ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5257/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, contestatorii B.M., A.H.M. și A.M. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 5029 din 27 decembrie 2005, emise de P.M.B., prin P.G., solicitând instanței să dispună anularea acesteia și restituirea în natură a terenului liber, situat în București, Șos. Pantelimon. Prin sentința civilă nr. 1592 din 06 noiembrie 2008, Tribunalul București a admis în parte contestația reclamanților, a anulat în parte dispoziția nr. 5029 din 27 decembrie 2005, a obligat intimata să restituie, contestatorilor, în natură, terenul în suprafață de 98,12 m.p., situat în București, Șoseaua Pantelimon, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert C.V.S., a menținut celelalte dispoziții ale dispoziției, a respins contestația reclamanților formulată în contradictoriu cu intimații M.B.

și P.G. al M.B., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a reținut că imobilul în litigiu, compus din teren și construcție, a fost proprietatea autorilor contestatorilor și că acesta a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 139/1974, construcția aflată pe teren fiind demolată. Contestatorii au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 953 din 14 februarie 2002, prin care au solicitat să le fie restituit în natură terenul în suprafață de 540 m.p., iar pentru construcția demolată să le fie acordate măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Prin dispoziția nr. 5029 din 27 decembrie 2005, emisă de P.M.B., s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, reținându-se că terenul în litigiu este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare, fiind astfel imposibilă restituirea în natură, iar construcția a fost demolată.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că o parte din terenul în litigiu este afectat de elemente de sistematizare, însă suprafața de 98,12 m.p. este liberă, pe aceasta neaflându-se nici o construcție. Acest teren este folosit în prezent ca loc de parcare, însă în cauză nu s-a făcut nici o dovadă că destinația acestui loc a fost stabilită în baza vreunei dispoziții emise de P.M.B. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 10/2001. Din probele administrate nu a rezultat că terenul este afectat de rețele edilitare subterane, astfel încât suprafața de teren liberă trebuie să fie restituită, în natură, contestatorilor. Prin decizia nr. 619/ A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis apelul contestatorilor, a schimbat în parte sentința, a obligat intimata să restituie în natură terenul situat în București, șos.

Pantelimon, în suprafață de 296,93 m.p., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică și suplimentul la acesta, întocmit în apel de expert G.I., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. Conform art. 10 alin. (1) și (10) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

De asemenea, conform art. 11 alin. (3), în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În esență, Curtea a reținut că, în raport de situația juridică a imobilului în litigiu, D.E.I.C. din cadrul P.M.B. a comunicat instanței de apel că suprafața de teren în litigiu este amenajată ca parcare, trotuare și spațiu verde între blocuri de locuințe, neputându-se face precizări referitoare la rețele edilitare subterane ce ar putea afecta terenul, iar D.I.C.G.

din P.M.B. a învederat că pe terenul în litigiu sunt amplasate două construcții care au fost realizate fără autorizație de construire, dispunându-se deja desființarea acestora; din raportul de expertiză tehnică întocmit în apel de expert G.I., astfel cum a fost completat ulterior printr-un supliment, avându-se în vedere planurile obținute de la furnizorii de utilități, a rezultat că există posibilitatea retrocedării unei suprafețe de teren de 296,93 m.p., teren parțial liber și parțial ocupat de construcții, ușor de desființat, că terenul în suprafața de 296,93 m.p. este liber de construcții, nefiind încadrat în documentațiile de urbanism aprobate ca spații verzi. În ceea ce privește rețelele edilitare, inclusiv rețele subterane, Curtea a reținut că rețeaua de gaze afectează folosința terenului, prin faptul că este situată la 1,30 ml spre interior, față de trotuar, iar, conform Normelor tehnice aplicabile în materia conductelor de gaze naturale pe o distanță de cca.

2 ml, de o parte și de alta a conductei, nu se pot ridica construcții, astfel încât prin expertiză se arată că suprafața de teren pe care este situată conducta respectivă nu poate fi utilizată pentru construcții pe o lățime de aprox. 4 ml, dacă nu ar putea fi deviată. De asemenea, nu poate fi utilizată pentru construcții o suprafață de cca. 7 ml lățime, întrucât este afectată de 3 rețele de utilități, situate una lângă cealaltă pe una dintre marginile terenului (rețea de apă, rețea termică și o rețea electrică), dacă nu se pot devia.

Curtea a avut în vedere, față de cele reținute anterior, că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice, nr. 51/2006, „pentru asigurarea protecției și funcționării normale a sistemelor de utilități publice, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție și de siguranță a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritățile competente”. Potrivit art. 5 alin. (2) din același act normativ, operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau țara de origine, au dreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilități publice destinate realizării serviciilor, servituți ce sunt opozabile si trebuie respectate de către orice titular al dreptului de proprietate asupra terenului.

Ținând seama ca folosința terenului este afectată doar limitat, Curtea a constatat ca existenta respectivelor rețele la marginea terenului nu poate constitui un impediment la restituirea în natură, față de principiul prevalenței restituirii în natură consacrat de art. 1 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Referitor la susținerile apelantului-parat referitoare la imposibilitatea restituirii in natura a vreunei părți din terenul solicitat, Curtea le-a apreciat ca nefondate, și prin prisma probatoriului administrat în completare în aceasta faza procesuală, pentru aceleași considerente expuse anterior. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs (I) la data de 25 octombrie 2011, reclamanții B.M., A.H.M.

și A.M. și (II) la data de 27 octombrie 2012, pârâta P.M.B. (I) Recurenții-reclamanți au susținut că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ce privește nerestituirea suprafeței de teren de 164, 51 m.p., ocupată de clădirea P + 1 E + M, identificată de expertul G.I., atât prin expertiza efectuată la data de 19 ianuarie 2010, cât și prin suplimentul de expertiză efectuat la data de 26 aprilie 2011. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”. Coroborarea acestui text de lege cu cel al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, interpretat per a contrario, conduce la soluția restituirii în natură a terenurilor deținute fără titlu și pe care se află edificate construcții fără autorizație.

Adresele trimise instanței atestă faptul că terenul în suprafață de 164, 51 m.p., ocupat de o clădire edificată fără autorizație după anul 1990, este restituibil în natură, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 10/2001. (II) Recurenta-pârâtă P.M.B., prin P.G., a criticat decizia pentru nelegalitate, sub aspectele consemnate pe larg in expunerea de motive. (I) Recursul reclamanților este întemeiat, pentru considerentele ce urmează: Curtea a reținut cu prioritate faptul că ambele apeluri vizează exclusiv măsura restituirii în natură dispusă de către prima instanță, pârâtul susținând că regimul juridic al terenului și afectarea acestuia de construcții, utilități și detalii de sistematizare face imposibilă restituirea în această modalitate, iar reclamanții susținând, în esență, că nu există nici un impediment pentru o restituire integrală în natură.

În acest context, s-a apreciat corect că soluționarea criticilor de nelegalitate/netemeinicie este strâns legată de chestiunea clarificării situației juridice a imobilului în litigiu, însă rezultatul cercetării judecătorești nu a oferit premisa prevăzută de art. 314 C. proc. civ., împrejurările de fapt să fi fost pe deplin stabilite. Recurenții-reclamanți au susținut că critica de aplicare greșită a legii vizează explicit dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit legii speciale sus-citate în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, respectiv se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Pentru a răspunde în mod pertinent acestei critici concrete de nelegalitate, în circumstanțele cauzei pendinte, insuficient clarificate în ce privește nerestituirea suprafeței de teren de 164, 51 m.p.

(ocupată de clădirea P + 1 E + M, după susținerile recurenților-contestatori) instanța fondului avea obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care s-ar constata astfel de situații, restituirea în natură nu poate viza decât acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Operațiunea de individualizare efectivă a acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative sau judiciare de soluționare a notificărilor, trebuie să țină cont de servituțile legale, respectiv de documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Cu privire la dispozițiile art. 10 alin. (3) din aceeași lege, aceleași norme metodologice au instituit obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. Pentru aceasta, era absolut necesară verificarea regimului juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care se constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale s-ar putea emite decizia de restituire în natură, persoanei îndreptățite potrivit legii. De asemenea, s-a prevăzut că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară).

În acest ultim caz proprietarul este ținut a respecta prevederile art. 14 din aceeași lege. În privința suprafeței de teren de 164, 51 m.p., instanța de apel, în rejudecare, va trebui să suplimenteze probatoriul pentru a răspunde pertinent pretenției concrete de restituire în natură a contestatorilor, respectiv condițiilor impuse de lege, astfel cum acestea au explicitate prin normele metodologice de aplicare. (II) Recursul pârâtei este tardiv formulat, pentru considerentele ce urmează: În drept, potrivit art. 301 alin. (1) teza I C. proc. civ., ca regulă, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 101 alin. (5) și art. 104 din același cod, termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare iar actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui. În cauza dedusă judecății, în raport de data comunicării, 07 octombrie 2011, termenul de exercitare a recursului s-a împlinit la data de 24 octombrie 2011. Recursul a fost însă depus de pârât la poștă abia la data de 26 octombrie 2011, după expirarea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata că a fost tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.M., A.H.M. și A.M. împotriva deciziei nr. 619/ A din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta P.M.B. prin P.G. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.