ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1216 din 22 iunie

2010 pronunțată în Dosarul nr. 1838/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis

în parte cererea formulată în baza Legii nr. 221/2009 de reclamanții S.S., R.A.

și P.N. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Caraș-Severin și l-a obligat pe pârât să le plătească

reclamanților suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a avut în vedere că reclamanții au solicitat să se

constate caracterul politic al condamnării mamei lor, R.S., în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 5 din Legea nr.

221/2009 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de

daune morale, invocând prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării

acesteia și a familiei sale în Bărăgan, în baza Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.

Având în vedere

suferințele suportate de persoanele deportate, de consecințele acestei măsuri

asupra vieții acestora, ținând seama de necesitatea reparării echitabile a

prejudiciului astfel suferit și văzând că sunt îndeplinite condițiile cerute de

dispozițiile Legii nr. 221/2009, instanța de fond a dispus conform celor

menționate.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Caraș-Severin, care a criticat-o pentru netemeinicie și

nelegalitate și a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată invocând faptul că despăgubirile acordate depășesc în

cuantum limitele stabilite prin O.U.G. nr. 62/2010, că persoanele prejudiciate

nu au fost condamnate și că prima instanță nu a respectat principiul

proporționalității și nici criteriul echității la stabilirea și acordarea

despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 254

din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva Sentinței civile nr. 1216 din 22 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în contradictoriu cu reclamanții

S.S., R.A. și P.N. și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în

sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea prin care

reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral

suferit ca urmare a deportării în Bărăgan, măsură dispusă prin Decizia nr.

200/1951 a M.A.I., a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.

221/2009.

Prin Decizia nr. 1358

din 20 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

respectiv norma legală care reprezenta temeiul acordării acestor despăgubiri.

Tot Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, a declarat

neconstituționale prevederile art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010, act normativ

ce stabilea și cuantumul în care aceste despăgubiri pot fi acordate.

Ambele decizii au

fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, devenind, astfel, obligatorii,

conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată și

ale art. 147 alin. (4) din Constituție.

Cum, în termen de 45

de zile de la această dată, nici Guvernul și nici Parlamentul nu au pus

prevederile neconstituționale de acord cu dispozițiile Constituției, aceste

norme legale și-au încetat efectele juridice, conform dispozițiilor art. 31

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată și ale art. 147 alin. (1) din

Constituție.

În consecință, norma

legală ce a reprezentat temeiul cererii de acordare de despăgubiri pentru daune

morale formulată de reclamante și-a încetat efectele juridice.

Este adevărat că

această încetare a efectelor juridice a normei legale pe care reclamanții și-au

întemeiat pretențiile s-a produs ulterior sesizării instanței și pronunțării

unei hotărâri și că art. 147 alin. (4) din Constituție dispune că deciziile

Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Se observă însă că

încetarea efectelor juridice a normei legale menționate s-a produs înainte de

stingerea, printr-o hotărâre definitivă, a raporturilor juridice dintre stat -

cel care a acordat prin Legea nr. 221/2009 beneficiul reparării prejudiciului

moral prin acordarea de despăgubiri și destinatarul acestui beneficiu.

Pe de altă parte, constatarea

neconstituționalității menționatelor norme are efect de la data adoptării legii

(și, respectiv, a ordonanței) și, după cum s-a arătat, nici Parlamentul și nici

Guvernul nu au adoptat vreun act normativ în concordanță cu Constituția (în

această materie), act în cuprinsul căruia să se prevadă care este efectul

constatării neconstituționalității normelor asupra raporturilor juridice deja

legate între părți.

În fine, un alt

argument în favoarea reținerii incidenței în cauză a deciziilor Curții Constituționale

îl reprezintă introducerea, prin Legea nr. 177/2010 a cazului de revizuire de

la pct. 10 al art. 322 C. proc. civ., respectiv admisibilitatea revizuirii unei

hotărâri rămase definitive în situația în care Curtea Constituțională s-a

pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză și a declarat

neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță,

în concluzie, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 15 alin. (2) din

Constituție potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, reclamanții R.A., S.S.

și P.N. au declarat recurs și, invocând dispozițiile art. 304, pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și

motivat și modificarea în tot a deciziei instanței de apel, în sensul

menținerii hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea instanței

de fond, respectiv a Tribunalului Caraș-Severin este legală, deoarece în

motivarea acestei sentințe, instanța nu a fost deloc părtinitoare, ci în mod

corect a acordat reclamanților suma de 25.000 euro, în RON, la cursul B.N.R.

din ziua plății, cu titlu de daune morale, suma acordată fiind echitabilă în

raport cu condițiile în care a trăit mama lor, în urma dislocării și stabilirii

de domiciliu obligatoriu, prejudiciul moral vizând și perioada ulterioară

măsurii administrative, când aceasta a trăit într-o sărăcie cruntă, întrucât

majoritatea bunurilor i-au fost confiscate de către regimul comunist al acelei

perioade. Așa fiind, hotărârea instanței de apel prin care s-a admis apelul

pârâtului și a fost schimbată sentința tribunalului este nelegală.

Din probele

administrate a rezultat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit de ei și mama lor R.S., care a fost privată de libertate prin măsura

strămutării impusă de autoritățile din acea perioadă.

Stabilirea

cuantumului unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doza de

aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între

prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în

totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat

anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în

situația îmbogățirii fără just temei.

Recurenții-reclamanți

au mai susținut că și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului,

criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea

ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp aceste despăgubiri

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri

nejustificate pentru victime, motiv pentru care au susținut că suma acordată,

de 25.000 euro, echivalent în RON la data efectuării plătii, cu titlu de

despăgubiri morale, reprezintă o despăgubire echitabilă.

Recursul va fi

respins ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Înalta Curte reține

că prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Declararea

neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte

juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință

inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe

textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu și pentru

trecut (ex tunc).

Fiind incidență o

normă imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate

fi tăgăduită, deoarece, în sens contrar, ar însemna ca un act neconstituțional

să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun

element de noutate, în ordinea juridică actuală.

Împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

Se va face însă

distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea

nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și

situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea

condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare, la data întocmirii actului

juridic, care le-a dat naștere.

Rezultă că, în cazul

situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților

și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse

legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în

vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme

supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.

Unor situații

juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în

justiție, în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr.

221/2009, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de

desfășurare, surprinse de legea nouă, anterior definitivării lor și, de aceea,

intrând sub incidența noului act normativ.

Sunt în dezbatere, în

ipoteza analizată, pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub

aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană

îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii

prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale

realizate de instanță.

Astfel, intrarea în

vigoare a Legii nr. 221/2009 și introducerea cererilor de chemare în judecată,

în temeiul acestei legi, a dat naștere unor raporturi juridice, în conținutul

cărora, intră drepturi de creanță, ce trebuiau stabilite, jurisdicțional, în

favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este însă vorba de

drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de

drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să

aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de

neconstituționalitate, nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă,

din partea instanței de judecată, nu se poate considera că reclamantul

beneficia de un bun, care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.

Or, la momentul la

care instanța de apel era chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate

de reclamanți, norma juridică nu mai exista și nici nu putea fi considerată ca

ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu

pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra

raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

Referitor la

obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele

de judecată, este și Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, prin care s-a

statuat că: "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce

înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește

dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează", că

"dacă aplicarea unui act normativ, în perioada dintre intrarea sa în

vigoare și declararea neconstituționalității, își găsește rațiunea în prezumția

de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ

a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost

răsturnată" și, prin urmare, instanțele sunt obligate să se conformeze

deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative

declarate neconstituționale.

Continuând să aplice

o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au

încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale

jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri, pe care nici dreptul

intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

În sensul

considerentelor menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat

în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789/7.11.2011, care a statuat,

cu putere de lege, că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și

nr. 1360/2010, "dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței

de contencios constituțional în M. Of."

Cum Deciziile nr.

1358 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost publicate în M. Of.,

la data de 15 noiembrie 2010, iar, în speță, decizia instanței de apel a fost

pronunțată la data de 16 februarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată

definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele

legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat, de asemenea, că

prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și

lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura, făcând abstracție de cadrul normativ

legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în

respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Astfel, chiar din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că intervenția

Curții Constituționale nu este asimilată unei intervenții intempestive a

legiuitorului, de natură să rupă echilibrul procesual, pentru că nu emitentul

actului este cel care revine asupra acestuia, lipsindu-l de efecte, ci lipsirea

de efecte se datorează activității unui organ jurisdicțional, a cărui menire

este tocmai aceea de a asigura supremația legii și de a da coerență ordinii

juridice.

Așa fiind, având în

vedere că prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a

constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și

că declararea neconstituționalității textelor de lege menționate are drept

consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor

întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită

critica recurenților-reclamanți în sensul că hotărârea instanței de apel este

nelegală pe motiv că a schimbat în tot hotărârea instanței de fond prin care,

în mod corect - în opinia reclamanților - tribunalul le-a acordat suma de

25.000 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune

morale, în temeiul Legii nr. 221/2009, această sumă fiind echitabilă în raport

cu condițiile în care a trăit mama lor, în urma dislocării și stabilirii de

domiciliu obligatoriu, prejudiciul moral vizând și perioada ulterioară măsurii

administrative, când aceasta, a trăit într-o sărăcie cruntă, întrucât

majoritatea bunurilor i-au fost confiscate de către regimul comunist al acelei

perioade.

Deși

recurenții-reclamanți au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., se constată că acest temeiuri au fost invocate doar formal, întrucât

dezvoltarea motivelor de recurs nu se subsumează acestor motive, astfel că nu

pot fi analizate.

Față de

considerentele menționate și constatând că instanța de apel a pronunțat o

soluție legală, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții S.S., R.A. și P.N. împotriva

Deciziei nr. 254 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.

Procesat de GGC - AA