ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 927 din 15

aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași – secția civilă, a fost admisă

contestația formulată de reclamanta C.M.E., astfel cum a fost restrânsă, s-a

dispus modificarea parțială a art. 1 din dispoziția nr. 1484/2008, în sensul că

despăgubirile acordate reclamantei în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor privesc doar

suprafața de 1.049 m.p. teren și casa de locuit (în prezent demolată); a fost

omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul topo C.V. (schița

de plan reprezentând parte integrantă din sentință) și a fost obligată pârâta

să restituie reclamantei, în natură, diferența de teren solicitată prin

notificare, de 534 m.p., delimitată de poligonul F-G-H-I în schița raportului de

expertiză topografică (cu precizarea vecinătăților); a fost obligată pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.455 lei.

A reținut prima instanță că reclamanta

a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, fiind moștenitoarea autoarei

P.E. și că, prin dispoziția atacată, s-au acordat măsuri reparatorii în

echivalent bănesc în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, fără a fi precizat

motivul ce face imposibilă acordarea reparației în natură.

Potrivit expertizei întocmite în

cauză, suprafața de 534 m.p. teren, liberă de orice construcție sau alte

amenajări, delimitată prin punctele F-G-H-I în schița raportului este

susceptibilă a fi restituită în natură.

Din interpretarea coroborată a

prevederilor art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 reiese că sunt

supuse restituirii în natură terenurile libere, cât și terenurile afectate de

construcții noi neautorizate sau de construcții ușoare și demontabile.

De altfel, conform legii speciale (art.

1, 7, 9 și 10), regula este reprezentată de restituirea în natură, excepțiile

constând în restituirea prin echivalent fiind foarte stricte.

Ca atare, a apreciat Tribunalul că

soluția care se impune este aceea a modificării parțiale a art. 1 din

dispoziția atacată, astfel încât despăgubirile acordate petentei în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor să se refere doar la suprafața de 1.049 m.p. teren și casa de locuit (în prezent, demolată).

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta,

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 645/A din 11

noiembrie 2010, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca nefondat.

În pronunțarea acestei decizii,

Curtea a reținut că, prin dispoziția nr. 1484 din 12 martie 2008 emisă de

Primarul municipiului Călărași, au fost acordate petentei C.M.E. măsuri

reparatorii în echivalent bănesc în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, pentru imobilul (teren și casă) în suprafață de 1.583 m.p., situat în municipiul Călărași, str. București.

Măsura dispusă s-a fundamentat pe

dispozițiile art. 1 alin. (2) și 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 16 alin. (2)

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Imobilul în litigiu a constituit

proprietatea numitului P.I. (autor al lui P.E., mama petentei – contestatoare)

și a trecut în proprietatea statului în temeiul Ordinului Ministrului

Finanțelor nr. 233 din 13 aprilie 1967 și Decretului Consiliului de Stat nr. 956/1966;

ulterior, prin decizia nr. 162 din 22 iunie 1967, a trecut din administrarea

Sfatului Popular al orașului Călărași în administrarea I.G.O. – Călărași.

În prezent, așa cum susține și

apelanta, terenul este amplasat în curtea Școlii Generale din Călărași, aspect

confirmat și de constatările expertizei întocmite în cauză.

Conform expertizei, imobilul în

discuție corespunde amplasamentului terenului de sport și terenului aferent

anexelor existente în partea de vest a imobilului și spațiului de odihnă pentru

elevi și cadre didactice.

Suprafața pentru care expertiza

propune restituirea în natură (534 m.p.) reprezintă amplasamentul fostei

locuințe edificate de autorul contestatoarei, constituind în prezent spațiul de

recreere inclus în curtea școlii.

Corect a apreciat prima instanță că

obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză nu sunt pertinente și

utile cauzei, de vreme ce, în cuprinsul acestora, nu se critică modalitatea de

efectuare a lucrării sau datele oferite de specialist ca efect al măsurătorilor

sau constatările tehnice și științifice, ci, mai degradă, propunerea de

restituire în natură, aspect care ține de competența instanței.

De altfel, obiecțiunile privitoare

la expertiză reprezintă veritabile critici care anticipează soluția de

restituire în natură și acest aspect reiese și din împrejurarea că acestea sunt

reluate de parte și prezentate sub forma motivelor apelului promovat.

Nu poate fi primită critica

referitoare la greșita apreciere a instanței asupra distincției între terenul

liber de sarcini și terenul ce poate fi restituit în natură.

Conform prevederilor art. 9 din

Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în

starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini

(regula).

Art. 10 din Lege stabilește că, în

cazul imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate au fost demolate

total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și

pentru construcțiile rămase nedemolate, măsurile reparatorii prin echivalent

urmând a fi dispuse pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate.

În același sens, imobilele

expropriate, ale căror construcții edificate nu au fost demolate, se vor

restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate legal

(art. 11 alin. (1)), după cum, în ipoteza în care construcțiile expropriate au

fost demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul

parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămasă liberă (art. 11 alin. (3)).

Susținerea apelantei potrivit căreia

imobilul ce a făcut obiectul notificării reprezintă un tot unitar, a cărui

afectațiune nu poate fi știrbită decât prin perturbarea activității instituției

de învățământ este combătută prin chiar norma care disciplinează procedura de

soluționare a cererilor de restituire în ipoteza imobilelor ocupate de unități

și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee,

colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ

superior).

Astfel, conform art. 16 din Legea nr.

10/2001, afectațiunea specială a acestor imobile (destinate exclusiv și

nemijlocit activităților de interes public de învățământ, sănătate ori social -

culturale) nu înlătură incidența regulii generale privind restituirea lor în

natură către foștii proprietari sau moștenitorii acestora, legiuitorul

stabilind în sarcina acestora o serie de obligații circumscrise unei perioade

de timp determinate.

Ca atare, soluția de restituire în

natură a unei porțiuni de teren libere răspunde exigențelor normei speciale,

sens în care sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Primăria municipiului Călărași, criticând-o pentru următoarele motive:

În fapt, instanța de apel a reținut

că obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză nu sunt pertinente

și utile cauzei, pe considerentul că nu se critică modalitatea de efectuare a

lucrării sau datele oferite de specialistul topo ca efect al măsurărilor sau

constatările tehnice și științifice.

Or, în speța de față, având în

vedere că intimata-reclamantă a contestat dispoziția nr. 1484 din 12 martie 2008

privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situai în

str. București, solicitând restituirea în natură a imobilului notificat, nu se

pun în discuție critici privitoare la modalitatea de efectuare a lucrării sau

cu privire la datele oferite de expert ca efect al măsurătorilor sau

constatările tehnice și științifice, ci obiecțiunile formulate vizează concluziile

raportului de expertiză, respectiv posibilitatea de restituire în natură a

suprafeței de teren de 534 m.p.

Mai mult, terenul aferent

construcției Scolii Generale, în suprafață totală de 4624 m.p, care include și suprafața de 1583 m.p. individualizată de expert, respectiv diferența de 534 m.p., este inventariat în domeniul public al Municipiului Călărași, potrivit H.G. nr. 1349 din 27

decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași,

precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași,

publicată în M. Of. al României nr. 630 din 26 august 2002, figurând la poziția

75.

Așadar, potrivit actului normativ

sus-menționat, având în vedere faptul că terenul pe care se află edificată

construcția instituției de învățământ face parte din inventarul domeniului

public al unității administrativ-teritoriale, suprafața de 534 m.p., care face obiectul prezentului litigiu, nu îndeplinește condițiile restituirii în natură.

Totodată, a fost greșit interpretată

noțiunea de teren liber, în raport de prevederile art. 10, coroborate cu art. 11

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reținându-se că terenul în suprafața de 534 m.p. ar fi liber de sarcini, putând fi restituit în natură.

Expertul a individualizat o suprafață

totală de 1583 m.p. situată în incinta curții Scolii Generale, care cuprinde

terenul de sport și spațiul de odihnă.

Astfel, suprafața de 534 m.p. cumulează o dublă destinație și utilitate, respectiv constituie un tot indestructibil din

terenul situat în incinta unei instituții de învățământ și reprezintă un spațiu

de odihnă pentru elevi.

Mai mult, în eventualitatea în care

va fi omologat raportul de expertiză, nu rezultă cum se mai pot menține

caracteristicile acestei suprafețe de teren, respectiv faptul că face parte din

incinta Scolii Generale, precum și faptul că este o suprafață de teren având o

utilitate determinată, respectiv cea de spațiu destinat activităților

recreative, după efectuarea orelor de curs, a elevilor.

De asemenea, atât expertul, cât și instanța

de apel au reținut în mod greșit faptul că suprafața de 534 m.p. poate fi restituită în natură, având în vedere faptul că, din totalul suprafeței de 1583 m.p,, expertul a delimitat două suprafețe, respectiv cea de 1049 m.p. teren și casă de locuit, actualmente demolată, pentru care instanța de fond a dispus

acordarea masurilor reparatorii în echivalent, și diferența de 534 m.p., individualizată ca făcând parte din curtea instituției de învățământ.

Recurenta a solicitat admiterea

recursului și modificarea, în tot, a deciziei recurate.

Intimata reclamantă nu a depus

întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat.

Analizând decizia civilă atacată în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prima susținere, prin care se

contestă concluziile raportului de expertiză, nu poate fi examinată de prezenta

instanță, deoarece nu constituie o veritabilă critică, care să poată fi

încadrată în vreunul dintre cazurile de casare sau de modificare a deciziei

atacate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta prezintă argumentele

pentru care Curtea a confirmat soluția primei instanțe sub aspectul înlăturării

obiecțiunilor formulate de pârâtă la raportul de expertiză, susținând,

totodată, aceste argumente, iar nu combătându-le, astfel cum s-ar fi impus în

cadrul căii de atac.

Instanța a considerat că nu pot fi

avute în vedere obiecțiunile pârâtei, deoarece aceasta nu contestă raportul de

expertiză sub aspectul chestiunilor care țin de activitatea expertului, ci sub

aspectul celor care intră în atribuțiile instanței, și anume sub cel al

posibilității restituirii în natură a terenului în litigiu, care reprezintă o

chestiune juridică, iar nu de fapt.

În cererea de recurs, recurenta

susține tocmai acest lucru, arătând că nu contestă datele oferite de expert ca

rezultat al măsurătorilor sau constatările tehnice și științifice redate în

lucrare, ci posibilitatea restituirii, în natură, a imobilului, menționată în

concluzii și însușită de instanțe.

Cu alte cuvinte, recurenta a

întărit, astfel, concluzia instanței cu privire la obiectul contestărilor

realizate de parte prin obiecțiuni, și anume posibilitatea restituirii în

natură a imobilului, limitându-se însă la această susținere, fără să arate de

ce instanțele trebuia să aibă în vedere aceste obiecțiuni, mai precis, de ce expertiza

ar fi putut să fie combătură și din perspectiva concluziilor referitoare la

măsura reparatorie propusă de expert. În cele din urmă, aceasta ar fi presupus

ca recurenta să arate argumentele pentru care concluziile expertului cu privire

la forma de reparație în natură se încadrează în limitele atribuțiilor sale în

legătură cu efectuarea expertizei, ceea ce partea nu a făcut.

În ceea ce privește inventarierea

terenului din care face parte suprafața restituită în natură în domeniul public

al unității administrativ-teritoriale, aceasta nu reprezintă un impediment

pentru forma de reparație dispusă de prima instanță și confirmată de Curte,

contrar celor susținute de recurentă.

Nu are relevanță apartenența bunului

la domeniul public al deținătorului său, deoarece Legea nr. 10/2001 nu cuprinde

interdicții de restituire în natură a unor asemenea bunuri, exclusiv

determinate de o eventuală existență a acestora în proprietatea publică.

Astfel, deși Constituția României (art.

136 alin. (4)) declară bunurile proprietate publică, ca fiind inalienabile, iar

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia, prevede că asemenea bunuri sunt inalienabile,

imprescriptibile și insesizabile, Legea nr. 10/2001 este o lege de specială de

reparație. Ca atare, se aplică în mod prioritar față de legea generală, conform

principiului de drept specialia generalibus derogant („legile speciale derogă

de la cele generale”), înlăturând incidența textelor de lege sus-menționate.

Cum regula care operează în materia

bunurilor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001 constă

în restituirea in natură a imobilului solicitat prin notificare, inventarierea

imobilului în domeniul public al municipiului Călărași nu constituie, în sine,

un impediment la restituirea în natură.

A mai susținut recurenta că terenul

nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece face parte din curtea unei

școli și este destinat odihnei și recreerii elevilor și cadrelor didactice,

deci, unei utilități publice, nefiind, astfel, posibil a fi restituit în

natură.

Critica este neîntemeiată, Curtea

procedând la o corectă interpretare și aplicare, în cauză, a dispozițiilor art.

11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 10.3. din H.G. nr. 250/2007.

Faptul că terenul restituit face

parte din curtea Școlii generale, constituind un tot unitar împreună cu restul

de teren având această destinație, nu reprezintă un impediment la restituire,

atât timp cât această suprafață nu este indispensabilă desfășurării activității

școlare, iar terenul rămas în folosința Școlii se poate reconfigura ulterior

restituirii către reclamantă, prin transformarea unei porțiuni din terenul

rămas în teren destinat activităților de recreere pentru elevi și cadrele

didactice.

De asemenea, faptul că reclamanta a

obținut restituirea terenului pretins sub două forme de reparație diferite nu

constituie un impediment pentru restituirea în natură, întrucât reparația în

natură și cea în echivalent nu se exclud, ci pot coexista în condițiile în care

situația juridică a unui teren este diferită pentru suprafețele care o compun.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că soluția instanței de apel a fost dată cu interpretarea

și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie și analizate

mai sus, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 645/A

din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 23 martie 2012.