AFFAIRE SAKÇI c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SAKÇI c. TURCIA Cerere nr. 8147/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 ianuarie 2007 DEFINIF 16/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Sakçćc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B.

Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 12 decembrie 2006, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 8147/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Orhan Sakç ( reclamantul a sesizat Curtea la data de 3 ianuarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 septembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza întemeiat pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond.

ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCE DE LA L La 6 ianuarie 1994, reclamantul a fost arestat și pus în custodie la sediul Secției de combatere a terorismului în apropierea Direcției de Securitate Bursa pentru apartenență la o organizație ilegală, și anume PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). La 18 ianuarie 1994 a fost întocmit procesul-verbal de depoziție al reclamantului, conform căruia acesta a recunoscut că a fost membru al organizației incriminate și că a desfășurat activități în cadrul acesteia. Cu toate acestea, el a precizat că a părăsit organizația și s-a căit de acțiunile sale. La 20 ianuarie 1994, reclamantul a fost pus în detenție provizorie. La 31 ianuarie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr l-a acuzat pe reclamant, împreună cu alte două persoane pentru acțiune împotriva separatismului teritorial și a apartenenței la PKK.

El a solicitat condamnarea în temeiul articolului 125 din Codul Penal. La 30 septembrie 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a emis o audiere în cursul căreia a dispus menținerea în detenție a reclamantului, susținând astfel că suma minimă a pedepsei suferite de acesta era mai mare de șapte ani. Subliniind faptul că inculpații încercau în mod conștient să prelungească durata procedurii în scopul asigurării respectării drepturilor omului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, ea a solicitat direcțiilor instituțiilor penitenciare unde inculpații erau deținuți să dea dovadă de toată diligența necesară pentru a-i depăși pe aceștia din urmă la audieri. 10. La 16 aprilie 2004, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și a pronunțat condamnarea la o condamnare pe viață la închisoare pe viață în temeiul articolului 125 din Codul penal.

11. La 6 iunie 2005, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță și a retrimis cauza în fața tribunalului din Diyarbakr. 13. La cauza rămâne în curs de desfășurare. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 14. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil mai lung, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Cu privire la admisibilitate 17. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne.

El susține că reclamantul a omis să ridice obiecția sa în fața instanțelor interne 18. În această privință, Curtea subliniază că a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic turcesc nu le oferea justițiabililor o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (Tendik și alții c. Turcia, nr 23188/02, § 36, 22 Prin urmare, nu s-a stabilit că reclamantul dispune de o cale de atac de natură să ofere un remediu pentru a-l afecta; prin urmare, nu poate fi reținută excepția guvernului în această privință 19. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz.

Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Frydlender, citată anterior 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil 23. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 25. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în conformitate cu art. 60 din Regulamentul de procedură. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens.

PE ACESURI, CURȚA, LA Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 16 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE SAKÇI c. TURQUIE ( Requête n o 8147/02) ARRÊT STRASBOURG 16 janvier 2007 DÉFINITIF 16/04/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Sakçı c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 décembre 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1970 et réside à Diyarbakır.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

14. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »