ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

acțiunii

deduse

judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

la data de 2 septembrie 2010, sub nr. 591/45/2010, reclamanta Școala „D.A.” Cornești

- Structura Ciorbești, com. Miroslava, județul Iași, a chemat în judecată pe

pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA Arad (fostă SC T. SA Iași), solicitând

anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002,

emis de M.I.R. în beneficiul SC T. SA Iași, pentru suprafața de 3,5 ha teren.

Pârâtul M.E.C.M.A.

a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității

acțiunii.

Pârâta SC

T.I.I. SA a invocat prin întâmpinare excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei

de interes legitim și excepția calității de persoană vătămată a reclamantei, solicitând

respingerea acțiunii, cu motivarea că actul administrativ contestat a fost emis

în baza și în vederea aplicării legii și că nu sunt motive care să atragă

nulitatea certificatului.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

sentința civilă nr. 75 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iași,

secția contencios

administrativ și fiscal,

a respins excepția de tardivitate a acțiunii, excepția lipsei de interes

legitim și excepția lipsei calității de persoană vătămată într-un drept

pretins,

invocate de pârâți;

a

admis acțiunea formulată

de

reclamanta Școala „D.A.” Cornești - Structura Ciorbești, în contradictoriu cu

pârâții M.E.C.M.A., și SC T.I.I. SA (fostă SC T. SA); a anulat Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002, emis

de M.I.R., prin care i s-a recunoscut SC T. SA proprietatea exclusivă asupra

suprafeței de teren de 3,5 ha, identificată în anexa nr. 2 și planurile

topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și

evaluare a terenurilor, înregistrată din 26 iunie 1996 la Oficiul de Cadastru

al județului Iași; a obligat pârâtul M.E.C.M.A. să plătească reclamantei suma

de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de

pârâți

Împotriva

sentinței menționate au declarat recurs pârâții SC T.I. SA și M.E.C.M.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia

nr. 2723 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de M.E.C.M.A. și SC

T.I.I. SA Arad, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de control judiciar a

apreciat că pentru

stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt este necesară administrarea

probei cu expertiză tehnică topo-cadastrală,

care să stabilească fără echivoc dacă

există o suprapunere între terenul în suprafață de 5 ha, validat reclamantei și

terenul pentru care societății comerciale i-a fost emis certificatul contestat,

iar în caz afirmativ, să indice vecinătățile și să precizeze dacă, în raport cu

situația constatată la fața locului, terenul este afectat desfășurării

activității societății comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.

4.

Procedura derulată în fața primei instanțe, cu ocazia rejudecării cauzei

Pe linia

considerentelor deciziei de casare, instanța de fond a administrat în cauză

probele cu înscrisuri și respectiv, expertiză tehnică topografică.

5.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei

Prin sentința

civilă nr. 170 din 2 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 591/45/2010*,

Curtea de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta Școala

„D.A.” Cornești

-

Structura Ciorbești,

com.

Miroslava, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.M.A.,

succesor în drepturi

și obligații al M.E.C.M.A.

și SC T.I.I. SA Arad și a anulat, în parte, certificatul

de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis de M.I.R.,

actualmente M.E.C.M.A., în beneficiul SC T. SA, actualmente SC T.I.I. SA Arad,

prin care acesteia din urmă i s-a recunoscut proprietatea exclusivă asupra

suprafeței totale de 35.000 mp, situată în parcela T 78 (Gârla B.) sat

Ciorbești, com. Miroslava, județul Iași, în ce privește suprafața de 32.506 mp,

notată pe planul de situație ce face parte din raportul de expertiză, aflat la

fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de punctele 201, 200, 157, 30

și, respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147, 148, 149, 156,

200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132.

Instanța

a reținut că, prin adresa nr. 542 din 8 iulie 2010, reclamanta a solicitat Comisiei

locale de fond funciar să o pună în posesie pe vechiul amplasament, situat în Tarlaua

78, pe malul lacului Ciorbești, solicitare la care i s-a răspuns prin adresa din

16 iulie 2010, în sensul că terenul nu este liber, fiind parțial înscris în certificatul

de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis în beneficiul SC

T. SA.

Luând

cunoștință de existența și conținutul certificatului menționat, prin

adresa din 6 august 2010, Școala „D.A.” Cornești a solicitat M.E.C.M.A. să

procedeze la revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

emis în favoarea SC T. SA Iași, prin adresa din 12 august 2010 răspunzându-i-se

că „certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului,

odată eliberate și transcrise în condițiile legii, nu intră în categoria

actelor administrative care ar mai putea fi revocate de autoritatea emitentă,

deoarece și-au produs efectele juridice specifice”, răspuns ce a determinat-o

să promoveze prezenta acțiune.

În ceea

ce îl privește pe beneficiarul actului administrativ contestat, Curtea a

reținut că, urmare adoptării Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990, Guvernul

României, prin Hotărârea nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, a decis înființarea

societății comerciale pe acțiuni „T.”, prin reorganizarea fostei întreprinderi

de mătase „V.” Iași, având ca obiect principal de activitate producerea de

țesături tip mătase.

După

cinci ani de la data reorganizării în societate comercială, fosta întreprindere

de stat a inițiat procedura de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra

terenurilor pe care le avea în administrare, în condițiile prevăzute de H.G. nr.

834/1991, procedură care a fost finalizată prin emiterea de către M.I.R. a certificatului,

prin care SC T. SA Iași i se recunoștea proprietatea exclusivă a

suprafeței de 35.000 mp teren, identificată în anexa nr. 2 și planurile

fotografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și

evaluare a terenurilor.

Pe baza

certificatului emis în condițiile menționate, la data de 5 martie 2002, S.C. Teba

Iași Industry S.A. a solicitat și obținut intabularea dreptului său de

proprietate, din încheierea din 15 aprilie 2005 a O.C.P.I. Iași rezultând că

această operațiune privește „imobilul parcela cc extravilan com. Miroslava 35.000,00

mp înscris în C.F. a com./orașului/municipiului Iași cu nr. cadastral proprietatea

lui SC T.I.I. SA.”

Schimbarea

denumirii societății comerciale, pe numele căreia s-a eliberat certificatul, s-a

realizat în baza încheieri din 16 mai 2003 a judecătorului delegat la O.R.C. de

pe lângă Tribunalul Iași, SC T.I. SA Arad preluând 84,1286% din capitalul

social al societății comerciale menționate.

A

constatat prima instanță că, din raportul de expertiză tehnică efectuat în

cauză, rezultă că, în urma efectuării măsurătorilor în teren, imobilul în

suprafață de 50.000 mp, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate

al reclamantei, este situat în intravilan conform P.U.G. sat Ciorbești, com.

Miroslava, tarlaua 78, pe malul Iazului Ciurbești.

Faptul

că pe schița de la fila 99 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tarlaua

B. în suprafață totală de 5 ha, parcelele, s-ar afla pe malul „I.E.”, este în

mod evident o eroare, Iazul E. aflându-se, în realitate, pe raza satelor Horpaz

și Valea Adâncă, fără vreo legătură cu Iazul Ciurbești, pe malul căruia toate

părțile, inclusiv expertul tehnic, au fost de acord că se află amplasamentul

parcelelor în litigiu.

În

raportul de expertiză tehnică s-a mai reținut că suprafața de 35.000 mp înscrisă

în cartea funciară, se află amplasată în parcelă, dar conform planului de

încadrare în zonă anexat, o suprafață de 4.586 mp numerotată cu S7, nu se află

în parcela 3743, ci în 3744. Pe această suprafață sunt amplasate 23 construcții

ce au aparținut fostei baze de agrement, unele într-o stare avansată de

degradare, altele dispărute, nefiind efectuată vreo activitate specifică,

această bază de agrement suprapunându-se parțial cu imobilul suprafață de teren

identificat în expertiză ca fiind reconstituit reclamantei, respectiv, pe o

suprafață de 32.506 mp.

Suprapunerea

este notată pe planul de situație ce face parte din raportul de expertiză,

aflat la fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de pct.

201,200,157,30, și respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147,

148, 149, 156, 200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132.

Instanța,

comparând titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei, a constatat că actul

de donație deținut de reclamantă datează din anul 1904, nefiind dovedită

desființarea lui.

Astfel,

a apreciat că, împrejurarea că în epoca comunistă s-a făcut abstracție de acest

act nu este, de natură a lipsi de eficiență, în noul cadru legislativ, actul de

donație deținut de Școala Cornești - Structura Ciorbești, entitate care a

existat ca atare în tot acest interval, cuprins între anul 1903 și data de 10

martie 2000, la care Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 a

emis Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000, prin care a validat propunerile

Comisiei locale a comunei Miroslava, reconstituind dreptul de proprietate

pentru această din urmă unitate de învățământ în limita a 5 ha teren.

În acest

context, nu prezintă vreo relevanță în cauză împrejurarea invocată de

societatea pârâtă, conform căreia terenul bazei sportive nu ar mai avea în

prezent regim de teren arabil, astfel că, nu putea fi reconstituit reclamantei,

din moment ce este de necontestat faptul că, la data preluării forțate a

acestuia de către stat, el avea acest regim, fiind identificat în punctul „G.B.”,

iar de la acea dată, pe această suprafață s-au efectuat amenajări succesive,

care nu existau nici la momentul donației și nici în anul emiterii H.C.M. nr. 3522/1953,

amenajări care nu mai subzistă la această dată, planșele fotografice atestând

existența doar a câtorva ruine pe acel amplasament, abandonate cu mulți ani în

urmă de societatea care le-a preluat de la fosta întreprindere comunistă.

De

asemenea, nu prezintă vreo relevanță în cauză nici încadrarea actuală a acestei

suprafețe în planurile parcelare ale com. Miroslava, respectiv, intravilan ori

extravilan, din moment ce expertiza efectuată a identificat cu claritate

amplasamentul în teren a suprafeței în litigiu conform evidențelor cadastrale,

pe malul Iazului Ciurbești, unde se află în prezent doar ruinele fostei baze de

agrement, ce au aparținut F.M. Iași, reorganizată ca SC T. SA Iași, obiectiv

turistic de notorietate în Iași, în perioada cât a funcționat.

de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 170 din 2 decembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, au formulat recurs, în termenul legal, pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I.

SA.

Recurentul-pârât

M.E.C.M.A. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepției

tardivității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv formulată,

iar în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât

nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar,

aferente căii de atac exercitate.

Recursul

declarat de pârâta SC T.I.I. SA s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a criticat hotărârea atacată, pentru

următoarele motive:

mod nelegal prin sentința recurată, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod

expres și direct asupra excepției tardivității dreptului la acțiune, invocată

de societatea comercială prin întâmpinarea din 16 februarie 2013, considerând

că instanța de recurs ar fi păstrat, implicit, soluția respingerii acestei

excepții, pronunțată de instanța de la prima judecată în fond.

Astfel,

având în vedere că, deși invocată atât în recurs, cât și în rejudecare, această

excepție nu a fost analizată în conținutul ei și nu a primit o soluție

motivată, procesul nu a fost echitabil.

soluționarea cauzei și în controlul exercitat asupra certificatului de atestare

a cărui anulare a fost dispusă, instanța de contencios administrativ nu a

procedat la verificarea legalității emiterii certificatului de atestare în

raport de dispozițiile legale care reglementează emiterea acestui act

administrativ, respectiv, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, ci, în mod

nelegal, a procedat la o „comparare a titlurilor de proprietate depuse la

dosarul cauzei”, substituindu-se instanței civile și procedurii dreptului comun

în materia acțiunii în revendicare.

Motivele

invocate de reclamantă pentru anularea certificatului, nu au fost dovedite,

întrucât, așa cum rezultă din însăși sentința recurată, în enumerarea actelor

pe care documentația întocmită în baza H.G. nr. 834/ 1991 le cuprinde, se

constată prezența actelor invocate lipsă, iar cu privire la faptul că terenul

era necesar desfășurării activității de cazare, instanța a reținut că aceste

activități au fost „prevăzute ca atare în contractul de înființare al

Societății Tomiris lașiSA”, precum și că baza de agrement și cazare a fost

„obiectiv turistic de notorietate în Iași în perioada cât a funcționat”.

În

analiza aspectului privind dreptul de proprietate al societății comerciale,

pentru terenul de 3,5 ha situat în comuna Miroslava, județul Iași, înscris în

certificatul de atestare contestat, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile

Legii nr. 15/1990, ignorând dispozițiile art. 20 din acest act normativ, care

prevăd că bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale înființate

prin transformarea fostelor întreprinderi de stat în societăți comerciale, sunt

proprietatea acestora.

Nesocotind

aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că societatea ar fi avut

doar un drept de administrare în baza Deciziei nr. 146 din 26 martie 1983 a

fostului Consiliu Popular al județului lași. Ori, urmare a dreptului de

administrare conferit de Decizia nr. 146/183, terenul a intrat în patrimoniul

fostei întreprinderi de stat, care, prin H.G. nr. 1200/1991, s-a transformat în

societate comercială cu capital majoritar de stat cu preluarea întregului

patrimoniu, iar în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile aflate în

patrimoniul societății au devenit proprietatea acesteia.

Prin

folosirea procedurii comparării titlurilor de proprietate, reglementată de

dreptul comun, ca argument esențial al instanței de fond în anularea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, s-a încălcat principiul

disponibilității, întrucât, instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei

acțiuni în revendicare și nu avea competența legală pentru soluționarea acestei

acțiuni (Decizia nr. 3282 din 07 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație si Justiție).

7.

Apărările formulate de intimata

Școala

„D.A.” Cornești - Structura Ciorbești

Prin

întâmpinările formulate în cauză, intimata-reclamanta Școala „D.A.” Cornești -

Structura Ciorbești a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții M.E.C.M.A.

și SC T.I.I. SA, ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca legală și

temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate în cuprinsul cererii de

chemare în judecată.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând

actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de

recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu

privire la recursul declarat de pârâtul M.E.C.M.A.

În

conformitate cu prevederile art. 1, coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și

completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se,

potrivit art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum în

cauză dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform

dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul-pârât nu și-a îndeplinit

această obligație legală nici ulterior, deși a fost legal citat cu mențiunea

timbrării corespunzătoare (fila 30 în dosarul instanței de recurs), devin

aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora, Înalta Curte va dispune anularea

recursului declarat de pârâtul M.E.C.M.A., ca netimbrat.

Referitor

la recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA.

Susținerile

formulate de recurenta-pârâtă SC T.I.I. SA, în sensul că instanța de fond nu

s-a pronunțat în mod expres și direct asupra excepției tardivității acțiunii,

invocată de pârâtă și în mod nelegal a considerat că instanța de recurs a

păstrat, implicit, soluția respingerii acestei excepții, sunt neîntemeiate.

După cum

rezultă din expunerea prezentată la pct. I.3.

al

prezentei decizii, împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 februarie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 591/45/2010, au declarat recurs pârâții M.E.C.M.A. și SC T.I.I. SA, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia

nr. 2723 din 31 mai 2012 a

Înaltei Curți de Casație

și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă excepția tardivității recursului declarat de M.E.C.M.A., invocată de

intimata-reclamantă, au fost admise recursurile declarate de pârâți, s-a dispus

casarea hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În

considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că hotărârea nu poate

fi modificată, potrivit art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., întrucât

împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, impunându-se ca

judecătorul fondului să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize

topo-cadastrale, pentru a lămuri împrejurarea referitoare la amplasamentul

terenului validat reclamantei și a terenului pentru care societății comerciale

pârâte i-a fost emis certificatul contestat.

Pe linia

considerentelor deciziei de casare, prima instanță a procedat la verificarea

fondului cauzei și a administrat proba cu expertiză topografică, apreciind că,

implicit, instanța de control judiciar a menținut soluția de respingere a

excepțiilor invocate de pârâți.

În acord

cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin

considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul respingerii

excepțiilor invocate de pârâți, având în vedere că limitele rejudecării,

potrivit art. 315 C. proc. civ., au vizat fondul cauzei, a cărui cercetare nu

se mai impunea în situația admiterii excepțiilor respective.

Prin

urmare, prin dispunerea de către instanța de control judiciar, în rejudecare, a

administrării probei cu expertiză topo-cadastrală, ce a vizat fondul cauzei, a

fost menținută soluția primei instanțe de respingere a excepției tardivității

acțiunii, invocată de pârâta SC T.I.I. SA, astfel că, în mod corect, prin

sentința recurată în prezenta cauză, instanța de fond nu a mai procedat la

soluționarea excepției în discuție.

În ceea

ce privește fondul cauzei, criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt

întemeiate.

Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002,

contestat prin acțiunea dedusă judecății, a fost emis în baza dispozițiilor

Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, iar examinarea temeiniciei prezentei

cereri în cadrul procedurii contenciosului administrativ, se realizează numai

în limitele verificării legalității actului administrativ atacat, în raport de

prevederile legale în vigoare la data emiterii acestuia, fără a se pune în

discuție în mod direct, dreptul de proprietate al părților.

Având în

vedere limitele controlului exercitat de instanța de contencios administrativ,

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a procedat la

compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, întrucât această

analiză aparține competenței instanței civile, care poate compara titlurile

invocate, acordând preferință titlului mai bine caracterizat (Deciziile nr. 3282/2011

și nr. 1826/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal).

Astfel,

pentru a proceda la verificarea legalității emiterii certificatului de atestare

a dreptului de proprietate, se impune ca prima instanță să analizeze

îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991, act normativ care a

stat la baza emiterii certificatului contestat și ale cărui prevederi

condiționează eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care

le sunt necesare desfășurării activității, conform obiectului de activitate.

Pe de

altă parte, se constată că la dosarul instanței de fond nu se regăsește titlul

de proprietate invocat de intimata-reclamantă, respectiv, Hotărârea nr. 181 din

29 octombrie 2000, emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991,

impunându-se depunerea acestei hotărâri la dosar pentru verificarea

susținerilor reclamantei, raportat la motivele invocate prin cererea dedusă

judecății și la criticile formulate în recurs.

În

contextul arătat, în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt în scopul

aplicării corecte a legii, se impune casarea hotărârii recurate, aspectele

evidențiate anterior punând instanța de control judiciar în imposibilitatea de

a analiza justețea soluției pronunțate în primă instanță.

În

virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.,

cu ocazia rejudecării, prima instanță poate să dispună

suplimentarea probatoriului cu probele considerate ca fiind necesare și utile

cauzei, urmând a aprecia asupra necesității întregirii

expertizei

topo-cadastrale sau a efectuării unei noi expertize tehnice cu această

specialitate, conform art. 212 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta

Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai

impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi analizate cu ocazia

rejudecării cauzei de către instanța de fond.

Pentru

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la art.

313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat

de pârâta SC T.I.I. SA Arad, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de M.E.C.M.A. împotriva sentinței civile nr. 170 din 2

decembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

ca netimbrat.

Admite

recursul declarat de SC T.I.I. SA Arad (fostă SC T. SA) împotriva aceleiași

sentințe.

Casează

sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.