ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3971/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 22 ianuarie 2010 și precizată la data de 21 iunie 2010, reclamanta R.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se recunoască pentru părinții săi defuncți calitatea de luptători în rezistența anticomunistă; să se constate caracterul politic al măsurilor administrative; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.075.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic luate împotriva sa prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I.

nr. 200/1951 și ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, cu cheltuieli de judecată. În drept a invocat dispozițiile art. 5 și urm. din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 968/ din 02 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta R.V. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plății efective). Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951, reclamanta, împreună cu familia acesteia, au fost dislocați din zona frontierei de vest, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în jud. Galați.

Prin Decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 februarie 1955, la data de 27 iulie 1955 s-au ridicat restricțiile domiciliare. Prin hotărârea din 15 mai 1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice i s-a acordat reclamantei o indemnizație în baza acestui act normativ. De asemenea, prin decizia din 13 septembrie 2001, s-a recunoscut reclamantei calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

S-a reținut incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009, și ale art. 1, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010. Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral decurgând din suferința îndurată de reclamantă pe perioada domiciliului forțat când i-au fost restrânse abuziv libertatea de mișcare, relațiile directe cu prietenii și rudele, accesul la educație potrivit aptitudinilor și năzuințelor proprii, posibilitatea de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare etc. Tribunalul a reținut, pe de altă parte, că reclamanta beneficiază de 20 de ani de o indemnizație lunară stabilită proporțional cu numărul anilor de domiciliu obligatoriu, conform hotărârii din 15 mai 1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în prezent de 822 RON lunar.

S-a mai reținut că oricât de dureroasă ar fi amintirea celor trăite în perioada menționată și oricât de grea a fost reabilitarea ulterioară profesională, socială, financiară etc. a reclamantei, de atunci au trecut peste 55 de ani, prezumându-se că și prejudiciul moral s-a atenuat în timp, reclamanta beneficiind efectiv de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, ale O.U.G. nr. 214/1999. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar reclamanta R.V. a formulat cerere de aderare la apel. În motivarea apelului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București se invoca neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 constatate prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, susținându-se că în raport de aceasta cererea reclamantei este lipsită de temei legal.

În motivarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și s-a susținut că față de această decizie nu mai există temei juridic pentru acordarea masurilor reparatorii solicitate. În subsidiar, s-a solicitat să se constate că reclamanta beneficiază deja de drepturi în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999, creându-se un paralelism cu dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin cererea de aderare la apel formulată de reclamantă, se aduc critici exclusiv sub aspectul cuantumului daunelor acordate, reclamanta făcând o prezentare a situației de fapt și a privațiunilor suferite prin măsura de deportare luată de statul comunist și susținând că față de amploarea acestor privațiuni, suma acordată de instanța de fond nu reprezintă o despăgubire justă.

Prin decizia nr. 601 A din 07 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelurile pârâtului și Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a admis cererea de aderare la apel a reclamantei și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro daune morale, echivalent în RON la data plății efective. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În acest sens, s-a probat cu înscrisuri că reclamanta, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, împreună cu familia a fost dislocată în noaptea de 18 iunie 1951, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în jud. Galați, restricții ce au fost ridicate în 27 iulie 1955. S-a constatat că legiuitorul a asimilat condamnărilor politice, prin raportare directă la rațiunile politice care au le-au determinat, măsura administrativă dispusă în baza Deciziei M.A.I.

nr. 200/1951, pe care a menționat-o în mod expres în textul art. 3 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că reclamanta împotriva căreia a fost luată măsura administrativă cu caracter politic, este îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de lege prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acestei măsuri.

În ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care s-a stabilit ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, instanța a analizat consecințele acesteia din perspectiva art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, a art. 14 al Convenției, care interzic discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor, precum și din perspectiva respectării principiului preeminenței dreptului și a noțiunii de proces echitabil, a garanției egalității armelor reținând că, raportat la aceste dispoziții și principii ale jurisprudenței comunitare, decizia Curții Constituționale nu își găsește aplicabilitatea în speță.

Efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție constituie o aplicare a principiului neretroactivității, o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea juridică și încrederea în sistemul de drept. În privința cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor care au fost victimele măsurilor administrative cu caracter politic, acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei. Drept urmare, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, s-a considerat că suma acordată de instanța de fond nu reprezintă o reparație justă a prejudiciului moral suferit de reclamantă, obligând paratul la plata sumei de 12.000 euro. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și reclamanta. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În critici, s-a susținut că: - în mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză nu se aplică Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010; - potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor nu și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic; - suma acordată de 10.000 euro este exagerat de mare. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

În critici s-a susținut că: - instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție dând prioritate reglementărilor internaționale, criticând decizia Curții Constituționale; ținând seama de efectul devolutiv al apelului instanța ar fi trebuit să țină cont de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale; - respingerea acțiunii ca efect al aplicării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale ar încălca dispoziții ale Convenției; - în mod nelegal a fost majorat cuantumul despăgubirilor. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În critici s-a susținut că: - valoarea despăgubirilor este prea mică; - Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se poate aplica retroactiv, aplicarea ei ar fi contrară Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Primului Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994, ar încălca art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu consecința nerespectării dreptului reclamantei la un proces echitabil; - existența unei legi cu caracter general reparatoriu pentru persoanele care au suferit condamnări sau represiuni cu caracter politic reprezintă o speranță legitimă. Recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

București, și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor fi admise, iar recursul reclamantei va fi respins. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefîind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității art. citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va admite recursurile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. București, și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Va fi modificată în tot decizia recurată în sensul admiterii apelurilor acelorași părți împotriva sentinței civile nr. 968 din 02 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Sentința va fi schimbată în tot în sensul că va fi respinsă acțiunea. Va fi respinsă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. Va fi respins recursul reclamantei R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. București, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în tot. Admite apelurile declarate de pârât și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 968 din 02 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta R.V. Respinge cererea de aderare la apel formulată de reclamanta R.V. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.V.

împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.