ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de față, constată:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 12

decembrie 2008

și precizată la dosar, contestatorii Z.

B., P.E. și F.N. au solicitat anularea dispozițiilor nr.

1927 și 1028 din 29 octombrie 2007 emise de pârât, cu consecința restituirii în

natură a suprafeței de 52 ha teren situat în corn.

Bratovoiești,

jud. Dolj, precum și a suprafeței de 1 ha, reprezentând

terenul aferent construcțiilor

preluate de stat.

Întru-un prim ciclu procesual, |prin

sentința civilă nr. 389 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis

contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 1927 din 29 octombrie 2007 emisă

de P.C.B., a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii prin echivalent și cu privire la terenul de 1 ha situat în

intravilanul sat Prunetu, com. Bratovoiești, jud. Dolj, identificat în

suplimentul la raportul de expertiză G.M.

A menținut restul dispoziției nr.

1927/2007, în ceea ce privește îndreptățirea la măsuri reparatorii pentru

imobilele construcții, cuantumul total al construcțiilor și terenului fiind de

314.255 lei.

Sentința tribunalului a fost menținută

prin decizia nr. 169 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, care a respins apelurile declarate de reclamanți și de pârâți

împotriva acesteia.

Prin decizia nr. 2769 din 25 martie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții Z.B., P.E. și F.N. împotriva

deciziei nr. 169 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

A casat decizia atacata și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut următoarele:

Dispozițiile art. l, 7, 9 și 21 ale

Legii nr. 10/2001, instituie ca principiu, prevalenta restituirii în natură a

imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 .

Situațiile în care restituirea în

natură nu este posibilă sunt expres prevăzute de lege, art. 10, 11, 18 și 31,

iar persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii nu le este permisă opțiunea

pentru măsuri reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură este

posibilă.

Este corectă statuarea instanței de

apel în sensul că entitatea juridică sesizată cu soluționarea notificării, în

speță P.C. Bratovoiești, nu poate emite dispoziție de restituire în natură

decât pentru terenul pe care îl deține la data notificării, d

ar, simplul fapt că din întreaga suprafață

preluată de la autorii

reclamanților,

anumite porțiuni de: teren sunt ocupate în fapt de terțe

persoane fizice nu este suficient pentru a refuza

restituirea în natură a

acestor suprafețe.

Aceasta, deoarece nu poate fi exclusă,

de plano, ipoteza că

anumite persoane pot

avea doar calitatea de detentori precari cu privire la

terenuri care figurează în proprietatea unității

deținătoare, unitate care

exercită, eventual, și posesia asupra

acestora.

În cauză, nu

rezultă care este situația de fapt și de drept ce a permis instanței de apel să

ajungă la concluzia că, în privința tuturor persoanelor

fizice ce dețin

porțiuni din terenul preluat de la autorii reclamanților sunt

aplicabile

prevederile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 18/1991, cu alte cuvinte,

că aceste persoane sunt proprietare

ale terenurilor pe care le ocupă în

baza

unor titluri emise în temeiul: legilor fondului funciar sau, dacă au

declanșat

doar în temeiul acestor legi o procedură de valorificare a

pretinsei vocații, ce ar putea eventual temporiza

soluționarea prezentei

cauze.|

Astfel, se impune

clarificarea regimului juridic al fiecărei porțiuni

de teren din

cele identificate prin raportul de expertiză, în sensul de a se

stabili, în primul rând dacă sunt

deținute sau nu de către unitatea

administrativ

- teritorială, conform; art. 1 și 21 din Legea nr. 10/2001 or

au fost

deja înstrăinate și, după caz, dacă sunt sau nu ocupate de construcții sau alte

lucrări de j utilitate publică, astfel cum sunt

reglementate de prevederile art. 10 clin Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește critica:

privitoare la opțiunea reclamanților

pentru

măsuri reparatorii în echivalent, aceasta într-adevăr nu a fost

analizată

în niciun fel de către

1

instanța de apel, însă, cu ocazia

rejudecării, se va avea în vedere c-ă, în cazul în

care restituirea în natură

este posibilă, persoanelor îndreptățite nu li

se pot acorda măsuri

reparatorii în

echivalent, astfel cum rezultă atât din principiul prevalentei

restituirii

în natură ce se degaja din Legea nr. 10/2001, cât și din

procedura reglementată prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

În rejudecare,

analizând apelul declarat de reclamanți, în raport de

înscrisurile depuse în primă instanță

și în apel, prin decizia civilă

nr. 344 din 31

octombrie 2011 a Curții Ide Apel Craiova s-a apreciat că acesta

este

nefondat pentru următoarele considerente:

Din coroborarea dispozițiilor art. 1

alin. (1) cu cele ale art. 21 din

Legea nr. 10/2001

rezultă că obiect al legii reparatorii îl constituie imobilele preluate în mod

abuziv, în perioada 1945 - 1989, care sunt deținute la data

intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o

societate sau companie

națională, o societate comercială la care statul

sau o autoritate a administrației publice centrale sau! locale este acționar

ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană

juridică de drept public.

Așadar, dacă

imobilele ce au j fost preluate abuziv de stat, de

organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice nu mai sunt

deținute de entitățile juridice

prevăzute de art. 21, ci au intrat în

proprietatea

privată a persoanelor fizice, nu pot fi solicitate măsuri

reparatorii, în

temeiul acestei legi speciale.

Aceeași concluzie rezultă și din H.G.

nr. 250/2007, care definește unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu

personalitate juridică care

exercită, în

numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu

privire la

un bun ce face obiectul legii ori entitatea cu personalitate juridică ce are

înregistrat în patrimoniul său, bunul ce face obiectul legii.

Pot fi unități deținătoare în sensul

legii regiile autonome,

companiile

naționale, societăți comerciale cu capital de stat, ministerele,

primăriile, instituția prefectului sau alte

instituții publice, astfel că foștii

proprietari ai imobilele preluate

de stat nu pot solicita restituirea în

natură

sau prin echivalent de la deținători persoane fizice, dacă aceștia

justifică

un titlu de proprietate.

În speță, raportul de expertiză

tehnică întocmit în prima fază

procesuală

și necontestat de părți a relevat că, o parte din suprafața de 1

ha teren intravilan preluată în anul 1953 de la

autorii reclamanților este

ocupată de drumuri publice, rețele| de

utilități care fac imposibilă

restituirea în

natură, conform art. 10 din Legea 10/2001, iar o altă parte

este ocupată

de persoane fizice.

Cu actele depuse

în apel s-a făcut dovada că toate persoanele care

au fost identificate în raportul de

expertiză întocmit în primă instanță

dețin

terenurile în litigiu în calitate de proprietari, fiindu-le emise titluri

de

proprietate în procedura Legii 118/1991, în perioada 1995 - 1997. Astfel,

pentru M.M., care ocupă din terenul ce a aparținut autorilor reclamanților

suprafața de 3024 m.p. s-a eliberat TP 1893-4571571997, M.G., ocupant al

suprafeței de 2096 m.p. are TP 1913-48565/1997, M.Șt., care ocupă 830 m.p.

deține TP 1081-9571/1995, moștenitorul sau actual fiind M.C.; M.I. este autorul

lui M.C., acesta formulând cerere de reconstituire cu nr. 29 din 11 martie 199 și

pentru C.I., care ocupă 102 m.p., s-a eliberat TP 1876-45715/1997.

Din adresa 2799 din 30 septembrie 2011

a P. Bratovoiești rezultă că V.G. deține terenul de la B.I., căruia i s-a

reconstituit dreptul de proprietate conform TP 1827-4571/1997.

În urma stabilirii regimului juridic

al terenurilor se constată că terții deținători nu sunt simpli detentori

precari, ci proprietari ai terenurilor, iar restituirea în natură către reclamanți

a terenurilor acestora, fără să fi operat anterior anulare a titlurilor de

proprietate, ar avea semnificația unei exproprieri de fapt a actualilor

deținători. Aceștia au un drept de proprietate protejat de art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., fiind titularii unui bun în sensul

Convenției, fiind imposibilă atribuirea terenurilor lor către alte persoane.

Astfel, în rejudecare, instanța de

apel a apreciat că, în atare condiții este legală soluția primei instanțe de a

stabili acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, terenul solicitat de

reclamanți nefiind liber, așa încât, principiul restituirii în natură nu poate

fi aplicat.

Împotriva deciziei nr. 344 din 31

octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au

declarat recurs reclamanții Z.B., E.P. și F.N.

Deși aceștia au indicat generic, deci

în mod formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., din conținutul criticilor acestora, nu pot fi identificate aceste

motive.

În realitate, recurenții-reclamanți au

redat o expunere a situației de fapt, a cronologiei acesteia și a soluțiilor

date de instanțe, fără însă a arăta, în constă nelegalitatea și a încadra

criticile expuse, sub aspectul conținutului acestora, în motivele^ de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Ca atare, simpla afirmație că decizia

este nelegală nu poate constitui o motivare, în sensul dispozițiilor art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit textului procedural mai sus

evocat, a motiva recursul

presupune nu numai

indicarea expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de

nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ.

, ci și dezvoltarea acestora, printr-un conținut

care să poată determina

instanța, la

o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în ipoteza

în care recurenții-reclamanți s-au limitat doar la a

aprecia ca

nelegală decizia atacată, fără a le dezvolta în mod concret, prin raportare la

speță, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul

de judecată al

instanței, nu se poate reține în sarcina instanței, obligația de

a realiza o încadrare a criticilor.

De altfel, încadrarea criticilor este

posibilă numai dacă acestea

îmbracă, prin

conținutul expunerii, o formă care să permită instanței a le

califica

din punct de vedere al temeiului de drept, situație care nu se regăsește în

speță;

Cum aceste

exigențe nu au fost îndeplinite în cauză, deși reclamanții

au declarat

recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu au formulat critici

care să poată face posibilă încadrarea

în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (l) lit. c)

și art. 306 C. proc. civ. și având

în vedere

că, în speță, nu au fost identificate motive de ordine publică, în

sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta

Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE ILEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanții B.Z., P.E. și N.F. împotriva deciziei nr. 344 din 31 octombrie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.