pârâți; a admis acțiunea formulată de reclamanta Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.M.A., și SC T.I.I. SA (fostă SC T. SA); a anulat Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002, emis de M.I.R., prin care i s-a recunoscut SC T. SA proprietatea exclusivă asupra suprafeței de teren de 3,5 ha, identificată în anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrată din 26 iunie 1996 la Oficiul de Cadastru al județului Iași; a obligat pârâtul M.E.C.M.A. să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de pârâți Împotriva sentinței menționate au declarat recurs pârâții SC T.I. SA și M.E.C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 2723 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA Arad, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a apreciat că pentru stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică topo-cadastrală, care să stabilească fără echivoc dacă există o suprapunere între terenul în suprafață de 5 ha, validat reclamantei și terenul pentru care societății comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ, să indice vecinătățile și să precizeze dacă, în raport cu situația constatată la fața locului, terenul este afectat desfășurării activității societății comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.

Procedura derulată în fața primei instanțe, cu ocazia rejudecării cauzei Pe linia considerentelor deciziei de casare, instanța de fond a administrat în cauză probele cu înscrisuri și respectiv, expertiză tehnică topografică.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei Prin sentința civilă nr. 170 din 2 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 591/45/2010*, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești, com. Miroslava, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.M.A., succesor în drepturi și obligații al M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA Arad și a anulat, în parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis de M.I.R., actualmente M.E.C.M.A., în beneficiul SC T. SA, actualmente SC T.I.I. SA Arad, prin care acesteia din urmă i s-a recunoscut proprietatea exclusivă asupra suprafeței totale de 35.000 mp, situată în parcela T 78 (Gârla B.) sat Ciorbești, com. Miroslava, județul Iași, în ce privește suprafața de 32.506 mp, notată pe planul de situație ce face parte din raportul de expertiză, aflat la fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de punctele 201, 200, 157, 30 și, respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147, 148, 149, 156, 200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132. Instanța a reținut că, prin adresa nr. 542 din 8 iulie 2010, reclamanta a solicitat Comisiei locale de fond funciar să o pună în posesie pe vechiul amplasament, situat în Tarlaua 78, pe malul lacului Ciorbești, solicitare la care i s-a răspuns prin adresa din 16 iulie 2010, în sensul că terenul nu este liber, fiind parțial înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis în beneficiul SC T. SA. Luând cunoștință de existența și conținutul certificatului menționat, prin adresa din 6 august 2010, Școala „D.A.” Cornești a solicitat M.E.C.M.A. să procedeze la revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC T. SA Iași, prin adresa din 12 august 2010 răspunzându-i-se că „certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, odată eliberate și transcrise în condițiile legii, nu intră în categoria actelor administrative care ar mai putea fi revocate de autoritatea emitentă, deoarece și-au produs efectele juridice specifice”, răspuns ce a determinat-o să promoveze prezenta acțiune. În ceea ce îl privește pe beneficiarul actului administrativ contestat, Curtea a reținut că, urmare adoptării Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990, Guvernul României, prin Hotărârea nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, a decis înființarea societății comerciale pe acțiuni „T.”, prin reorganizarea fostei întreprinderi de mătase „V.” Iași, având ca obiect principal de activitate producerea de țesături tip mătase. După cinci ani de la data reorganizării în societate comercială, fosta întreprindere de stat a inițiat procedura de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le avea în administrare, în condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, procedură care a fost finalizată prin emiterea de către M.I.R. a certificatului, prin care SC T. SA Iași i se recunoștea proprietatea exclusivă a suprafeței de 35.000 mp teren, identificată în anexa nr. 2 și planurile fotografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor. Pe baza certificatului emis în condițiile menționate, la data de 5 martie 2002, S.C. Teba Iași Industry S.A. a solicitat și obținut intabularea dreptului său de proprietate, din încheierea din 15 aprilie 2005 a O.C.P.I. Iași rezultând că această operațiune privește „imobilul parcela cc extravilan com. Miroslava 35.000,00 mp înscris în C.F. a com./orașului/municipiului Iași cu nr. cadastral proprietatea lui SC T.I.I. SA.” Schimbarea denumirii societății comerciale, pe numele căreia s-a eliberat certificatul, s-a realizat în baza încheieri din 16 mai 2003 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași, SC T.I. SA Arad preluând 84,1286% din capitalul social al societății comerciale menționate. A constatat prima instanță că, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că, în urma efectuării măsurătorilor în teren, imobilul în suprafață de 50.000 mp, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, este situat în intravilan conform P.U.G. sat Ciorbești, com. Miroslava, tarlaua 78, pe malul Iazului Ciurbești. Faptul că pe schița de la fila 99 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tarlaua B. în suprafață totală de 5 ha, parcelele, s-ar afla pe malul „I.E.”, este în mod evident o eroare, Iazul E. aflându-se, în realitate, pe raza satelor Horpaz și Valea Adâncă, fără vreo legătură cu Iazul Ciurbești, pe malul căruia toate părțile, inclusiv expertul tehnic, au fost de acord că se află amplasamentul parcelelor în litigiu. În raportul de expertiză tehnică s-a mai reținut că suprafața de 35.000 mp înscrisă în cartea funciară, se află amplasată în parcelă, dar conform planului de încadrare în zonă anexat, o suprafață de 4.586 mp numerotată cu S7, nu se află în parcela 3743, ci în 3744. Pe această suprafață sunt amplasate 23 construcții ce au aparținut fostei baze de agrement, unele într-o stare avansată de degradare, altele dispărute, nefiind efectuată vreo activitate specifică, această bază de agrement suprapunându-se parțial cu imobilul suprafață de teren identificat în expertiză ca fiind reconstituit reclamantei, respectiv, pe o suprafață de 32.506 mp. Suprapunerea este notată pe planul de situație ce face parte din raportul de expertiză, aflat la fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de pct. 201,200,157,30, și respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147, 148, 149, 156, 200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132. Instanța, comparând titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei, a constatat că actul de donație deținut de reclamantă datează din anul 1904, nefiind dovedită desființarea lui. Astfel, a apreciat că, împrejurarea că în epoca comunistă s-a făcut abstracție de acest act nu este, de natură a lipsi de eficiență, în noul cadru legislativ, actul de donație deținut de Școala Cornești - Structura Ciorbești, entitate care a existat ca atare în tot acest interval, cuprins între anul 1903 și data de 10 martie 2000, la care Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 a emis Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000, prin care a validat propunerile Comisiei locale a comunei Miroslava, reconstituind dreptul de proprietate pentru această din urmă unitate de învățământ în limita a 5 ha teren. În acest context, nu prezintă vreo relevanță în cauză împrejurarea invocată de societatea pârâtă, conform căreia terenul bazei sportive nu ar mai avea în prezent regim de teren arabil, astfel că, nu putea fi reconstituit reclamantei, din moment ce este de necontestat faptul că, la data preluării forțate a acestuia de către stat, el avea acest regim, fiind identificat în punctul „G.B.”, iar de la acea dată, pe această suprafață s-au efectuat amenajări succesive, care nu existau nici la momentul donației și nici în anul emiterii H.C.M. nr. 3522/1953, amenajări care nu mai subzistă la această dată, planșele fotografice atestând existența doar a câtorva ruine pe acel amplasament, abandonate cu mulți ani în urmă de societatea care le-a preluat de la fosta întreprindere comunistă. De asemenea, nu prezintă vreo relevanță în cauză nici încadrarea actuală a acestei suprafețe în planurile parcelare ale com. Miroslava, respectiv, intravilan ori extravilan, din moment ce expertiza efectuată a identificat cu claritate amplasamentul în teren a suprafeței în litigiu conform evidențelor cadastrale, pe malul Iazului Ciurbești, unde se află în prezent doar ruinele fostei baze de agrement, ce au aparținut F.M. Iași, reorganizată ca SC T. SA Iași, obiectiv turistic de notorietate în Iași, în perioada cât a funcționat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 170 din 2 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs, în termenul legal, pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA. Recurentul-pârât M.E.C.M.A. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepției tardivității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, aferente căii de atac exercitate. Recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a criticat hotărârea atacată, pentru următoarele motive: 1. În mod nelegal prin sentința recurată, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres și direct asupra excepției tardivității dreptului la acțiune, invocată de societatea comercială prin întâmpinarea din 16 februarie 2013, considerând că instanța de recurs ar fi păstrat, implicit, soluția respingerii acestei excepții, pronunțată de instanța de la prima judecată în fond. Astfel, având în vedere că, deși invocată atât în recurs, cât și în rejudecare, această excepție nu a fost analizată în conținutul ei și nu a primit o soluție motivată, procesul nu a fost echitabil. 2. În soluționarea cauzei și în controlul exercitat asupra certificatului de atestare a cărui anulare a fost dispusă, instanța de contencios administrativ nu a procedat la verificarea legalității emiterii certificatului de atestare în raport de dispozițiile legale care reglementează emiterea acestui act administrativ, respectiv, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, ci, în mod nelegal, a procedat la o „comparare a titlurilor de proprietate depuse la dosarul cauzei”, substituindu-se instanței civile și procedurii dreptului comun în materia acțiunii în revendicare. Motivele invocate de reclamantă pentru anularea certificatului, nu au fost dovedite, întrucât, așa cum rezultă din însăși sentința recurată, în enumerarea actelor pe care documentația întocmită în baza H.G. nr. 834/ 1991 le cuprinde, se constată prezența actelor invocate lipsă, iar cu privire la faptul că terenul era necesar desfășurării activității de cazare, instanța a reținut că aceste activități au fost „prevăzute ca atare în contractul de înființare al Societății Tomiris lașiSA”, precum și că baza de agrement și cazare a fost „obiectiv turistic de notorietate în Iași în perioada cât a funcționat”. În analiza aspectului privind dreptul de proprietate al societății comerciale, pentru terenul de 3,5 ha situat în comuna Miroslava, județul Iași, înscris în certificatul de atestare contestat, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 15/1990, ignorând dispozițiile art. 20 din acest act normativ, care prevăd că bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale înființate prin transformarea fostelor întreprinderi de stat în societăți comerciale, sunt proprietatea acestora. Nesocotind aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că societatea ar fi avut doar un drept de administrare în baza Deciziei nr. 146 din 26 martie 1983 a fostului Consiliu Popular al județului lași. Ori, urmare a dreptului de administrare conferit de Decizia nr. 146/183, terenul a intrat în patrimoniul fostei întreprinderi de stat, care, prin H.G. nr. 1200/1991, s-a transformat în societate comercială cu capital majoritar de stat cu preluarea întregului patrimoniu, iar în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile aflate în patrimoniul societății au devenit proprietatea acesteia. Prin folosirea procedurii comparării titlurilor de proprietate, reglementată de dreptul comun, ca argument esențial al instanței de fond în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a încălcat principiul disponibilității, întrucât, instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare și nu avea competența legală pentru soluționarea acestei acțiuni (Decizia nr. 3282 din 07 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție).

Apărările formulate de intimata Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești Prin întâmpinările formulate în cauză, intimata-reclamanta Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA, ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de pârâtul M.E.C.M.A. În conformitate cu prevederile art. 1, coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs. Cum în cauză dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul-pârât nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost legal citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (fila 30 în dosarul instanței de recurs), devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul M.E.C.M.A., ca netimbrat. Referitor la recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA. Susținerile formulate de recurenta-pârâtă SC T.I.I. SA, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres și direct asupra excepției tardivității acțiunii, invocată de pârâtă și în mod nelegal a considerat că instanța de recurs a păstrat, implicit, soluția respingerii acestei excepții, sunt neîntemeiate. După cum rezultă din expunerea prezentată la pct. I.3. al prezentei decizii, împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 591/45/2010, au declarat recurs pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 2723 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția tardivității recursului declarat de M.E.C.M.A., invocată de intimata-reclamantă, au fost admise recursurile declarate de pârâți, s-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că hotărârea nu poate fi modificată, potrivit art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., întrucât împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, impunându-se ca judecătorul fondului să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize topo-cadastrale, pentru a lămuri împrejurarea referitoare la amplasamentul terenului validat reclamantei și a terenului pentru care societății comerciale pârâte i-a fost emis certificatul contestat. Pe linia considerentelor deciziei de casare, prima instanță a procedat la verificarea fondului cauzei și a administrat proba cu expertiză topografică, apreciind că, implicit, instanța de control judiciar a menținut soluția de respingere a excepțiilor invocate de pârâți. În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul respingerii excepțiilor invocate de pârâți, având în vedere că limitele rejudecării, potrivit art. 315 C. proc. civ., au vizat fondul cauzei, a cărui cercetare nu se mai impunea în situația admiterii excepțiilor respective. Prin urmare, prin dispunerea de către instanța de control judiciar, în rejudecare, a administrării probei cu expertiză topo-cadastrală, ce a vizat fondul cauzei, a fost menținută soluția primei instanțe de respingere a excepției tardivității acțiunii, invocată de pârâta SC T.I.I. SA, astfel că, în mod corect, prin sentința recurată în prezenta cauză, instanța de fond nu a mai procedat la soluționarea excepției în discuție. În ceea ce privește fondul cauzei, criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt întemeiate. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002, contestat prin acțiunea dedusă judecății, a fost emis în baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, iar examinarea temeiniciei prezentei cereri în cadrul procedurii contenciosului administrativ, se realizează numai în limitele verificării legalității actului administrativ atacat, în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii acestuia, fără a se pune în discuție în mod direct, dreptul de proprietate al părților. Având în vedere limitele controlului exercitat de instanța de contencios administrativ, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a procedat la compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, întrucât această analiză aparține competenței instanței civile, care poate compara titlurile invocate, acordând preferință titlului mai bine caracterizat (Deciziile nr. 3282/2011 și nr. 1826/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel, pentru a proceda la verificarea legalității emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se impune ca prima instanță să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991, act normativ care a stat la baza emiterii certificatului contestat și ale cărui prevederi condiționează eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfășurării activității, conform obiectului de activitate. Pe de altă parte, se constată că la dosarul instanței de fond nu se regăsește titlul de proprietate invocat de intimata-reclamantă, respectiv, Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000, emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991, impunându-se depunerea acestei hotărâri la dosar pentru verificarea susținerilor reclamantei, raportat la motivele invocate prin cererea dedusă judecății și la criticile formulate în recurs. În contextul arătat, în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt în scopul aplicării corecte a legii, se impune casarea hotărârii recurate, aspectele evidențiate anterior punând instanța de control judiciar în imposibilitatea de a analiza justețea soluției pronunțate în primă instanță. În virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării, prima instanță poate să dispună suplimentarea probatoriului cu probele considerate ca fiind necesare și utile cauzei, urmând a aprecia asupra necesității întregirii expertizei topo-cadastrale sau a efectuării unei noi expertize tehnice cu această specialitate, conform art. 212 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta SC T.I.I. SA Arad, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.