ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 658 din 15 decembrie

1009 Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

de necompetență materială a Curții invocată din oficiu și în consecință, a declinat

soluționarea excepției de nelegalitate a procesului-verbal nr. CC/2003 emis de Garda

Financiară Cluj, excepție invocată de Universitatea Creștină D.C. - Facultatea de

Științe Economice Cluj-Napoca în contradictoriu cu D.G.F.P. Cluj, în favoarea Tribunalului

Cluj, secția de contencios administrativ, litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin excepția de nelegalitate invocată în cadrul

Dosarului nr. 5258/117/2008 aflat în faza recursului pe rolul Curții de Apel Cluj,

Universitatea Creștină D.C., Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca a invocat

în contradictoriu cu Secretariatul General al Guvernului României și D.G.F.P. Cluj

nelegalitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 174/2001 ca act administrativ cu

caracter normativ și a procesului-verbal nr. CC/2003 emis de către Garda Financiară

Cluj, ca act administrativ cu caracter individual, în baza căruia reclamanta a fost

obligată la plata sumei de 315.769,68 RON debit principal și obligații accesorii,

stabilite potrivit ordonanței mai sus indicate.

Reclamanții au arătat

că la data de 21 decembrie 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 174/2001 publicată

în M. Of. nr. 831/21.12.2001 prin care Guvernul României a stabilit măsuri pentru

îmbunătățirea finanțării învățământului superior. Astfel, s-a stabilit în sarcina

instituțiilor de învățământ superior particulare „obligația să verse la bugetul

de stat o taxă în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor

de școlarizare, admiterii, înmatriculării repetarea examenelor precum și celelalte

taxe percepute în procesul de învățământ de la studenți”. În cursul anului 2002

reclamanta a virat la bugetul de stat în total suma de 305.322,62 RON. La data de

21 ianuarie 2003, în baza acelorași prevederi legislative, prin procesul-verbal

nr. CC/2003, Garda Financiară Cluj a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de

8.660,21 RON reprezentând majorări de întârziere și a sumei de 1.786,83 RON reprezentând

penalități de întârziere, accesorii ale debitelor principale mai sus menționate,

în total 104.470.560 ROL (10.447,05 RON). Față de procesul-verbal menționat, reclamanta

a formulat contestație în fața D.G.F.P. Cluj, apoi cerere de restituire în fața

aceleiași instanțe, ambele respinse de către pârâtă.

La termenul din data de

15 decembrie 2009, raportat la obiectul excepției de nelegalitate care vizează două

acte administrative distincte, instanța din oficiu a pus în discuție disjungerea

excepției de nelegalitate care vizează prevederile O.U.G. nr. 174/2001 ca act administrativ

cu caracter normativ de excepția de nelegalitate care vizează procesul-verbal

nr. CC/2003 emis de Garda Financiară Cluj. Disjungerea invocată din oficiu a fost

admisă în ședință publică pentru următoarele considerente: între cele două excepții

de nelegalitate nu se poate stabili un raport de accesorialitate, mai ales în condițiile

în care prima excepție invocată este aparent inadmisibilă prin prisma obiectului

acesteia. Astfel, în opinia instanței, prin invocarea excepției de nelegalitate

a fost învestită cu două petite principale, independente, a căror soluționare depinde

de aplicarea unor norme de drept material și procedural diferite. În consecință,

Curtea de Apel a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 17 C.

proc. civ., conform cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală, ci este vorba despre două petite principale,

fiecare dintre ele atrăgând o competență materială imperativă diferită.

Actul administrativ a

cărui nelegalitate se invocă a fost emis de către o autoritate publică județeană,

Garda Financiară Cluj și se referă la o valoare mai mică de 500.000 RON, în concret

10.447,05 RON. În consecință, în baza dispozițiilor art. 158 alin. (1) și (3) și

art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. excepția necompetenței materiale va fi admisă

și cauza va fi declinată în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă

nr. 1043 din 26 martie 2010 Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal,

și totodată, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că excepția de nelegalitate cu privire la care Curtea de Apel

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj făcea partea dintr-o cerere

cu mai multe petite.

Prin cererea formulată

s-a invocat ca petit principal nelegalitatea O.U.G. nr. 174/2001 și ca o consecință

- ca un petit accesoriu - nelegalitatea procesului-verbal nr. CC/2003 emis de către

Garda Financiară Cluj. Rezultă așadar că cererea de constatare a nelegalității procesului-verbal

sus menționat era o cerere accesorie de competența instanței învestite cu judecarea

petitului principal respectiv de competența Curții de Apel Cluj.

Caracterul de petit accesoriu

rezultă și din faptul că în motivarea excepției de nelegalitate nu există motive

de nelegalitate proprii procesului-verbal sus indicat ci toate motivele de nelegalitate

vizează O.U.G. nr. 174/2001 iar eventuala nelegalitate a acestuia atrage și nelegalitatea

procesului- verbal sus menționat chiar și în concepția părții care a învestit instanța

cu soluționarea excepției de nelegalitate. Disjungerea acestui petit este irelevantă

din perspectiva art. 17 C. proc. civ.

Înalta Curte, ca instanță

competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față, obiectul

excepției de nelegalitate îl reprezintă procesul-verbal nr. CC/2003 emis de Garda

Financiară Cluj, în baza căruia reclamanta a fost obligată la plata sumei de 315,769

RON.

Deci, actul administrativ

a cărui nelegalitate se invocă este emis de o autoritate publică locală, respectiv

Garda Financiară Cluj, iar valoarea datoriilor către bugetul de stat este mai mică

de 500.000 RON.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Universitatea Creștină D.C. - Facultatea de Științe

Economice, Garda Financiară Cluj și D.G.F.P. Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.