ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin decizia civilă
nr. 176/A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și
asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de
revizuientul B.G.C. împotriva sentinței civile nr. 24 din 05 ianuarie 2011 a
Tribunalului Cluj, dispunând după cum urmează.
S-a anulat sentința
în parte și s-a dispus trimiterea cererii de revizuire a sentințelor penale nr.
1734 din 22 octombrie 1981, nr. 986 din 19 mai 1983, nr. 1149 din 23 iulie 1987
și nr. 170 din 26 februarie 1991 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, spre
judecare instanței competente, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, secția penală
.
S-a desființat sentința
în parte, în sensul că s-a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv
Tribunalul Cluj, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 189 din 02 aprilie
2009 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 24 din 5 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a
respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., în considerarea
următoarelor argumente:
Prin cererea de
revizuire formulată, revizuientul a susținut că ar exista mai multe hotărâri
judecătorești penale definitive pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, prin
care s-a dispus față de el luarea măsurii de siguranță prev. de art. 113 C.
pen. sau menținerea acestei măsuri. Aceste hotărâri, deși sunt compatibile
între ele sub aspectul considerentelor și a dispozițiilor ce le conțin, nu se
pot concilia, fiecare în parte, cu sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2009
pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, rămasă irevocabilă.
Verificând conținutul
sentinței penale nr. 1734 din 22 septembrie 1981, nr. 986 din 19 mai 1983, nr.
1149 din 23 iulie 1987, nr. 170 din 26 februarie 1991 toate pronunțate de
Judecătoria Cluj-Napoca, tribunalul constată că acestea au avut ca obiect luarea
față de revizuient a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută
de art. 113 C. proc. pen. ale Judecătoriei Cluj-Napoca sau încetarea măsurii acestei
măsuri de siguranță.
Sentința civilă nr.
189 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin
respingerea recursului, a soluționat acțiunea prin care revizuientul a
solicitat obligarea Statului Român la despăgubiri pentru daunele morale suferite
prin aplicarea și menținerea eronată vreme de mai mulți ani a măsurii de
siguranță prevăzută de art. 113 C. proc. pen., acțiune întemeiată pe disp. art.
504 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. Soluția pronunțată a fost aceea de
admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune și respingere a acțiunii
ca prescrisă.
Din cele reținute mai sus rezultă
că niciuna dintre hotărârile definitive a căror revizuire se solicită prin
cererea de față, nu conține vreo rezolvare a fondului cauzelor deduse
judecății, fie ele penale ori civile, și nici nu se poate susține că sentințele
penale enumerate de revizuient sunt ireconciliabile fiecare în parte cu
sentința civilă, căci instanța civilă, respingând ca prescrisă acțiunea in
pretenții a reclamantului, nu a contrazis în vreun fel dispozițiile succesive
ale instanței penale.
Față de aceste
considerente, în temeiul disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., art. 394 alin. (1)
lit. e) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de
revizuientul B.G.C. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Asupra apelului
formulat de reclamant, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 129
alin. final C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc strict asupra
obiectului cererii deduse judecății.
În speță, a fost
dedusă judecății o cerere de revizuire întemeiată exclusiv pe dispozițiile art.
394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuientul invocând în mod constant și
continuu în susținerea cererii sale de revizuire doar dispozițiile art. 394
alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (f. 7 din dosar nr. 17036/211/2010, f. 23 din
dosar nr. 17036/211/2010 și f. 1, 2 din dosar nr. 519/III/6/2010).
Cu depășirea
limitelor învestirii, Tribunalul Cluj a soluționat cererea de revizuire după
regulile prescrise de Codul de procedură civilă, respectiv, în temeiul art. 322
pct. 7, deși în niciun moment revizuientul nu a înțeles să-și întemeieze
cererea de revizuire pe dispozițiile Codului de procedură civilă.
În mod constant
revizuientul a invocat ca temei juridic al cererii sale de revizuire
prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., text legal care prevede
că este posibilă revizuirea unor hotărâri penale când două sau mai multe
hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, text legal care trebuie
coroborat cu art. 393 alin. (1) C. proc. pen., conform căruia hotărârile
judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura
penală, cât și cu privire la latura civilă.
Drept urmare, cererea
de revizuire a sentințelor penale nr. 1734 din 22 septembrie 1989, nr. 986 din 19
mai 1983, nr. 1149 din 23 iulie 1987, nr. 170 din 26 februarie 1991, toate
pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, întemeiată pe prevederile art. 394 alin.
(1) lit. e) C. proc. pen., trebuia soluționată de instanța competentă potrivit
art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 399 alin. (5) C. proc. pen.,
respectiv de instanța penală care a soluționat pe fond, în speță, Judecătoria
Cluj-Napoca, secția penală.
Împrejurarea că
revizuientul a solicitat și revizuirea sentinței civile nr. 189 din 02 aprilie 2009
pronunțată de Tribunalul Cluj secția civilă prin aceeași cerere de revizuire
prin care a solicitat și revizuirea sentințelor penale mai sus menționate, în
niciun caz nu poate atrage o prorogare de competență, în sensul ca cererea de
revizuire a sentinței civile a Tribunalului Cluj să fie soluționată de instanța
penală competentă să soluționeze cererea de revizuire a hotărârilor penale,
întemeiată pe art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., după cum, nu poate
opera o prorogare de competență nici în sens invers.
Aceasta întrucât normele
de competență materială sunt de strictă interpretare, ele au caracter imperativ
și absolut, neputându-se deroga de la ele.
În plus, nu este de
ignorat nici faptul că o cerere de revizuire a unor hotărâri penale se judecă
după alte reguli de procedură, prescrise de Codul de procedură penală, în timp
ce o cerere de revizuire a unei hotărâri civile se judecă după normele Codului
de procedură civilă.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul
Ministerul
Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj
, criticând-o
pentru următoarele motive:
Prin cererea de
revizuire revizuientul a susținut că ar exista mai multe hotărâri judecătorești
penale definitive pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a dispus față
de el luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. sau menținerea
acestei măsuri. Revizuientul a susținut că, deși aceste hotărâri sunt
compatibile între ele sub aspectul considerentelor și a dispozițiilor ce le
conțin, totuși, fiecare dintre acestea, în parte, nu se poate concilia cu
sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2009 pronunțata de Tribunalul Cluj, secția
civilă, rămasă irevocabilă.
Atâta vreme cât
instanța civilă a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului prin sentința în
discuție, această sentință nu are cum să fie ireconciliabilă cu oricare dintre
sentințele penale mai sus enumerate (care nici ele la rândul lor nu conțin o
rezolvare a fondului cauzelor deduse judecații), întrucât aceasta nu a
contrazis în vreun fe1 acțiunile succesive ale instanțelor penale.
Față de dispozițiile
art. 322 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora sunt supuse revizuirii hotărârile
rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile
date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dar și sentința civilă
nr. 189 din 02 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, prin care s-a respins ca
prescrisă acțiunea pentru daune morale a reclamantului-apelant, rămasă
irevocabilă prin respingerea recursului, se poate observa că întrucât hotărârea
atacată cu revizuire nu a evocat fondul, nu putea fi atacată pe calea
revizuirii.
Analizând decizia în
raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,
în considerarea celor ce succed:
Prin prima critică
de recurs este vizată greșita stabilire a obiectului cererii revizuentului,
ceea ce pune în discuție motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C.
proc. civ.
Potrivit art. 105
alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere acest motiv de recurs, actele
îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin
aceasta s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin
anularea actului.
În cauză nu se poate
vorbi despre o asemenea vătămare a pârâtului intimat, atât timp cât
revizuentul, a cărui cerere a fost calificată în soluționarea apelului său, nu
s-a considerat vătămat și nu a formulat cerere de recurs – ceea ce echivalează
cu o confirmare a modului dispus de instanța de apel.
Cea de a doua
critică de recurs vizează condiții de admisibilitate a cererii de revizuire,
aspecte care exced limitele cadrului procesual din fața instanței de recurs, care
este limitat, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., la modul de dispunere al
instanței de apel.
În considerarea
argumentelor reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art.
312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul
Ministerul
Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj
împotriva deciziei civile nr. 176/A/2011 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 02 martie 2012.