ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3851/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 801 din 23 noiembrie

2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în

despăgubiri pentru daune morale formulată de reclamanții T.N.A. și M.F.E. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

În motivarea soluției,

tribunalul a reținut, în esență, că solicitarea reclamanților de a obliga

pârâtul la despăgubiri a rămas fără temei juridic pe parcursul procesului

datorită declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, ce reprezentau temeiul de drept al pretențiilor acestora.

Prin

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate

invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului Constanța și s-a

constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art. 5 alin. (1) lit. a) teza

întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt

neconstituționale.

Conform art.

147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării în M. Of. al

României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor iar conform art. 147 alin. (1) din Constituție

dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în M.

Of., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Așa

fiind, tribunalul a constatat că de la momentul publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of., dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

sunt suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu

pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor

deduse judecății.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, ambii reclamanți, acesta

fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 901 din 24 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Instanța

de apel a reținut în considerente că, ceea ce împiedică, în mod obiectiv,

admiterea acțiunii în despăgubiri inițiată de reclamanți, este lipsa temeiului juridic

expres indicat de ei (respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009),

ca efect al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Decizia nr. 1358/2010

de admitere a excepției de neconstituționalitate a articolului amintit are, de

la data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția revizuită, un

caracter general obligatoriu.

Față de

soluția Curții Constituționale, instanța de apel a constatat că, la data

soluționării apelului, nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială

în baza căruia s-a formulat acțiunea.

Prin urmare, a

reținut că nu poate subzista nici susținerea că, anterior deciziei Curții

Constituționale, reclamanții ar fi fost proprietarii unui „bun”, în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției

stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept

este însăși reglementarea din legea specială, respectiv art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009.

Fiind

declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de

proprietate și în lipsa unei manifestări de voință, în sensul recunoașterii

acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților întemeiată pe

acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții T.N.A. și M.F.E.,

indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând, pe

fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În

motivarea recursului, reclamanții susțin, în esență, că instanța a soluționat

acțiunea având în vedere exclusiv Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, decizie pronunțată ulterior înregistrării acțiunii și

fără a avea în vedere împrejurarea că drepturile câștigate sunt considerate

bunuri în sensul CEDO.

Recursul

se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce

succed.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional,

aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor

- a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al

României, la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 24 mai 2011, dată la care - urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamanților,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe

asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai

avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca

existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu

fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I -

a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de

drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat,

acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe

care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Având în vedere

considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.N.A. și M.F.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții T.N.A. și M.F.E. împotriva deciziei nr. 901

din 24 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.