ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2012

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 176/A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de revizuientul B.G.C. împotriva sentinței civile nr. 24 din 05 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, dispunând după cum urmează. S-a anulat sentința în parte și s-a dispus trimiterea cererii de revizuire a sentințelor penale nr. 1734 din 22 octombrie 1981, nr. 986 din 19 mai 1983, nr. 1149 din 23 iulie 1987 și nr. 170 din 26 februarie 1991 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, secția penală . S-a desființat sentința în parte, în sensul că s-a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Cluj, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 189 din 02 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 24 din 5 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., în considerarea următoarelor argumente: Prin cererea de revizuire formulată, revizuientul a susținut că ar exista mai multe hotărâri judecătorești penale definitive pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a dispus față de el luarea măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen. sau menținerea acestei măsuri. Aceste hotărâri, deși sunt compatibile între ele sub aspectul considerentelor și a dispozițiilor ce le conțin, nu se pot concilia, fiecare în parte, cu sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, rămasă irevocabilă.

Verificând conținutul sentinței penale nr. 1734 din 22 septembrie 1981, nr. 986 din 19 mai 1983, nr. 1149 din 23 iulie 1987, nr. 170 din 26 februarie 1991 toate pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, tribunalul constată că acestea au avut ca obiect luarea față de revizuient a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. proc. pen. ale Judecătoriei Cluj-Napoca sau încetarea măsurii acestei măsuri de siguranță. Sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a soluționat acțiunea prin care revizuientul a solicitat obligarea Statului Român la despăgubiri pentru daunele morale suferite prin aplicarea și menținerea eronată vreme de mai mulți ani a măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. proc.

pen., acțiune întemeiată pe disp. art. 504 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. Soluția pronunțată a fost aceea de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune și respingere a acțiunii ca prescrisă. Din cele reținute mai sus rezultă că niciuna dintre hotărârile definitive a căror revizuire se solicită prin cererea de față, nu conține vreo rezolvare a fondului cauzelor deduse judecății, fie ele penale ori civile, și nici nu se poate susține că sentințele penale enumerate de revizuient sunt ireconciliabile fiecare în parte cu sentința civilă, căci instanța civilă, respingând ca prescrisă acțiunea in pretenții a reclamantului, nu a contrazis în vreun fel dispozițiile succesive ale instanței penale.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul B.G.C. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Asupra apelului formulat de reclamant, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 129 alin. final C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc strict asupra obiectului cererii deduse judecății. În speță, a fost dedusă judecății o cerere de revizuire întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuientul invocând în mod constant și continuu în susținerea cererii sale de revizuire doar dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. (f. 7 din dosar nr. 17036/211/2010, f. 23 din dosar nr. 17036/211/2010 și f. 1, 2 din dosar nr. 519/III/6/2010). Cu depășirea limitelor învestirii, Tribunalul Cluj a soluționat cererea de revizuire după regulile prescrise de Codul de procedură civilă, respectiv, în temeiul art. 322 pct. 7, deși în niciun moment revizuientul nu a înțeles să-și întemeieze cererea de revizuire pe dispozițiile Codului de procedură civilă. În mod constant revizuientul a invocat ca temei juridic al cererii sale de revizuire prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., text legal care prevede că este posibilă revizuirea unor hotărâri penale când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, text legal care trebuie coroborat cu art. 393 alin. (1) C. proc.

pen., conform căruia hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Drept urmare, cererea de revizuire a sentințelor penale nr. 1734 din 22 septembrie 1989, nr. 986 din 19 mai 1983, nr. 1149 din 23 iulie 1987, nr. 170 din 26 februarie 1991, toate pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., trebuia soluționată de instanța competentă potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 399 alin. (5) C. proc. pen., respectiv de instanța penală care a soluționat pe fond, în speță, Judecătoria Cluj-Napoca, secția penală.

Împrejurarea că revizuientul a solicitat și revizuirea sentinței civile nr. 189 din 02 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj secția civilă prin aceeași cerere de revizuire prin care a solicitat și revizuirea sentințelor penale mai sus menționate, în niciun caz nu poate atrage o prorogare de competență, în sensul ca cererea de revizuire a sentinței civile a Tribunalului Cluj să fie soluționată de instanța penală competentă să soluționeze cererea de revizuire a hotărârilor penale, întemeiată pe art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., după cum, nu poate opera o prorogare de competență nici în sens invers. Aceasta întrucât normele de competență materială sunt de strictă interpretare, ele au caracter imperativ și absolut, neputându-se deroga de la ele.

În plus, nu este de ignorat nici faptul că o cerere de revizuire a unor hotărâri penale se judecă după alte reguli de procedură, prescrise de Codul de procedură penală, în timp ce o cerere de revizuire a unei hotărâri civile se judecă după normele Codului de procedură civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj , criticând-o pentru următoarele motive: 1. Prin cererea de revizuire revizuientul a susținut că ar exista mai multe hotărâri judecătorești penale definitive pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a dispus față de el luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. sau menținerea acestei măsuri.

Revizuientul a susținut că, deși aceste hotărâri sunt compatibile între ele sub aspectul considerentelor și a dispozițiilor ce le conțin, totuși, fiecare dintre acestea, în parte, nu se poate concilia cu sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2009 pronunțata de Tribunalul Cluj, secția civilă, rămasă irevocabilă. 2. Atâta vreme cât instanța civilă a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului prin sentința în discuție, această sentință nu are cum să fie ireconciliabilă cu oricare dintre sentințele penale mai sus enumerate (care nici ele la rândul lor nu conțin o rezolvare a fondului cauzelor deduse judecații), întrucât aceasta nu a contrazis în vreun fe1 acțiunile succesive ale instanțelor penale.

Față de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dar și sentința civilă nr. 189 din 02 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, prin care s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru daune morale a reclamantului-apelant, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, se poate observa că întrucât hotărârea atacată cu revizuire nu a evocat fondul, nu putea fi atacată pe calea revizuirii. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. Prin prima critică de recurs este vizată greșita stabilire a obiectului cererii revizuentului, ceea ce pune în discuție motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere acest motiv de recurs, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În cauză nu se poate vorbi despre o asemenea vătămare a pârâtului intimat, atât timp cât revizuentul, a cărui cerere a fost calificată în soluționarea apelului său, nu s-a considerat vătămat și nu a formulat cerere de recurs – ceea ce echivalează cu o confirmare a modului dispus de instanța de apel. 2. Cea de a doua critică de recurs vizează condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, aspecte care exced limitele cadrului procesual din fața instanței de recurs, care este limitat, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., la modul de dispunere al instanței de apel. În considerarea argumentelor reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 176/A/2011 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 martie 2012.