ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 15 februarie 2011 s-a înregistrat
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea
formulată de petiționarul P.G. împotriva rezoluției nr. 204/P/2010 din 9 martie
2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.-
Serviciul Teritorial Craiova.
Rezultă din actele
dosarului că petiționarul a formulat o sesizare către Președintele României ce
a fost înaintată de către D.N.A. la Serviciul Teritorial Craiova, în care a
arătat că R.I. în calitate de primar al comunei Podeni, județul Mehedinți, și C.C.,
în calitate de consilier juridic al aceleiași primării, au încheiat, cu
încălcarea atribuțiilor de serviciu, un contract de arendare, pentru o
suprafață de pășune de 525,88 ha, cu numitul R.M., în scopul atragerii de
fonduri europene de la A.P.I.A. Mehedinți.
In conținutul
aceleiași sesizări se susține că, R.M., în calitate de arendaș, nu a efectuat
nici o investiție și nici măcar nu cunoaște unde se află amplasat terenul care
face obiectul contractului de arendare.
Din verificările
efectuate în cauză, a reieșit că, la data de 04 iunie 2007, între Primăria
comunei Podeni și R.M. a fost încheiat contractul de arendare nr. 3, având ca
obiect suprafața de 445,9 ha pășune, cu o durată de un an, stabilindu-se
nivelul arendei la 4.000 RON, anual.
Prin același
contract, s-au stabilit drepturile și obligațiile părților, răspunderea în caz
de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți și termenii
de încetare a contractului.
Această suprafață de
pășune face parte din proprietatea Primăriei comunei Podeni, terenul agricol de
această categorie, regăsindu-se în Registrul Agricol al comunei Podeni, la
poziția Primăriei Podeni (1984 ha), suprafața fiind rezultatul diferenței
dintre terenurile declarate de cetățeni și suprafața totală a terenurilor
deținute la nivelul comunei, inventariate cu ocazia recensământului general
agricol.
Arenda stabilită prin
contract, a fost achitată de arendaș, la data de 08 iulie 2008, așa cum rezultă
din dispoziția de plată nr. 13387/2008.
Contractul de
arendare supus discuției, s-a perfectat în baza prevederilor Legii arendării
nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare.
Fiind audiat la
sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, R.M., a
declarat că arendarea suprafeței de teren, tip pășune, a avut ca motivație
împrejurarea că, deținea și deține și în prezent o fermă de animale, respectiv
de vaci, cu aproximativ 25 de capete, în comuna Căzănești, județul Mehedinți.
R.M. a formulat la
A.P.I.A. Mehedinți, o cerere pentru alocarea unor sume de sprijin, după care a
fost emisă decizia nr. 2330841 din 04 iunie 2008 prin care Agenția de Plăți și
Intervenție pentru Agricultură, urmare a analizării cererii de plată și a
verificărilor efectuate de funcționarii acestei instituții, a stabilit
următoarele sume de plată față de R.M.: schemă de plată unică pe suprafață -
SAPS 117.125,70 lei și schemă pentru plăți naționale directe complementare -
PNDC 2.662,51 lei, pentru o suprafață totală determinată de 774,55 ha. Sumele
menționate anterior, au fost încasate de R.M., după virarea acestora în contul
bancar indicat de către titular în cererea de plată.
Cererea pentru
sprijin financiar adresată APIA Mehedinți de către R.M., a avut ca obiect toată
suprafața de teren agricol pe care susnumitul o deținea, aici fiind inclusă și
pășunea care a făcut obiectul contractului de arendare cu Primăria Podeni.
Trebuie menționat
faptul că, după expirarea termenului contractului de arendare, nu s-a procedat
la reînnoirea acestuia, iar din banii obținuți în urma încheierii acestuia,
Primăria Podeni a achiziționat aparatură ( facturile anexate cauzei ).
La dosarul cauzei a
fost anexată, în copie, întreaga documentație în baza căreia fermierul R.M., a
obținut sprijin pe suprafața de teren - campania 2007, în speță, respectându-se
întru totul dispozițiile legale în vigoare.
De altfel, o lucrare
similară, având ca obiect plângerea formulată de P.G., a fost înregistrată la
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova în cursul anului
2008, cu nr. 315/VIII/1/2008, aceasta fiind înaintată ulterior, Parchetului de
pe lângă Judecătoria Dr.Tr. Severin și înregistrată sub nr. 2590/P/2008. Prin
ordonanța cu același număr, din 03 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Dr.Tr. Severin a dispus declinarea competenței de soluționare a
cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, unde a fost
înregistrat sub nr. 764/P/2008. La 10 iunie 2008, a fost înregistrată la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova plângerea formulată de P.G., împotriva
numitului R.I., privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 C. pen.,
art. 10 lit. b) și c) din Legea 78/2000 și art. 13 din Legea 78/2000.
Această sesizare avea
ca obiect încheierea în mod abuziv a contractului de arendă dintre Primăria
Podeni și R.M.
Prin rezoluția nr. 390/P/2008,
din 31 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova a dispus
neînceperea urmăririi penale față de R.I. și C.C. pentru infracțiunile prev. de
art. 248 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea 78/2000, art. 10 lit. c) din
Legea 78/2000 și art. 132 din Legea 78/2000.
De asemenea, prin
rezoluțiile nr. 263/P/2009 din 10 iulie 2009 și 13 octombrie 2009, Parchetul de
pe lângă Judecătoria Orșova a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.I.
și C.C. pentru infracțiunile prev. de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen. și
art. 248 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea 78/2000, art. 10 lit. c) din
Legea 78/2000 și art. 13 din Legea 78/2000.
Împotriva acestei
soluții, a formulat plângere P.G., care a fost respinsă de primul procuror al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova și în baza disp. art. 278
1
C. proc. pen., soluția a fost atacată la Judecătoria Orșova, formându-se
dosarul nr. 876/274/2009.
Judecătoria Orșova a
respins plângerea împotriva soluției, la 25 februarie 2010, menținând soluția
de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
Reținând că din
probatoriul administrat în cauză nu rezultă indicii temeinice care să conducă
la concluzia că intimatul R.M. a săvârșit fapta reclamată s-a dispus
neînceperea urmăririi penale.
Cu privire la
infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări față de intimații R.I. și C.C.
s-a constatat că acestea au fost puse în discuție de instanța de judecată care
s-a pronunțat la data de 25 februarie 2010.
Soluția a fost
menținută prin rezoluția nr. 45/II-2/2011 din 21 ianuarie 2011 dată de
procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției
Naționale Anticorupție.
Împotriva rezoluției
de neurmărire penală, în baza dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) C.
proc. pen., a formulat plângere petiționarul P.G. pe care a adresat-o Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
La termenul din 24
iunie 2011 reprezentantul parchetului a invocat excepția necompetenței
materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând trimiterea cauzei
spre competentă soluționare la Judecătoria Orșova.
Analizând lucrările
dosarului reține Înalta Curte că este competentă să soluționeze această cauză
Judecătoria Orșova.
Competența Înaltei
Curți, ca instanță de fond, este atrasă de calitatea persoanei, dispozițiile
art. 29 C. proc. pen. stabilind competența materială și după calitatea
persoanei ce revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Persoanele împotriva
cărora petiționarul a formulat plângere nu au calitatea cerută de lege pentru a
atrage competența în primă instanță a Înaltei Curți.
Întrucât intimații nu
sunt persoane calificate, instanța competentă urmează a fi determinată în
raport de competența materială și teritorială astfel încât Înalta Curte
apreciază că față de infracțiunile reclamate de către petiționar este
competentă să soluționeze această cauză Judecătoria Orșova, instanță căreia îi
va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Trimite cauza privind
pe petiționarul P.G. spre competentă soluționare la Judecătoria Orșova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 iunie 2011.