AFFAIRE KRANTA c. TURQUIE

AFFAIRE KRANTA c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

SECȚIUNEA 2 CAUZA KRANTA c. TURCIA (solicitarea nr. 31277/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 ianuarie 2007 DEFINITIVF 16/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kranta c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, mei E. Fura-Sandström, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 12 decembrie 2006, rend la hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această dată de procedură La originea ui cauza se găsește o repedicție (n 31277/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Muammer Kranta ( La 20 decembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 27 octombrie 1995, reclamantul a introdus o cale de atac în fața Tribunalului Administrativ al lui Izmir împotriva Direcției Generale Administrație a Apelor d Prin hotărârea din 25 aprilie 1996, Tribunalul a obținut câștig de cauză. Actul incriminat a fost anulat. Tribunalul a condamnat, de asemenea, administrația să-i plătească, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii și de judecată, suma totală de 6 154 200 de lire turce [aproximativ 67 de euro (EUR) ]. La 21 iulie 1998, reclamantul sesizează biroul de executare și de recuperare a datoriilor. Prin hotărârea din 28 mai 1999, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea în primă instanță. Până în prezent, administrația nu a plătit reclamantului cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii și de judecată ale avocaților stabiliți de instanțele interne. II. LICHIDUL INTERNE PERTINENT În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul ( ) și art. 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind comunele (Belediyeler Kanunu ), bunurile aparținând de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 și 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de neplăți de către administrarea cheltuielilor și cheltuielile de judecată și de judecată stabilite de instanțele interne. 11. Guvernul invită Curtea să respingă cererea în temeiul art. 35 alin. (1) din Convenție pentru nerespectarea termenului de șase luni. În opinia sa, acest termen a început să curgă începând cu 28 mai 1999, data la care Consiliul a fost pronunțat. 12. Curtea ia notă de faptul că situația de care se plânge reclamantul a început de la hotărârea definitivă și executorie a instanței administrative și este prelungită chiar și după introducerea cererii și continuă până în prezent. Prin urmare, această excepție trebuie respinsă. 13. Potrivit guvernului reclamant nu a fost epuizată, așa cum se prevede la art. 35 alin. (1) din Convenție, toate căile de atac prevăzute în dreptul intern. El susține că . ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea consideră că nu este oportun să solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului membru în cadrul unei proceduri judiciare, să inițieze ulterior o nouă procedură judiciară pentru a obține satisfacția (a se vedea, mutatis mutandis Karahalios c. Grecia (dec.), nr. 62503/00, 26 septembrie 2002). Prin urmare, această excepție trebuie eliminată. 15. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, printre altele, Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1997 II și Tunç c. Turcia, n 54040/00, 24 mai 2005) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; de asemenea, Comisia constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de refuz. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004 și Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 ianuarie 2006). 17. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită. Curtea constată că Õ administrația nu a plătit reclamantului cheltuielile și cheltuielile de judecată stabilite de instanțele interne. Cu alte cuvinte, o hotărâre definitivă și executorie în favoarea reclamantului a rămas neexecutată timp de mai mult de șapte ani. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 de efectul lor util. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA 19. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul consideră că a fost discriminat din cauza puterii discreționare a administrației în plata datoriilor sale. 20. Având în vedere concluzia de mai sus de pe teren a articolelor 6 alin. (1) din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare problema separat, sub aspectul art. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 22. Reclamantul declară că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 5 24 Curtea își adoptă propriile calcule în lumina jurisprudenței sale în materie și evaluează prejudiciul material și moral actual, ținând cont de toate circumstanțele din speță, 500 EUR și de acord cu reclamantul pentru daune materiale și morale. Reclamantul nu a prezentat o cerere privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se aloce o sumă în acest scop.interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Declară că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 500 EUR (cinci cenți) pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 16 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

KRANTA c. TURQUIE

(Requête n

o

31277/03)

ARRÊT

STRASBOURG

16 janvier 2007

DÉFINITIF

16/04/2007

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kranta c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P. Costa,

président,

A.B. Baka,

R. Türmen,

M. Ugrekhelidze,

M

mes

E. Fura-Sandström,

D. Jočienė,

M.

D. Popović,

juges,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 décembre 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

31277/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Muammer Kranta («

le requérant

»), a saisi la Cour le 7 août 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

S. Özay, avocat à Izmir. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 20 décembre 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le 27 octobre 1995, le requérant introduisit un recours devant le tribunal administratif d’Izmir contre la direction générale de l’administration des eaux d’Izmir (

İZSU

, ci-après «

l’administration

») visant à obtenir l’annulation d’une décision individuelle défavorable.

5.

Par un jugement du 25 avril 1996, il obtint gain de cause. L’acte incriminé fut annulé. Le tribunal condamna par ailleurs l’administration à lui payer, au titre des frais et dépens de la procédure et honoraires d’avocat, la somme totale de 6

154

200 livres turques [environ 67 euros (EUR)].

6.

Le 21 juillet 1998, le requérant saisit le bureau d’exécution et de recouvrement des dettes.

7.

Par un arrêt du 28 mai 1999, le Conseil d’Etat confirma le jugement de première instance.

8.

A ce jour, l’administration n’a pas payé au requérant les frais et dépens de la procédure et honoraires d’avocat fixés par les tribunaux internes.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

9.

En vertu de l’article 82 de la loi n

o

2004 du 9 juin 1932 sur les voies d’exécution et la faillite (

İcra ve İflas Kanunu

) et de l’article 19 de la loi n

o

1530 du 3 avril 1930 sur les communes (

Belediyeler Kanunu

), les biens appartenant à l’Etat et aux communes, ainsi que les biens destinés à l’usage public ne peuvent faire l’objet d’une saisie (voir, entre autres,

Gaganuș et autres c. Turquie

, n

o

39335/98

, § 18, 5 juin 2001).

EN DROIT

I.

SUR LA RECEVABILITÉ

10.

Invoquant les articles 6 et 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint du non-paiement par l’administration des frais et dépens de la procédure et honoraires d’avocat fixés par les tribunaux internes.

11.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête en vertu de l’article

35 § 1 de la Convention pour inobservation du délai de six mois. Selon lui, ce délai a commencé à courir dès le 28 mai 1999, date de l’arrêt du Conseil d’Etat.

12.

La Cour note que la situation dont se plaint le requérant a débuté dès le jugement définitif et exécutoire du tribunal administratif et s’est prolongée même après l’introduction de la requête et continue à ce jour. Il y a ainsi lieu de rejeter cette exception.

13.

Selon le Gouvernement le requérant n’a pas épuisé, comme l’exige l’article

35 § 1 de la Convention, l’ensemble des voies de recours prévues en droit interne. Il soutient que l’intéressé aurait dû préalablement saisir la juridiction administrative pour se plaindre de l’inexécution d’une décision de justice devenue définitive.

14.

La Cour estime qu’il n’est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l’Etat à l’issue d’une procédure judiciaire, de devoir par la suite engager une nouvelle procédure judiciaire afin d’obtenir satisfaction (voir,

mutatis mutandis

,

Karahalios c. Grèce

(déc.), n

o

62503/00, 26 septembre 2002). Dès lors, il y a lieu d’écarter cette exception.

15.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,

Hornsby c. Grèce

, arrêt du 19 mars 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

II, et

Tunç c. Turquie

, n

o

54040/00, 24

mai 2005) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

16.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 §

1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir, par exemple,

Bourdov c. Russie

, n

o

59498/00, CEDH 2002

‑

III,

Romachov c.

Ukraine

, n

o

67534/01, 27 juillet 2004, et

Kuzu c. Turquie,

n

o

13062/03, 17

janvier 2006).

17.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente. Elle constate que l’administration n’a pas payé au requérant les frais et dépens de la procédure et honoraires d’avocat fixés par les tribunaux internes. Autrement dit, une décision de justice définitive et exécutoire en faveur du requérant reste inexécutée depuis plus de sept ans. Cette omission amène la Cour à considérer qu’en s’abstenant pendant ce laps de temps de prendre les mesures nécessaires pour se conformer à la décision judiciaire définitive rendue en l’espèce, les autorités turques ont partiellement privé les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1 de leur effet utile.

18.

Par conséquent, il y a eu violation de ces dispositions.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 14 DE LA CONVENTION

19.

Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant estime avoir subi une discrimination en raison du pouvoir discrétionnaire de l’administration dans le paiement de ses dettes.

20.

Eu égard à la conclusion formulée ci-dessus sur le terrain des articles

6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 14 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

22.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu’il évalue à 5

000 EUR.

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

La Cour adopte son propre calcul eu égard à sa jurisprudence en la matière et évalue le préjudice matériel et moral actuel, compte tenu de l’ensemble des circonstances de l’espèce, à 500 EUR et l’accorde au requérant pour dommage matériel et moral.

B.

Frais et dépens

25.

Le requérant n’a pas présenté de demande relative aux frais et dépens. La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu d’allouer de somme à cet effet.

C.

Intérêts moratoires

26.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 500 EUR (cinq cents euros) pour dommage matériel et moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

16 janvier 2007 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président