ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4378/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 911 din 09 martie 2009, pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I.

împotriva pârâților Primarul Municipiului Orșova și Primăria Municipiului Orșova,

fiind obligați pârâții să plătească reclamantului suplimentul postului în procent

de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în

procent de 25% din salariul de bază, aferente perioadei 01 iulie 2005-30

noiembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar

public în cadrul Primăriei Municipiului Orșova în perioada 01 martie 2005-30

noiembrie 2008 și nu a primit pe această perioadă suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Prima instanță a constatat

că dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului

corespunzător treptei de salarizare, ce fac parte din salariul funcționarului public,

a fost prevăzut de lege începând cu data de 01 ianuarie 2004, dată de la care se

aplicau dispozițiile art. 29 (actual art. 31) ale Legii nr. 188/1999, republicată,

și a fost suspendat până la data de 01 ianuarie 2007, succesiv, prin O.U.G. nr.

92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2005, și în continuare prin O.G. nr. 2/2006, până la data de

31 decembrie 2006.

S-a apreciat că în cauză

sunt aplicabile prevederile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul la suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță și

deci un bun, de care reclamanții au fost lipsiți prin suspendarea aplicării dispozițiilor

art. 29 (actual art. 31) din Legea nr. 188/1999.

A mai apreciat instanța

că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris pentru perioada 01

martie 2005-02 februarie 2006 întrucât dispozițiile legale care au suspendat plata

acestor suplimente au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru

beneficiarii suplimentelor prevăzute de art. 29 (actual art. 31) alin. (1) lit.

c) și d) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Orșova și Primarul Municipiului

Orșova, solicitând modificarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea cererii

reclamantului ca neîntemeiată.

Au susținut recurenții-pârâți

că drepturile pretinse de către intimatul-reclamant nu pot fi acordate retroactiv,

cu atât mai mult cu cât au fost suspendate prin actele normative ce au reglementat

salarizarea.

Prin decizia civilă

nr. 4412 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului

Orșova și Primarul Municipiului Orșova împotriva sentinței civile nr. 911 din 09

martie 2009 a Tribunalului Mehedinți și a modificat această sentință în sensul respingerii

cererii reclamantului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut că dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

republicată, stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit

funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime

în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Instanța de recurs a apreciat

că statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. (1), stabilește cadrul general

al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor

salariale să fie stabilită ulterior.

Întrucât statutul nu prevede

criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de

25% indicat de reclamant în petitul cererii sale este fără susținere legală.

În atare situație, reclamantul

este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei

cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil,

iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi

hotărârea judecătorească de scopul său final – punerea în executare. Pe de altă

parte o eventuală cuantificare de către instanță a sporurilor în raport cu diverse

criterii ar reprezenta o depășire a atribuțiilor și limitelor puterii judecătorești.

A mai arătat instanța

de control judiciar că deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie

a fost anterior contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării

acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor

art. 18

alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant P.I., cerere

întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 alin (2) C. proc. civ.

În

motivarea cererii sale, revizuentul a susținut că acțiuni având același obiect,

formulate de către colegi ai intimatului, au fost admise de către Curtea de Apel

Craiova, ceea ce a creat hotărâri potrivnice date de aceeași instanță, și se impune

astfel anularea celei din urmă hotărâri, și anume

decizia civilă nr. 4412

din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, rejudecarea recursului său și, pe fond, admiterea cererii sale.

Prin decizia nr. 43 din

13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a hotărât, față de prevederile art. 323 alin (2) C. proc. civ., declinarea

competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, astfel învestită,

examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile

legale incidente, constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele

ce vor fi în continuare arătate:

Revizuirea, fiind o cale

de atac extraordinară de retractare, se poate exercita numai in cazurile și condițiile

expres prevăzute de lege.

P

otrivit art. 322 pct.

7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzută de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura

încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții

contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași

părți.

În asemenea situații,

executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de

hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența

hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei

hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În cauza de față, revizuentul

a înțeles să invoce soluțiile potrivnice pronunțate de aceeași instanță, însă în

cauze diferite, având ca părți persoane diferite (acest fapt este de altfel asumat

chiar de către revizuent, care în dezvoltarea motivelor cererii sale de revizuire

arată că soluția potrivnică celei date în hotărârea a cărei revizuire o cere a fost

pronunțată de Curtea de Apel Craiova cu privire la drepturi salariale solicitate

de colegii săi).

Cum prevederile art. 322

pct. 7 au un caracter imperativ, interpretarea și aplicarea lor este strictă, astfel

încât în lipsa oricăruia dintre elementele triplei identități de obiect, părți și

cauză, cererea de revizuire devine inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de către revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 4412 din 29 octombrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.