ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3971/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3971/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la

data de 22 ianuarie 2010 și precizată la data de 21 iunie 2010, reclamanta R.V.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se recunoască pentru părinții săi defuncți

calitatea de luptători în rezistența anticomunistă; să se constate caracterul

politic al măsurilor administrative; să se dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 1.075.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit, ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic

luate împotriva sa prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea

domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată

prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955,

cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 5 și urm. din Legea

nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 968/ din 02 iulie 2010, Tribunalul

București, secția a V-a civilă,

a admis în

parte acțiunea precizată formulată de reclamanta R.V. și a obligat pârâtul la plata

către reclamantă a sumei de 1.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data

plății efective).

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în baza

Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951, reclamanta, împreună cu

familia acesteia, au fost dislocați din zona frontierei de vest, stabilindu-li-se

domiciliu obligatoriu în jud. Galați.

Prin Decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 februarie 1955, la

data de 27 iulie 1955 s-au ridicat restricțiile domiciliare.

Prin hotărârea din 15 mai 1991 a Comisiei pentru acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice i s-a acordat reclamantei

o indemnizație în baza acestui act normativ.

De asemenea, prin decizia din 13 septembrie 2001, s-a

recunoscut reclamantei calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie

măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei

miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

dacă au fost întemeiate pe Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

S-a reținut incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009, și ale art. 1, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010.

Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul

moral decurgând din suferința îndurată de reclamantă pe perioada domiciliului forțat

când i-au fost restrânse abuziv libertatea de mișcare, relațiile directe cu prietenii

și rudele, accesul la educație potrivit aptitudinilor și năzuințelor proprii, posibilitatea

de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare etc.

Tribunalul a reținut, pe de altă parte, că reclamanta

beneficiază de 20 de ani de o indemnizație lunară stabilită proporțional cu numărul

anilor de domiciliu obligatoriu, conform hotărârii din 15 mai 1991 a Comisiei pentru

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în prezent

de 822 RON lunar.

S-a mai reținut că oricât de dureroasă ar fi amintirea

celor trăite în perioada menționată și oricât de grea a fost reabilitarea ulterioară

profesională, socială, financiară etc. a reclamantei, de atunci au trecut peste

55 de ani, prezumându-se că și prejudiciul moral s-a atenuat în timp, reclamanta

beneficiind efectiv de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, ale O.U.G.

nr. 214/1999.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, iar reclamanta R.V. a formulat cerere de aderare la

apel.

În motivarea apelului declarat de pârâtul Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Tribunalul București se invoca neconstituționalitatea

art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 constatate prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, susținându-se că în raport de aceasta cererea reclamantei

este lipsită de temei legal.

În motivarea apelului declarat de pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și s-a susținut că față de această

decizie nu mai există temei juridic pentru acordarea masurilor reparatorii solicitate.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate că reclamanta

beneficiază deja de drepturi în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și a O.U.G.

nr. 214/1999, creându-se un paralelism cu dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin cererea de aderare la apel formulată de reclamantă,

se aduc critici exclusiv sub aspectul cuantumului

daunelor acordate, reclamanta făcând o prezentare a situației de fapt și a privațiunilor

suferite prin măsura de deportare luată de statul comunist și susținând că față

de amploarea acestor privațiuni, suma acordată de instanța de fond nu reprezintă

o despăgubire justă.

Prin decizia nr. 601 A din 07 iunie 2011, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a

respins

apelurile pârâtului și Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a admis cererea

de aderare la apel a reclamantei și a schimbat în parte sentința în sensul că a

obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro daune morale, echivalent în RON la

data plății efective.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut

că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

În acest sens, s-a probat cu înscrisuri că reclamanta,

în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, împreună cu familia a fost dislocată în noaptea

de 18 iunie 1951, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în jud. Galați, restricții

ce au fost ridicate în 27 iulie 1955.

S-a constatat că legiuitorul a asimilat condamnărilor

politice, prin raportare directă la rațiunile politice care au le-au determinat,

măsura administrativă dispusă în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, pe care a menționat-o

în mod expres în textul art. 3 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect

că reclamanta împotriva căreia a fost luată măsura administrativă cu caracter politic,

este îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de lege prin

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a acestei măsuri.

În ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

prin care s-a stabilit ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

sunt neconstituționale, instanța a analizat consecințele acesteia din perspectiva

art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un

proces echitabil, a art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, a

art. 14 al Convenției, care interzic discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți

garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și a art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la

respectarea bunurilor, precum și din perspectiva respectării principiului preeminenței

dreptului și a noțiunii de proces echitabil, a garanției egalității armelor reținând

că, raportat la aceste

dispoziții și principii

ale jurisprudenței comunitare, decizia Curții Constituționale nu își găsește aplicabilitatea

în speță.

Efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale consacrat

de art. 147 alin. (4) din Constituție constituie o aplicare a principiului neretroactivității,

o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea

juridică și încrederea în sistemul de drept.

În

privința cuantumului

despăgubirilor acordate persoanelor care au fost victimele măsurilor administrative

cu caracter politic, acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel

încât daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative

suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura

în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și

socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate

conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului

real și efectiv produs victimei.

Drept urmare, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții

suficiente și echitabile, s-a considerat că suma acordată de instanța de fond nu

reprezintă o reparație justă a prejudiciului moral suferit de reclamantă, obligând

paratul la plata sumei de 12.000 euro.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și reclamanta.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

critici, s-a

susținut că:

- în mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză

nu se aplică Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010;

-

potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, despăgubirile morale se acordă

doar în cazul condamnărilor nu și în cazul măsurilor administrative cu caracter

politic;

- suma acordată de 10.000 euro este exagerat de mare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

În

critici s-a

susținut că:

- instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești

prin aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție dând prioritate reglementărilor

internaționale, criticând decizia Curții

Constituționale;

ținând seama de efectul devolutiv al apelului instanța ar fi trebuit să țină cont

de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale;

- respingerea acțiunii ca efect al aplicării Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale ar încălca dispoziții ale Convenției;

- în mod nelegal a fost majorat cuantumul despăgubirilor.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În critici s-a susținut că:

- valoarea despăgubirilor este prea mică;

- Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se

poate aplica retroactiv, aplicarea ei ar fi contrară Declarației Universale a Drepturilor

Omului și ale Primului Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994, ar încălca

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu consecința nerespectării

dreptului reclamantei la un proces echitabil;

- existența unei legi cu caracter general reparatoriu

pentru persoanele care au suferit condamnări sau represiuni cu caracter politic

reprezintă o speranță legitimă.

Recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, D.G.F.P. București, și Ministerului Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București vor fi admise, iar recursul reclamantei va fi respins.

Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate

acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control

a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța

de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce

efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui

temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că,

urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.,

dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este

obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât,

în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției

din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea

recursului în interesul legii.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și

în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului

în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată

o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefîind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei

respective.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității art. citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept

definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecție

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte

critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța

va admite recursurile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. București, și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București împotriva deciziei civile nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă. Va fi modificată în tot decizia recurată în

sensul admiterii apelurilor acelorași părți împotriva sentinței civile nr. 968 din

02 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Sentința va fi schimbată

în tot în sensul că va fi respinsă acțiunea. Va fi respinsă cererea de aderare la

apel formulată de reclamantă. Va fi respins recursul reclamantei R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. București, și Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile

nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe

care o modifică în tot.

Admite apelurile declarate de pârât și Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 968 din 02 iulie 2010

a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul

că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta R.V.

Respinge cererea de aderare la apel formulată de reclamanta

R.V.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.V. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.