ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a formulat o cerere

de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei SC „M. & M.” SRL Satu

Mare, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună

obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de 17,42 Euro plătibil

la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din

luna anterioară scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere

calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a ratelor

eșalonate până la data achitării acestora inclusiv;

- cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară

de timbru și timbru judiciar.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 5335

din 21 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei

instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a

reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004

contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată formulată de

C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin.

(1) lit. f) din aceeași lege, activitatea de soluționare a acestor cereri

constituie contenciosul administrativ.

Concluzionând, Judecătoria Satu Mare a reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. l C. proc. civ., competența materială

privind soluționarea cererilor în discuție aparține Curții de Apel Oradea.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

9/CA/2010 din 13 ianuarie2010 a admis excepția necompetenței materiale a Curții

de apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, constată ivit conflict negativ de

competență și trimite dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

soluționării cauzei.

Pronunțând această soluție, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, natura

juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei

de drumuri naționale este aceea a unui contract comercial, încheiat între o

societate comercială, care în același timp este asimilată unei autorități

publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de

utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de

soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în

continuare.

In cauză, este necontestat că obiectul sesizării

instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a ordonanței privind

somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G. nr. 5/2001 privind

procedura somației de plată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001,

cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea

fondului cauzei în primă instanță.

In cauză, obiectul somației îl formează obligații

contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul

art. 4 din O.G. nr. 15/ 2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a

infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4

rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor contractului și din

prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru

eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de

plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele

deținute.

Astfel fiind, judecătoria a reținut în mod greșit că

ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G.

nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare

a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a

tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

In consecință, este vorba de un contract de natură

comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu valoarea obiectului și cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține

judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj și pe SC „M. & M.” SRL Satu Mare în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.