ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4764/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5831 din 07 iulie 2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta

B.E. împotriva deciziei civile nr. 444A din 09 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Pentru a

pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că

hotărârea ce face

obiectul recursului a fost comunicată recurentei pârâte la data de 22 octombrie

2010, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de apel, iar

cererea de recurs a fost înregistrată la data de 17 noiembrie .2010, cu

depășirea termenului legal imperativ prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii,

recurenta

B.E. a formulat contestație în anulare, întemeiată

pe prevederile art. 318 C. proc. civ.

În susținerea căii extraordinare

de atac promovate, contestatoarea susține că a expediat prin poștă recursul formulat

împotriva

deciziei civile nr. 444A din 09 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, la data

de 12

noiembrie 2010, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Aceasta situație de fapt

nu a putut fi prezentată instanței de recurs la data la care aceasta a rămas în

pronunțare cu privire la excepția tardivității declarării recursului, deoarece avocatul

care a reprezentat-o pe recurentă la acel termen de judecată a aflat de situația

învederată ulterior pronunțării deciziei, de la avocatul care a formulat, semnat

și depus recursul și care i-­a predat confirmarea de primire, în original și copie,

precum și adresa de răspuns de la O.J.P.R. Neamț.

În aceste condiții, susține

contestatoarea, decizia Înaltei Curți prin care s-a respins recursul ca tardiv formulat,

este rezultatul unei greșeli materiale.

Se atașează contestației

formulate copia confirmării de primire menționată în cuprinsul cererii.

Analizând contestația

în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, urmând a

fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 318 C. proc.

civ., Teza I, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Aprecierea greșelii materiale

se face în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce

se atacă, deoarece numai față de acest moment se poate determina dacă soluția cuprinsă

în decizia a cărei anulare se solicită este rezultatul unei erori materiale.

Împrejurarea că înscrisurile

depuse de contestatoare pentru dovedirea greșelii materiale pretinse nu au ajuns

la dosarul instanței de recurs înainte ca Înalta Curte să se pronunțe asupra excepției

de tardivitate a declarării căii de atac a fost determinată exclusiv de culpa părții

care nu a înțeles să facă dovada, cu aceste înscrisuri, a declarării recursului

la o altă dată decât cea reținută în decizia contestată.

De aceea, apreciind că,

în raport de înscrisurile existente la dosar la momentul pronunțării, hotărârea

instanței de recurs nu cuprinde o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare declarată de contestatoarea

B.E.

împotriva deciziei nr. 5831 din 07 iulie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2012.