ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3884/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul M.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC E. SA,

ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâta să lase în deplină proprietate

și liniștită posesie terenul în suprafață de 420 m.p., situat în Craiova, în valoare

de 510.000 RON.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul menționat

a fost preluat în mod abuziv de la autoarea sa, M.D.M., prin aplicarea Decretului

nr. 1650 din 28 mai 1945, fiind trecut în proprietatea Fabricii E. Craiova, fără

plata unei juste și prealabile despăgubiri.

Ca urmare a acțiunii formulate de reclamant, Tribunalul

Dolj a obligat SC E. SA să emită o dispoziție motivată în dosarul de notificare

nr. 1518/N/2001, iar societatea pârâtă, prin decizia nr. 4508 din 12 iunie 2007,

a respins cererea de restituire în natură a terenului, întrucât pe acesta se află

amplasată o platformă betonată având ca destinație parcare auto a autocamioanelor

societății, constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită și

a propus acordarea de despăgubiri.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamantul,

contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 81 din

06 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj (sentință rămasă definitivă și irevocabilă

prin respingerea apelului și a recursului).

S-a arătat că, începând cu anul 1945 și până în prezent,

dreptul de proprietate cu privire la terenul anterior menționat, s-a aflat pe rând

în patrimoniul autorilor săi și în patrimoniul reclamantului, el neaflându-se niciodată

în patrimoniul societății pârâte.

În drept, a invocat disp. art. 480 C. civ. și art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 62 din 31 ianuarie 2011, pronunțată

de Tribunalul Dolj, s-a respins excepția inadmisibilității. S-a admis excepția puterii

de lucru judecat și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că existența

unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate

de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere

de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea

proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai

judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză

și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești,

adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă

printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde

unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), puterea de

lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.

civ. (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important

al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate

anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea

de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune

într-un al doilea proces care are legătura cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior,

fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Cu referire la datele speței, instanța a reținut că sentința

civilă nr. 81 din 06 martie 2009 (definitivă și irevocabilă), pronunțată de Tribunalul

Dolj, prin care, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a respins contestația

formulată împotriva deciziei nr. 4508 din 12 iunie 2007 emisă de SC E. SA, contestație

prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu, are putere

de lucru judecat în cauza de față, în care se revendică același teren tot de la

pârâta SC E. SA.

Având în vedere că față de reclamant s-a statuat, în urma

verificărilor jurisdicționale realizate, că terenul în litigiu nu poate fi restituit

în natură, întrucât acesta constituie o enclavă, fără ieșire directă la drumul public,

în mijlocul parcării societății pârâte, reclamantul nu poate susține în prezenta

cauză, decât cu încălcarea efectului puterii de lucru judecat, că terenul îi poate

fi lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul,

peste termenul legal.

Examinând cu prioritate excepția tardivității, Curtea

a constatat că este fondată, în raport de dispozițiile art. 284 C. proc. civ. și

de împrejurarea că în speță, sentința civilă nr. 62 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului

Dolj a fost comunicată reclamantului la domiciliul procesual ales, la data de 10

martie 2011, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la data de 01

aprilie 2011, după expirarea termenului legal imperativ prevăzut de lege.

S-a constatat, totodată, că dovada de comunicare a hotărârii,

ca act de procedură, cuprinde toate elementele prevăzute de art. 100 C. proc. civ.,

procesul-verbal întocmit făcând dovada până la înscrierea în fals, potrivit

alin. (4) al aceluiași articol.

Or, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) C.

proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum o astfel de cauză nu a fost nici invocată, nici dovedită

în cauză, excepția tardivității a fost apreciată întemeiată, astfel încât prin decizia

civilă nr. 269 din 07 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca tardiv

declarat.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, care

a formulat următoarele critici:

- Decizia a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea

formelor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (5) și art. 104 C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța era

obligată să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză și în acest sens, era obligată să verifice semnificația

datelor menționate pe spatele plicului care a conținut apelul declarat de reclamant.

S-a susținut că plicul expediat de reclamant cuprinde

două date, respectiv: cea de 21 martie 2011 (corespunzând datei la care a fost expediat

plicul către Tribunalul Dolj) și cea de 01 aprilie 2011 (reprezentând data la care

plicul a ajuns la Tribunalul Dolj.

Instanța de apel a considerat „în mod nelegal și netemeinic”,

în urma verificării plicului, că data de 01 aprilie 2011 este cea a declarării apelului

deși potrivit art. 104 C. proc. civ., „actele de procedură se consideră îndeplinite

în termen dacă au fost predate recomandat oficiului poștal înainte de împlinirea

termenului”.

Întrucât hotărârea instanței de fond a fost comunicată

la 10 martie 2011, iar apelul a fost declarat și expediat prin poștă la 21

martie 2011, rezultă că exercitarea căii de atac s-a realizat cu respectarea termenului

procedural, aprecierea în sens contrar a instanței de apel fiind nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul

nefondat al acestora.

Astfel, susținerile părții conform cărora plicul prin

care a expediat cererea de apel ar conține două date poștale, a căror semnificație

nu a fost lămurită de instanță, sunt nereale, contrazise de actele dosarului.

În realitate, plicul la care face referire recurentul

nu prezintă nicio ștampilă a poștei, expediția realizându-se prin curier și având

consemnată o singură dată pe recipisa de predare a coletului către curier, și anume

01 aprilie 2011.

Ca atare, luând în considerare această dată ca moment

de la care a început să curgă termenul de apel instanța a procedat corect, neavând

de lămurit, cum se pretinde, semnificația unei alte date poștale, în funcție de

care să se aprecieze că exercitarea căii de atac s-ar fi făcut în termen.

De asemenea, este nefondată susținerea părții conform

căreia instanța ar fi nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin

aceea că „nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză” în legătură cu data exercitării căii de atac.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat

prin dispozițiile procedurale menționate, nu poate suprima sau înlocui principiul

disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

În acest sens, instanța nu se putea raporta la elemente

exterioare dosarului pentru a soluționa cauza, singurul înscris existent la dosar

în legătură cu data exercitării apelului fiind cel referitor la confirmarea coletului

de expediat, din partea curierului, purtând data de 01 aprilie 2011.

În consecință, singura dată în funcție de care instanța

putea să aprecieze asupra termenului de exercitare a apelului este 01 aprilie 2011,

raportat la care declararea căii de atac, față de momentul comunicării sentinței

(10 martie 2011) apare, într-adevăr, făcută cu nesocotirea dispozițiilor art. 284

alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că în cauză nu au fost nesocotite forme de

procedură, cum greșit se pretinde, și că nu este incident motivul prev. de art.

304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 269 din 07 iunie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.