ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5440/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 3449 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de R.A. împotriva Sentinței nr. 1134 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control judiciar a reținut că reclamantul R.A. a solicitat instanței, prin acțiunea introductivă, să constate vătămarea în drepturile sale personale, prin numirea în funcția de judecător comunitar a domnului C.B. și existența unui caz de incompatibilitate prin această numire. Instanța a reținut că reclamantul a promovat la instanța comunitară mai multe cereri privind apărarea intereselor sale legitime, apreciate ca încălcate de către autoritățile române, îndeosebi de instanțele judecătorești.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1134 din 18 martie 2009, a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant și, pe cale de consecință, a respins acțiunea acestuia ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ "poate după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris". Întrucât din solicitarea reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate aceste prevederi legale, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.A., susținând, în esență, următoarele critici: Obiectul acțiunii nu putea fi altul decât decizia de numire a judecătorului C.B. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de fond a scos în mod nejustificat, din cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a motiva de ce nu s-a efectuat o adresă către Curtea de Justiție de la Luxemburg potrivit solicitărilor sale. Recurentul a mai susținut și faptul că sentința atacată i s-a comunicat târziu, deși în cuprinsul acesteia se face mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică la data de 18 martie 2009. Instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 3 și pct. 4 C. proc.

civ., reclamantul trebuie să indice obiectul cererii de chemare în judecată și să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Pe de altă parte, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ constau în anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

Din coroborarea textelor de lege menționate, instanța de control judiciar a constatat că în cauză, niciunul din petitele cererii de chemare în judecată nu vizează contenciosul administrativ. Cât privește critica recurentului referitoare la necitarea în cauză a Curții Europene, instanța de recurs a reținut că aceasta este neîntemeiată și că, așa cum a reținut instanța de fond prin Încheierea din 28 mai 2008, Curtea de Justiție de la Luxemburg asigură respectarea dreptului și interpretarea și aplicarea tratatelor care instituie Comunitățile Europene, nefiind de competența acesteia să interpreteze și să aplice dispozițiile de drept intern al statelor membre. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat contestație în anulare, invocând ca motiv dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc.

civ., arătând că pârâții nu au fost citați și nu au depus întâmpinare, apreciind că judecătorii fondului nu au respectat recomandarea Curții de Justiție de la Luxembourg. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge cererea ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat faptul că instanța de recurs s-a pronunțat pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator existent, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât motivele contestatorului sunt nefondate. Curtea reține că în pricina de față nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât dispozițiile constituționale și dispozițiile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost respectate în această privință. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, impune ca o jurisdicție internă - în cauză, instanța care a pronunțat recursul - să examineze efectiv problemele esențiale care îi sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare.

Or, instanța de recurs a motivat necitarea în cauză a Curții Europene, motiv invocat de contestator atât în recurs, cât și în prezenta cerere. De altfel, Înalta Curte reține că pentru a exista motiv de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare în judecată, pentru termenul când a avut loc judecarea pricinii, să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, având în vedere interesul particular protejat prin norma legală, care poate fi invocată numai de partea lezată/vătămată în drepturi. Cercetând contestația în anulare de față, Curtea apreciază că nu se pot reține motive de retractare a deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de R.A. împotriva Sentinței nr. 3449 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.