ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3982/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta R.N.M. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la despăgubiri bănești pentru suprafața de 560 mp teren intravilan, liber de construcții, ce i-a fost preluat prin procesul verbal al M.A.I.

în anul 1955, sub forma de sechestru asigurător și apoi prin Decretul nr. 543 din 09 septembrie1963, teren situat în sector 1. Prin sentința civilă nr. 574 din 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținându-se, în argumentarea acestei soluții, faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru terenul din litigiu în temeiul dispozițiilor art. 481 C. civ., iar acest imobil nu poate fi restituit în totalitate fiind ocupat într-o proporție semnificativă de un bloc de locuințe. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 696 A din 01 octombrie 2008, a menținut această soluție, cu consecință respingerii apelului reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 6162 din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe și a desființat hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal. S-a reținut de către instanța de recurs că cererea care face obiectul prezentei cauze, prin care s-au solicitat despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 560 mp, a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 480 C. civ.

și nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că, în mod eronat, instanța de apel și-a motivat hotărârea referindu-se în considerente la dispozițiile legii speciale atunci când a reținut că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu are calitate procesuală pasivă, astfel că prin soluția pronunțată au fost reținute argumente străine raportat la obiectul acțiunii și temeiul juridic al acesteia, care este constituit din dispozițiile art.480 și ale art. 481 C. civ. Rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 786 din 04 iunie 2010, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând, în argumentarea soluției pronunțate, că de la autorii reclamantei, F.C.

și F.N., a fost preluată abuziv suprafața de 560 mp din care, pentru 200 mp, s-a dispus restituirea în natură, rămânând o suprafață de 359 mp pentru care instanța de drept comun a fost sesizată de către reclamantă în vederea obținerii unor despăgubiri, invocându-se dispozițiile art. 481 C. civ. În baza acestei dispoziții legale, reclamanta era îndreptățită să primească despăgubiri pentru terenul preluat abuziv în perioada 1945-1990 și imposibil de restituit în natură. În virtutea acestei dispoziții, precum și a legii speciale de reparație, dreptul de proprietate al reclamantei nu poate fi exercitat în prezent decât în limitele determinate de lege.

Astfel, a arătat tribunalul, în favoarea reclamantei s-a dispus, pe baza legii reparatorii, pe de o parte, restituirea în natură a unei suprafețe de 200,06 mp, iar pe de altă parte, prin Dispoziția nr. 8165 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul general al municipiului București, acordarea de măsuri reparatorii echivalente, pentru diferența de 359 mp până la 560 mp. Reclamanta are la îndemână acest titlu pe care îl poate valorifica la Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor, potrivit legii speciale, titlul anexă la Legea nr. 247/2005, astfel că aceasta nu este îndreptățită să obțină despăgubiri pe calea dreptului comun înainte de valorificarea actelor reparatorii dispuse de către autoritățile statului în baza legii speciale reparatorii.

S-a mai reținut, că reclamanta a continuat demersul administrativ declanșat de către autoarea sa prin notificările cu nr. 653 din 09 iulie 2001, nr.2564 și nr. 2565 din 12 aprilie 2001, demers care, la data de 17 octombrie 2005, a fost finalizat prin raportul comisiei interne și Dispoziția nr. 8165 din 25 mai 2007, care rezolvă notificările precitate, în sensul că pentru suprafața de 359,92 mp din totalul suprafeței de teren de 560 mp se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, iar suprafața de 200,08 mp a fost restituită în natură prin hotărâre judecătorească. Reclamantă a invocat, în rejudecare, și dispozițiile Legii nr. 221/2010, aspect care a fost apreciat însă de către tribunal prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., având în vedere că limitele cadrului procesual au fost statuate irevocabil prin decizia de îndrumare, în sensul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 481 C. civ. Apreciind că sunt întemeiate, în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe de altă parte, susținerile alegate de către reclamantă relative la nevalabilitatea titlului statului și preluarea abuzivă a imobilului, tribunalul a statuat, deopotrivă, și faptul că statul nu are o conduită culpabilă față de exercițiul dreptului de proprietate al apelantei.

În acest sens, s-a reținut că reclamanta a fost lipsită de proprietatea sa, însă nu și fără a primi o despăgubire pentru această încălcare, autoritățile statului acordând o rezolvare cererilor de despăgubire formulate de către reclamantă pe cale procedurii speciale, și că este adevărată susținerea reclamantei potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, are facultatea de a continua soluționarea cererii sale inițiată pe calea dreptului comun, în anul 2008, însă această ipoteză nu conduce, de plano, și la succesul unei asemenea cereri.

S-a conchis, că acțiunea de față, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este nefondată, prin raportare la prevederile art. 480 C. civ., intimatul pârât neavând o conduită prejudiciabilă prin raportare la dreptul de proprietate al reclamantei, deoarece i-a acordat acesteia despăgubirile juste, într-un termen rezonabil, astfel cum acestea sunt statuate prin lege, Ministerul Finanțelor nemaiavând, în prezent, nici posesia terenului.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 148 A din 14 februarie 2011, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către reclamanta R.N.M., reținând următoarele; Conduita apelantei, în cadrul raportului juridic dedus judecății, a fost examinată de către prima instanță care a arătat că, în acest moment, reclamanta are posibilitatea obținerii efective a despăgubirilor care i-au fost acordate, iar dacă nu este mulțumită de modalitatea ori cuantumul acestora are, de asemenea, pârghii legale pentru satisfacerea aceste creanțe, inclusiv calea recursului efectiv împotriva deciziilor emise. Or, proceda altfel, ar însemna acordarea unei duble reparații pentru nesocotirea efectelor aceluiași drept, respectiv a dreptului de proprietate al reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 18 aprilie 2011, a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de apelanta reclamantă R.N.M., privind decizia civilă nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul cu nr. 4746.01/3/2008, reținând următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2011, apelanta reclamantă R.N.M. a solicitat, în baza art. 2811 C. proc.

civ., îndreptarea erorilor strecurate în decizia civilă nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 4746.01/3/2008, în sensul de a se menționa că la data judecării, 14 februarie 2011, dispoziția Primarului municipiului București este fără fond, neexistând materializare sa într-o decizie de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; că, conform actelor de la dosar, există posibilitatea legală de a se acorda un teren în echivalent pe alt amplasament din terenurile predate de Ministerul Apărării primăriei, dar aceasta nu s-a realizat; că Legea nr. 221/2010 a apărut ulterior Deciziei Î.C.C.J.

nr. 6162/2009, acestea fiind complementare, astfel că Ministerul de Finanțe are calitate procesuală pasivă; că proprietarul terenului era statul român și, astfel, în rejudecare, față de dispozițiile art. 481 C. civ., se reține că Legea nr. 10/2001 este derogatorie de la Codul civil, însă instanța nu ține seama de toate actele juridice; că, în cauză, este vorba despre o gravă eroare, în sensul că vânzarea apartamentelor din bloc s-a făcut conform legii. Examinând cererea, prin prisma dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că pot fi îndreptate, la cerere, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.

Prin cererea de față, apelanta reclamantă tinde la reluarea judecății, la cercetarea unor înscrisuri pe care le-a administrat, la reanalizarea unor critici care țin de fondul cererii de apel și care au primit o dezlegare prin decizia a cărei îndreptare se solicită. Odată cu dezînvestirea instanței prin pronunțarea deciziei menționate, curtea nu mai poate relua judecata în cauză,acesta fiind atributul instanței de control judiciar, astfel încât, constatând că erorile materiale invocate prin cerere nu sunt dintre acelea la care face referire dispozițiile art. 281 C. proc. civ., cererea au fost respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva deciziei civile nr. 148 A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și a încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată în același dosar, așa cum s-a reținut la termenul din 8 martie 2011, a declarat recurs reclamanta R.N.M.

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 148/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, iar în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, s-a arătat că aceasta a fost dată cu încălcarea art. 281 C. proc. civ., întrucât decizia trebuie să reflecte probele de la dosar. Examinând recursul, în limita criticilor formulate, instanța constată următoarele: Potrivit art.47 alin. (1) și (2) din Legea nr.10/2001, în forma inițială „prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

În cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiunii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1)”. Or, faptul că, potrivit acestei dispoziții legale, reclamanta are dreptul de a continua soluționarea cererii sale formulată pe calea dreptului comun și de a solicita suspendarea procedurilor inițiate în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluționarea acțiunii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu înseamnă că aceasta are drept consecință soluționarea pozitivă a cererii promovate pe calea dreptului comun.

De aceea, critica formulată de recurenta reclamantă în sensul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 apare ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință. În ceea ce privește critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009, se constată că, de asemenea, este neîntemeiată, întrucât reclamanta a invocat ca temei legal al cererii de chemare în judecată acest act normativ în rejudecare, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., întrucât cadrul procesual a fost stabilit prin decizia nr. 6162 din 29 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că acțiunea a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 481 C. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată de aceeași instanță, se constată că este nefondat. Astfel, deși a indicat ca temei legal al cererii de îndreptare dispozițiile art. 2811 C. proc. civ., se constată că în dezvoltarea criticilor formulate s-a susținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 281 C. proc. civ., potrivit cărora erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, așa cum corect a reținut instanța de apel, pe calea cererii de îndreptare a erorilor materiale reclamanta a urmărit reluarea judecății, în ceea ce privește cercetarea unor înscrisuri pe care le-a administrat și reanalizarea unor critici care țin de fondul litigiului, respectiv repunerea în analiza instanței de apel a fondului apelului declarat de aceasta, ceea ce nu poate fi primit pe această cale, față de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta R.N.M. împotriva deciziei civile nr. 148 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată în același dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.M. împotriva deciziei civile nr. 148 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și împotriva încheierii din 18 aprilie 2011, pronunțată în același dosar. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.