ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2066/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La 31 octombrie 2011 reclamanta SC W.C.

SRL a învestit Curtea de Apel Constanța cu o acțiune în contencios

administrativ, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Navală Română,

solicitând în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea provizorie a

deciziei nr. 283 din 27 septembrie 2011, prin care s-a dispus suspendarea

autorizației, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin sentința nr. 402/CA din 21

noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă cererea de suspendare

a actului administrativ formulată de reclamanta SC W.C. SRL, în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Navală Română, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că

la 27 septembrie 2011 pârâta a emis

decizia nr. 283 prin care a dispus suspendarea autorizației emisă în favoarea

reclamantei la 24 august 2009, pentru activitatea de încărcare-descărcare nave,

întrucât reclamanta nu îndeplinea cerința impusă de art. 5 alin. (1) lit. b)

din anexa 1 a O.M.L.P.T.L. nr. 287/2003, în sensul nedeținerii vreunui element

de suprastructură portuară în proprietate, închiriere sau prin concesiune.

La 28 octombrie 2011 prin decizia nr.

306, pârâta a dispus retragerea autorizației întrucât, deși reclamanta a avut

la dispoziție un interval de 30 de zile de la data emiterii suspendării, totuși

nu a complinit cerința legii privind dovedirea deținerii cu vreun titlu a

elementelor de suprastructură portuară.

Temeiul legal al actului

administrativ emis este art. 5 alin. (1) lit. b) din anexa la O.M.L.P.T.L. nr.

287/2003, art. 41 alin. (2) din anexa 3 al aceluiași ordin, precum și H.G. nr. 1133/2002

privind organizarea și funcționarea A.N.R.

Doctrina și practica judiciară au

statuat că actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de

legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o

situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin

suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. (1) teza a I-a sau,

după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Însă, a reținut instanța de primă

jurisdicție că, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două

condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Instanța a reținut că pentru a

suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea

interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci

trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în

concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu

natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice

ale contribuabilului.

În cauza dedusă judecății, instanța

de fond a constatat că nu se verifică existența unui caz bine justificat,

întrucât instanța îndrituită să aprecieze asupra suspendării solicitate nu

poate, în cadrul acestei proceduri speciale, sumare, să procedeze la o analiză

a oportunității măsurii luate de pârâtă prin actul administrativ a cărui

suspendare se solicită.

Atâta vreme cât pârâta a dispus

suspendarea autorizației acordată reclamantei, iar ulterior retragerea

acesteia, pentru neîndeplinirea unor cerințe stipulate de lege, în privința

elementelor de suprastructură portuară deținute de reclamantă, neîndeplinire de

altfel necontestată de reclamantă, invocarea culpei unui terț pentru

nerespectarea de către reclamantă a legii, ca și justificare pentru obținerea

suspendării măsurii dispuse de pârâtă, nu reprezintă circumstanțe care să creeze

o îndoială serioasă asupra actului administrativ a cărei suspendare se dorește.

Pe de altă parte, instanța a reținut

că cercetarea caracterului întemeiat sau nu al motivelor de reziliere a

contractului de închiriere pe care reclamanta l-a încheiat cu C.N. A.P.M. SA,

terț față de părțile în cauză, poate fi făcută în cadrul unui eventual litigiu

pe fond al părților, și nu în procedura sumară aleasă în prezenta cauză de

către reclamantă.

Nici condiția referitoare la prejudiciu

ce nu ar putea fi ulterior reparat nu este întrunită în cauză, întrucât nu s-a

dovedit de către reclamantă producerea iminentă a acestuia și nici

imposibilitatea reparării ulterioare a acestuia.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta

a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că

instanța a pronunțat o sentință cu încălcarea legii, printr-o interpretare

greșită a actului dedus judecății.

Astfel, recurenta a prezentat cazul

bine justificat ca fiind acela al contractului valabil încheiat pe care îl are

societatea recurentă pentru deținerea domeniului portuar valabil până în 2014,

contractul de închiriere din 30 iulie 2009, reziliat intempestiv și nelegal de

partea contractantă – C.N. A.P.M., pentru care a fost sesizată instanța de

judecată, cauză ce formează obiectul dosarului nr. 13068/118/2011 aflat pe

rolul Tribunalului Constanța.

Recurenta apreciază că prin

contestarea în instanță a măsurii de reziliere a contractului de închiriere

face să se nască în favoarea reclamantei aparența de nelegalitate a actului

contestat, suspendarea, ulterior retragerea licenței de autorizare de către

intimată.

Recurenta a susținut că iminența

producerii unui prejudiciu este reprezentată de imposibilitatea acoperirii și

amortizării tuturor investițiilor realizate de societate.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele

de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost timbrat cu taxa de

timbru datorată, deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei

datorate pentru soluționarea recursului declarat.

Înalta Curte reține că în

conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei și cu 0,15 lei

timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr.

123/1997.

Având în vedere faptul că recurenta

nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate,

Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de SC W.C.

SRL împotriva sentinței nr. 402/CA din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția contencios administrativ și fiscal ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2012.