ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4343/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 8010

din 11 septembrie 2007, Primarul mun. Roman, a respins notificarea formulată la

14 august 2001 de K.G., prin SC D.P. SRL, cu motivarea că la dosarul aferent cererii

de restituire în natură a imobilului din Roman nu s-a depus o procură în formă autentică

care să mandateze societatea în cauză în vederea formulării notificării și susținerii

acesteia în fața autorităților competente și nici actele doveditoare ale calității

de persoană îndreptățită.

La 16 octombrie 2007,

notificatoarea – prin procurator – a contestat această dispoziție solicitând instanței

– în contradictoriu cu Primarul mun. Roman – să oblige pârâtul a da curs cererilor

formulate pe calea notificării.

Învestit în primă instanță,

Tribunalul Neamț, secția civilă, prin sentința nr. 559/C din 10 iunie 2009, a admis

contestația și anulând dispoziția atacată, l-a obligat pe pârât să soluționeze pe

fond notificarea vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent pentru imobilul din Roman.

A constatat că K.G. are

calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, în temeiul legii.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 668/C din 17 decembrie

2004 a Tribunalului Neamț (pronunțată în soluționarea contestației formulată împotriva

unei dispoziții prin care i se respinsese aceleiași notificatoare cererea de restituire

în natură a unui alt imobil, situat în Roman) s-a stabilit că K.G. are calitatea

de moștenitoare legală a fostei proprietare a imobilului, S.M.B., calitate în care

a înțeles să-și exercite, cu privire la imobilul în litigiu, dreptul de reparație

conferit prin Legea nr. 10/2001.

Apelul formulat de pârâtul

Primarul mun. Roman împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Bacău,

secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care,

prin decizia nr. 65 din 14 iunie 2010, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii

contestației, ca nefondată.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că, chiar dacă mandatul dat SC

D.P. SRL, este unul tacit, ce îndeplinește cerințele art. 1533 și 1534 C. civ.,

notificarea a fost totuși corect respinsă pentru lipsa actelor doveditoare vizând

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Astfel, se arată, imobilul

a fost preluat de la o altă persoană decât cea care se pretinde a fi autoarea contestatoarei,

respectiv S.M.B., neputându-se susține că este vorba despre o simplă eroare materială

de vreme ce acest nume apare în mai multe înscrisuri oficiale.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen legal, contestatoarea K.G., prin procurator G.M. care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată

în apel pe considerentul reținerii greșite a lipsei actelor doveditoare vizând calitatea

de persoană îndreptățită.

Astfel, se arată, conform

actelor de stare civilă, îndreptățit la restituire este nepotul său de soră, K.M.,

fiul defunctei sale surori L.K. (născută B.).

Inițial, se mai arată,

imobilul a aparținut mamei contestatoarei – S.M.B. – însă prin hotărâre judecătorească

de partaj a fost atribuit surorii sale, L.B., reclamantei revenindu-i alte imobile

pentru care a depus la rândul său notificări, prin același mandatar SC D.P. SRL.

Mai susține recurenta

că pârâtul invocă în mod greșit faptul că nu s-au depus acte doveditoare în susținerea

mandatului acordat către SC D.P. SRL.

Or, în considerarea relațiilor

de familie, nepotul de soră i-a acordat inițial un mandat tacit, ulterior „materializându-l”

prin procura din 10 aprilie 2003.

Dovada legalității și

valabilității mandatului acordat, conchide recurenta, constă în faptul că mandantul

K.M., nu i-a revocat mandatul ci, din contră, conform dispozițiilor art. 1553

C. civ., a suplinit mandatul tacit cu unul în formă scrisă.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îndreptățirea de a solicita una din măsurile

reparatorii prevăzute de lege, aparține atât moștenitorilor legali, cât și testamentari,

temeiul culegerii moștenirii reieșind chiar din certificatul de moștenitor, cotele

părți ce revin fiecărui succesor fiind determinate în raport cu regulile devoluțiunii

succesorale.

În considerarea textului

mai sus indicat, pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită la una din măsurile

reparatorii prevăzute de lege a titularului notificării, contestatoarea trebuia

să facă dovada calității acestuia de moștenitor după defuncta S.M.B., fostă proprietară

de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 111/1951.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de control judiciar, eventuala prezumție de lucru judecat relevată

din considerentele sentinței nr. 668/C din 17 decembrie 2004 dată de Tribunalul

Neamț, secția civilă, privește calitatea de moștenitoare a contestatoarei în raport

cu defuncta S.B., iar nu S.M.B., astfel cum apare în toate documentele oficiale

vizând preluarea imobilului.

Tot astfel, nu s-ar putea

susține că este vorba de o eroare materială strecurată în actul de preluare al imobilului,

în condițiile în care și celelalte documente depuse la dosarul cauzei atestă că

imobilul situat în Roman a aparținut lui S.M.B., în vreme ce S.B. a fost proprietara

unei alte construcții, situată în Roman.

Așa fiind, în mod corect

s-a reținut că contestatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită,

în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001

Cât privește critica vizând

validitatea mandatului acordat SC D.P. SRL, aceasta a rămas fără obiect, în condițiile

în care instanța de apel a reținut că mandatul îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 1533 și 1534 C. civ. și este un mandat special tacit dat în scopul redobândirii

proprietății asupra imobilului notificat.

De altfel, singurul motiv

pentru care a fost admis apelul formulat de pârât și schimbată în tot hotărârea

primei instanțe, vizează respingerea corectă a notificării pe temeiul lipsei dovezii

calității de moștenitor.

În considerarea celor

ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva deciziei nr. 65 din 14 iunie 2010

a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.