ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4126/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18

iulie 2008, sub nr. de Dosar 5004/303/2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 6

București, reclamanta S.R.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC G.P.

SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune

pe anul 2005 în cuantum de 120 și penalități de întârziere în cuantum de 106,38

precum și taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007

în cuantum de 240 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 5575 din 15 septembrie 2008 Judecătoria sectorului 6 București a admis

excepția prematurității și a respins ca prematur formulată acțiunea formulată

de reclamantă.

Prin Decizia

comercială nr. 294 din 02 februarie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială a admis recursul declarat de recurenta S.R.R., a casat Sentința nr.

5575 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 6 București și a reținut

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

În cauză a fost

dedusă judecății nu o cerere prin care un comerciant solicită obligarea altui

comerciant la plata contravalorii serviciilor prestate în baza unui contract

comercial, ci o cerere prin care S.R.R., serviciul public de interes național,

a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul

public de radiodifuziune. Fiind vorba, așadar de obligarea la plata unei taxe,

în sensul art. 10 din Legea nr. 544/2004, competența de soluționare a cauzei

aparține instanței de contencios administrativ și fiscal și nu instanței

comerciale.

Prin Sentința civilă

nr. 2216 din 15 iunie 2009 Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Litigiul de față nu

are natura unei cauze de contencios fiscal, având în vedere dispozițiile art. 1

C. proc. fisc. care definesc sfera de aplicare a C. proc. fisc. Așadar taxa

pentru serviciul public de radiodifuziune nu se încadrează în nici una din

ipotezele prevăzute de art. 1 C. proc. fisc., pentru a considera că pentru

neplata acesteia se poate formula o acțiune în contencios fiscal, pentru care

competența instanței de contencios administrativ și fiscal să fie determinată

de cuantumul debitului. Taxa radio nu face parte din categoria impozitelor și

taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale și nu reprezintă nicio

creanță provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri

ale bugetului general consolidat ci reprezintă o sursă de finanțare pentru

societatea reclamantă, făcându-se venit la bugetul acesteia, iar nu la bugetul

de stat ori la cele locale.

Chiar dacă natura

litigiului nu este fiscală, totuși cauza de față poate fi considerată de

contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) lit. f)

din Legea nr. 554/2004, drept activitatea de soluționare de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică.

În cauza de față s-a

promovat acțiune pentru plata contravalorii unui serviciu public prestat de

reclamanta care poate fi asimilată autorității publice conform art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta prestează

serviciul public autonom de interes național, conform art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 41/1994, deci este asimilată unei autorități publice organizate la

nivel național ce se include în categoria autorităților și instituțiilor

centrale, făcând aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

554/2004, deci cererea dedusă judecății se soluționează în primă instanță de

curtea de apel.

Prin Sentința civilă

nr. 4198 din 27 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență

între Curtea de Apel București și Tribunalul București.

În considerentele

hotărârii pronunțate s-au reținut, în esență, următoarele:

La o simplă lecturare

a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, se poate observa că legiuitorul

nu a făcut distincție între taxele datorate la bugetul de stat și taxele

datorate pentru serviciile publice prestate de stat în mod direct sau prin

intermediul unei entități. Ori, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere

debemus.

În consecință, ceea

ce interesează este ca litigiul să poarte asupra unor taxe instituite prin lege

în vederea acoperirii cheltuielilor, în tot sau în parte, pentru prestarea unui

serviciu public.

În al doilea rând, nu

poate fi primită alegația conform căreia S.R.R. este o autoritate publică

centrală în înțelesul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În speță, în raport

de cuantumul taxei pretins a fi plătite, competența de soluționare a cauzei

aparține Tribunalului București.

Analizând cauza, în

raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) - (3) și (5) C. proc. civ., având în

vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei

sectorului 6 competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele

considerente:

Pentru determinarea

instanței competente din punct de vedere material să soluționeze acțiunea

reclamantei, trebuie determinată în prealabil natura juridică a litigiului,

pornind de la raportul juridic dedus judecății.

Astfel, este

incontestabil faptul că prezenta cerere reprezintă o cerere prin care

reclamanta S.R.R., serviciul public de interes național, a solicitat obligarea

pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

Potrivit art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au

obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.

Prin art. 5 alin. (1)

din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,

se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E. „E.”

SA, prin filialele sale în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei

electrice.

În alin. (2) al

aceluiași articol din H.G. nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care

își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a

energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.

Astfel, atâta timp

cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de

radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat

cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul

obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale,

ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de

mandatar al S.R.R.

În consecință,

rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din

categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau

bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios

administrativ.

Sub aspectul

stabilirii instanței competente material nu prezintă relevanță împrejurarea că

reclamanta S.R.R. este autorizată să presteze un serviciu public, de interes

național, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societății

reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor

prevederi contractuale și nu potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală.

Astfel fiind,

competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun,

determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform

prevederilor art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

În considerarea

considerentelor expuse Înalta Curte constată că, competența de soluționare a

cauzei deduse prezentei judecăți aparține Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. și pe pârâta SC G.P. SRL

în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - NN