ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului consta următoarele:

Prin declinare de competență, conform sentinței penale nr. 1054 din 5 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, la Curtea de Apel a fost înregistra sub nr. 29/42/2013, cauza privind pe inculp ații: G.M., G.L., A.A. și S.M.

Aceștia au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 75/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., după cum urmează:

- inculpatul G.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. Raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 253

1

alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpata G.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpata A.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 253

1

C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de inculpare s-a reținut rezumativ că la data de 27 decembrie 2006 între Primăria comunei B. pe de o parte și inculpații G.L., A.A. și S.M. pe de alta, au fost încheiate contractele de arendare a suprafețelor de teren de 47,29 hectare, 43,67 hectare și respectiv 37,71 ha din izlazul comunal.

La acea dată cei trei inculpați aveau calitatea de funcționari fiind referent cu atribuții de urbanism în cadrul primăriei (G.L.) referent serviciu taxe și impozite în cadrul primăriei (A.A.) și viceprimar al comunei B. (inculpatul S.M.).

Aceste contracte de arendare au fost întocmite și semnate de coinculpatul G.M., secretar al aceleiași primării (și soț al inc. G.L.) care cunoștea că nu aveau la bază o hotărâre a Consiliului Local care să aprobe darea în arendă a terenului asupra căruia avea dreptul exclusiv de administrare, încălcând astfel prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001 precum și pe cele ale art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008.

Actul de acuzare susține că pentru a conferi aparența legalității acestor contracte de arendă, inculpatul G.M. le-a aplicat la rubrica „Vizat Consiliul B.” ștampila Consiliului Local și i-a determinat pe primar și viceprimar să le semneze deși aceste acte atestau nereal dreptul de folosință asupra terenurilor având destinația de pășune comunală.

În baza acestor contracte în anii 2007 și 2008 inculpații G.L., A.A. și S.M. au formulat cereri de plată pentru schemele unice de sprijin pentru suprafațele de teren arendate, solicitând și obținând de la A.P.I.A. (denumită în continuare A.P.I.A.), prin Centrul Județean Dâmbovița, subvenții compuse din fonduri europene F.E.G.A. și de la bugetul național, P.N.D.C. totalizând: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,71 RON inculpata A.A. și 13.027,13 RON inculpatul S.M.

În plus inculpatul G.M. a fost acuzat și de semnarea Ia rubrica „semnătura solicitantului” a cererii de plată din anul 2007 în numele soției sale inculpata G.L., iar inculpatul S.M. a obținut pe nedrept fondul nerambursabile sub forma subvenției ca și beneficiar al contractului de arendă deși avea calitatea de viceprimar al comunei B., aflându-se astfel în conflict de interese.

Pentru stabilirea acestei stări de fapt, organul de urmărire penală a strâns și administrat următoarele probe: dosarele originale conținând întreaga documentați depusă la A.P.I.A., Centrul Județean Dâmbovița de cei 3 inculpați declarațiile martorilor: S.G., G.V., S.D.G., S.E. și M.E.C., adresa de constituire de parte civilă ș declarațiile inculpaților.

După înregistrarea cauzei la această instanță, la termenul de judecată din martie 2013 înaintea începerii cercetării judecătorești inculpaților le-a fos adusă la cunoștință procedura simplificată de judecată prev. de art. 320

1

alin. (1)-alin. (7) C. proc. pen.

Prin declarațiile date toți cei 4 inculpați au solicitat continuare judecății în sensul desfășurării cercetării judecătorești fiindcă nu recunosc învinuirii și drept consecință, procedura abreviată de judecată nu le este aplicabilă, cu excepți inculpatului S.M. care a recunoscut comiterea infracțiunii de conflict de interese.

La termenul de judecată din 10 aprilie 2013 apărătorul ales a doi dintr inculpați a invocat neregularitatea actului de sesizare precum și omisiunea instanței de a citi actul de sesizare inculpaților cu prilejul audierii lor.

Aceste două excepții vizând omisiunea verificării din oficiu a regularităț actului de sesizare a instanței și de citire a acestuia înaintea ascultării inculpaților a fost respinse ca neîntemeiate cu argumentarea ce se regăsește în considerentele încheierii de ședință pronunțată la acea dată.

În cadrul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații, martorii din act S.G., G.V., S.D.G., S.E. și M.E.C. s-au depus înscrisuri, iar parte vătămată A.P.I.A., s-a constituit parte civilă în procesul penal de față cu suma totală de 48.767,04 RON la care se adaugă penalitățile: dobânzile conform art. 12

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, conform adresei din 3 octombrie 2012 încă din faza de urmărire penală. Inculpații au solicitat și administrat în fața instanței probe cu înscrisuri; martori inclusiv în circumstanțierea lor.

Au fost solicitate și depuse cazierele judiciare actualizate, precum și relații privind înscrierea inculpaților în Registrul Fermierilor.

Inculpații au formulat concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat și reținut în fapt următoarele:

„Urmare unei sesizări on-line înregistrată la D.N.A la 8 iulie 2010 în care se reclama că în perioada campaniei agricole din anii 2007-2008 doi angajați ai Primăriei comunei B.: G.L. și A.A. având profesiile de tehnician urbanism și respectiv referent fiscal, dar și în calitate de soții ale secretarului primăriei și respectiv fostului viceprimar al comunei B., au beneficiat de ajutoare financiare din partea A.P.I.A., Centrul local T., s-au început cercetările penale în Dosarul nr. 75/P/2011 al D.N.A., Structura Centrală.

Separat, la D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești se afla înregistrată cauza nr. 114/P/2011 instrumentată ca urmare a sesizării din oficiu de la 3 august 2010 prin care Poliția orașului T. efectua cercetări asupra făptuitorilor S.M., G.L. și A.A. care, în calitate de funcționari ai Primăriei B., în anii 2007-2008 au solicitat și primit ajutoare financiare sub formă de subvenții de la A.P.I.A. Dâmbovița pentru întreținerea izlazului comunal, fără a deține documente care să dovedească preluarea legală a suprafețelor de teren ce îl compun.

Cele două dosare de urmărire penală au fost conexate la data de 18 iulie 2011 formându-se Dosarul nr. 75/P/2011 al D.N.A.

Mijloacele de dovadă strânse în acest dosar, astfel cum vor fi analizate în cele ce succed, relevă activitatea infracțională desfășurată de cei 4 inculpați începând cu luna decembrie 2006 când într-un spațiu amenajat în cadrul Primăriei comunei B. li s-a permis unor angajați A.P.I.A., respectiv martorei V.M. pentru anul 2007 să acorde consiliere de specialitate tuturor persoanelor care, în calitate de fermieri, depuneau cererile în scopul obținerii de subvenții pentru suprafețele de teren deținute.

Această martoră ca și martorul P.N.C.I. au explicat procedura de depunere a cererilor și verificare a documentației anexate, rezultând că nu exista la data faptelor, obligația verificării fiecărei cereri ori a angajamentului care trebuia dat de fermier, nici a calităților de fermier și de utilizator efectiv al terenului precum nici a documentului care atestă folosința efectivă a bunului, însă un program electronic aleatoriu permitea ulterior verificări și, în cazul unor nereguli, se trecea la un control efectiv al documentelor și apoi în teren.

Martorul P.N.C.I. care a fost șeful Centrul local T. al A.P.I.A. Dâmbovița a confirmat necesitatea existenței încă de la depunerea cererii și a semnării angajamentului, a dovezii (adeverința) privind înscrierea în registrul agricol al primăriei a persoanei și suprafeței de teren utilizate cu mențiunea că în situația unui contract de arendă încheiat de primărie cu o persoană fizică era obligatorie existența unei hotărâri a consiliului local în acest sens.

La rândul său, martorul N.M. Primar al comunei la acea epocă a mai relatat că inculpatul G.M., secretar al primăriei, i-a solicitat semnarea a două contracte de arendare a unor porțiuni din izlazul comunal-pășunea comunală-încheiate între primărie pe de o parte și S.M., respectiv G.L., pe de alta, contracte care aveau deja aplicat: ștampila consiliului local, confîrmându-i în același timp că există o hotărâre din consiliu care stă la baza arendării ce făcea obiectul contractelor.

În realitate, așa cum rezultă din depoziția martorului S.V.G., când cetățenii comunei au solicitat explicații pentru subvențiile primite de la A.P.I.A. pentn izlazul comunal, iar consilierii locali au cerut în mod repetat în ședințele de consilii lămuriri, inculpatul G.M. care a negat inițial existența unor contracte d arendare pe numele soției sale (adică inculpata G.L.) a soției fostulu viceprimar (adică A.A.), precum și a viceprimarului S.M., prezentat contractele susținând că sunt legale.

Același martor a mai declarat că, cerându-i-se inculpatului G.M. hotărârea de consiliu local prin care arendarea pășunii comunei a fost aprobată unor persoane fizice, funcționari din primărie, acesta nu a fost în măsură să o prezint consilierilor locali, situație care i-a determinat să sesizeze prefectura.

Din adresa din 17 aprilie 2012 a Primăriei comunei B. rezultă că suprafața de izlaz comunal aferent anului 2007 ca și ce pentru anul 2008 este de 150 hectare scriptic, în realitate aceasta măsurând în satu B. pct. R. 82,45 ha (redusă în anul 2008 la 79,64 ha), în pct. C. 13,3 ha (redusă în anul 2008 la numai 3,60 ha), în satul S. 11,99 ha iar în satul D. 20,87 ha (redusă în anul 2008 la 18,23 ha), precum și că nu există hotărâre a consiliului local cu privire la încheierea contractelor de arendare între primărie și inculpații G.L., A.A. și S.M.

Invocând cererea verbală, dar expresă a fostului primar, martorul N.M., în sensul de a încheia contracte de arendă pentru pășunea comunală pentru ca din subvențiile obținute aceasta să poată fi întreținută, mai întâi inculpata G.L. a susținut că a fost chemată în acest scop, că i s-a impus încheierea contractului cu argumentul că persoanele juridice nu puteau beneficia de ajutor financiar de la A.P.I.A. că a deschis la o unitate bancară un cont special unde i-au fost virate plățile și că cererea de plată aferentă anului 2007 a fost semnată la rubrica „semnătura solicitantului, de soțul său G.M., iar apoi tot cei trei inculpați care au depus cereri de plată au formulat aceeași apărare, reiterând-și cu prilejul audierii lor în instanță.

La rândul său, inculpatul G.M. a susținut că de fapt Primarul în funcție, martorul N.M., i-a cerut expres să încheie contracte de arendă p numele celor 3 funcționari care nu au putut refuza această solicitare fiindcă „părea atribuție de serviciu”, precum și că a înregistrat în registrul de arendă contractel respective.

Acest din urmă inculpat a confirmat că idee a fost a primarului în funcție la acea dată care a motivat că izlazul poate fi întreținut cu bani din fonduri A.P.I.A. precum și că a redactat, semnat și ștampilat contractele de arendare încheiate între Primărie cu cei 3 inculpați: G.L., A.A. și S.M.

La rândul său inculpatul S.M., viceprimar al comunei B. în perioada iunie 1996-iunie 2008, a susținut că a încheiat contractul de arendare pentru obținerea de fonduri de la A.P.I.A. deoarece acestea se acordau numai persoanelor fizice și erau necesare întreținerii izlazului comunal însă a recunoscut că atât încheierea contractelor de arendare a pășunii comunei cât și solicitarea subvențiilor trebuiau supuse aprobării Consiliului Local.

Examinând aceste contracte de arendare care se află depuse în original la dosarul de urmărire penală alături de documentația necesară accesării fondurilor reprezentând plăți directe pentru suprafață pentru anii 2007 și 2008, se constată următoarele:

La data de 27 decembrie 2006 au fost încheiate în câte 3 exemplare contractele de arendare între Primăria comunei B. prin Primar, în calitate de proprietar și G.L., A.A. și S.M., în calitate de arendași pentru arendarea pe o perioadă de câte 2 ani a unor suprafețe de 47,29 ha, 43,67 ha respectiv 37,71 ha teren agricol situat în comuna B. pct. R. și D.

Formularele de contract folosite pentru mtocmirea acestora de către inculpatul G.M. indică drept fundament legal dispozițiile Legii nr. 16/1994, modificată și completată ultima dată prin Legea nr. 20/2008 (în vigoare de la 8 martie 2008).

Într-adevăr, Legea arendării reglementa în anul 2006 regimul juridic al arendării bunurilor agricole, fiindcă a fost abrogată 5 ani mai târziu, prin Legea nr. 71/2011.

Art. 2 și art. 3 din acest act normativ stabilește că prin arendare se înțelege contractul scris al cărui model este prevăzut în anexă între proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal de bunuri agricole denumit arendator și arendaș, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o durată determinată și la un preț stabilit de părți.

Părțile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

În art. 13 al actului normativ sus-citat este stipulat prețul contractului, stabilindu-se că plata arendei se face potrivit înțelegerii părților contractante și se execută la locul și termenele stabilite în contract, iar în conformitate cu formularul contractului anexă la lege, plata arendei se face în natură (produse) în bani sau în natură și în bani.

În egală măsură, instanța constată ca având o relevanță juridică decisivă pentru soluționarea cauzei de față, obligația legală stipulată de legiuitor prin art. 6 alin. (1) și alin. (4) din lege referitoare la înregistrarea contractului de arendă într-un registrul special ținut de secretarul consiliului local, operațiune juridică care alături de forma scrisă a contractului conferă atât valabilitate cât și opozabilitate unui astfel de contract.

În acești termeni, din examinarea contractelor de arendă întocmite efectiv de inculpatul G.M., secretar al primăriei, fie și la sugestia fostului Primar, împrejurare lipsită de importanță pentru stabilirea răspunderii penale a persoanelor trimise în judecată, fiindcă potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul judecății îl constituie fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței (...) rezultă pe de o parte, că aceste contracte nu sunt oneroase ci gratuite, fiindcă cap. 5 din respectivele contracte denumit „modalitățile și termenele de plată a arendei” nu conține nicio obligație de plată în bani, producție sau echivalent, iar pe de alta, nu figurează înregistrate în registrul agricol pe anii 2007-2008 conform adresei din 4 aprilie 2012 a Primăriei comunei B.

Art. 24 din legea arendării sancționează cu nulitatea contractele de arendar încheiate cu nerespectarea dispozițiilor acesteia.

Argumentului legal că natura juridică a oricărui contract de arendare este oneroasă, iar nu gratuită, i se adaugă și cel al încălcării art. 36 alin. (2) lit. c) rap. la art. lit. a) din legea administrației publice locale care, reglementând atribuțiile consiliile locale, conferă, exclusiv, acestora, dreptul de a hotărî darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiil legii, ducând, mai presus de orice îndoială la concluzia că arendarea unor suprafețe din izlazul comunei B. a fost făcută cu nerespectarea prevederilor legale atât în privința formei contractelor, cât și a fondului lor, fiindcă din adresa din 4 aprilie 201 a Primăriei comunei B. rezultă că în anii 2007 și 2008 Consiliul Local, cel care în numele proprietarului adică Statul român exercită în exclusivitate dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică a localității, nu a adoptat nicio hotărâre pentru arendarea pășunii-izlazul comunal, scopul urmărit de cei trei inculpați ca arendași, deși niciunul nu avea la acea dată calitatea de fermier, așa cum se va arăta în continuare, a fost acela de a îndeplini cerințele impuse de art. alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți direct și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 (...).

Potrivit acestui act normativ, alături de cerința generală de a fi fermier, calitate ce se dobândește prin înscrierea în Registrul fermierilor administrat de A.P.I.A., trebuie îndeplinite, între altele și condițiile: exploatării unui teren agricol cu o suprafață de o puțin 1 ha, înscrierii sub sancțiunea legii penale, a datelor reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată direct pe suprafață și în documentele anexat inclusiv lista suprafețelor, precum și prezentării documentelor necesare care dovedește dreptul de folosință și să poată face proba utilizării terenului pentru care s-a depus cererea.

Niciunul dintre cei trei inculpați arendași nu a avut în realitate calitatea de fermier la data depunerii cererilor de plată, care sunt datate 14 mai 2007.

Această calitate a fost dobândită doar scriptic ulterior, la data de 28 mai 2007 adică după solicitarea subvenției, așa cum rezultă din adresa din 3 iulie 2010 transmisă de A.P.I.A. instanței și aflată la dosar, cu excepția inculpatului S.M., care este înscris în registrul fermierilor din 16 martie 2006, fiindcă avuse arendată o suprafață de teren agricol de la o persoană fizică.

Nici acest inculpat, nici inculpatele G.L. și A.A. îl utilizau și nu exploatau efectiv suprafețele de teren înscrise în contractele de arendă anterior depunerii cererii, abia după virarea în conturile bancare deschise special acest scop a sumelor de la A.P.I.A. aceștia au executat unele lucrări de curățire, întreținere a porțiunilor din pășunea comunală, așa cum au dovedit cu martorii-audiați în timpul cercetării judecătorești.

Acest fapt, care nu poate fi contestat ca și calitatea de fermier a soțului inculpatei A.A., care este arendaș din anul 2004, conform contractului de arendare din 1 martie 2004 încheiat cu un proprietar persoană fizică precum și utilizarea unor utilaje și dispozitive agricole proprii pentru lucrările efectuate la terenuri, nu conferă legalitate contractelor de arendă, pe de o parte, iar pe de alta, nu justifică obținerea subvențiilor pe terenuri pentru fermieri care constituie măsuri de susținere a agricultorilor români la care aceștia au devenit îndreptățiți după data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Astfel, Regulamentul CE nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune constituie instrumentul juridic prin care piața internă agricolă comună a U.E. este susținută prin cogestiune și cofinanțare cu statele membre prin plăți directe către fermieri și refinanțarea exporturilor produselor agricole pentru integrarea piețelor agricole naționale în piața agricolă europeană comună, sub aspectul siguranței alimentare, a sănătății animale și a standardelor de mediu.

În acest context, urmare Memorandumului aprobat de Guvernul României în anul 2005, România a decis să aplice după aderare, schema unică de plată pe suprafață (S.A.P.S.) ca modalitate de sprijin a fermierilor români, finanțată din fonduri europene nerambursabile (F.E.G.A.) precum și din bugetul național (P.N.D.C.) în acest scop fiind emisă O.U.G. nr. 125//2006, act normativ anterior citat și care este incident în cauza de față.

În aplicarea acestei ordonanțe de urgență, prin Ordinul nr. 704/2007 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale publicat în Monitorul Oficial al României, s-au stabilit modalitățile de implementare, condițiile specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal începând cu anul 2007, iar pentru anul 2008 a fost emis Ordinul nr. 246/2008 al aceluiași minister.

În aceste condiții instanța de fond a apreciat că susținerea inculpaților că acest din urmă act nu este aplicabil situației juridice din anul 2007 nu este întemeiată, câtă vreme pentru fiecare an calendaristic, autoritatea națională administrativă a edictat norme speciale de implementare a actului normativ ce pune în aplicare Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1782/2003 publicat în Jurnalul Oficial al U.E. la 21 octombrie 2003 privind stabilirea măsurilor comune pentru regimurile de susținere în favoarea agricultorilor.

În egală măsură, tot ca apărare, la dosar au fost depuse copiile unor contracte de arendare încheiate între anii 2004-2010 și vizate de inculpatul G.M. în calitate de secretar al primăriei, prin semnătură și ștampila Consiliului Local.

Instanța de fond a constatat că toate cele 8 contracte de mai sus sunt însă încheiate între persoane fizice, pentru suprafețe de teren agricol proprietate privată, au stabilit prețul în produse și/sau sume de bani, mdeplinind deci toate cerințele legale pentru valabilitatea lor spre deosebire de cele redactate de inculpatul sus-menționat prin nerespectarea actelor normative menționate în cele ce preced și încheiate cu un neproprietar fiindcă Primăria comunei B. nu a fost și nu este titularul dreptului de proprietate asupra izlazului comunal, pajiștile comunale făcând parte, potrivit art. 17 și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 72/2002, din domeniul privat al statului și fiinc administrate de consiliile locale.

În același timp, examinând cererile de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007 toate din 14 mai 2007, iar pentru anul 2008 (din 7 mai 2008, din 15 mai 2008 și din 16 mai 2008); întocmite pe formularul tipizat, în raport de susținerile inculpaților și depozițiile martorilor instanța de fond a apreciat că ele conțin date inexacte în sensul dispozițiilor art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pe care cei trei inculpați le-au prezentat A.P.I.A. ș constau în susținerea că au un drept de folosință asupra părților din terenul pășuni comunale (izlazului comunei B.) și că utilizează respectivele suprafețe fie a terenului agricol, în calitate de producător agricol, fie ca pajiște comunală ca și crescătorie de animale, deși astfel cum rezultă din probele administrate, aceștia nu au utilizat ș nici nu utilizaseră pășunile în cauză, ele fiind folosite de cetățenii comunei care ai avut vaci la pășunat, au achitat integral sau parțial taxe de pășunat potrivit declarațiilor martorilor G.V. și S.E.

Instanța de fond a constatat că cei trei inculpați G.L., A.A. și S.M. nu dețin documente care să ateste folosința legală a pajiști comunale în sensul art. 4 din Ordinul nr. 704/2007 al Ministerului Agriculturii ș Dezvoltării Rurale pentru anul 2007 și respectiv art. 5 din Ordinul nr. 246/2008 și aceluiași minister, pentru anul 2008.

Instanța de fond a considerat neîntemeiată apărarea opusă cu prileju dezbaterilor de toți cei 4 inculpați prin apărătorii lor aleși referitoare la inexistenți faptei ori lipsa, din conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a elementului material al laturii obiective și subiective a acesteia, în condițiile în care, semnând personal cererile de plată, astfel cum inculpații G.L., A.A. și S.M. au recunoscut cu ocazia audierii îi instanță chiar dacă formularele tipizate de cerere au fost completate de altă persoană, toate mențiunile conținute de acestea au fost însușite și confirmate ca reprezentând date reale, exacte, complete și perfect valabile în sensul art. 7 alin. (1) lit. d) în O.U.G. nr. 125/2006.

Instanța de fond a constatat nu se poate afirma că fapta nu există și nici că acesteia îi lipsește intenția ca, pe temeiul documentației depuse, cunoscând că nu a un drept legal de folosință și nici nu au utilizat în realitate anterior parcelele de teren ce formau izlazul comunal, neavând calitatea de producător agricol, fermier ca crescător de animale, să obțină injust și pe nedrept subvenții compuse din fondui europene F.E.G.A. și de la bugetul național P.N.D.C. totalizând pentru anii 2007 și 2008: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,79 RON inculpata A.A. și 13.027,13 RON inculpatul S.M.

Nici cererea de achitare pe temeiul lipsei de pericol social al faptei cu apărarea că exista o interdicție legală pentru persoanele juridice de a accesa astfel de fonduri, invocată pentru a justifica depunerea cererilor ca persoane fizice pentru a obține fondurile europene nerambursabile necesare întreținerii izlazului comunal, așa cum primarul le-ar fi solicitat nu a fost apreciată ca întemeiată, o astfel de interdicție nefiind stabilită în textul legii, dimpotrivă, art. 3 din Legea arendării ce era în vigoare la data faptelor, stabilind expres că părțile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

În raport de toate aceste elemente de fapt s-a constatat că faptele comise de inculpații G.L., A.A. și S.M. de a folosi și prezenta documente inexacte la depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anii 2007 și 2008 cu scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene F.E.G.A. și de la bugetul național P.N.D.C. în sumă totală de: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,79 RON, inculpata A.A. și 13.027,13 RON, inculpatul S.M., constituie pentru fiecare dintre aceștia câte o infracțiune prev. și ped. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârșită în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului G.M. de a ajuta pe cei 3 inculpați să comită infracțiunea de mai sus în sensul întocmirii contractelor de arendare din 27 decembrie 2006 cu nesocotirea dispozițiilor legale atât în privința formei cât și a fondului acestor convenții și în același timp, de a-i determina, în exercitarea funcției de secretar al primăriei și cu intenția ca aceste înscrisuri pe care le-a redactat să producă consecințe juridice, să le semneze primarul din anul 2006 și respectiv viceprimarul din 2006, constituie 3 infracțiuni prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și o infracțiune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 săvârșită în formă continuată conformart. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului S.M. de a o ajuta pe coinculpata A.A. să obțină pe nedrept fonduri totale de 17.158,79 RON semnând contractul de arendare din 2006 în calitate de viceprimar în numele primăriei care nu avea dreptul legal de a arenda terenul în suprafață de 43,67 ha din pășunea comunală constituie infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat S.M., ca viceprimar în funcție și a inculpatului G.M. ca secretar al primăriei de a contribui, prin semnarea cel dintâi a cererii personale de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anii 2007 și 2008, iar cel de-al doilea al cererii soției sale, G.L., obținând foloase materiale ce constau în sumele de 13.027,13 RON, respectiv 18.581,12 RON, constituie pentru fiecare câte o infracțiune de conflict de interese prev. și ped. de art. 253

1

C. pen.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpaților G.M. și S.M. se află în concurs real de fapte penale, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și tratamentul sancționator stabilit prin art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat celor 4 inculpați, instanța de fond a ținut seamă de activitatea infracțională concretă desfășurată de fiecare dintre aceștia, de gradul de pericol social al faptelor penale și de cuantumul prejudiciilor cauzate precum și de circumstanțele personale ale acestora constând în lipsa antecedentelor penale așa cum rezultă din cazierele judiciare, din conduit corespunzătoare avută anterior activității infracționale, dovedită prin declarațiil martorilor și caracterizările depuse, criterii în raport de care apreciază că orientare pedepselor principale înspre minimul special legal este de natură să asigure scopuril represiv, preventiv și educativ al pedepsei la care se referă art. 52 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

Totodată, tuturor celor 4 inculpați le-a fost aplicată și pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de alege, iar inculpaților G.M. și S.M. și aceea a interzicerii drepturi: de a ocupa funcțiile de care s-au servit la comiterea infracțiunii de conflict de interese prev. de art. prev. de art. 64 Iit. e) C. pen., aceasta din urmă pe durata maximă prev. de art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., astfel cum impune norma juridică incriminatoare.

În egală măsură, a fost aplicată față de cei 4 inculpați și pedeapsa accesorie interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., în conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen.

Cât privește modalitatea de executare a pedepselor, apreciind că pronunțare condamnării inculpaților constituie pentru aceștia pe de o parte, un avertismer suficient de sever pentru a nu mai intra în conflict cu legea pe viitor iar pe de alta, conduce la redobândirea unei atitudini corecte față de lege și ordinea de drep constatând îndeplinite și cerințele art. 86

1

lit. a), lit. b) și alin. (2) C. pen., instanța de fond suspendat sub supraveghere executarea pedepselor principale aplicate, după caz celor rezultante, stabilind câte un termen de încercare de 4 ani, la care s-a adăuga cuantumul pedepselor, conform art. 86 din același cod precum și măsurile de supraveghere cărora aceștia urmează să li se supună, în conformitate cu art. 86

3

C. pen., respectiv acelea de a se prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la datele fixate, conform programului de supraveghere; de anunț, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea de a comunica și justifica schimbarea locului de muncă precum și informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 359 C. proc. pen. li s-a atras atenți inculpaților asupra disp. art. 86

4

rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. privind revocare suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în cursul termenelor de încercare ori al neîndeplinirii cu rea-credință măsurilor de supraveghere instituite în sarcina lor precum și în cazul neexecutării de rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta sentință.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsele accesorii aplicate inculpaților, pe durata termenelor de încercare.

Soluționând acțiunea civilă alăturată celei penale prin care partea vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal de față, instanța de fond a constatat că potrivit adresei din 3 octombrie 2012 încă din faza de urmărire penală aceasta a solicitat cu titlu de despăgubiri suma totală de 48.767,04 RON la care se adaugă penalitățile și dobânzile conform art. 12

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, iar în instanță menținând cererea, a susținut cu priljul dezbaterilor că toți inculpații trebuie obligați în solidar la plata întregii sume menționate.

Instanța de fond a apreciat că în realitate, drept consecință a răspunderii penale, stabilite în sarcina fiecăruia dintre aceștia, răspunderea civilă urmează a fi angajată proporțional cu activitatea infracțională desfășurată de fiecare din cei 4 inculpați, așa încât recuperarea pagubei create să fie asigurată integral, dar corespunzător principiilor răspunderii civile delictuale instituite de art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ., în vigoare la data faptelor.

Ca urmare, în temeiul art. 346 rap. la art. 14 alin. (1), alin. (2), alin. (3) lit. b) și art. 4 C. proc. pen. comb. cu art. 12

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, instanța de fond a obligat inculpații să restituie părții civile sumele încasate pe nedrept prin activitatea infracțională, după cum urmează: pe inculpații A.A., G.M. și S.M., în solidar la plata sumei de 17.158,79 RON la care se vor calcula dobânzi și penalități, de la data comiterii faptelor la plata integrală a prejudiciului iar pe inculpații S.M. și G.M., în solidar la plata sumei de 13.027,13 RON la care se vor calcula de asemenea dobânzi și penalități, de la data comiterii faptelor la plata integrală a prejudiciului;

În privința sumei de 18.581,12 RON încasată de inculpata G.L. cu complicitatea coinculpatului G.M., s-a constatat că aceasta a fost restituită la data de 14 ianuarie 2013 așa încât cei doi inculpați urmează a fi obligați în solidar numai la plata dobânzilor și penalităților aferente acestei sume, conform art. 12

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, ce au fost calculate de la data comiterii faptelor și până la data de 14 ianuarie 2013.

Instanța de fond a analizat aspectul referitor la cererea orală formulată de procuror în cadrul dezbaterilor referitoare la desființarea contractelor de arendă care fac obiectul cauzei și în care se atestă în mod nereal dreptul de folosință asupra unor suprafețe de pășune ce figurau în proprietatea comunei B.

Instanța de fond a constatat că potrivit art. 348 C. proc. civ. (....) instanța se pronunță cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, însă în cauza de față, modalitatea de comitere a infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma autoratului sau a complicității după caz, este aceea de prezentare a unor date inexacte la depunerea cererilor de plată care este un fapt juridic și nu un act juridic.

Instanța de fond a apreciat că pentru a putea fi desființat în înțelesul înlăturării sale (instrumentum) și a efectelor produse de acesta (actum) iar infracțiunea reținută în sarcina inculpatului G.M., aceea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. vizează cele 3 contracte de arendare, toate din 27 decembrie 2012 care ar fi nule absolut în puterea legii, conform art. 24 din Legea nr. 16/2004, așa cum s-a arătat, sancțiunea nulității operând de drept de la data întocmiri lor deoarece cauzele acesteia au fost concomitente încheierii respectivelor act juridice și au afectat valabilitatea lor.

În aceste condiții instanța de fond a apreciat că nu este necesară o desființare parțială sau totală, prin sentința de față a respectivelor contracte fiindcă aceast măsură ar opera numai în situația unor cauze de nulitate ulterioare întocmirii înscrisurilor, căci fapta penală,prevăzută art. 290, se, comite prin contrafacerea scrierii și a subscrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod însă în cauza de față contractele de arendare în substanța lor, deși au creat aparența valabilității, au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării datorită eludăr dispozițiilor legale referitoare la părțile care se obligă arendatorul nefiind proprietari bunurilor agricole, la caracterul oneros, iar nu gratuit al contractului de arendă și existența unei hotărâri prealabile prin care în numele proprietarului, statul român administratorul care este consiliul local poate hotărî darea în administrare concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii, astfel cum s-a arătat în cele ce succed.

Împotriva sentinței penale nr. 167 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarant apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații G.M., G.L., A.A. și S.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 noiembrie 2013.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea noua, privitoare la apel.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești a considerat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

- instanța de fond în mod greșit a fixat termenul de încercare ca fiind de 4 ani condamnându-i pe inculpații G.M., S.M., G.L., A.A. la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, a căror executare a fost suspendată sub supraveghere în conformitate cu dispozițiile art. 86 C. pen., condițiile care termenul de încercare care putea fi stabilit de instanța de fond era de minim 5 ai și maxim 8 ani;

- în mod greșit instanța de fond nu a aplicat față de inculpat, în raport de această condamnare și pedepsele accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen.

- instanța a aplicat greșit pedeapsa complementară, interzicându-le numai drepturile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Instanța de fond ar fi fost obligată să le interzică și dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcția de secretar al Primăriei comunei B., județul Dâmbovița.

În mod greșit nu a dispus desființarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., județul Dâmbovița, pe de o parte și inculpații G.L., A.A. și S.M. pe de altă parte.

- s-a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor stabilite inculpaților și sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepselor aplicate.

Apelanții intimați inculpați G.M. și G.L., au motivat în scris apelul, aducând următoarele critici:

- prima critică, comună, este legată de motivarea sentinței apelate sau, unii inculpații susținând că aceasta nu a fost motivate, aspect care ar avea drept consecință nulitatea absolută a acestei hotărâri, cu desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel se arată că instanța nu a arătat în cuprinsul hotărârii probele pe care se sprijină soluția de condamnare, intrând astfel în contradicție cu dispozițiile art. 356 C. proc. pen. anterior, reluate în noul C. proc. pen. la art. 403.

I. Se arată în motivare că intimatul inculpat G.M. nu se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. În condițiile în care la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte modalitatea de săvârșire sau faptul că inculpatul i-ar fi determinat în vreun fel pe primarul și pe viceprimarul din acea perioadă să semneze acele contracte de arendare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 253

1

C. pen., respectiv conflictul de interese, a solicitat să se aibă în vedere că această faptă săvârșită de apelantul inculpat nu a avut drept scop sub nicio formă favorizarea soției sale.

Referitor la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, legat de faptul că, aplicarea acelei ștampile a Consiliului Local B., nu a avut darul sau menirea de a da o forță juridică superioară acelor contracte, ci, pur și simplu, aceea era practica secretarului primăriei de a aplica pe toate contractele de arendare ștampila Consiliului local B., s- a invocat faptul că pe acele contracte nu a fost aplicat sigiliul Consiliului local B., ci ștampila acestuia condiții în care se impune desființarea sentinței atacate și achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., lipsind forma de vinovăție prevăzută de lege.

II. În ceea ce o privește pe apelanta inculpată G.L., s-a arătat că aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca infracțiune continuată.

S-a apreciat că soluția instanței, de condamnare a apelantei inculpate, est greșită, fiind netemeinică, întrucât apelanta inculpată nu a săvârșit această faptă ca formă de vinovăție cerută de lege în forma actuală.

Apărarea a precizat că apelanta inculpată nu a săvârșit această faptă cu intenția directă sau indirectă, necesară atragerii sau întrunirii elementului laturii subiective a infracțiunii mai sus menționată.

Un argument esențial în lipsa acestei vinovății era legat de faptul că inculpata la momentul semnării acelor cereri de plată sau declarării acelor informații, a fost îndrumată de către funcționarii A.P.I.A. care funcționau în cadrul primăriei la care era funcționară apelanta inculpată.

S-a mai arătat că apelanta inculpată nu avea cunoștință despre faptul că acele contracte de arendare ar fi fost nelegal întocmite precum și faptul că instanța în bazează hotărârea pe Legea nr. 215/2001, lege în care nu se regăsește la art. 36 alin. (2) termenul de „arendare”, iar ordinul ministrului agriculturii nr. 246/2008, nu era în vigoare la data încheierii contractelor de arendare.

Apelanta inculpată G.L., a solicitat admiterea apelului, desființare sentinței atacate și achitarea inculpatei în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., lipsind forma de vinovăție prevăzută de lege.

III. Apelanții intimați inculpați A.A. și S.M., au solicitat admiterea apelului declarat de inculpați, desființarea hotărârii atacate și pronunțare unei noi hotărâri în sensul achitării ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, cu menținerea condamnării inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

De asemenea, a mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul de se redoza pedepsele în raport de limitele date de textul modificat.

S-a apreciat că în speță este incident cazul prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există, întrucât, din moment ce nu se verifică măcar unul dintre elementele constitutive, ea nu există ca infracțiune, deși este incriminată în legea penală, nefiind însă verificată de probe.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar și di oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelurile inculpaților sunt nefondate urmând a fi respinse iar în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești, acesta urmeză a fi admis doar în ceea ce privește stabilirea termenului de încercat pentru inculpații G.M., S.M., G.L. și A.A. și cu privire la nedesființarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., județ Dâmbovița, pe de o parte și inculpații G.L., A.A. S.M., pe de altă parte, pentru următoarele considerente.

Înalta Curte apreciază că, instanța de fond, pronunțând o soluție prin care a dispus condamnarea inculpaților și, constatând îndeplinite și cerințele art. 86

1

lit. a), lit. b) alin. (2) C. pen. anterior, a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor, greșit în momentul în care a stabilit un termen de încercare de 4 ani cu toate că a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpați la 3 ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 86

2

C. pen., în cazul suspendării sub supraveghere termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp între 2 și 5 ani, așa încât prin stabilirea termenului de încercare de 4 ani au fost nesocotite aceste dispoziții legale, minimul perioadei care ar fi putut fi stabilită de către instanță, raportat la pedeapsa aplicată, pentru termenul de încercare, fiind de 5 ani.

În aceste condiții, apelul va fi admis și în baza art. 86

2

alin. (1) C. pen. Înalta Curte va stabili termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților G.M., G.L., A.A. și S.M. pe o durată de 5 ani.

Cu privire la nedesființarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., județul Dâmbovița, pe de o parte și inculpații G.L., A.A. și S.M., pe de altă parte.

Instanța de fond a motivat că nu este necesară o desființare parțială sau totală, a respectivelor contracte fiindcă această măsură ar opera numai în situația unor cauze de nulitate ulterioare întocmirii înscrisurilor, întrucât fapta penală prev. de art. 290 s-ar comite prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod, însă, în cauza de față, contractele de arendare în substanța lor, deși au creat aparența valabilității, au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării datorită eludării dispozițiilor legale.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte reține că falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface, plăsmuiește, în tot sau în parte, ori alterează, modifică un astfel de înscris, pentru a obține, prin aceasta, o probă scrisă, neconformă cu realitatea.

Falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului, operată asupra unui lucru, asupra unei chestiuni, care are legal însușiri probatorii.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior îl constituie înscrisul sub semnătură privată, contrafăcut sau alterat.

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior. constă în acțiunea de falsificare prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. anterior adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

Alterarea constă în denaturarea înscrisurilor preexistente.

În cazul alterării prin adăugire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre același scris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situații când, pentru a nu deveni suspect, datorită unor ștersături, modificări, adăugiri, falsificatorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime.

Conform unei definiții date de fostul Tribunal Suprem verbul a „contraface” înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-se un caracter de autenticitate (decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970).

Drept urmare, noțiunea de contrafacere include activitatea de confecționare a unui înscris similar cu cel care trebuia să conțină mențiuni adevărate.

În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011, a stabilit faptul că noțiunea de contrafacere a scrierii înseamnă și plăsmuirea, respectiv confecționarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conțină mențiuni adevărate, deoarece o condiție a existenței infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe juridice în cazul când ar fi folosit, cerință care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însușirile și conținutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleași efecte ca și acesta din urmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în complet de cinci judecători, s-a pronunțat în sensul existenței infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în varianta plăsmuirii înscrisului, prin decizia nr. 86 din 22 aprilie 2013.

Nu se poate spune că precizarea făcută de instanța de fond cu privire la faptul că aceste contracte au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării lor, datorită eludării dispozițiilor legale, nu este una corectă, dar Înalta Curte, apreciează că lipsirea acestor contracte de efecte nu putea fi realizată decât prin desființarea contractelor de arendă în discuție, prin aplicarea disp. art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte, constată că în mod greșit, instanța de fond procedând la condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 348

1

C. proc. pen. anterior [dispoziții care se regăsesc în C. proc. pen. actual la art. 25 alin. (3)] respectiv, desființarea contractelor de arendă, din data de 27 decembrie 2006, încheiate între Primăria comunei B., județul Dâmbovița și inculpații G.L., A.A. și S.M.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va desființa contractele de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., județu Dâmbovița și inculpații G.L., A.A. și S.M. acte aflate în dosarul de urmărire penală.

Cu privire la faptul că instanța de fond nu a aplicat față de inculpat, în raport de această condamnare și pedepsele accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, câtă vreme, potrivi dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drep interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen., invocat de parchet, Înalta Curte constată că în conformitate cu decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen., în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziț