ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3914/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3914/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față ;
Din examinarea actelor și lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin decizia comercială nr. 20 din 4
martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC I.D.B.
SRL, SC V.D.T. SRL și de către chemata în garanție S.U.A. București, respectiv U.,
sucursala Suceava, împotriva sentinței nr. 1695 din 19 octombrie 2009
pronunțată de Tribunalul Suceava.
Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
la data de 11 noiembrie 2008 SC B.L.A. SRL Bistrița Năsăud, în calitate de
reclamantă, a chemat în judecată pe SC I.D.B. SRL Suceava și pe SC V.T. SRL
Suceava, în calitate de pârâte, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va
pronunța să oblige pârâtele, în solidum, la plata sumei de 128.000 Euro, cu
titlu de despăgubiri – contravaloare mărfuri.
Legal citate, pârâtele au depus
întâmpinare prin care, fără a nega situația de fapt expusă de reclamantă, au
arătat că nu au nici o culpă în producerea prejudiciului, pe care, de altfel,
se impune a fi dovedit.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, a pronunțat sentința comercială 1695 din 9 octombrie 2009, prin care
a respins excepția tardivității și a admis acțiunea, obligând pârâtele și
chemata în garanție, în solidum, să plătească reclamantei suma de 128.000 Euro,
în echivalent lei, la data plății – reprezentând contravaloarea mărfurilor ce
nu au ajuns la destinație, în baza contractului de transport din 11 mai 2007,
comanda 176/2007 – încheiat între reclamantă și pârâta SC I.D.B. SRL, precum și
suma de 7796, 19 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință, a respins
excepția răspunderii transportatorului, calificând-o ca apărare ce ține de
fondul cauzei precum și excepția nerespectării cererii de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a apreciat ca neîntemeiată excepția tardivității, iar, pe fond, a reținut
că sunt întrunite condițiile răspunderii civile în sarcina pârâtelor și
chematei în garanție – respectiv existența prejudiciului produs prin săvârșirea
cu vinovăție a unei fapte ilicite.
Astfel, prejudiciul reclamantei a fost
cuantificat la suma de 128.000 Euro contravaloarea mărfii ce a făcut obiectul
contractului de transport din 11 mai 2007 și care nu a mai ajuns la destinație,
fiind furată datorită neglijenței prepusului transportator.
Prima instanță ca a apreciat ca fiind
întemeiată acțiunea, temeiurile legale reținute fiind art. 969, art. 974 și art.
978 C. civ. precum și art. 3, art. 36 CMR.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel atât pârâtele cât și chemata în garanție, calea de atac fiind înregistrată
pe rolul Curții de Apel Suceava, la data de 8 septembrie 2010.
Apelanții au reiterat situația de fapt
expusă în fața instanței de fond, invocând că, în mod greșit, a fost
soluționată excepția tardivității. De asemenea, s-a arătat că nu a fost
cercetat fondul cauzei.
Apelanta – chemată în garanție – a
solicitat a se observa că acțiunea a fost formulată de o persoană fără calitate
procesuală activă.
Deși, inițial, apelantele au solicitat
admiterea apelului, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca fiind
tardiv formulată, de o persoană fără calitate procesuală activă iar, pe fond, ca
neîntemeiată, ulterior au precizat că solicită aplicarea art. 297 alin. (1) C.
proc. civ. – respectiv, anularea hotărârii atacate pentru necercetarea fondului
și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Față de solicitarea aplicării art. 297
alin. (1) C. proc. civ., s-a precizat că nu se impune suplimentarea
probatoriului în fața instanței de apel.
Analizând apelurile formulate, prin
prisma art. 295 C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele:
În baza comenzii de transport nr. 176
din 11 mai 2007 (f.7 dosar), reclamanta a solicitat pârâtei SC I.D.B. SRL să
asigure transportul din Verbania – Italia până în România – Bistrița Năsăud a
unui buldo excavator și a 2 mașini de injectat, data stabilită pentru descărcare
fiind 15 iulie 2007. Ulterior, SC I.D.B. SRL a avut o înțelegere cu SC V.T. SRL
Milișăuți, prin care aceasta din urmă s-a angajat să efectueze respectivul
transport.
Din înscrisurile depuse la dosar,
coroborate cu situația de fapt expusă de părți, rezultă că marfa transportată
nu a ajuns la destinație deoarece, în data de 11 mai 2007, a fost sustrasă
împreună cu mijlocul de transport în care se afla încărcată, fiind ulterior
parțial recuperată.
Pe parcursul soluționării litigiului,
deși s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei –
motivat de faptul că proprietarul bunurilor (astfel cum este indicat în
facturile fiscale pro-forme anexate la dosar) este o societate italiană,
instanța de fond nu a analizat-o și nu s-a pronunțat asupra acesteia.
Curtea de Apel a apreciat că
judecătorul fondului nu a cercetat cererea, întrucât nu rezultă fundamentul
juridic, suportul probator pentru care a stabilit obligația pârâtelor și a
chematei în garanție.
Totodată, deși s-a formulat cerere de
chemare în garanție, derivată din asigurarea încheiată între secund pârâtă și
SC U.N.C. SA (contract AV 0421249/fila 21 dosar apel), s-a făcut o confuzie
între cele două instituții – fiind obligate în solidar pârâtele cu chemata în
garanție, ceea ce echivalează tot cu o necercetare a fondului deoarece
solidaritatea, în comercial, nu se prezumă – iar raportul juridic a luat
naștere doar între reclamantă și prim pârâtă – și nici într-o situație nu putea
fi vorba de raport de solidaritate între secund pârâtă și asigurător.
Reținând cele mai sus arătate, poziția
procesuală a părților precum și dispozițiile art. 297 C. proc. civ., Curtea de
Apel a anulat sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat recurs reclamanta SC B.L.A. SRL care a solicitat casarea
acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru motivele
prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a învederat că instanța de
apel a încălcat regulile de desfășurare a procesului civil prevăzute de art.
297 alin. (1) C. proc. civ. și art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
În cauză, deși prima instanță a
judecat fondul, instanța de apel a reținut în mod nelegal că nu s-ar fi
cercetat fondul cauzei, considerând în mod greșit că nu s-ar fi pronunțat
asupra excepției lipsei calității procesuale active.
În realitate, s-a arătat că excepția
lipsei calității procesuale active a fost invocată abia în apel, prin motivele
de apel depuse de SA „U." SA, astfel că instanța de apel avea obligația de
a se pronunța asupra acestui motiv de apel.
Pe de altă parte chiar și în ipoteza
în care prima instanță nu s-ar pronunța asupra unei excepții de ordine publică,
având în vedere dispozițiile art. 162 C. proc. civ., instanța care soluționează
calea de atac trebuie să se pronunțe asupra excepției, fără a mai trimite cauza
spre rejudecare.
De asemenea, s-a arătat că motivarea
instanței de apel privind modul de soluționare a cererii de chemare în garanție
nu poate justifica aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și
constituie în același timp și o încălcare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.
proc. civ. potrivit cărora instanța de apel trebuie să se pronunțe „în limitele
cererii de apel".
Prin nici un motiv de apel nu se
critică „raportul de solidaritate" între pârâte și chemata în garanție,
astfel încât instanța de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al
apelului exprimate prin regula „
tantum devolutum quantum appellatum
".
Recursul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinare, intimata SC U.Q.A. SA
(fostă U. SA) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările
dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține
următoarele:
Prin comanda de transport nr. 176 din
11 mai 2007, reclamanta a solicitat pârâtei SC I.D.B. SRL preluarea unui
excavator și a două mașini de injectat plastic și transportul acestora din
Italia în România, transport care în fapt a fost efectuat de cealaltă pârâtă,
SC V.T. SRL.
În cauză, prin motivele de apel depuse
la dosar de către chemata în garanție, aceasta a invocat excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei, excepție care, de altfel a fost
invocată și la fond de către pârâte.
Întrucât excepția invocată constituia
un motiv de apel, Înalta Curte apreciază că instanța de apel trebuia să se
pronunțe asupra acesteia, neexistând nici un motiv de anulare a hotărârii și de
trimitere a cauzei spre rejudecare.
De asemenea, în mod greșit, instanța
de apel a considerat că se impune admiterea apelului întrucât tribunalul nu a
motivat obligarea in solidum la repararea prejudiciului atât timp cât aceasta
este ținută să verifice nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe
respectând limitele investirii sale.
De altfel, Curtea de Apel putea să
cerceteze ea însăși raporturile juridice dintre pârâtă și chemata în garanție
având în vedere motivele de apel invocate de SC U.Q.A. SA referitoare la lipsa
răspunderii transportatorului și la lipsa contractului de transport.
În consecință, Înalta Curte constată
că instanța de apel a încălcat regulile privind desfășurarea procesului civil
prevăzute de art. 297 raportat la art. 295 C. proc. civ., dispunând anularea
hotărârii pronunțată de tribunal și trimiterea cauzei spre rejudecare în
condițiile în care prima instanță a soluționat fondul cauzei.
Față de considerentele expuse,
apreciind ca fiind întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5
și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va
admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa decizia atacată și va
trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. B.L.A.
S.R.L. LIVEZILE împotriva deciziei nr. 20 din 4 martie 2011 a Curții de Apel
Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o
casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30
noiembrie 2011.