ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3269/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3269/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare,

secția comercială și contencios administrativ, la data de 5 februarie 2009, sub

nr. 305/83/2009, reclamanta SC R. SRL Satu Mare a chemat în judecată pârâta

U.Ț.B. SA București, solicitând instanței ca, în baza probelor ce vor fi

administrate, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei echivalente în RON a

60.000 euro, adică 252.000 RON la cursul B.N.R. din ziua formulării acțiunii,

reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a faptei culpabile ce-i

este imputabilă exclusiv pârâtei, și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de acest proces, taxa de timbru și onorariu avocațial.

Prin Sentința comercială nr. 191/LC,

pronunțată la data de 15 aprilie 2010, Tribunalul Satu Mare, secția comercială

și contencios administrativ, a respins, ca nefiind fondată, acțiunea în

pretenții formulată de reclamanta SC R. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu

pârâta U.Ț.B. SA București; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termen, reclamanta SC R. SRL Satu Mare, la data de 27

septembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data

de 6 decembrie 2010.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 25/AC/2011,

pronunțată la data de 8 martie 2011, a admis, ca fondat, apelul declarat de

apelanta-reclamantă SC R. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu intimata-pârâtă

U.Ț.B. SA București, împotriva Sentinței nr. 191/LC din 15 aprilie 2010,

pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Satu Mare în

contradictoriu cu pârâta U.Ț.B. SA București, și, în consecință: a obligat pe

pârâtă să plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 888,73 euro

reprezentând comisioane plătite cu dobânda legală calculată, începând cu data

de 11 iunie 2008 și până la plata efectivă; a menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate; a compensat parțial cheltuielile de judecată până la

concurența sumei de 392,30 RON și a obligat partea apelantă la plata sumei de

5.000 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea părții intimate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. SRL Satu Mare, solicitând

admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

admiterii cererii introductive; cu cheltuieli de judecată, cât și pârâta U.Ț.B.

SA București, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate, respingerea apelului reclamantei, respingerea cererii de obligare a

pârâtei la plata către apelanta-reclamantă a echivalentului în RON al sumei de

888,73 euro, reprezentând comisioane plătite, cu dobânda legală calculată

începând cu 11 iunie 2008 până la plata efectivă, și, pe cale de consecință,

menținerea soluției primei instanțe, în sensul constatării lipsei vreunei culpe

a pârâtei în modul în care și-a executat operațiunile care îi reveneau.

În recursul său, întemeiat în drept

pe prevederile pct. 6, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

SC R. SRL Satu Mare a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel a omis analiza

plății efectuate în data de 24 iunie 2008 sub aspectul temeiului și legalității

acesteia, dar, mai ales, al efectelor esențiale. Instanța a omis analiza celei

de-a doua plăți, fiind evident că instanța nu a analizat succesiunea

cronologică pe ore a email-urilor/corespondenței interne a băncii.

Ca urmare a omiterii acestor

detalii, instanța face presupuneri și apreciază greșit starea de incertitudine

a titularului de cont, considerând, greșit, că solicitările pentru explicații

adresate băncii reprezintă o insistență pentru plata avansului, ceea ce, în

opinia recurentei, ar însemna că un client al băncii nu are dreptul să solicite

explicații băncii care-i gestionează banii, căci poate se interpretează ca o

încurajare în a persista în greșeală. Instanța omite că banii au apărut în cont

pentru câteva ore, doar în data de 23 iunie 2008, după care, în 24 iunie 2008,

banca îi transferă fără acordul titularului spre beneficiar.

Susține recurenta-reclamantă că,

după ce banca i-a făcut un "cadou" vânzătorului, prin încălcarea

legii, modificând O.P.-ul, ordonând o plată fără acordul titularului de cont,

este simplu a se considera că, în fapt, culpa aparține titularului de cont,

interpretând această încălcare a legii ca fiind o "insistență a

titularului de cont pentru plata avansului", și toate acestea pe baza unor

simple presupuneri și bănuieli ale instanței, în baza unor email-uri purtate de

părți.

Instanța se concentrează în motivare

pe analiza corespondenței părților, și nu asupra succesiunii plăților și

efectului lor; instanței îi scapă detalii esențiale: pentru o plată legală e

nevoie de acordul titularului de cont, pentru o plată valabilă era imperios

necesară completarea unui alt formular O.P., iar ștersăturile și modificările

în actele oficiale nu sunt permise.

Așadar, în opinia instanței, nu

banca este în culpă pentru efectuarea unei plăți ilegale (plata din 24 iunie

2008), ci clientul este în culpă, pentru faptul că a cerut explicații pentru

banii ce nu existau în cont, pentru faptul că s-a certat cu angajații băncii

pentru lipsa de informare și comunicare pe parcursul celor 12 zile, toate

acestea ducând la concluzia eronată că aceasta a fost o insistență/presiune în

efectuarea plății avansului.

A mai susținut recurenta că instanța

de apel consideră contractul din 30 mai 2008 ca fiind întocmit pro causa,

omițând câteva aspecte esențiale: acest contract a fost depus în data de 11 iunie

2008 la sediul băncii, în original, la momentul efectuării plății conform O.P.

din data de 11 iunie 2008, iar în ordinul de plată apare menționat numărul

contractului, ca temei al plății; instanța face confuzie între dotările

opționale și cele standard ale autoturismului, intrând în detalii care nu țin

de esența contractului și care au fost, oricum, probate prin documentele

anexate calculului prejudiciului; contractul din 30 mai 2008 a fost prezentat

în original în fata instanței, și chiar și în condițiile unei comenzi urmate de

executare (contract în forma simplificată), părțile răspund pentru executarea

defectuoasă, neexecutarea sau întârzierea în executarea obligațiilor ce le

incumbă; instanța consideră că nu există "dovada manifestării de voință a vânzătorului

în sensul rezilierii", deși la data de 23 iunie 2008 contractul era

reziliat de drept, iar suma reprezentând clauza penală a fost încasată de

vânzător, din culpa băncii, care a efectuat plata ilegală din 24 iunie 2008.

Instanța revine de fiecare dată

asupra ideii că nu din culpa băncii nu s-a putut executa contractul, deși

reține întârzierea în efectuarea plății și, mai mult decât atât, nu se oprește

asupra celei de-a doua plăți din 24 iunie 2008, care este, până la urmă, plata

generatoare de prejudiciu.

Privitor la prejudiciu și la

calculul acestuia, deși banca-intimată nu contestă în niciun fel acest calcul,

instanța face aprecieri din oficiu asupra acestui calcul, însă fără a analiza

înscrisurile depuse la dosar și fără a înțelege, în esență, fenomenul,

considerând că, de fapt, se cumpără 2 autoturisme diferite. Instanța nu observă

că la dosar există o adresă oficială dată de importatorul B.R., care confirmă

diferența de dotare și de preț, reclamanta achiziționând un autoturism cu

dotări inferioare la un preț mult mai mare.

Așadar, față de cele ilustrate,

analizând în detaliu operațiunile bancare și calificându-le individual în

funcție de natura lor și efectul lor imediat, consideră recurenta-reclamantă că

nu au suport contractual, iar inițierea acelor acțiuni excede cadrului

contractual și, evident, și cadrului legal, în general, în continuare,

recurenta relevând teoria răspunderii civile a unei persoane și a elementelor

constitutive ale acesteia, în acest sens susținând că nu este posibilă cumularea

celor două forme de răspundere, contractuală și delictuală, și detaliind

condițiile răspunderii, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și culpa în încălcarea unei

obligații preexistente, prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale

societății-reclamante.

Cât privește prejudiciul, a arătat

recurenta-reclamantă că, din probele administrate, rezultă în mod evident

prejudiciul înregistrat de societatea-reclamantă, prejudiciu calculat în

detaliu și necontestat sau combătut în niciun fel de către societatea-pârâtă.

Acestui calcul i-au fost anexate toate înscrisurile ce au stat la baza

întocmirii lui, prin raportare la datele oficiale ale Institutului de

Statistică, B.N.R., U.Ț.B., B.R., B.U., date ce pot fi accesate de orice

persoană.

În recursul său, întemeiat în drept

pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă U.Ț.B. SA

București a invocat, în esență, următoarele motive:

În considerentele deciziei se reține

în mod eronat de către instanța de apel culpa în modul în care a executat

operațiunile de transfer al banilor. Instanța de apel nu a luat în considerare

susținerile sale, conform cărora în cauză nu se poate reține nicio culpă din

partea pârâtei, care a procesat pe baza instrucțiunilor furnizate de către

reclamanta-apelantă, o operațiune de virament bancar a sumei de 10.000 dolari

SUA (6.661,78 euro) în data de 11 iunie 2008, plata prin virament bancar fiind

procesată în sistem SWIFT în data de 11 iunie 2008, cu data de valută 13 iunie

2008.

În acest sens, se susține că

vinovată de nerealizarea transferului bancar este chiar reclamanta-apelantă,

care nu a furnizat corect datele necesare efectuării tranzacției.

Recurenta-pârâtă și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau în temeiul

contractului de furnizare servicii bancare încheiat între părți, în termenii

conveniți, neputând fi reținută culpa sa în prezenta cauză.

O.U.G. nr. 113 din 12 octombrie

2009, de prevederile căreia se prevalează reclamanta, a intrat în vigoare,

potrivit art. 188, la data de 01 noiembrie 2009, fiind un act normativ care nu

se afla în vigoare la data emiterii ordinelor de plată, respectiv, 11 iunie

2008 și 24 iunie 2008, astfel încât apare ca esențială, în aceste circumstanțe,

respectarea principiului neretroactivității consfințit de art. 1 C. civ.

Se mai arată că, relațiile între

părți au fost guvernate de următoarele documente contractuale încheiate:

Convenția de utilizare online banking, Condițiile generale de afaceri pentru

online banking și Condițiile generale de afaceri, iar relația dintre aceste

documente este dată de prevederile Convenției de utilizare online banking, în

sensul că clientul a luat cunoștință și este de acord cu Condițiile generale de

afaceri pentru online banking ale băncii comerciale H.V.B.T. SA, a cărei

succesoare legală este U.Ț.B. SA.

De asemenea, în contractul de

deschidere de cont din 28 octombrie 2003, se precizează că apelanta-reclamantă

este de acord cu Condițiile generale de afaceri ale băncii, care fac parte

integrantă din contract, la art. 16 alin. (7) din Condițiile Generale ale

băncii, depuse la dosar, și care erau în vigoare în iunie 2008, precizându-se

clar că "Banca nu-și asumă nicio responsabilitate față de pierderile

suferite din cauza unor erori făcute de terțe părți (bănci corespondente) în

executarea instrumentelor de plată.

La Condițiile generale de afaceri

din 2003 se precizează, la art. 14, că "Banca nu își asumă nicio

responsabilitate pentru pagube produse ca urmare a unei omisiuni, erori ori instrumente

nelegale înaintate băncii de către clienți".

Față de cele mai sus arătate,

apreciază recurenta-pârâtă că, în prezenta cauză, nu sunt întrunite condițiile

pentru atragerea răspunderii ei, plata dispusă de către apelanta-reclamantă

fiind procesată de către U.Ț.B. SA, astfel că nu poate fi obligată la

restituirea contravalorii comisioanelor bancare câtă vreme operațiunea de

virament bancar a fost efectuată.

Analizând recursurile formulate,

prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului,

menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi

legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera

motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie

să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură

juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau

modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea

textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând

încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

În speță, din observarea criticilor

formulate de recurenta-reclamantă SC R. SRL Satu Mare, cât și de către

recurenta-pârâtă U.Ț.B. SA București, se constată că motivele invocate de către

recurente în susținerea recursului nu se subscriu niciunuia dintre motivele de

recurs prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile formulate

vizând situația de fapt sau aspecte de apreciere a probelor.

Astfel, deși recurentele au indicat

drept motive de recurs art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., respectiv, art.

304 pct. 9 C. proc. civ., acestea își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de

modul de administrare sau interpretare a probelor administrate ("analiza

plății efectuate în data de 24 iunie 2008", "succesiunea cronologică

pe ore, a email-urilor/corespondenței interne a băncii", operațiunile

bancare, analiza generală a instituției răspunderii civile delictuale,

contractul de deschidere de cont din 28 octombrie 2003, Condițiile generale de

afaceri ale băncii, Convenția de utilizare online banking), situații care nu se

încadrează în aceste motive de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând

caracter devolutiv, care să permită reaprecierea probelor.

Dezvoltarea criticilor nu face,

deci, posibilă încadrarea lor în aceste motive de recurs, dar nici în restul

motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 (3) C. proc.

civ., în realitate recurentele reluând apărările de fond formulate în fazele

procesuale anterioare, ceea ce constituie o chestiune de fapt, ce nu mai poate

face obiectul cenzurii în recurs, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ.

fiind abrogate, iar simpla indicare a unui text de lege, fără a se arăta în ce

constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea pronunțată, nu este

suficientă, din această perspectivă.

Or, simpla indicare a textului de

lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi

modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția

pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile

săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica

încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa

acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În cauză, recurenta-reclamantă SC R.

SRL Satu Mare și recurenta-pârâtă U.Ț.B. SA București nu s-au conformat,

așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc.

civ., întrucât, în declarațiile de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate

în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., și cum recurentele nu s-au conformat acestei

dispoziții legale imperative;

Pe de altă parte, recursul nefiind o

cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situației de fapt și

reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte

motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de

consecință, a constata nulitatea cererilor de recurs.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt

nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către

instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte,

dând eficiență textului de lege invocat, va constata nulitatea cererilor de

recurs, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererilor de

recurs formulate de recurenta-reclamantă SC R. SRL Satu Mare și de

recurenta-pârâtă U.Ț.B. SA București împotriva Deciziei nr. 25/AC/2011 din 8

martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 octombrie 2011.