ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2190/2012

Asupra contestației în anulare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 30 august 2010 pronunțată

de Tribunalul Olt în

dosarul

nr. 2015/104/2010 s-a respins cererea de rejudecare conform art. 522/1 C. proc.

pen.

, formulată de petentul B.P., ca

inadmisibilă.

Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2010,

condamnatul B.P. a solicitat în baza art. 522/1 C. proc. pen. rejudecarea

cauzei privind dosarul nr. 3272/54/2006 prin care a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În motivarea cererii, condamnatul a susținut că a

fost judecat în lipsă, solicitând astfel rejudecarea cauzei și suspendarea

executări până la rămânerea definitivă a hotărârii.

In motivarea cererii s-a arătat că cererea de

extrădare a fost respinsă de instanța judecătorească din Polonia, acolo unde se

afla condamnatul petent B.P., așa încât cererea de rejudecare apare ca fiind

inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

condamnatul B.P., apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind

dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 522/1

C. proc. pen., iar prin decizia penală nr. 37 din 21 februarie

2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a respins ca nefondat

apelul condamnatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

condamnatul, iar prin decizia nr. 3139 din 20 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

2015/104/2010 s-a respins ca ne fondat recursul declarat de condamnatul B.P.

împotriva deciziei penale nr. 37 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că

rejudecarea unei persoane judecate „în lipsă" presupune, tocmai pentru ca

aceasta să beneficieze de posibilitatea unei apărări complete și nemijlocite,

prezenta efectivă la noua procedură judiciară este absolut necesară deoarece însăși

lipsa sa de la desfășurarea primei proceduri judiciare este invocată ca o

critică pentru un proces echitabil. Rejudecarea în lipsă a unei persoane

judecate în lipsă ar fi de natură să repună în discuție caracterul echitabil al

noii proceduri judiciare de stabilirea a răspunderii penale a inculpatului.

Împotriva acestei decizii, condamnatul contestator a

formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b) C.

proc. pen.

A arătat că la data judecării cauzei, petentul se

afla în stare de arest în Italia și nu a avut posibilitatea de a comunica cu

instanța.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că cererea de contestație în anulare este formulată de domnul W.F. din

Freiburg, fără a prezenta un mandat din partea contestatorului pentru a formula

cererea de față.

Potrivit dispozițiilor art. 387 alin. (1) C. proc.

pen., contestația în anulare

poate fi

făcută de oricare dintre părți, iar art. 174 alin. (1) C. proc. pen. prevede că

în

cursul judecății, învinuitul și inculpatul precum și celelalte părți

pot fi reprezentați cu excepția cazurilor în care prezența învinuitului sau

inculpatului este obligatorie.

Alin. (5) al art. 174 C. proc. pen. prevede că dovada

mandatului se face în condițiile legii.

În cauza de față, contestația

în anulare a fost formulată de numitul W.F.

în numele contestatorului B.P., fără a face dovada calității de

reprezentant al acestuia.

Întrucât contestația în anulare a fost formulată de o

persoană iară calitate procesuală, aceasta apare ca fiind inadmisibilă, astfel

că urmează a fi respinsă.

Ca o consecință, contestatorul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul B.P. împotriva deciziei nr. 3139 din 20 septembrie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 2015/104/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2012.