ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4343/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 8010 din 11 septembrie 2007, Primarul mun. Roman, a respins notificarea formulată la 14 august 2001 de K.G., prin SC D.P. SRL, cu motivarea că la dosarul aferent cererii de restituire în natură a imobilului din Roman nu s-a depus o procură în formă autentică care să mandateze societatea în cauză în vederea formulării notificării și susținerii acesteia în fața autorităților competente și nici actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită. La 16 octombrie 2007, notificatoarea – prin procurator – a contestat această dispoziție solicitând instanței – în contradictoriu cu Primarul mun. Roman – să oblige pârâtul a da curs cererilor formulate pe calea notificării.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Neamț, secția civilă, prin sentința nr. 559/C din 10 iunie 2009, a admis contestația și anulând dispoziția atacată, l-a obligat pe pârât să soluționeze pe fond notificarea vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Roman. A constatat că K.G. are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, în temeiul legii. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 668/C din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Neamț (pronunțată în soluționarea contestației formulată împotriva unei dispoziții prin care i se respinsese aceleiași notificatoare cererea de restituire în natură a unui alt imobil, situat în Roman) s-a stabilit că K.G.

are calitatea de moștenitoare legală a fostei proprietare a imobilului, S.M.B., calitate în care a înțeles să-și exercite, cu privire la imobilul în litigiu, dreptul de reparație conferit prin Legea nr. 10/2001. Apelul formulat de pârâtul Primarul mun. Roman împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin decizia nr. 65 din 14 iunie 2010, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației, ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, chiar dacă mandatul dat SC D.P. SRL, este unul tacit, ce îndeplinește cerințele art. 1533 și 1534 C. civ., notificarea a fost totuși corect respinsă pentru lipsa actelor doveditoare vizând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, se arată, imobilul a fost preluat de la o altă persoană decât cea care se pretinde a fi autoarea contestatoarei, respectiv S.M.B., neputându-se susține că este vorba despre o simplă eroare materială de vreme ce acest nume apare în mai multe înscrisuri oficiale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, contestatoarea K.G., prin procurator G.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul reținerii greșite a lipsei actelor doveditoare vizând calitatea de persoană îndreptățită. Astfel, se arată, conform actelor de stare civilă, îndreptățit la restituire este nepotul său de soră, K.M., fiul defunctei sale surori L.K.

(născută B.). Inițial, se mai arată, imobilul a aparținut mamei contestatoarei – S.M.B. – însă prin hotărâre judecătorească de partaj a fost atribuit surorii sale, L.B., reclamantei revenindu-i alte imobile pentru care a depus la rândul său notificări, prin același mandatar SC D.P. SRL. Mai susține recurenta că pârâtul invocă în mod greșit faptul că nu s-au depus acte doveditoare în susținerea mandatului acordat către SC D.P. SRL. Or, în considerarea relațiilor de familie, nepotul de soră i-a acordat inițial un mandat tacit, ulterior „materializându-l” prin procura din 10 aprilie 2003. Dovada legalității și valabilității mandatului acordat, conchide recurenta, constă în faptul că mandantul K.M., nu i-a revocat mandatul ci, din contră, conform dispozițiilor art. 1553 C. civ., a suplinit mandatul tacit cu unul în formă scrisă.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îndreptățirea de a solicita una din măsurile reparatorii prevăzute de lege, aparține atât moștenitorilor legali, cât și testamentari, temeiul culegerii moștenirii reieșind chiar din certificatul de moștenitor, cotele părți ce revin fiecărui succesor fiind determinate în raport cu regulile devoluțiunii succesorale. În considerarea textului mai sus indicat, pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege a titularului notificării, contestatoarea trebuia să facă dovada calității acestuia de moștenitor după defuncta S.M.B., fostă proprietară de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 111/1951.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar, eventuala prezumție de lucru judecat relevată din considerentele sentinței nr. 668/C din 17 decembrie 2004 dată de Tribunalul Neamț, secția civilă, privește calitatea de moștenitoare a contestatoarei în raport cu defuncta S.B., iar nu S.M.B., astfel cum apare în toate documentele oficiale vizând preluarea imobilului. Tot astfel, nu s-ar putea susține că este vorba de o eroare materială strecurată în actul de preluare al imobilului, în condițiile în care și celelalte documente depuse la dosarul cauzei atestă că imobilul situat în Roman a aparținut lui S.M.B., în vreme ce S.B. a fost proprietara unei alte construcții, situată în Roman.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut că contestatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Cât privește critica vizând validitatea mandatului acordat SC D.P. SRL, aceasta a rămas fără obiect, în condițiile în care instanța de apel a reținut că mandatul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1533 și 1534 C. civ. și este un mandat special tacit dat în scopul redobândirii proprietății asupra imobilului notificat. De altfel, singurul motiv pentru care a fost admis apelul formulat de pârât și schimbată în tot hotărârea primei instanțe, vizează respingerea corectă a notificării pe temeiul lipsei dovezii calității de moștenitor.

În considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva deciziei nr. 65 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.