- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 15 iunie 2011
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 15.06.2011 — cerere de strămutare a dosarului nr. 11232/288/2010
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 martie 2011, petiționarii C.I. și S.S. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 11232/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, susținând că nu poate avea parte de o judecată dreaptă și imparțială în fața Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, având în vedere calitatea părților, fiind „demnitari și oameni ai legii". În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Tribunalul Vâlcea. Din informațiile primite de la conducerea Tribunalului Vâlcea rezultă că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu există nici o implicare a unor demnitari, magistrați sau oameni ai legii în cauză, niciuna dintre părți neavând o asemenea calitate, doar intimatul V.D.
fiind agent de poliție. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Verificând actele dosarului și susținerile petiționarilor, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei și, drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc.
pen., va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petiționari. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarii C.I. și S.S. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 11232/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Obligă petiționarii la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 15 iunie 2011.