ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3869/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1115 din 22 octombrie 2007 Tribunalul Maramureș a admis contestația formulată de V.B.H.M.E.F. împotriva dispoziției din 22 noiembrie 2003 emisă de Consiliul Județean Maramureș, pe care a anulat-o, dispunând restituirea în natură a complexului imobiliar G. (castel și anexe) și a terenului aferent acestuia, înscris în CF nr. AA Gârdani nr. top. XX, transcris în CF nou nr. BB Gârdani, nr. top. XX. În considerentele sentinței, Tribunalul a reținut că reclamantul, în calitate de unic moștenitor al tatălui său, B.J.A.L. a formulat notificare, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, înregistrată la Primăria comunei S., județul Maramureș, aceasta fiind unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află imobilul revendicat (în speță, Castelul din G.).

Cu adresa din 29 ianuarie 2002 a Primăriei S., notificarea a fost înaintată, împreună cu dosarul, Consiliului Județean Maramureș, ca unitate deținătoare, iar acesta din urmă, s-a pronunțat cu privire la notificare la 22 noiembrie 2003, prin dispoziție. Față de data comunicării dispoziției, prin recomandata din 17 octombrie 2006 și în raport de data înregistrării plângerii la instanță, la 09 noiembrie 2006, Tribunalul a constat că exercitarea căii de atac s-a realizat cu respectarea termenului prevăzut de lege. După clarificarea îndeplinirii condițiilor de formă ale întocmirii plângerii, referitor la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că autorul deposedat cu ocazia naționalizării a fost baronul B.I., tatăl petentului, dovada dreptului de proprietate al acestuia făcându-se cu CF nr. CC Gârdani.

Reclamantul nu a precizat prin notificare decât faptul că solicită restituirea în natură a imobilului de natură construcție și teren, fără a indica suprafața de teren solicitată a fi retrocedată. Deși Tribunalul a luat la cunoștință de prevederile H.G. nr. 934 din 9 septembrie 2002, în baza căreia imobilul revendicat are destinație de Școală Generală pentru Copii cu Deficiențe Psihice G. și aparține domeniului public al județului Maramureș, a constatat că aceasta nu înlătură și nu face inaplicabile dispozițiile referitoare la retrocedare, față de dispoz. art. 9 din Legea nr. 10/2001. S-a apreciat, totodată, că entitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării putea să aibă în vedere prevederile art. 24 din lege, însă aceasta nu a dat dovadă de rol activ și implicare în soluționarea cu celeritate a notificării.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Consiliul Județean Maramureș, solicitând desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În motivarea apelului, pârâtul a arătat că prima instanță a reținut că reclamantul nu a precizat prin notificare suprafața de teren pe care o solicită, această precizare fiind făcută în dosarul atașat nr. 2166/100/2007 (având ca obiect revendicarea pe calea dreptului comun) or, în acest dosar, reclamantul a depus un raport de evaluare din care rezultă că solicită o suprafață totală de 36 ha. 83 m.p. teren intravilan. Nicăieri, nici în evidențele pârâtului, nici în dispozitivul hotărârii, nu se menționează suprafața de teren ce urmează a fi restituită în natură, acesta fiind motivul pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prima instanță, deși a reținut că imobilul are destinația de școală, a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani, deși acest aspect a fost arătat în întâmpinare. Prin decizia civilă nr. 150 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, apelul pârâtului a fost admis, sentința Tribunalului fiind desființată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe în vederea completării probațiunii, printr-o expertiză topografică menită să stabilească suprafața terenului, însă, prin decizia civilă nr. 359 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această decizie a fost casată și apelul trimis spre rejudecare curții de apel, în vederea completării probațiunii.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia civilă nr. 196/A din 01 iulie 2010 prin care a admis apelul pârâtului și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului, a Școlii generale pentru Copii cu Deficiențe G., respectiv, a parcelei cu nr. top. nou YY, teren în suprafață de 4 ha. 3.115 m.p., identificat în raportul de expertiză, considerat parte integrantă din decizie. S-a dispus menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă de 5 ani, începând cu data pronunțării deciziei, precum și menținerea restului dispozițiilor sentinței privind anularea dispoziției din 2003 emisă de intimat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că apelul conține două critici ale hotărârii de primă instanță respectiv, faptul că nu stabilește suprafața de teren restituită în natură și nu face aplicarea dispoz.

art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind menținerea afectațiunii de interes public pe perioada prevăzută de lege. Referitor la primul motiv de apel, curtea a dispus completarea probațiunii prin efectuarea unei expertize topografice, pentru a se stabili suprafața de teren aferentă școlii, iar potrivit concluziilor expertizei, construcțiile ce compun imobilul în litigiu sunt situate pe parcela cu nr. top. ZZ, în prezent înscrisă în CF nr. DD Gârdani ca fiind proprietatea tabulară a Statului Român, această parcelă fiind dezlipită din cea cu nr. top. XX din CF inițial nr. AA Gârdani, în care, sub B 2, proprietar tabular a fost înscris inițial baronul B.I., de la care a fost preluat imobilul de către stat, conform înscrierii de la B 13. Terenul inițial, cu nr. top.

XX, a avut o suprafață totală de 53 iugh 740 stjp., adică 30 ha. 7.679 m.p., iar cel cu nr. top. ZZ are o suprafață totală de 28 ha. 1.428 m.p., din care doar 4 ha. 3.115 m.p. sunt aferente școlii. La solicitarea instanței, expertul a efectuat documentația de dezlipire a acestei suprafețe, care urmează să fie vizată de oficiul de cadastru și acordat număr cadastral nou în vederea înscrierii dreptului în cartea funciară, conform art. 2, 11, 14 și 15 din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului A.N.C.P.I. Reclamantul a susținut că se impune completarea probațiunii și stabilirea măsurilor reparatorii pentru întreaga parcelă cu nr. top. inițial din CF vechi nr. AA Gârdani, pe motiv că aceasta a constituit obiectul notificării.

Analizând cuprinsul notificării, Curtea a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/200, a „Castelului din G. (în prezent școala ajutătoare de copii), căruia în natură îi corespunde teren și construcții”, fără a preciza numărul topografic al parcelei și cartea funciară în care aceasta este înscrisă. Raportat la cuprinsul acestei notificări, instanța de apel a apreciat că reclamantul a solicitat doar restituirea vechii construcții, respectiv a complexului imobiliar ce a constituit castelul din G. și care, în prezent, are destinația de școală, precum și a terenului aferent acesteia determinată ca fiind de 4 ha. și 3.115 m.p.

Cel de-al doilea motiv de apel a fost apreciat de asemenea, ca fondat, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) „în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a).”, instituțiile de învățământ fiind cuprinse în art. 2 lit. a) pct. 1 al acestei anexe.

S-a reținut că, pronunțându-se astfel, instanța nu săvârșește un plus petit, întrucât obiectul plângerii îl constituie dispoziția emisă de pârât, care respinge cererea de restituire în natură, însă, în măsura în care aceasta urmează a fi admisă, instanța statuând asupra fondului pretențiilor, conform deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ea substituindu-se, astfel, organului emitent, trebuie să dispună și asupra celorlalte măsuri privind sarcinile impuse imobilului.

Au fost apreciate nefondate apărările formulate de reclamant în întâmpinare, raportat la cuprinsul art. 16 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „în cazul în care proprietarul pune la dispoziție un alt imobil corespunzător, care respectă normele și cerințele legale incidente desfășurării în condiții adecvate a activității prevăzute la alin. (1), utilizatorul este obligat ca, în termen de 90 de zile, să procedeze la eliberarea acestuia”, întrucât acestea nu împiedică constatarea sarcinii prevăzute de alin. (1), ci permit modificarea acesteia, la cererea proprietarului, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Aplicarea alin. final al art. 16 presupune, așadar, constatarea incidenței alin. (1). Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a susținut următoarele aspecte de nelegalitate.

- Instanța a încălcat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., depășind limitele judecății în apel care permit să fie verificată stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Aceasta, în condițiile în care intimatul-pârât nu a contestat nici la instanța de fond și nici în apel restituirea în natură a terenului aferent Complexului G., ci a criticat sentința pe considerentul că nu a menționat în mod expres suprafața de teren restituită fostului proprietar. Astfel, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând reducerea suprafeței de teren restituite în natură la 4 ha. și 3.115 m.p., menținând restul terenului, naționalizat ilegal, în proprietatea statului, nesocotindu-se în felul acesta și dispoz.

art. 9 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea imobilelor în natură, indiferent în posesia cui se află în prezent. - În mod greșit instanța de apel și-a motivat soluția prin aceea că reclamantul ar fi cerut restituirea în natură numai a terenului aferent Complexului G., confundând terenul aferent complexului cu terenul ce reprezintă curtea complexului. - Instanța de apel a încălcat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a dispus administrarea unor probe nesolicitate de părți și nepertinente cauzei și a respins cererea de întregire a expertizei ori încuviințarea unei noi expertize. Având în vedere că pârâtul-apelant nu solicitase nici la fond nici în apel efectuarea unei expertize, ea nu putea fi dispusă de către instanță.

Pe fond, nu era necesară efectuarea unei expertize pentru stabilirea situației terenului aferent Complexului G. care poate fi restituit în natură deoarece exista o expertiză extrajudiciară întocmită deja. Pe de altă parte, instanța a refuzat să administreze probe din care să rezulte suprafața de teren ce poate fi restituită în natură din suprafața totală naționalizată ilegal, respingând cererea reclamantului de întregire a expertizei. - Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. admițând o cerere a apelantului care nu a fost formulată în primă instanță, prin aceea că a dispus menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă de 5 ani. - Au fost nesocotite prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, text în temeiul căruia noul proprietar putea alege între a pune la dispoziția utilizatorului un spațiu corespunzător sau să-l lase să folosească imobilul în schimbul achitării unei chirii.

În drept, au fost invocate ca temei juridic al criticilor, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc. civ. Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - În primul rând, criticile care vizează nesocotirea normelor de procedură în desfășurarea judecății în apel sunt încadrabile [ în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dar au caracter nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. - Prin adoptarea soluției nu s-au nesocotit, contrar susținerii recurentului, limitele cererii de apel și nu au fost încălcate dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Criticând soluția de primă instanță prin aceea că nu a stabilit suprafața de teren a cărei restituire a dispus-o (menționându-se doar că este vorba de teren aferent), pârâtul-apelant a fixat limitele devoluțiunii în această fază procesuală, obligând astfel instanța de apel ca, prin probatoriul administrat, să determine ce se înțelege prin „teren aferent complexului imobiliar G.”. Faptul că, în urma expertizei efectuate, a rezultat că acest teren are o suprafață de 4 ha. și 3.115 m.p., impunând modificarea soluției tribunalului pe acest aspect nu reprezintă o judecată plus petita, întrucât s-ar fi acordat reclamantului mai mult decât acesta a cerut.

În condițiile în care prin sentința tribunalului nu s-a dispus restituirea unei anumite suprafețe de teren, cu o anumită întindere, ci numai a „terenului aferent”, lămurirea acestei sintagme în apel nu poate fi considerată o judecată în afara limitelor învestirii ci dimpotrivă, o lămurire a pretențiilor așa cum fuseseră ele admise de prima instanță. În același timp, procedând la determinarea obiectului judecății, instanța de apel a avut în vedere conținutul notificării, astfel cum a fost ea transmisă de către reclamant, notificare conform căreia s-a solicitat restituirea în natură „a castelului din G., căruia îi corespunde teren și construcții”. Or, având în vedere această solicitare de restituire și faptul că prima instanță, primind contestația reclamantului a dispus restituirea „terenului aferent” (soluție neapelată de către acesta), în mod corect în apel s-a procedat la determinarea întinderii acestui teren aferent.

- Este neîntemeiată de asemenea, critica referitoare la nesocotirea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că s-ar fi dispus administrarea unor probe nesolicitate de părți și nepertinente cauzei. Astfel, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., „instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță (…) dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”. De asemenea, potrivit art. 298 C. proc. civ., „dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu”, ceea ce înseamnă că sunt incidente în această fază procesuală prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., care reglementează exercitarea rolului activ de către judecători care vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. - Susținerea că expertiza n-ar fi fost necesară pentru dezlegarea fondului raporturilor juridice, întrucât exista deja o expertiză extrajudiciară, este neîntemeiată față de principiul nemijlocirii probelor reglementat de art. 169 alin. (1) C. proc. civ. („administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel”). - În egală măsură, este nefondată critica potrivit căreia instanța a dispus o expertiză judiciară pentru a stabili suprafața curții Complexului G., refuzând să administreze probe din care să rezulte suprafața de teren ce poate fi restituită în natură din întreaga suprafață naționalizată ilegal.

În stabilirea obiectivului expertizei instanța de apel a fost ținută de limitele devoluțiunii fixate prin criticile pârâtului, raportate la soluția tribunalului vizând restituirea terenului aferent și în condițiile în care reclamantul nu atacase soluția fondului. Ca atare, intimatul-reclamant nu putea pretinde, în apelul celeilalte părți, că i s-ar cuveni o suprafață mai mare decât terenul aferent, iar această pretenție nu ar fi putut justifica formularea unui obiectiv de expertiză. - Nu poate fi primită nici susținerea conform căreia s-au încălcat prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, impunându-se menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă de 5 ani, înseamnă că a fost admisă o cerere nouă în această fază a judecății.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor de natura celui în litigiu (necesar și afectat nemijlocit activităților de învățământ), restituirea în natură se face cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de timp astfel cum este specificată în anexă. Aceasta înseamnă că, în măsura în care instanța apreciază asupra posibilității restituirii în natură a unui asemenea imobil, prin hotărârea adoptată ea se pronunță și asupra obligației de păstrare a afectațiunii în sarcina proprietarului, care este una izvorâtă ope legis, (posibilitatea de apreciere a instanței fiind doar în legătură cu durata termenului „de până la 5 ani”, iar nu în legătură cu necesitatea menținerii afectațiunii).

De aceea, pe acest aspect nu era necesară o cerere reconvențională, pentru a se susține că în absența formulării ei, instanța nu se putea pronunța în legătură cu afectațiunea imobilului sau că ar putea fi considerată o cerere nouă în apel. În realitate, instanța de apel a constatat o aplicare incompletă a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de către prima instanță, motiv pentru care a schimbat în parte sentința cu privire la păstrarea afectațiunii imobilului. - Are caracter neîntemeiat și critica după care, prin soluția adoptată, proprietarului nu i s-a dat posibilitatea să aleagă, între a pune la dispoziția școlii un spațiu corespunzător sau a-l lăsa să folosească imobilul în schimbul achitării unei chirii [ art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001].

Contrar susținerii recurentului, prin impunerea obligației de păstrare a afectațiunii imobilului, nu i s-a nesocotit acestuia posibilitatea de a intra în posesia imobilului, în condițiile prevăzute de textul de lege – respectiv, acelea privitoare la punerea la dispoziția utilizatorului a unui alt imobil corespunzător, care să respecte cerințele vizând desfășurarea activității în condiții adecvate. Recurentul-reclamant nu a invocat și nu a făcut dovada punerii la dispoziția utilizatorului a unui asemenea spațiu, pentru a susține că facultatea recunoscută de lege era una concretă în ce-l privește, valorificabilă în proces și că ea ar fi fost nesocotită de către instanță. Față de considerentele arătate, se constată că atât criticile privind nesocotirea normelor de drept procesual, cât și acelea referitoare la încălcarea normelor de drept material sunt nefondate.

Ca atare, recursul declarat pe toate pretinsele aspecte de nelegalitate va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.B.H.M.E.F. împotriva deciziei nr. 196/A din 01 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.