ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5058/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5058/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

30 septembrie 2009, sub nr. 38603/3/2009, astfel cum a fost precizată ulterior,

reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I. și S.A.M.M. au chemat în judecată pe

pârâții RA APPS și SC G.I.G. SRL, solicitând obligarea acestora să le lase în

deplină proprietate și posesie terenul de 4.935 mp, situat în Snagov, în

punctul numit P., actualmente A.N. nr. 15D, județul Ilfov.

Prin Sentința civilă

nr. 1018 din 1 iulie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea, constatând

autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1448/2007 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă; a obligat pe reclamanți, în solidar, la plata

sumei de 4.998 RON către pârâta SC G.I.G. SRL, reprezentând cheltuieli de

judecată; în baza art. 1.081 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat

reclamanților o amendă judiciară de 500 RON fiecare, pentru introducerea cu

rea-credință a unei cereri vădit netemeinice.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Anterior promovării

prezentei acțiuni, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții RA APPS și

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea

acestora să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna

Snagov, punctul P., în prezent vila 12A, în suprafață de circa 4000 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 1448/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea,

ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamanții, care a fost respins, ca tardiv, prin

Decizia civilă nr. 24/2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Totodată, recursul formulat de către actualii reclamanți împotriva Deciziei nr.

24/2009 a Curții de Apel București a fost respins, ca nefondat, prin Decizia

civilă nr. 8971/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, conform certificatului de grefă depus la

dosar.

Având în vedere că în

prezenta cauză se solicită obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Snagov, în punctul numit P.,

actualmente A.N. nr. 15D, județul Ilfov, invocându-se aceleași aspecte,

respectiv trecerea imobilului în proprietatea Statului fără titlu și faptul că

titlul reclamanților este preferabil titlului pârâților, fără a se aduce

elemente noi față de acțiunea promovată inițial și soluționată irevocabil prin

Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

în cauză este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, între

prezenta acțiune și cea anterioară.

Potrivit art. 1.201

C. civ., pentru existența autorității de lucru judecat este necesară întrunirea

identității de obiect, de părți și de cauză.

Or, în speța dedusă

judecății operează autoritatea de lucru judecat în raport de Sentința civilă

nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, întrucât există

identitate de părți, obiect și cauză între aceste două acțiuni.

Este adevărat că în

acțiunea inițială au figurat ca pârâți RA APPS și Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, iar în acțiunea de față pârâții sunt RA APPS și SC

G.I.G. SRL, însă acest aspect nu are nicio influență cu privire la autoritatea

de lucru judecat, având în vedere că pârâta SC G.I.G. SRL este dobânditorul cu

titlu particular al imobilului de la pârâta RA APPS, conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 la 23 noiembrie 2004.

Așadar, în speță este

îndeplinită condiția identității de părți între cele două litigii, întrucât

pârâta SC G.I.G. SRL din prezentul dosar este dobânditorul cu titlu particular

al imobilului, astfel încât aceasta este continuatoarea personalității juridice

a autorului său și, în consecință, îi sunt opozabile hotărârile judecătorești

în care autorul a fost parte.

De asemenea, obiectul

acțiunii este absolut identic, fiind vorba despre același imobil, iar cauza

juridică a acțiunii în revendicare este posesia bunului de către pârât și

dorința reclamanților de a face ca această situație să înceteze, titlul lor

fiind preferabil. Or, prin Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă s-a reținut, în mod irevocabil, că titlul

pârâtului este preferabil față de cel al reclamanților, așa încât nu se mai

poate pune în discuție, încă o dată, o nouă acțiune în revendicare cu același

obiect.

Susținerile

reclamanților, în sensul că, în realitate, nu ar exista o identitate de cauză,

sunt pur speculative și se bazează pe un simplu subterfugiu juridic, care nu

poate fi admis, atâta timp cât prin sentința sus-menționată o instanță a

procedat la compararea titlurilor și a decis, în mod irevocabil, că acțiunea în

revendicare este neîntemeiată.

Conform art. 723 C.

proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute, iar potrivit art. 108

1

pct. 1 lit. a) C. proc. civ., formularea cu rea-credință a unei cereri vădit

netemeinice se sancționează cu amendă judiciară de la 500 RON la 700 RON.

Or, formularea

prezentei acțiuni, în condițiile existenței unei hotărâri judecătorești

irevocabile anterioare, care tranșase fondul pretențiilor, reprezintă un abuz

de drept și denotă intenția evidentă a reclamanților de a aglomera inutil

activitatea instanțelor de judecată, ceea ce impune sancționarea reclamanților

cu o amendă de 500 RON fiecare, pentru formularea cu rea-credință a unei cereri

vădit netemeinice.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel, în termen legal, reclamanții.

Prin Încheierea din

camera de consiliu de la 17 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de

abținere formulată de domnul judecător M.A.N.G., precum și cererea de recuzare

a aceluiași judecător, formulată de apelanții-reclamanți, ca neîntemeiate.

Pentru a dispune

astfel, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 27

pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reține că domnul judecător M.A.N.G., care a

pronunțat hotărârea judecătorească în raport de care s-a reținut în cauză, în

primă instanță, autoritatea de lucru judecat, și-ar fi spus astfel părerea cu

privire la pricina pendinte, întrucât criticile din apel cu privire la care

este chemat să se pronunțe – legate de soluția dată asupra excepției

autorității de lucru judecat, de nesoluționarea unor excepții invocate prin

întâmpinare de pârâți, de nepronunțarea asupra inadmisibilității acțiunii în

revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 C. civ. – vizează aspecte pe care

nu le-a cenzurat în litigiul anterior.

Prin Decizia civilă

nr. 313 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanți,

ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința

apelată, tribunalul a analizat, în raport de art. 137 C. proc. civ., excepția

autorității de lucru judecat, constatând, în mod corect, că analiza acesteia se

impune față de ordinea de soluționare a excepțiilor.

Astfel, în situația

în care se invocă, în același timp, mai multe excepții procesuale, în lipsa

unei reglementări exprese, instanța de judecată trebuie să deducă ordinea de

soluționare a excepțiilor din caracterul și efectele produse de acestea.

În speță, după

soluționarea excepției referitoare la învestirea instanței – excepția de

netimbrare, tribunalul a analizat puterea de lucru judecat, o excepție de fond

ce afectează exercițiul dreptului la acțiune.

Împrejurarea că,

totodată, s-a invocat de către pârâți și excepția lipsei calității procesuale

active, o altă excepție de fond, ce nu a mai fost supusă analizei de către

tribunal, nu este de natură a produce vreo vătămare reclamanților. Implicit,

instanța a apreciat asupra acestei excepții atunci când a constatat că sunt

întrunite condițiile pentru a exista autoritate de lucru judecat, în celălalt

dosar nefiind contestată această condiție a dreptului la acțiune.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii pendinte, se constată că apelanții, pe de o parte,

arată că instanța de judecată este îndreptățită să verifice valabilitatea titlului

statului, ceea ce confirmă caracterul admisibil al acțiunii, iar, pe de altă

parte, susțin că tribunalul nu a analizat-o în prealabil.

Analiza excepției

menționate tinde să vizeze aspecte de fond ale cererii de chemare în judecată,

astfel încât o verificare prealabilă ar aduce atingere dreptului la acces la

instanță, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În consecință, în mod

corect tribunalul, găsind întemeiată excepția puterii de lucru judecat, a

apreciat că nu mai poate fi învestit și cu soluționarea excepției de

inadmisibilitate a acțiunii.

Ca atare, celelalte

argumente susținute de apelanți, privind dovada dreptului de proprietate și

obligația instanței de a se pronunța, în cadrul acțiunii în revendicare, asupra

preferabilității titlurilor de proprietate opuse de părți, urmează a fi

înlăturate de curte.

Apelanții au invocat

nelegalitatea hotărârii apelate prin prisma faptului că cererea nu a fost

verificată pe fond.

Chiar dacă nu se

arată, în concret, la care dintre acțiuni se face trimitere, Curtea urmează a

analiza în ce măsură hotărârea ce se invocă în favoarea reținerii excepției

autorității de lucru judecat a intrat în cercetarea fondului. Astfel, se

constată că prin Sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă, pe fond, cererea

reclamanților privind revendicarea imobilului din Snagov, punct P., județul

Ilfov.

Această hotărâre a

rămas definitivă și irevocabilă, astfel încât, pentru a fi aplicabile

dispozițiile art. 1.201 C. civ., nu se impune ca și cea de-a doua cerere să fie

analizată în fond, ci doar să fie întrunită tripla identitate de obiect, cauză

și părți.

Or, și cu privire la

părți, se constată că există identitate între dosarul soluționat anterior prin

Sentința civilă nr. 1448/2007 și cel pendinte, SC G.I.G. SRL fiind succesoarea

în drepturi a RA APPS.

Puterea de lucru

judecat nu ar putea opera față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice ori față de SC L., însă acest aspect nici nu a fost contestat.

Nici critica privind

aplicarea greșită a prevederilor art. 108

1

pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. nu este întemeiată.

Formularea unei

cereri cu rea-credință se analizează în concret, de la caz la caz, în raport de

situația de fapt și de drept dedusă judecății, iar nu în considerarea faptului

că nu a fost încă pronunțată o soluție definitivă în privința acesteia.

În cauză, reclamanții

au reiterat pretențiile lor în raport și de alte persoane, ceea ce nu-i absolvă

de abuzul de drept exercitat.

Pe de altă parte,

dreptul de acces la un tribunal, pe care îl invocă reclamanții, nu este unul

absolut, el putând fi cenzurat chiar și în cazul în care se constată

exercitarea lui abuzivă.

Reclamanții au

declarat recurs atât împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare,

cât și împotriva deciziei date asupra apelului.

I. Cu privire la

Încheierea din camera de consiliu de la 17 februarie 2011, recurenții au

invocat că soluția de respingere a cererii de recuzare a domnului judecător

M.A.N.G. a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenții au arătat că judecătorul recuzat este cel care a

pronunțat Sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007, spunându-și în acest

fel opinia cu privire la obiectul cererii lor.

Dosarul în care s-a

pronunțat sentința sus-menționată a avut ca obiect tot revendicarea imobilului

situat în comuna Snagov, punct P., în prezent Vila 12A, jud. Ilfov.

Or, atâta timp cât

domnul judecător M.A.N.G. a pronunțat Sentința civilă nr. 1448/2007, rămasă

definitivă și irevocabilă, este nelegal să se mai pronunțe și în prezentul

dosar, fiind întrunite condițiile cazului de recuzare prevăzut de art. 27 pct.

7 C. proc. civ. – judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se

judecă.

Pe de altă parte,

credința fermă a domnului judecător M.A.N.G. în lipsa de temeinicie a primei

acțiuni în revendicare duce la pierderea unei garanții procesuale importante nu

doar pentru părți, cât și pentru aparența de echitate a procesului, fiind

afectată esența prezumției de imparțialitate.

De aceea, acest

judecător, asupra căruia plana o suspiciune legitimă privind imparțialitatea,

trebuia retras din proces.

În aceste condiții,

respingerea cererii de recuzare conduce la încălcarea dreptului la un proces

echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

II. Cu privire la

decizia dată asupra apelului, recurenții au invocat că a fost dată cu

încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele motive:

apelul a fost judecat de un judecător care nu avea calitatea de a-și mai spune

odată opinia cu privire la cererea dedusă judecății, decizia pronunțată este

nelegală.

Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe de admitere a excepției

autorității de lucru judecat.

a) În speță, nu este

întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerută de art. 1.201 C.

civ.

Astfel, în prezentul

dosar figurează ca părți RA APPS și SC G.I.G. SRL, iar în dosarul anterior RA

APPS, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA.

Este adevărat că SC

G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului, dar în cererea anterioară au fost în

plus ca părți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA. Așadar, nu

este identitate de părți între cele două procese și, pe cale de consecință, nu

poate fi admisă excepția puterii de lucru judecat.

b) Prima acțiune în

revendicare, soluționată prin Sentința civilă nr. 1448/2007, nu a fost judecată

pe fond, situație în care nu putea fi admisă excepția autorității de lucru

judecat.

În mod greșit, s-a

reținut în cauză că prin Sentința nr. 1448/2007 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare, ca

neîntemeiată; în realitate, acțiunea în revendicare nu a fost judecată pe fond,

deoarece nu s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților,

acțiunea fiind considerată inadmisibilă de către instanță, ceea ce reiese din

considerentele Sentinței nr. 1448/2007.

În raport cu Decizia

nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

reclamanții au dreptul de a formula cerere în revendicare, motiv pentru care au

formulat cererea ce face obiectul prezentului litigiu.

Astfel, prin Decizia

nr. 33/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „ În cazul în care

sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001,

și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare,

întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere

unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.”

Or, din perspectiva

Convenției, reclamanților le-a fost încălcat pentru a doua oară dreptul de proprietate

de către intimați, prin înstrăinarea de către aceștia a terenului preluat

abuziv de stat, înainte de soluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr.

10/2001.

Este adevărat că prin

Decizia în interesul legii nr. 33/2008, care este obligatorie pentru instanțe

conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit prioritatea titlului de

proprietate al chiriașului, în sensul că legea speciala - Legea nr. 10/2001 -

are prioritate, lege care prevede doar posibilitatea acordării de despăgubiri

reclamanților și nu restituirea în natură, însă această Decizie trebuie avută

în vedere doar dacă nu sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și

Convenția europeană a drepturilor omului, caz în care Convenția are prioritate.

În hotărârile Curții

europene a drepturilor omului s-a statuat că vânzarea de către stat unor terți

a unui bun al altuia, chiar dacă este anterioară confirmării definitive în

instanță a dreptului de proprietate al reclamantului, combinată cu lipsa totală

a unei despăgubiri, reprezintă o privare de proprietate contrară art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, or până în

prezent, reclamanții nu au beneficiat de nicio despăgubire din partea

intimaților, pentru abuzul pe care l-au săvârșit prin înstrăinarea terenului

către intimata SC G.I.G. SRL, înainte de soluționarea notificării.

Pe cale de

consecință, prezenta cerere în revendicare este întemeiată.

c) Situația reală a

imobilului revendicat nu a fost adusă la cunoștința instanței la data judecării

primei acțiuni în revendicare, în sensul că nu s-a comunicat de către pârâta RA

APPS că a înstrăinat imobilul către SC G.I.G. SRL prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 din 23 noiembrie 2004.

Prin urmare, Sentința

civilă nr. 1448/2007 nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta

cauză, cât timp nu a fost pronunțată în contradictoriu cu cel care deținea la

data judecății titlu de proprietate, respectiv SC G.I.G. SRL și care, aceste

condiții, nu poate fi considerată continuatoarea în drepturi a pârâtei RA APPS

din primul proces.

menținut, în mod nelegal, soluția instanței de fond privind amendarea

reclamanților pentru formularea cu rea-credință a unei cereri netemeinice.

Recurenții susțin că

prin calificarea demersului lor judiciar ca reprezentând o exercitare cu

rea-credință a unei cereri netemeinice, instanțele le-au încălcat dreptul de

acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului.

Atunci când

reclamantul pornește o acțiune în justiție dorește ca instanța să-i facă

dreptate și nu cunoaște faptul că cererea este „netemeinică”. Numai după ce se

judecă cererea, se administrează probe, instanța decide dacă cererea este

„temeinică” sau „netemeinică” și pronunță o hotărâre judecătorească în acest

sens. Așadar, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, reclamanții nu

puteau cunoaște că cererea lor este netemeinică, astfel că în mod greșit au

fost amendați pentru formularea cu rea-credință a unei cereri netemeinice.

Analizând recursul

declarat de reclamanți, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la

încheierea asupra cererii de recuzare:

Criticile privind

pronunțarea încheierii de respingere a cererii de recuzare a domnului judecător

M.A.N.G. cu încălcarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. sunt

nefondate.

Potrivit art. 27 pct.

7 C. proc. civ., judecătorul poate fi recuzat „dacă și-a spus părerea cu

privire la pricina ce se judecă”, situație în care nu se află domnul judecător

M.A.N.G.

Acesta a pronunțat

Sentința civilă nr. 1448/2007, prin care a respins prima acțiune în revendicare

imobiliară a reclamanților, ca neîntemeiată.

În prezenta cauză,

instanța a fost învestită de aceeași reclamanți cu o nouă acțiune în

revendicarea aceluiași imobil, acțiune care a fost respinsă, în primă instanță,

pe excepția autorității de lucru judecat, în raport de Sentința civilă nr.

1448/2007.

Din completul

desemnat să judece apelul în acest al doilea litigiu face parte domnul

judecător M.A.N.G.

Contrar susținerilor

recurenților, faptul că acest judecător a soluționat prima lor acțiune în

revendicare nu justifica retragerea lui din completul de judecată al apelului,

pe motiv că și-ar fi exprimat părerea cu privire la pricină.

Aceasta deoarece, în

pricina pendinte, în raport de soluția dată în primă instanță acțiunii în

revendicare a reclamanților – respingere pentru existența autorității de lucru

judecat, judecătorii apelului aveau a examina condițiile autorității de lucru

judecat, în limita criticilor formulate pe acest aspect de către apelanții-reclamanți,

iar nu temeinicia acțiunii în revendicare, aspect asupra căruia se pronunțase

domnul judecător M.A.N.G. în litigiul anterior.

Prin urmare, cum în

litigiul pendinte, ca membru al completului de judecată din apel, domnul

judecător M.A.N.G. nu avea a efectua aceleași verificări ca în litigiul pe care

l-a soluționat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 1448/2007, nu se poate

reține că, raportat la judecata făcută în litigiul anterior, și-ar fi exprimat

părerea cu privire la pricina ce se judecă, nefiind astfel întrunite cerințele

cazului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, prin

respingerea cererii de recuzare, Curtea de Apel a pronunțat o soluție cu

aplicarea corectă a acestor dispoziții legale.

Pe de altă parte, nu

se poate reține nici că prin respingerea cererii de recuzare s-ar fi încălcat

reclamanților dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, deoarece ar plana o suspiciune legitimă asupra

imparțialității judecătorului din apel care a judecat prima acțiune în

revendicare.

Conform

jurisprudenței Curții Europene, nerespectarea dispozițiilor art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, sub aspectul imparțialității

tribunalului, poate fi reținută numai în măsura în care dubiile părților cu

privire la imparțialitatea judecătorilor sunt obiectiv justificate, ceea ce nu

este, însă, cazul în speță.

Așa cum s-a arătat

deja, chiar dacă domnul judecător M.A.N.G. a soluționat prima acțiune în

revendicare a reclamanților, problemele supuse spre examinare în prezenta cauză

sunt diferite de cele din litigiul anterior, ceea ce semnifică, dincolo de

bănuielile de lipsă de imparțialitate pe care le-ar fi putut avea reclamanții,

că, în cauză, nu există rațiuni obiective care să le justifice.

De altfel, orice

suspiciune asupra imparțialității judecătorului recuzat este cu atât mai mult

lipsită de legitimitate cu cât soluția pronunțată în prezenta cauză este

corectă, conform celor ce se vor arăta în continuare, astfel că orice judecător

ar fi pronunțat-o.

În concluzie,

reținând că cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului, nefiind așadar întrunite cerințele cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți

împotriva încheierii din camera de consiliu din 17 februarie 2011 a Curții de

Apel București, Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

II. Cu privire la

decizia asupra apelului:

greșita alcătuire a instanței de apel nu este fondată, ceea ce face inoperant

în speță cazul de casare în care ea se încadrează – art. 304 pct. 1 C. proc.

civ.

Astfel, faptul că în

compunerea completului care a soluționat apelul a fost inclus și judecătorul

recuzat nu echivalează cu nelegala alcătuire a instanței, în condițiile în care

cererea de recuzare a fost respinsă printr-o corectă aplicarea a dispozițiilor

art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului, potrivit celor mai-sus reținute.

greșita soluționare a pricinii pe excepția autorității de lucru judecat nu sunt

fondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a) În susținerea

neaplicării art. 1.201 C. civ., recurenții invocă doar lipsa unei singure

condiții dintre cele impuse de text, și anume cea referitoare la identitatea de

părți.

În acest sens,

recurenții au arătat că în prezentul dosar figurează ca părți RA APPS și SC

G.I.G. SRL, iar în dosarul anterior RA APPS, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor și SC L. SA, că este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA

APPS-ului, dar întrucât în cererea anterioară au fost în plus ca părți Statul

Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA, nu există identitate de părți

între cele două procese.

Potrivit

dispozițiilor art. 1201 C. civ., „este lucru judecat când a doua cerere în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.”

Rezultă că, ceea ce

interesează pentru reținerea autorității de lucru judecat, sub aspectul

condiției identității de părți, este ca părțile din cel de-al doilea proces să

fi participat și în prima judecată, neavând nicio relevanță dacă în primul

proces au figurat în plus și alte părți.

Așa cum explicit

rezultă din prevederile art. 1201 C. civ., se are în vedere identitatea

juridică a părților, nu identitatea lor fizică, interesând calitatea juridică

în care intervin în proces, fie în nume propriu, fie reprezentând pe altcineva.

Reprezentarea altora, care sunt astfel asimilați părților și cărora li se opune

autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate împotriva autorului,

vizează categoria avânzilor-cauză, constituită din succesorii în drepturi și

obligații ai părților, respectiv succesorii universali, succesorii cu titlu

universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari, creditorii

privilegiați și ipotecari. Aceștia sunt considerați continuatori ai

personalității autorului lor, așa încât autorul îi reprezintă în justiție.

Ceea ce invocă

recurenți în susținerea nonidentității de părți este exclusiv participarea în

primul litigiu a două părți în plus față de cele din litigiul pendinte,

respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA, or potrivit

celor anterior arătate, acest aspect nu are nicio relevanță în aplicarea art.

1201 C. civ., esențial fiind ca părțile din al doilea proces să fi figurat și

în primul sau să fi fost reprezentate de autorul lor.

În consecință, prin

raportare la critica concretă a reclamanților, astfel cum a fost prezentată

mai-sus și care în mod identic a fost invocată și în apel, nu se poate reține

neîntrunirea, în speță, a condiției identității de părți, în sensul art. 1201

C. civ.

Cât timp

reprezentarea în primul proces, de către pârâta RA APPS, a părții care figurează

în plus în noua judecată, pârâta SC G.I.G. SRL (succesoare cu titlu particular,

care a dobândit imobilul litigios, prin cumpărare, de la RA APPS), nu a fost

contestată în apel de către reclamanți, aceștia menționând expres prin motivele

de apel că „este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului”, în

mod corect curtea de apel a concluzionat că există identitate de părți între

cele două procese.

b) Recurenții susțin

că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat și pentru că prima lor

cerere în revendicare nu a fost judecată pe fond, ci pe excepția de

inadmisibilitate.

Pentru a exista lucru

judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior,

este, într-adevăr, necesar, ca prima hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă

să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.

Contrar însă

susținerilor recurenților, și această condiție este întrunită în cauză,

deoarece prin sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, rămasă

definitivă și irevocabilă (filele 26-34 dosar apel), prima lor cerere în

revendicare a fost judecată pe fond, iar nu pe excepția de inadmisibilitate.

Prin sentința

menționată, acțiunea în revendicare a reclamanților a fost respinsă, ca

neîntemeiată, iar considerentele hotărârii susțin soluția din dispozitiv,

relevând că instanța a procedat la verificarea calității de proprietari a

reclamanților asupra imobilului revendicat, ceea ce ține de fondul cererii în

revendicare. Astfel, în urma analizei circumstanțelor particulare ale speței -

revendicarea a vizat un imobil pretins preluat fără titlu de către stat în

perioada de referință a Legii nr. 10/2001, instanța a concluzionat că actele de

proprietate exhibate de reclamanți nu reprezintă titluri pe baza cărora să-și

poată valorifica dreptul de proprietate, conform art. 480 C. civ., în raport cu

actuala deținătoare a imobilelor revendicate, în condițiile în care calitatea

lor de proprietari nu a fost recunoscută în urma recurgerii la procedura

administrativă obligatorie instituită prin legea specială de reparație și,

respectiv, finalizării acesteia, iar reclamanții care au parcurs această

procedură și cărora li s-au respins notificările nu au înțeles să conteste în

justiție deciziile emise de unitatea deținătoare.

Rezultă că Sentința

civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București a tranșat fondul raporturilor

juridice dintre părți, astfel că în mod legal, în raport de ea, s-a reținut în

cauză autoritatea de lucru judecat.

Cât privește

argumentele pe care recurenții le dezvoltă prin motivele de recurs în

susținerea temeiniciei cererii lor în revendicare, acestea nu pot fi analizate,

în condițiile în care în cauză a fost admisă, în mod corect, excepția

autorității de lucru judecat, potrivit celor anterior arătate. Excepția

lucrului judecat corespunde funcției extinctive (negative) a lucrului judecat

și, ca atare, ea împiedică o nouă judecată în fond a aceleiași acțiuni, venind

astfel să garanteze stabilitatea raporturilor juridice civile, prin evitarea

posibilității contradicțiilor între dispozitivele hotărârilor.

c) În fine,

recurenții susțin că Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București nu

poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, cât timp nu a fost

pronunțată în contradictoriu cu cel care deținea la data judecății titlu de proprietate,

respectiv SC G.I.G. SRL, căreia pârâta RA APPS îi înstrăinase imobilul litigios

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 din 23 noiembrie

2004.

Critica readuce în

discuție, dintr-o nouă perspectivă, condiția identității de părți cerute de

art. 1201 C. civ., contestându-se practic reprezentarea în prima judecată a

cumpărătoarei SC G.I.G. SRL de către pârâta RA APPS.

Acest aspect nu a

fost, însă, valorificat de reclamanți ca motiv de apel, critica din cererea lor

de apel privind neîndeplinirea condiției identității de părți fiind argumentată

în sensul că „este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului, dar

în cererea anterioară au fost în plus ca părți Statul Român prin Ministerul

Finanțelor și SC L. SA” (motivul 4 de apel – fila 6 dosar apel). Raportat la

conținutul concret al acestei critici, nu se poate reține că reclamanții au

contestat în calea de atac a apelului reprezentarea în prima judecată a

cumpărătoarei SC G.I.G. SRL de către pârâta RA APPS, reținută ca atare de prima

instanță în justificarea îndeplinirii condiției identității de părți.

Or, o critică ce nu a

fost invocată în apel, în cazul hotărârilor susceptibile de această cale de

atac, așa cum este și hotărârea primei instanțe, nu poate fi formulată direct

în recurs, omisso medio, adică trecând peste calea de atac a apelului.

În consecință,

critica relativă la reprezentarea SC G.I.G. SRL în prima judecată nu poate fi

analizată, fiind formulată direct în recurs, omisso medio.

referitoare la amenda aplicată reclamanților de către prima instanță, în baza

art. 108¹ alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., nu pot face obiect de

analiză al instanței de control judiciar, față de dispozițiile art. 108

5

C. proc. civ., potrivit cărora cel obligat la amendă poate face numai cerere de

reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii sau să se dispună

reducerea acesteia, cerere care se soluționează de către instanța de judecată

care a aplicat amenda.

Prin urmare, cum

legea deschide celui amendat numai calea reexaminării pentru a contesta măsura

amenzii, cale de retractare care se judecă de aceeași instanță care a aplicat

amenda, criticile reclamanților vizând nelegalitatea amendării lor de către

prima instanță nu pot fi analizate de instanța de recurs și, din același motiv,

nu puteau fi analizate nici de către instanța de apel, sens în care motivarea

curții de apel va fi substituită.

Având în vedere

considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei asupra

apelului, ca nefondat.

Întrucât prin

respingerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au căzut în pretenții față

de intimata-pârâtă SC G.I.G. SRL, fiind astfel întrunite cerințele art. 274

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune în baza acestui text de lege

obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată suportate

de intimata-pârâtă în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat

în cuantum de 4.960 RON, dovedit cu chitanța și factura de la filele 56-57

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I. și

S.A.M.M. împotriva Încheierii din camera de consiliu din data de 17 februarie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, și Deciziei civile nr. 313 din 22 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă pe

recurenții-reclamanți la plata sumei de 4.960 RON cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC G.I.G. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG