ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2013

Asupra recursului civil de față, constată: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 12 decembrie 2008 și precizată la dosar, contestatorii Z. B., P.E. și F.N. au solicitat anularea dispozițiilor nr. 1927 și 1028 din 29 octombrie 2007 emise de pârât, cu consecința restituirii în natură a suprafeței de 52 ha teren situat în corn. Bratovoiești, jud. Dolj, precum și a suprafeței de 1 ha, reprezentând terenul aferent construcțiilor preluate de stat. Întru-un prim ciclu procesual, |prin sentința civilă nr. 389 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 1927 din 29 octombrie 2007 emisă de P.C.B., a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent și cu privire la terenul de 1 ha situat în intravilanul sat Prunetu, com.

Bratovoiești, jud. Dolj, identificat în suplimentul la raportul de expertiză G.M. A menținut restul dispoziției nr. 1927/2007, în ceea ce privește îndreptățirea la măsuri reparatorii pentru imobilele construcții, cuantumul total al construcțiilor și terenului fiind de 314.255 lei. Sentința tribunalului a fost menținută prin decizia nr. 169 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a respins apelurile declarate de reclamanți și de pârâți împotriva acesteia. Prin decizia nr. 2769 din 25 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții Z.B., P.E. și F.N.

împotriva deciziei nr. 169 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A casat decizia atacata și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut următoarele: Dispozițiile art. l, 7, 9 și 21 ale Legii nr. 10/2001, instituie ca principiu, prevalenta restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 . Situațiile în care restituirea în natură nu este posibilă sunt expres prevăzute de lege, art. 10, 11, 18 și 31, iar persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii nu le este permisă opțiunea pentru măsuri reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură este posibilă.

Este corectă statuarea instanței de apel în sensul că entitatea juridică sesizată cu soluționarea notificării, în speță P.C. Bratovoiești, nu poate emite dispoziție de restituire în natură decât pentru terenul pe care îl deține la data notificării, d ar, simplul fapt că din întreaga suprafață preluată de la autorii reclamanților, anumite porțiuni de: teren sunt ocupate în fapt de terțe persoane fizice nu este suficient pentru a refuza restituirea în natură a acestor suprafețe. Aceasta, deoarece nu poate fi exclusă, de plano, ipoteza că anumite persoane pot avea doar calitatea de detentori precari cu privire la terenuri care figurează în proprietatea unității deținătoare, unitate care exercită, eventual, și posesia asupra acestora.

În cauză, nu rezultă care este situația de fapt și de drept ce a permis instanței de apel să ajungă la concluzia că, în privința tuturor persoanelor fizice ce dețin porțiuni din terenul preluat de la autorii reclamanților sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 18/1991, cu alte cuvinte, că aceste persoane sunt proprietare ale terenurilor pe care le ocupă în baza unor titluri emise în temeiul: legilor fondului funciar sau, dacă au declanșat doar în temeiul acestor legi o procedură de valorificare a pretinsei vocații, ce ar putea eventual temporiza soluționarea prezentei cauze.| Astfel, se impune clarificarea regimului juridic al fiecărei porțiuni de teren din cele identificate prin raportul de expertiză, în sensul de a se stabili, în primul rând dacă sunt deținute sau nu de către unitatea administrativ - teritorială, conform; art. 1 și 21 din Legea nr. 10/2001 or au fost deja înstrăinate și, după caz, dacă sunt sau nu ocupate de construcții sau alte lucrări de j utilitate publică, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 10 clin Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește critica: privitoare la opțiunea reclamanților pentru măsuri reparatorii în echivalent, aceasta într-adevăr nu a fost analizată în niciun fel de către 1 instanța de apel, însă, cu ocazia rejudecării, se va avea în vedere c-ă, în cazul în care restituirea în natură este posibilă, persoanelor îndreptățite nu li se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, astfel cum rezultă atât din principiul prevalentei restituirii în natură ce se degaja din Legea nr. 10/2001, cât și din procedura reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În rejudecare, analizând apelul declarat de reclamanți, în raport de înscrisurile depuse în primă instanță și în apel, prin decizia civilă nr. 344 din 31 octombrie 2011 a Curții Ide Apel Craiova s-a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) cu cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 rezultă că obiect al legii reparatorii îl constituie imobilele preluate în mod abuziv, în perioada 1945 - 1989, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau! locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.

Așadar, dacă imobilele ce au j fost preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice nu mai sunt deținute de entitățile juridice prevăzute de art. 21, ci au intrat în proprietatea privată a persoanelor fizice, nu pot fi solicitate măsuri reparatorii, în temeiul acestei legi speciale. Aceeași concluzie rezultă și din H.G. nr. 250/2007, care definește unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ori entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, bunul ce face obiectul legii.

Pot fi unități deținătoare în sensul legii regiile autonome, companiile naționale, societăți comerciale cu capital de stat, ministerele, primăriile, instituția prefectului sau alte instituții publice, astfel că foștii proprietari ai imobilele preluate de stat nu pot solicita restituirea în natură sau prin echivalent de la deținători persoane fizice, dacă aceștia justifică un titlu de proprietate. În speță, raportul de expertiză tehnică întocmit în prima fază procesuală și necontestat de părți a relevat că, o parte din suprafața de 1 ha teren intravilan preluată în anul 1953 de la autorii reclamanților este ocupată de drumuri publice, rețele| de utilități care fac imposibilă restituirea în natură, conform art. 10 din Legea 10/2001, iar o altă parte este ocupată de persoane fizice.

Cu actele depuse în apel s-a făcut dovada că toate persoanele care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în primă instanță dețin terenurile în litigiu în calitate de proprietari, fiindu-le emise titluri de proprietate în procedura Legii 118/1991, în perioada 1995 - 1997. Astfel, pentru M.M., care ocupă din terenul ce a aparținut autorilor reclamanților suprafața de 3024 m.p. s-a eliberat TP 1893-4571571997, M.G., ocupant al suprafeței de 2096 m.p. are TP 1913-48565/1997, M.Șt., care ocupă 830 m.p. deține TP 1081-9571/1995, moștenitorul sau actual fiind M.C.; M.I. este autorul lui M.C., acesta formulând cerere de reconstituire cu nr. 29 din 11 martie 199 și pentru C.I., care ocupă 102 m.p., s-a eliberat TP 1876-45715/1997.

Din adresa 2799 din 30 septembrie 2011 a P. Bratovoiești rezultă că V.G. deține terenul de la B.I., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TP 1827-4571/1997. În urma stabilirii regimului juridic al terenurilor se constată că terții deținători nu sunt simpli detentori precari, ci proprietari ai terenurilor, iar restituirea în natură către reclamanți a terenurilor acestora, fără să fi operat anterior anulare a titlurilor de proprietate, ar avea semnificația unei exproprieri de fapt a actualilor deținători. Aceștia au un drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., fiind titularii unui bun în sensul Convenției, fiind imposibilă atribuirea terenurilor lor către alte persoane.

Astfel, în rejudecare, instanța de apel a apreciat că, în atare condiții este legală soluția primei instanțe de a stabili acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, terenul solicitat de reclamanți nefiind liber, așa încât, principiul restituirii în natură nu poate fi aplicat. Împotriva deciziei nr. 344 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții Z.B., E.P. și F.N. Deși aceștia au indicat generic, deci în mod formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din conținutul criticilor acestora, nu pot fi identificate aceste motive. În realitate, recurenții-reclamanți au redat o expunere a situației de fapt, a cronologiei acesteia și a soluțiilor date de instanțe, fără însă a arăta, în constă nelegalitatea și a încadra criticile expuse, sub aspectul conținutului acestora, în motivele^ de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Ca atare, simpla afirmație că decizia este nelegală nu poate constitui o motivare, în sensul dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit textului procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ. , ci și dezvoltarea acestora, printr-un conținut care să poată determina instanța, la o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Or, în ipoteza în care recurenții-reclamanți s-au limitat doar la a aprecia ca nelegală decizia atacată, fără a le dezvolta în mod concret, prin raportare la speță, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanței, nu se poate reține în sarcina instanței, obligația de a realiza o încadrare a criticilor.

De altfel, încadrarea criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conținutul expunerii, o formă care să permită instanței a le califica din punct de vedere al temeiului de drept, situație care nu se regăsește în speță; Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză, deși reclamanții au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu au formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (l) lit. c) și art. 306 C. proc. civ. și având în vedere că, în speță, nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE ILEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții B.Z., P.E. și N.F. împotriva deciziei nr. 344 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.