ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4126/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 iulie 2008, sub nr. de Dosar 5004/303/2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta S.R.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC G.P. SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 și penalități de întârziere în cuantum de 106,38 precum și taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 240 RON. Prin Sentința civilă nr. 5575 din 15 septembrie 2008 Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția prematurității și a respins ca prematur formulată acțiunea formulată de reclamantă.

Prin Decizia comercială nr. 294 din 02 februarie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis recursul declarat de recurenta S.R.R., a casat Sentința nr. 5575 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 6 București și a reținut cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele: În cauză a fost dedusă judecății nu o cerere prin care un comerciant solicită obligarea altui comerciant la plata contravalorii serviciilor prestate în baza unui contract comercial, ci o cerere prin care S.R.R., serviciul public de interes național, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

Fiind vorba, așadar de obligarea la plata unei taxe, în sensul art. 10 din Legea nr. 544/2004, competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios administrativ și fiscal și nu instanței comerciale. Prin Sentința civilă nr. 2216 din 15 iunie 2009 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Litigiul de față nu are natura unei cauze de contencios fiscal, având în vedere dispozițiile art. 1 C. proc. fisc. care definesc sfera de aplicare a C. proc. fisc.

Așadar taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1 C. proc. fisc., pentru a considera că pentru neplata acesteia se poate formula o acțiune în contencios fiscal, pentru care competența instanței de contencios administrativ și fiscal să fie determinată de cuantumul debitului. Taxa radio nu face parte din categoria impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale și nu reprezintă nicio creanță provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat ci reprezintă o sursă de finanțare pentru societatea reclamantă, făcându-se venit la bugetul acesteia, iar nu la bugetul de stat ori la cele locale.

Chiar dacă natura litigiului nu este fiscală, totuși cauza de față poate fi considerată de contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 554/2004, drept activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică. În cauza de față s-a promovat acțiune pentru plata contravalorii unui serviciu public prestat de reclamanta care poate fi asimilată autorității publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta prestează serviciul public autonom de interes național, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, deci este asimilată unei autorități publice organizate la nivel național ce se include în categoria autorităților și instituțiilor centrale, făcând aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, deci cererea dedusă judecății se soluționează în primă instanță de curtea de apel. Prin Sentința civilă nr. 4198 din 27 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București și Tribunalul București.

În considerentele hotărârii pronunțate s-au reținut, în esență, următoarele: La o simplă lecturare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, se poate observa că legiuitorul nu a făcut distincție între taxele datorate la bugetul de stat și taxele datorate pentru serviciile publice prestate de stat în mod direct sau prin intermediul unei entități. Ori, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În consecință, ceea ce interesează este ca litigiul să poarte asupra unor taxe instituite prin lege în vederea acoperirii cheltuielilor, în tot sau în parte, pentru prestarea unui serviciu public. În al doilea rând, nu poate fi primită alegația conform căreia S.R.R. este o autoritate publică centrală în înțelesul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În speță, în raport de cuantumul taxei pretins a fi plătite, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București. Analizând cauza, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) - (3) și (5) C. proc. civ., având în vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei sectorului 6 competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Pentru determinarea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze acțiunea reclamantei, trebuie determinată în prealabil natura juridică a litigiului, pornind de la raportul juridic dedus judecății. Astfel, este incontestabil faptul că prezenta cerere reprezintă o cerere prin care reclamanta S.R.R., serviciul public de interes național, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune. Prin art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E. „E.” SA, prin filialele sale în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. În alin. (2) al aceluiași articol din H.G. nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.

Astfel, atâta timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de mandatar al S.R.R. În consecință, rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ.

Sub aspectul stabilirii instanței competente material nu prezintă relevanță împrejurarea că reclamanta S.R.R. este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor prevederi contractuale și nu potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel fiind, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun, determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform prevederilor art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 C. proc. civ. În considerarea considerentelor expuse Înalta Curte constată că, competența de soluționare a cauzei deduse prezentei judecăți aparține Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. și pe pârâta SC G.P. SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN