ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 486 din 5 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta B.T.

în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, și pe cale de consecință, a anulat hotărârea nr. 21.299 din 27 mai 2007, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 31 ianuarie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2007. În acest sens instanța de fond a reținut că probele aflate la dosar atestă, cu caracter unitar, împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, la începutul anului 1992, reîntoarcerea având loc în luna octombrie 1945, martorii audiați în fața instanței și ale căror declarații autentificate se află la dosar, confirmând strămutarea reclamantei ca urmare a persecuțiilor etnice suferite.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. În critica adusă hotărârii instanței de fond recurenta a susținut că o persoană dobândește calitatea de refugiat, în sensul dispozițiilor Legii nr. 189/2000, numai dacă, urmare a persecuției etnice la care a fost supusă, își schimbă domiciliul în altă localitate, acesta nefiind și cazul intimatei pârâte care s-a născut chiar în localitatea de refugiu și de asemenea nu a fost persecutată din motive etnice. S-a mai susținut de către recurentă că dispozițiile Legii nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2000, prevăd în mod expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de acest drept. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerentele: Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de dispozițiile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Dovada acestor împrejurări se poate face conform art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori. În speță, intimata-reclamantă a făcut dovada persecuției etnice suferite cu declarațiile autentificate ale martorilor P.D. și H.S., declarații menținute și cu ocazia audierii lor în instanță.

Întrucât rezultă, cu evidență, că în cauză este vorba de persecuția din motive etnice suferită de un cetățean român, din partea unui guvern instaurat în România, în perioada menționată de lege, este lipsită de relevanță naționalitatea cetățeanului respectiv sau de către care guvern și în ce zonă a țării, s-a exercitat persecuția etnică, atâta vreme cât cerințele esențiale ale textului legal sunt îndeplinite. Pentru aceste considerente, apreciind că art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 468 din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.