ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3982/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 05 februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta R.N.M. a

chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin

sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la despăgubiri bănești pentru suprafața

de 560 mp teren intravilan, liber de construcții, ce i-a fost preluat prin

procesul verbal al M.A.I. în anul 1955, sub forma de sechestru asigurător și

apoi prin Decretul nr. 543 din 09 septembrie1963, teren situat în sector 1.

Prin sentința civilă nr. 574

din 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, reținându-se, în argumentarea acestei soluții, faptul că reclamanta a

solicitat despăgubiri pentru terenul din litigiu în temeiul dispozițiilor art.

481 C. civ., iar acest imobil nu poate fi restituit în totalitate fiind ocupat

într-o proporție semnificativă de un bloc de locuințe.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 696 A din 01 octombrie 2008, a menținut această soluție, cu consecință

respingerii apelului reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 6162

din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantei, a casat decizia recurată, a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței primei instanțe și a desființat hotărârea dispunând

trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

S-a reținut de către instanța

de recurs că cererea care face obiectul prezentei cauze, prin care s-au

solicitat despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 560 mp, a fost

întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 480 C. civ. și nu pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, astfel că, în mod eronat, instanța de apel și-a motivat

hotărârea referindu-se în considerente la dispozițiile legii speciale atunci

când a reținut că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu are

calitate procesuală pasivă, astfel că prin soluția pronunțată au fost reținute

argumente străine raportat la obiectul acțiunii și temeiul juridic al acesteia,

care este constituit din dispozițiile art.480 și ale art. 481 C. civ.

Rejudecând cauza, Tribunalul

București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 786 din 04 iunie 2010,

a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând, în argumentarea

soluției pronunțate, că de la autorii reclamantei, F.C. și F.N., a fost

preluată abuziv suprafața de 560 mp din care, pentru 200 mp, s-a dispus

restituirea în natură, rămânând o suprafață de 359 mp pentru care instanța de

drept comun a fost sesizată de către reclamantă în vederea obținerii unor despăgubiri,

invocându-se dispozițiile art. 481 C. civ.

În baza acestei dispoziții

legale, reclamanta era îndreptățită să primească despăgubiri pentru terenul

preluat abuziv în perioada 1945-1990 și imposibil de restituit în natură.

În virtutea acestei dispoziții,

precum și a legii speciale de reparație, dreptul de proprietate al reclamantei

nu poate fi exercitat în prezent decât în limitele determinate de lege. Astfel,

a arătat tribunalul, în favoarea reclamantei s-a dispus, pe baza legii

reparatorii, pe de o parte, restituirea în natură a unei suprafețe de 200,06 mp,

iar pe de altă parte, prin Dispoziția nr. 8165 din 25 mai 2007 emisă de către

Primarul general al municipiului București, acordarea de măsuri reparatorii

echivalente, pentru diferența de 359 mp până la 560 mp. Reclamanta are la

îndemână acest titlu pe care îl poate valorifica la Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor, potrivit legii speciale, titlul

anexă la Legea nr. 247/2005, astfel că aceasta nu este îndreptățită să obțină

despăgubiri pe calea dreptului comun înainte de valorificarea actelor

reparatorii dispuse de către autoritățile statului în baza legii speciale

reparatorii.

S-a mai reținut, că reclamanta

a continuat demersul administrativ declanșat de către autoarea sa prin

notificările cu nr. 653 din 09 iulie 2001, nr.2564 și nr. 2565 din 12 aprilie 2001,

demers care, la data de 17 octombrie 2005, a fost finalizat prin raportul

comisiei interne și Dispoziția nr. 8165 din 25 mai 2007, care rezolvă

notificările precitate, în sensul că pentru suprafața de 359,92 mp din totalul

suprafeței de teren de 560 mp se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, iar

suprafața de 200,08 mp a fost restituită în natură prin hotărâre

judecătorească.

Reclamantă a invocat, în

rejudecare, și dispozițiile Legii nr. 221/2010, aspect care a fost apreciat

însă de către tribunal prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., având

în vedere că limitele cadrului procesual au fost statuate irevocabil prin

decizia de îndrumare, în sensul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile

art. 481 C. civ.

Apreciind că sunt întemeiate,

în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe de altă parte, susținerile

alegate de către reclamantă relative la nevalabilitatea titlului statului și

preluarea abuzivă a imobilului, tribunalul a statuat, deopotrivă, și faptul că

statul nu are o conduită culpabilă față de exercițiul dreptului de proprietate

al apelantei.

În acest sens, s-a reținut că

reclamanta a fost lipsită de proprietatea sa, însă nu și fără a primi o despăgubire

pentru această încălcare, autoritățile statului acordând o rezolvare cererilor

de despăgubire formulate de către reclamantă pe cale procedurii speciale, și că

este adevărată susținerea reclamantei potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor

art. 47 din Legea nr. 10/2001, are facultatea de a continua soluționarea

cererii sale inițiată pe calea dreptului comun, în anul 2008, însă această

ipoteză nu conduce, de plano, și la succesul unei asemenea cereri.

S-a conchis, că acțiunea de

față, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este nefondată, prin

raportare la prevederile art. 480 C. civ., intimatul pârât neavând o conduită

prejudiciabilă prin raportare la dreptul de proprietate al reclamantei,

deoarece i-a acordat acesteia despăgubirile juste, într-un termen rezonabil,

astfel cum acestea sunt statuate prin lege, Ministerul Finanțelor nemaiavând,

în prezent, nici posesia terenului.

Curtea de Apel București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 148 A din 14 februarie 2011, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către reclamanta R.N.M.,

reținând următoarele;

Conduita apelantei, în cadrul

raportului juridic dedus judecății, a fost examinată de către prima instanță

care a arătat că, în acest moment, reclamanta are posibilitatea obținerii

efective a despăgubirilor care i-au fost acordate, iar dacă nu este mulțumită

de modalitatea ori cuantumul acestora are, de asemenea, pârghii legale pentru

satisfacerea aceste creanțe, inclusiv calea recursului efectiv împotriva

deciziilor emise.

Or, proceda altfel, ar însemna

acordarea unei duble reparații pentru nesocotirea efectelor aceluiași drept,

respectiv a dreptului de proprietate al reclamantei.

Curtea de Apel București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea de ședință

din camera de consiliu din 18 aprilie 2011, a respins, ca neîntemeiată, cererea

de îndreptare a erorilor materiale, formulată de apelanta reclamantă R.N.M., privind

decizia civilă nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în

dosarul cu nr. 4746.01/3/2008, reținând următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 8 aprilie 2011, apelanta reclamantă R.N.M. a solicitat, în baza art.

2811 C. proc. civ., îndreptarea erorilor strecurate în decizia civilă nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 4746.01/3/2008, în sensul de a se menționa că

la data judecării, 14 februarie 2011, dispoziția Primarului municipiului

București este fără fond, neexistând materializare sa într-o decizie de

despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; că,

conform actelor de la dosar, există posibilitatea legală de a se acorda un

teren în echivalent pe alt amplasament din terenurile predate de Ministerul

Apărării primăriei, dar aceasta nu s-a realizat; că Legea nr. 221/2010 a apărut

ulterior Deciziei Î.C.C.J. nr. 6162/2009, acestea fiind complementare, astfel

că Ministerul de Finanțe are calitate procesuală pasivă; că proprietarul

terenului era statul român și, astfel, în rejudecare, față de dispozițiile art.

481 C. civ., se reține că Legea nr. 10/2001 este derogatorie de la Codul civil, însă instanța nu ține seama de toate actele juridice; că, în cauză, este vorba

despre o gravă eroare, în sensul că vânzarea apartamentelor din bloc s-a făcut

conform legii.

Examinând cererea, prin prisma

dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că aceasta

este neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că pot fi

îndreptate, la cerere, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori

materiale din hotărâri sau încheieri. Prin cererea de față, apelanta reclamantă

tinde la reluarea judecății, la cercetarea unor înscrisuri pe care le-a

administrat, la reanalizarea unor critici care țin de fondul cererii de apel și

care au primit o dezlegare prin decizia a cărei îndreptare se solicită.

Odată cu dezînvestirea

instanței prin pronunțarea deciziei menționate, curtea nu mai poate relua

judecata în cauză,acesta fiind atributul instanței de control judiciar, astfel

încât, constatând că erorile materiale invocate prin cerere nu sunt dintre

acelea la care face referire dispozițiile art. 281 C. proc. civ., cererea au

fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei

civile nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și a

încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată în același dosar, așa cum s-a

reținut la termenul din 8 martie 2011, a declarat recurs reclamanta R.N.M.

Prin recursul declarat

împotriva deciziei nr. 148/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că

decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 și a

dispozițiilor Legii nr. 221/2009, iar în ceea ce privește recursul declarat

împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, s-a arătat că aceasta a fost dată cu

încălcarea art. 281 C. proc. civ., întrucât decizia trebuie să reflecte probele

de la dosar.

Examinând recursul, în limita

criticilor formulate, instanța constată următoarele:

Potrivit art.47 alin. (1) și (2)

din Legea nr.10/2001, în forma inițială „prevederile prezentei legi sunt

aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită

putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând

suspendarea cauzei. În cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48

procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până

la soluționarea acelor acțiunii prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată,

potrivit art. 22 alin. (1)”.

Or, faptul că, potrivit

acestei dispoziții legale, reclamanta are dreptul de a continua soluționarea

cererii sale formulată pe calea dreptului comun și de a solicita suspendarea

procedurilor inițiate în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluționarea

acțiunii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu înseamnă că

aceasta are drept consecință soluționarea pozitivă a cererii promovate pe calea

dreptului comun.

De aceea, critica formulată de

recurenta reclamantă în sensul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 apare ca nefondată, urmând a fi

respinsă în consecință.

În ceea ce privește critica

potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 221/2009, se constată că, de asemenea, este neîntemeiată, întrucât

reclamanta a invocat ca temei legal al cererii de chemare în judecată acest act

normativ în rejudecare, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 315 C.

proc. civ., întrucât cadrul procesual a fost stabilit prin decizia nr. 6162 din

29 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, în sensul că acțiunea a fost întemeiată

exclusiv pe dispozițiile art. 481 C. civ.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamantă împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată de

aceeași instanță, se constată că este nefondat.

Astfel, deși a indicat ca

temei legal al cererii de îndreptare dispozițiile art. 2811 C. proc. civ., se

constată că în dezvoltarea criticilor formulate s-a susținut că, în speță, sunt

incidente prevederile art. 281 C. proc. civ., potrivit cărora erorile sau

omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de

calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi

îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, așa cum corect a reținut

instanța de apel, pe calea cererii de îndreptare a erorilor materiale reclamanta

a urmărit reluarea judecății, în ceea ce privește cercetarea unor înscrisuri pe

care le-a administrat și reanalizarea unor critici care țin de fondul

litigiului, respectiv repunerea în analiza instanței de apel a fondului

apelului declarat de aceasta, ceea ce nu poate fi primit pe această cale, față

de dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de reclamanta R.N.M. împotriva deciziei civile nr. 148 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, cât și împotriva încheierii din 18 aprilie 2011,

pronunțată în același dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta R.N.M. împotriva deciziei civile nr. 148 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, și împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată

în același dosar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2012.