ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2756/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51 din 3 mai 2005, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată de O.E.F. împotriva dispoziției nr. DD/2005, emisă de Primarul Comunei P., în contradictoriu cu pârâta Primăria P., respingând excepția nulității acestei dispoziții. În motivare, s-a reținut, în fapt, că petenta a adresat Primăriei Comunei P., la data de 14 februarie 2002, notificare în vederea restituirii imobilului „M.”, proprietatea autorilor săi. La data de 29 februarie 2002, Primăria a comunicat contestatoarei faptul că acest imobil este deținut de SC C.B. SRL Popești, aceasta insistând, însă, ca notificarea sa să fie soluționată de către Primărie. Constatându-se îndeplinirea obligației instituită de art. 26 alin. (2) în ceea ce privește imobilul moară, cu referire la dispozițiile din Legea nr. 10/2000, s-a constatat nefondată contestația împotriva celor comunicate de pârâtă.

Cât privește dispoziția emisă asupra terenului de 5.000 m.p. pe care se află construcția, pentru care s-a respins notificarea cu motivarea că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis contestatoarei act de validare a propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate și proces-verbal de punere în posesie, cu nr. X/2002, a fost respinsă și obiecțiunea formulată de aceasta, privitoare la modul de soluționare a notificării în privința retrocedării terenului. Se reține totodată că petenta se plânge și pentru faptul că a fost pusă în posesie într-un alt punct decât cel în care fosta sa proprietate s-a aflat, instanța constatând că, pentru o asemenea nemulțumire, există o altă cale procesuală, prevăzută de Legea nr. 18/1991, motiv pentru care nu a trecut la soluționarea cererii sale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac cu privire la care s-a observat că atinge două chestiuni: una a soluționării contestației sale împotriva deciziei nr. 32/2005 prin care s-a răspuns la notificarea sa privind retrocedarea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a unui teren de 5.000 m.p., situat în intravilanul localității P., pe care s-a aflat o moară naționalizată prin Decretul nr. 119/1948, cea de-a doua, corectei aplicări a Legii nr. 18/1991, cu privire la același teren. Cu privire la cererile formulate de către reclamanta O.E.F., legate de modalitatea de aplicare, față de pretinsul său drept de proprietate funciară asupra celor 5.000 m.p. situați în intravilanul localității P., s-a observat că nu au caracter de cereri incidente sau accesorii, pentru a rămâne, potrivit art. 17 C. proc.

civ., în competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale. O astfel de cerere comportă un regim referitor la competența căii de atac și probațiune, distinct de cel pe care îl au cererile fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. De altfel, chiar Tribunalul, în soluția sa, a refuzat părții soluționarea petitelor sale având acest fundament, arătând că plângerea formulată sub acest aspect se bucură de protecție jurisdicțională într-o altă cale procesuală, prevăzută de Legea nr. 18/1991. Procedând astfel, Tribunalul a aplicat greșit legea. În măsura în care constata că cererea ce i-a fost adresată cade în competența de soluționare a unei instanțe de alt grad, era obligat să își decline competența în favoarea acelei instanțe, iar nu să respingă această cerere.

Procedând în acest mod, a lipsit partea de beneficiul încadrării în termenele de adresare către instanțe, termene ce se consideră respectate, chiar dacă această adresare s-a făcut către o instanță judecătorească, necompetentă material sau teritorial. În aceste condiții, Curtea a apreciat că, întrucât prima instanță de fond nu a soluționat pretențiile deduse înțelepciunii sale de către parte sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991 cu privire la terenul de 5.000 m.p. pe care s-a aflat întreprinderea de morărit pentru care pretinde îndreptățirea sa la una dintre formele de reparație prevăzute de legile ulterioare anului 1989, a considerat că se impune admiterea apelului reclamantei, desființarea, în parte, a sentinței pronunțată de Tribunal, disjungerea cererii reclamantei privitor la această chestiune și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, Judecătoriei Costești, sens în care a procedat potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ. Cât privește celelalte critici aduse prin motivele de apel aceleiași sentințe, întrucât acestea comportă pronunțarea, cu prioritatea de către instanța competentă, asupra aplicabilității procedurii de reconstituire a dreptului de proprietatea și punerea în posesie instituite prin Legea nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, s-a dispus suspendarea judecării apelului în partea privitoare la modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, până la soluționarea irevocabilă a cererii privind rezolvarea, în acea procedură, a chestiunilor legate de restituirea aceluiași bun, în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Ca urmare, prin decizia nr. 51 A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, a admis apelul formulat de reclamanta O.E.F., împotriva sentinței civile nr. 51 din 3 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, care a fost desființată în parte.

A fost disjunsă cererea reclamantei privitoare la aplicarea, cu privire la terenul de 5.000 m.p., a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 formând un nou dosar cu termen la data pronunțării deciziei și trimisă cauza spre competentă soluționare, Judecătoriei Costești. A fost suspendată judecata apelului asupra modului de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu privire la același teren, până la soluționarea irevocabilă a cererii formulată în baza Legii nr. 18/1991 modificată. Totodată, prin decizia nr. 52/A din 5 aprilie 2011, aceeași instanță de apel a trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Costești apelul reclamantei împotriva aceleiași sentințe a Tribunalului, referitor la cererea de constatare a nelegalității aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991, în privința terenului de 5.000 m.p.

Curtea de Apel a constatat ca find nelegală modalitatea de soluționare a cererii prin respingerea ei cu motivarea existenței unei alte proceduri ce cade tot în competența instanțelor judecătorești, prin decizia civilă nr. 51/A din 5 aprilie 2011 prin care a fost admis apelul și desființată, în această parte, sentința civilă nr. 51 din 3 mai 2005, dată de Tribunalul Argeș, dispunând disjungerea judecății asupra nemulțumirilor legate de aplicarea Legii nr. 18/1991, și formând prezentul dosar (nr. 484/46/2011). Asupra acestei chestiuni, instanța de apel a constatat că Tribunalul în mod greșit a pronunțat soluția sa, pe de o parte constatând că este învestit cu o asemenea cerere, pe de alta, refuzând să o soluționeze, deși nu era competent, în condițiile în care, în mod imperativ, C. proc.

civ. impune instanței ca, dacă, verificându-și competența, constată că aceasta nu îi aparține, să trimită instanței competente sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională pe care îl consideră apt a pronunța o asemenea soluție, iar nu să refuze rezolvarea jurisdicțională a cererii.

De aceea, această parte a judecății, fondată pe pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, a fost trimisă, spre competentă soluționare, Judecătoriei Costești, în primă instanță, atât în partea privitoare la validarea propunerii de reconstituire a dreptului, cât și în măsura în care sesizarea ar fi nefondată or tardivă, în partea privitoare la punerea în posesie comunicată la data de 14 august 2003, pe parcursul desfășurării procesului pornit în anul 2003 în fața instanței competente să verifice aplicarea Legii nr. 10/2001, prin procesul-verbal de punere în posesie nr. X din 15 noiembrie 2002. Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs reclamanta O.E.F., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut ca fiind greșită soluția instanței de apel de disjungere a pricinii sale cu privire la soluția ce urmează a se da terenului, pretins prin aceeași notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001 indicată drept temei al cererii dedusă judecății și în baza căreia urma să analizeze legalitatea dispoziției administrative contestate în prezenta procedură (inclusiv cu privire la teren). Din acest motiv este nelegală atât soluția instanței de disjungere a cererii sale cu privire la terenul preluat de stat, împreună cu moara naționalizată în baza Legii nr. 119/1948, cât și dispoziția de suspendare a soluționării apelului său cât privește soluția dată notificării sale formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția contestată în cauză, până la soluționarea cauzei trimisă judecătoriei.

Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Obiectul litigiului îl constituie contestația formulată de reclamantă, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. DD/2005, emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a bunurilor imobile solicitate de reclamantă, justificat, în art. 1, pe considerentul că nu a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctului S.I., iar în art. 2, pe motiv că terenul în suprafață de 5.000 m.p., pretins prin aceeași notificare, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991.

Solicitând instanței verificarea legalității dispozițiilor actului emis în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanta a supus verificării jurisdicționale actul menționat, atacat prin intermediul contestației - cale de atac prevăzută de aceeași lege specială și în temeiul acestei legi, Legea nr. 10/2001, incidentă raportului juridic litigios. Aceasta înseamnă, astfel cum de altfel pretinde și legea specială, și verificarea conformității actului administrativ atacat cu dispozițiile acestei legi, iar nu prin raportare la alte acte normative reparatorii, procedura judiciară declanșată prin contestația reglementată de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, distingându-se prin caracterul său unic și unitar, cât privește imobilele (construcții și teren) și măsurile reparatorii cuvenite pentru acestea, cuprinse în domeniul său de reglementare.

Prin urmare este nelegală dispoziția instanței de apel de a scinda procedura judiciară dedusă judecății și a pretinde analizarea cererii reclamantei prin raportare la dispozițiile unor acte normative distincte, funcție de natura bunului imobil pretins (teren sau construcție), hotărârea astfel pronunțată fiind contrară prevederilor ce guvernează judecata cererii deduse judecății. Este nelegală totodată aceeași dispoziție a instanței, ce se vădește a fi dată cu încălcarea art. 165 C. proc. civ., care reglementează incidentul procedural reținut de instanță în ipoteza în care una din pricinile întrunite se află în stare de judecată, situație premisă inexistentă în cauză, care este supusă unei proceduri unice, incompatibile cu instituția disjungerii.

Este nelegală și soluția dată cererii disjunse (apel împotriva sentinței Tribunalului privind terenul pretins în cauză) în raport de dispozițiile acesteia, contrare regulilor de competență materială instituite de art. 1, 2 C. proc. civ., care nu dau în căderea judecătoriei să judece cale de atac a apelului, de competența exclusivă instanței superioare celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță (în speță Curtea de Apel, nicidecum judecătoria). Ca urmare, față de cele ce preced, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în scopul soluționării fondului apelului reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul reclamantei cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate de instanța de apel, căreia îi va fi trimisă cauza pentru rejudecarea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta O.E. Casează deciziile nr. 51 A din 05 aprilie 2011 și nr. 52/A din 5 aprilie 2011 ale Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.