AFFAIRE OKUYUCU ET BILMEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.01.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE OKUYUCU ET BILMEN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL OKUYUCU ȘI TURCIA (Cercetarea nr. 65887/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 ianuarie 2007 DEFINIF 16/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cazul Okuyucu și Bilmen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 12 decembrie 2006, se retrage la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 65887/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Mehmet Sirin Okuyucu și domnul Fatma Bilmen ( Reclamanții sunt reprezentați de M.N. Terzi, avocat la Izmir. Guvernul turc ( La 3 februarie 2006, cu respectarea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și fond. Bilmen, în 1973, rezident la Izmir. Arestat la 15 și respectiv 16 ianuarie 1995, în cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale, și anume PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan), reclamanții au fost reținuți până la 23 ianuarie 1995, data audierii lor de către procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului d În aceeași zi, un judecător care a făcut obiectul CSEI a dispus arestarea provizorie a reclamanților, care până în prezent nu au beneficiat de asistența unui avocat. La 13 februarie 1995, reclamanții au fost deferiți în fața CSEI, pentru a se adresa unei benzi armate, în sensul articolului 169 din Codul Penal. 10. Bilgin și dl Okuyu au fost admiși în beneficiul eliberării provizorii în termen de 8 ani. Într-o hotărâre din 19 martie 1997, judecătorii din fond, printre care și unul care face parte din magistratura militară, au condamnat fiecare reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și, respectiv, nouă luni. La 29 iunie 1998, această hotărâre a fost infirmată pentru viciu de procedură, iar dosarul s-a întors la instanța inferioară. 12. La 2 decembrie 1998, după ce a fost corectată, CSEI își va reiniția judecata anterioară. 13. În jurul avocaților altor colegi inculpați, consiliul reclamanților, M.B., a luat măsuri în casare, cerând desfășurarea unei instanțe. Această cerere a fost primită și o audiere a fost stabilită la 17 aprilie 2000. Avocații apelanților au fost informați în mod corespunzător cu privire la această dată, dar nu l Curtea de Casație a pronunțat la data prevăzută. Dl K.B. nu a prezentat nici un aviz. La sfârșitul recursului, înainte de a delibera, Înalta Instanță i-a informat pe participanți că hotărârea urma să fie netă și pronunțată în mod public la 26 aprilie 2000. K.B. nu a participat nici la pronunțarea acestei hotărâri, care, în cele din urmă, confirma hotărârea atacată. 15. Astfel cum reiese din registrele oficiale și din declarația președintelui CSEI, Tribunalul de Casație, însoțit de dosar, a fost returnat grefei instanței inferioare la 1 iunie 2000. De aceea, reclamanții au obținut o copie la 1 noiembrie 2000. DREPTUL ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 16. Pentru legislația în vigoare la momentul faptelor, referitoare la cursurile de securitate de la ë stat, a se vedea Hotărârile Incal c. Turcia (hotărârile din 9 iunie 1998, Rec., p. 1557-1561, §§ 26-31), Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003) și Özel Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002). Ar trebui amintit faptul că, prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004, cursurile de securitate de stat au fost abrogate definitiv. 17. În ceea ce privește reglementarea și practica referitoare la notificarea persoanelor interesate cu privire la hotărârile de casare pronunțate asupra penalității, a se vedea Deciziile Okul c. Turcia 545/35/99, 4 septembrie 2003) și Özdemir c. 60688/00, 8 noiembrie 2005). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIILE ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 18. Reclamanții invocă o încălcare, în mai multe privințe, a art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...). Orice acuzat are dreptul, printre altele, să (...) dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale sau să aibă dreptul de a se apăra pe sine însuși sau de a avea la dispoziție un susținător la alegerea sa (...) 19. . Despre admisibilitatea 20. Guvernul excită din întârzierea cererii și se referă la decizia menționată anterior Özdemir În cazul de față, termenul de șase luni a început să curgă de la pronunțarea publică a hotărârii Curții de Casație din 26 aprilie 2000 și s-a încheiat la 26 octombrie următor. Potrivit guvernului, avocatul reclamanților, care nu a participat nici la ședința de Casație, nici la pronunțarea hotărârii pronunțate în consecință, nu ar putea, în mod legitim, să fi avut posibilitatea de a obține o copie a hotărârii menționate înainte de 1 noiembrie 2000. Reclamanții au contestat faptul că, în circumstanțele prezentei cauze și în conformitate cu jurisprudența relevantă a Curții, die-quo-ul termenului de șase luni este 1 iunie 2000, data revenirii dosarului cauzei lor la grefa CSEI. 22. Curtea a afirmat deja în repetate rânduri că, în împrejurări precum cea supusă examinării, este admis că termenul de șase luni este, în principiu, de la data la care părțile interesate pot lua efectiv cunoștință de conținutul deciziei interne definitive care îi privesc. În speță, data care trebuie reținută este, prin urmare, 1 iunie 2000, din care reclamanții puteau avea efectiv acces la hotărârea de casare pronunțată la 26 aprilie precedent, la grefa CSEI (a se vedea, printre multe altele, Okul, citată anterior). Prin urmare, prezenta hotărâre, introdusă la 3 noiembrie 2000, nu ridică nicio problemă în ceea ce privește art. 35 alineatul (1) din convenție, indiferent de neglijența pe care ar fi putut să o comită avocatul reclamanților în urmărirea cauzei lor în fața Curții de Casație (punctul 20 de mai sus, c.f. Özdemir, citată anterior 23. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și declară cererea admisibilă, aceasta nu se adresează niciunui alt motiv de refuz, înscris în art. 35 din Convenție. Cu privire la observația art. 6 din Convenția Argumentele părților 24. Reclamanții se plâng de faptul că CSEI nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială, în sensul articolului 6 alineatul (1), din cauza prezenței unui judecător militar în formarea sa. 25. În plus, aceștia susțin că condamnarea lor pe baza unor depoziții obținute în lipsa unui avocat și neraportarea avizului emis de Procuror general în apropierea Curții de Casație au comis încălcarea alienelor (c) și, respectiv, (b) a articolului 6 alineatul (3). Guvernul retorcă că înainte de abolirea cursurilor de securitate ale statului (punctul 16 de mai sus), modalitățile de desemnare și numire a judecătorilor care se aflau acolo ofereau garanții constituționale care îndeplinesc pe deplin criteriile care decurg din jurisprudența Curții în această privință. Prin urmare, CSEI nu putea să inspire niciun fel de îndoială cu privire la independența și imparțialitatea sa. 27. În conformitate cu art. 6 alineatul (3) litera (b), guvernul reamintește că, de la promovarea noului cod penal pe 1 Iunie 2005, avizul procurorilor generali sunt notificate apelanților și consideră că reclamanții, care au beneficiat în mod corespunzător de asistența unui avocat pe parcursul procedurii privind investigațiile preliminare, nu pot formula argumente la art. 6 alineatul (3) litera (c), numai din cauza absenței sale în timpul interogatoriilor. Curtea a statuat deja, în cauze similare îndreptate împotriva Turciei, că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. Prin urmare, Comisia a afirmat în repetate rânduri că, în cazul în care s-ar constata o încălcare a articolului 6 alineatul (1) cu privire la acest punct precis, nu ar mai fi necesar să se examineze separat celelalte obiecțiuni întemeiate pe dreptul la un proces echitabil (a se vedea, printre multe altele, defaptul că Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, p. 3074, § 44-45). Prin urmare, trebuie să analizăm mai întâi această primă chestiune importantă. În ceea ce privește lipsa de independență și de imparțialitate a CSEI, forța trebuie să observe că Ön Õa nu a furnizat niciun fapt, nici argument convingător, care ar putea conduce la o concluzie diferită de cele care, în cauze care ridică probleme identice, au condus la o constatare a încălcării articolului 6 1 (a se vedea, de exemplu, Özel, citată anterior, § 34). 30. Cu toate acestea, în acest caz este de asemenea de înțeles că reclamanții care au răspuns atât de grav s-au temut să nu se prezinte în fața unui colegiu în care se afla un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Prin urmare, aceștia se puteau teme în mod legitim ca CSEI să se lase ghidat în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei lor. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le au reclamanții în ceea ce privește independența și imparțialitatea acestei instanțe (inflal, citată anterior, p. 1573, § 72 in fine 31. Prin urmare, Curtea încheie cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, a acestui șef și, prin urmare, se consideră că se referă la restul obiecțiunilor, întemeiat pe art. 41 din Convenție (punctul 25 de mai sus). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă morală 33. Pentru guvern, aceste cereri sunt excesive. 35. Curtea consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu: , citată anterior, punctul 49. Cu toate acestea, trebuie amintit că, atunci când o persoană particulară, ca în speță, a fost condamnată de un tribunal care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate prevăzute de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea acestuia, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată Öcalan c. ([GC], nr. 46221/99, § 210 fin , EHR 2005 .... Cheltuieli și cheltuieli de judecată 36. Reclamanții solicită, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, 4 000 EUR, dar nu produc niciun document în sprijinul acestora. 37. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 38. În ceea ce privește elementele aflate în posesia sa și sumele alocate în acest sens în cauze similare, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma de 1 000 EUR, ținând seama în special de procedura care îi este adresată. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚA, LA 6 § 1 din Convenție, din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului d .Izmir Déclare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată pentru taxele datorate la data plății, această sumă fiind convertită în cărți turcești noi la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 16 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte