CASE OF GUSEYNOVA v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

11.01.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GUSEYNOVA v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU GUSEYNOVA v. UKRAINE (Depunerea nr. 19175/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 11 ianuarie 2007 FINAL 11/04/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Guseynova v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Lorenzen Președintele Doamna Botoucharova, Jungwiert Butkevych Doamna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego Villiger, judecători și grefierul secțiunii Westerdiek, deliberat în privat la 4 decembrie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 19175/05) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dna Valentina Stepanovna Guseynova, („reclamantul)” la 16 mai 2005. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dna V. Lutkovska și dl Y. Zaytsev. La 5 decembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul, un național ucrainean, s-a născut în 1952 și locuiește în orașul Zaporizhzhya, Ucraina. În 1999 reclamantul, un antreprenor privat, a încheiat un contract de muncă cu administrația de stat a districtului Shevchenkivskiy din Zaporizhzhya. Întrucât administrația de stat nu a plătit reclamantul în temeiul contractului, în 2002 a încheiat o procedură împotriva acesteia în Curtea Comercială din regiunea Zaporizhzhya, cerând recuperarea remunerației și a compensației pentru întârziere în plată. La 15 ianuarie 2003, instanța a atribuit reclamantului UAH 16.094.52 [1] Р La 3 noiembrie 2004, Serviciul Bailiffs a returnat reclamantului scris de execuție din cauza faptului că nu au fost găsite fonduri care să permită executarea hotărârii. La 28 mai 2003 și 30 decembrie 2004, reclamantul a primit 6.000 UAH [2] și, respectiv, 5.000 UAH [3] . 10. Prin scrisorile din 5 noiembrie și 6 decembrie 2004, Departamentul Regional Zaporizhzhya de Justiție a informat reclamantul că nu există fonduri în conturile bancare ale debitorului și că nu a fost posibil să se elimine proprietatea debitorului deoarece debitorul era o instituție guvernamentală. 11. La 25 august 2005, Curtea Comercială din regiunea Zaporizhzhya a ordonat în mod repetat Serviciului de la Bailiffs să pună în aplicare hotărârea în favoarea reclamantului din 15 ianuarie 2003. La 20 august 2005, Serviciul de la Bailiff a refuzat să inaugure procedurile de executare pentru lipsa competenței. 12. Hotărârea în favoarea reclamantului rămâne parțial neexecutată. II. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov/Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). HOTĂRÂREA 14. Reclamantul s-a plâns în legătură cu nerespectarea hotărârii din 15 ianuarie 2003 în timp util. A susținut încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” ADMISSIBILITATE 15. Guvernul a formulat obiecții cu privire la epuizarea cererii de căi de recurs interne similare celor pe care Curtea le-a deja respins în o serie de hotărâri (a se vedea, Nosal v. Ucraina , nr. 18378/03, §§ 33-35, 29 noiembrie 2005). Curtea consideră că prezenta obiecție trebuie respinsă din aceleași motive. 1 din Convenția privind neexecuția hotărârii din 15 ianuarie 2003 nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Din aceleași motive, plângerea reclamantului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi declarată inadmisibilă. II. 17. Guvernul a susținut că reclamantul nu a reintrodus scrisoarea execuției și, prin urmare, statul nu a fost responsabil pentru neîndemânați Execuția hotărârii. Guvernul a susținut, de asemenea, că durata procedurii de executare nu este excesivă, că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și că dreptul reclamantului la atribuirea nu este contestat. 18. Reclamantul nu este de acord. Ea a susținut că a existat o întârziere substanțială a plății care, prin urmare, a privat-o deținerea efectivă a proprietății sale. 19. Curtea constată că hotărârea în favoarea reclamantului nu a fost executată timp de trei ani și nouă luni. 20. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului Protocolului Nr. 1 în cazuri precum prezenta cerere (a se vedea, Sokur v. Ucraina, nr. 29439/02, §§ 30-37, 26 aprilie 2005; Shmalko v. Ucraina , nr. 60750/00, § 55-57, 20 iulie 2004). 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 22. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție și a articolului din Protocolul nr. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 din CONVENȚIE 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a solicitat UAH 7.708.79 [4] 25. Guvernul a susținut că afirmația reclamantului trebuie respinsă ca fiind nesubstanțiată. 26. În măsura în care reclamanta a susținut sumele acordate ei prin hotărârea în cauză, Curtea consideră că guvernul ar trebui să-i plătească datoria de judecată în curs (a se vedea punctele 7 și 9). În ceea ce privește restul cererii reclamantei pentru prejudiciu material, Curtea nu discernește nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciu material presupuse; de aceea respinge această parte a cererii. 27. În ceea ce privește afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale – 7,000 EUR – Curtea consideră că această sumă este excesivă. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din convenție, Curtea atribuie reclamantului suma de 1000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 50 EUR în costuri și cheltuieli. Cu toate acestea, nu a prezentat nici un document în acest sens. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, o reclamantă are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. 30. Curtea remarcă că reclamantul nu a prezentat nici o dovadă a cheltuielilor sale. Cu toate acestea, reclamantul ar putea fi suportat unele costuri și cheltuieli în legătură cu procedura din cadrul Convenției sale. Având în vedere jurisprudenței Curții și informațiile în posesia sa, Curtea atribuie suma pe care a solicitat-o (a se vedea mutatis mutandis Romanchenko c. Ucraina, nr. 5596/03, § 38, 22 noiembrie 2005). Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria hotărârii încă îi este datorată, precum și 1 050 EUR (o mie și cincizeci de euro) în ceea ce privește nerespectarea prejudiciu material și costuri și cheltuieli; (b) că sumele de mai sus se transformă în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 ianuarie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. lauda Westerdiek eer Președintele grefierului Lorenzen [1] În jur de 2,854 euro (EUR). [2] În jur de 1,064 EUR. [3] În jur de 887. [4] în jur de 1,218 EUR.