ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5440/2010

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 3449 din 29 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul

declarat de R.A. împotriva Sentinței nr. 1134 din 18 martie 2009 a Curții de

Apel București.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de control judiciar a reținut că reclamantul R.A. a solicitat

instanței, prin acțiunea introductivă, să constate vătămarea în drepturile sale

personale, prin numirea în funcția de judecător comunitar a domnului C.B. și

existența unui caz de incompatibilitate prin această numire.

Instanța a reținut că

reclamantul a promovat la instanța comunitară mai multe cereri privind apărarea

intereselor sale legitime, apreciate ca încălcate de către autoritățile române,

îndeosebi de instanțele judecătorești.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 1134 din 18 martie 2009, a admis excepția inadmisibilității acțiunii

formulate de reclamant și, pe cale de consecință, a respins acțiunea acestuia

ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 18 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ

"poate după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să

oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un

certificat, o adeverință sau orice alt înscris".

Întrucât din

solicitarea reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate aceste prevederi

legale, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul R.A., susținând, în esență, următoarele

critici:

Obiectul acțiunii nu

putea fi altul decât decizia de numire a judecătorului C.B. la Curtea Europeană

a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a

scos în mod nejustificat, din cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

fără a motiva de ce nu s-a efectuat o adresă către Curtea de Justiție de la

Luxemburg potrivit solicitărilor sale.

Recurentul a mai

susținut și faptul că sentința atacată i s-a comunicat târziu, deși în

cuprinsul acesteia se face mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică la

data de 18 martie 2009.

Instanța de control

judiciar, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ.,

reclamantul trebuie să indice obiectul cererii de chemare în judecată și să

arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Pe de altă parte,

potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ, soluțiile pe care le

poate pronunța instanța de contencios administrativ constau în anulare, în tot

sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită

un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt

înscris.

Din coroborarea

textelor de lege menționate, instanța de control judiciar a constatat că în

cauză, niciunul din petitele cererii de chemare în judecată nu vizează

contenciosul administrativ.

Cât privește critica

recurentului referitoare la necitarea în cauză a Curții Europene, instanța de

recurs a reținut că aceasta este neîntemeiată și că, așa cum a reținut instanța

de fond prin Încheierea din 28 mai 2008, Curtea de Justiție de la Luxemburg

asigură respectarea dreptului și interpretarea și aplicarea tratatelor care

instituie Comunitățile Europene, nefiind de competența acesteia să interpreteze

și să aplice dispozițiile de drept intern al statelor membre.

Împotriva acestei

hotărâri reclamantul a formulat contestație în anulare, invocând ca motiv

dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., arătând că pârâții nu au fost citați

și nu au depus întâmpinare, apreciind că judecătorii fondului nu au respectat

recomandarea Curții de Justiție de la Luxembourg.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând

motivele invocate în raport cu decizia atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge cererea ca nefondată,

pentru considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318

C. proc. civ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte a constatat faptul că instanța de recurs s-a pronunțat

pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator

existent, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât motivele

contestatorului sunt nefondate.

Curtea reține că în

pricina de față nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât

dispozițiile constituționale și dispozițiile prevăzute de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului au fost respectate în această privință.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea

de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, impune ca o jurisdicție

internă - în cauză, instanța care a pronunțat recursul - să examineze efectiv

problemele esențiale care îi sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a

confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare.

Or, instanța de

recurs a motivat necitarea în cauză a Curții Europene, motiv invocat de

contestator atât în recurs, cât și în prezenta cerere.

De altfel, Înalta

Curte reține că pentru a exista motiv de contestație în anulare este necesar ca

procedura de chemare în judecată, pentru termenul când a avut loc judecarea

pricinii, să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează

de această cale de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la

procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, având în vedere

interesul particular protejat prin norma legală, care poate fi invocată numai

de partea lezată/vătămată în drepturi.

Cercetând contestația

în anulare de față, Curtea apreciază că nu se pot reține motive de retractare a

deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de R.A. împotriva Sentinței nr. 3449 din 29 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.