ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2010

Asupra recursului, de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 136 din 18 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009) a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut Sentința penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare. A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. A dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 25 mai 2007 la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 678/II-5/2009din 11 martie 2009, înregistrată pe rolul instanței la data de 23 martie 2009 sub nr. 2638/2/2009, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea Sentinței penale nr. 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Prin Sentința penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 242, art. 243, art. 244a, art. 263a, art. 22, art. 23 și art. 53 C. pen. German. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că s-a asociat cu alte persoane, în majoritate cetățeni români, în scopul săvârșirii de furturi de carduri bancare. Astfel, unul dintre făptuitori intercepta codul pin al victimei, unul îi distrăgea atenția, iar altul îi sustrăgea cardul din bancomat. Ulterior aceștia ridicau sume de bani importante din conturile victimelor. Condamnatul C. (fost R.) A., arestat de la 25 mai 2007 la zi, fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Hunfeld din Germania și și-a exprimat acordul în vederea transferării în România pentru continuarea executării pedepsei.

Curtea, analizând ansamblul actelor depuse la dosar a constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 129 și art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Astfel, cetățeanul român C. (fost R.) A. a fost condamnat definitiv (sentința a rămas definitivă la data de 2 noiembrie 2007) de către instanțele din Germania la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni care au corespondent în legislația română (realizând conținutul constitutiv al infr. prev. de art. 323 C. pen., art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002, la dosar există declarația de consimțământ a sus-numitului privind continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar perioada pe care acesta o mai are de executat este mai mare de 6 luni.

Ca atare, s-a admis sesizarea și, în baza art. 149 din același act normativ, s-a recunoscut Sentința penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare, și s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei; s-a dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 25 mai 2007 la zi. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată C. (R.) A. La termenul de astăzi, 26 mai 2010, acesta prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea parțială a sentinței recurate și înlăturarea dispoziției cu privire la transfer, având în vedere înscrisul din data de 21 decembrie 2009 aflat la dosar, prin care a comunicat că refuză transferul în România pentru executarea restului de pedeapsă.

Examinând recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, Înalta Curte, constată că, în cauză autoritățile judiciare germane au dispus condamnarea definitivă a numitului C. (R.) A. la o pedeapsă finală de 5 de ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni care au corespondent în legislația română (realizând conținutul constitutiv al infr.

prev. de art. 323 C. pen., art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/20029), că perioada pe care acesta o mai are de executat este mai mare de 6 luni, precum și că la dosarul cauzei se află consimțământul persoanei condamnate pentru transferarea în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, iar faptul că acesta la data de 21 decembrie 2009 a revenit asupra consimțământului, este lipsit de relevanță în cauză, întrucât potrivit legii statului de condamnare (Statul German), consimțământul liber exprimat este irevocabil.

Pe de altă parte, s-a constatat că, potrivit art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat față de persoana condamnată măsura expulzării, situație în care, potrivit textelor evocate, statul de executare (în speță statul român) poate, la cererea statului de condamnare (Statul German), să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar și în cazul refuzului persoanei condamnate, întrucât a fost dispusă și măsura expulzării. Așadar, în cazul în care resortisantul român condamnat într-un alt stat nu și-a dat consimțământul pentru transferarea în România în vederea executării pedepsei, instanța de judecată poate dispune transferarea acestuia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A. împotriva Sentinței penale nr. 136 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoana condamnată va fi obligată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A. împotriva Sentinței penale nr. 136 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009). Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.