ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 193F/C din 10 decembrie 2008, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Tehnică de Vămuire și Tarif Vamal, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V. și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., având ca obiect obligarea primelor două pârâte la emiterea unui nou buletin de analiză aferent probei 2 prelevată la 13 decembrie 2007, precum și la prelevarea de noi probe din bazinele societății, ca urmare a nelegalității primei prelevări.

Cererea de suspendare a efectelor actelor administrativ fiscale întocmite de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., ce a constituit un petit distinct al acțiunii, a fost respinsă prin sentința nr. 136/F-C din 1 octombrie 2008, cu motivarea de esență că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 556/2007, deoarece procesele-verbale de prelevare și de control au fost semnate fără obiecțiuni. Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: La data de 13 decembrie 2007 s-a procedat la prelevarea a 3 eșantioane de etoxid de sodiu în cantitate totală de 1,5 litri din rezervorul 1 al reclamantei, în procesul-verbal nr. PP făcându-se mențiunea că prelevarea s-a făcut, conform normativelor în vigoare, respectiv Ordinul nr. 9250/2006, eșantioanele fiind ambalate, etichetate și sigilate în prezența reprezentantului reclamantei, care nu a formulat obiecțiuni.

În urma analizei probei i s-a emis certificatul de analiză din 8 mai 2008, prin care Laboratorul Vamal Central a conchis că prezența apei exclude existența în probă a speciei etoxid de sodiu, produsul constând într-un alcool etilic cu adaos de hidroxid de sodiu sau alt produs cu caracter bazic și cu conținut de sodiu, solubil în alcool și fenolftaleină. Acest produs este un alcool etilic denaturat, impropriu consumului uman, dar nu total denaturat în sensul Legii nr. 571/2003, motiv pentru care nu poate beneficia de scutirile prevăzute de aceasta. După contestarea certificatului, s-a dispus analiza probei 2 a produsului, la data de 17 iulie 2008 la sediul laboratorului vamal central, iar pe baza rezultatelor analitice obținute au fost menținute concluziile certificatului de analiză nr. CC/2008, soluție notificată, în scris, solicitantului și biroului vamal, cu respectarea art. 225 alin. (1) din Ordinul nr. 9250/2006.

Concluziile fiind aceleași, primul capăt de cerere este nefondat, reținându-se, în plus, că o asemenea obligație ar fi revenit laboratorului vamal central, care nu a fost parte în proces. Cât timp nu s-au formulat obiecțiuni la momentul prelevării probelor, efectuată în condițiile art. 3, art. 4 alin. (2) și art. 5 din același ordin, reprezentantul reclamantei însușindu-și reprezentativitatea probelor, nu sunt motive temeinice nici pentru admiterea celei de-al doilea capăt de cerere. Faptul că urmare a acestui control s-au emis acte fiscale prin care s-a stabilit că încadrarea tarifară realizată nu are bază legală, datorându-se accizele stabilite prin decizia de impunere, nu are relevanță în soluționarea cauzei, aceasta putând forma obiectul căilor specifice de atac în materie fiscală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, pe de o parte, nu s-a observat existența unor diferențe între rezultatele analitice ale celor două probe care nu au fost explicate prin notificarea transmisă, iar pe de altă parte, s-a reținut în mod greșit că a fost urmată procedura prevăzută pentru prelevarea probelor, întrucât, în opinia recurentei, se impunea utilizarea unor recipiente sterile și sigilate, precum și menționarea în procesul-verbal a numărului de sigiliu pentru fiecare recipient utilizat în depozitarea probelor.

Reclamanta a invocat și nesocotirea prevederilor art. 7 și art. 13 alin. (1) din Ordinul nr. 9250/2006, solicitând, totodată, examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că soluția de respingere a acțiunii este principial corectă, impunându-se doar substituirea motivării acesteia, în modalitatea și pentru argumentele în continuare arătate. Prin Ordinul nr. 9250 din 18 decembrie 2006, emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au fost aprobate Normele privind funcționarea Laboratorului Vamal Central și modalitatea de efectuare a analizelor.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din acest ordin, Laboratorul vamal funcționează în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală iar, pe baza informațiilor din certificatul de analiză emis de acesta, biroul vamal i-a deciziile privind măsurile tarifare, netarifare și/sau fiscale pentru partida de marfă din care s-au prelevat probe. Totodată, potrivit art. 26 din Cap. VIII - Dispoziții finale, certificatele de analiză emise de acest laborator au caracter tehnic, iar declarantul poate contesta deciziile autorității vamale, luate pe baza concluziilor formulate în certificatele de analiză, potrivit dispozițiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii.

În raport cu aceste prevederi legale, operațiunile de prelevare a unor probe și actele emise în cadrul procedurii de efectuare a analizelor pot forma obiectul controlului de legalitate, în condițiile impuse de reglementările fiscale, numai în cadrul unor litigii având ca obiect examinarea legalității deciziilor autorităților vamale emise pe baza concluziilor formulate. Actele emise de Laboratorul vamal central nu pot fi considerate nici acte administrative - tipice sau asimilate - în sensul Legii nr. 554/2004, pentru a fi supuse controlului de legalitate în condițiile contenciosului de drept comun, nefiind emise de autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, ci de o structură funcțională din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având un caracter pur tehnic, așa cu s-a arătat mai sus.

În sensul Legii contenciosului administrativ, acestea ar putea fi calificate doar ca acte preparatorii sau operațiuni administrative, care sunt supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final, așa cum rezultă din prevederile art. 18 alin. (2) al respectivei legi. Întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei acțiuni având obiectul determinat de reclamant, condiții impuse atât de legislația vamală/fiscală, cât și de art. 1 din Legea nr. 554/2004 - invocat ca temei legal, se impune păstrarea soluției de respingere a acțiunii, pronunțată de prima instanță, fundamentată însă pe argumentele anterior redate. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 193/F-C din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.