ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3336/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2210 din 21 noiembrie 2007 Tribunalul Tulcea a admis în parte plângerea formulată de reclamanta G.P. în contradictoriu cu pârâtele Comuna I. - prin Primar și Primăria Comunei I. și a anulat dispoziția din 25 septembrie 2006 emisă de Primăria Comunei I., jud. Tulcea, ca netemeinică și nelegală. Au fost obligați pârâții, prin Primar, să propună, prin dispoziție, motivată reclamantei, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul pe care l-au deținut autorii acesteia în localitatea I., județul Tulcea, compus din suprafața de 1.000 m.p.

teren situat între vecinii: N­proprietatea C.I., S-drum județean Tulcea - Măcin, V - drumul T. și E-proprietatea L.A., conform expertizei tehnice imobiliare și a schiței anexă întocmite de expert M.R. care face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobil care a fost preluat abuziv de către stat. S-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta s-a legitimat ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 în calitate de succesoare a defuncților P.I. și I.P.I., foști proprietari ai imobilului situat în comuna R.F., în prezent comuna I., județ Tulcea, compus din 1.000 m.p.

și samalâc construit din lut. S-a mai reținut că acest imobil a fost preluat în 1952 în mod abuziv și fără plata vreunei despăgubiri din proprietatea autorilor reclamantei de către autoritățile legale administrative în scopul realizării unui cămin cultural – obiectiv de interes public. Caracterul abuziv al preluării imobilului a fost recunoscut de unitatea deținătoare notificată, Comuna I., dispunând acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 numai pentru o suprafață de teren de 350 m.p., ocupată în prezent de construcția Căminului cultural. Prima instanță a mai reținut că restituirea în natură nu mai este posibilă și că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren de 1.000 m.p.

preluată abuziv de Comuna I. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta G.P. iar prin decizia civilă nr. 290 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța s-a admis apelul și s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul restituirii în natură a suprafeței de 149,66 m.p., reprezentând figura S 4 identificată în raportul de expertiză efectuat de expertul M.R. A mai fost menținută obligația pârâtului de a propune despăgubiri pentru diferența de 850,44 m.p. teren ce nu poate fi restituit în natură.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, art. 10 alin. (1) și consacră principiul restituirii în natură. Ca urmare, numai în situațiile în care ea interzice restituirea în natură prin dispoziții exprese sau prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai prin echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului. Potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată de expert M.R., cât și înscrisurile depuse la dosar, o suprafață de 530 m.p.

reprezintă amprenta în plan a construcției „Cămin Cultural" și „Biblioteca comunală”, iar suprafața de 183,14 m.p. reprezintă terenul aferent „Căminului Cultural” și „Bibliotecii comunale”, necesar pentru buna funcționare a instituțiilor publice - dispus în partea dinspre drumul județean Tulcea și în fața construcției spre drumul T. Față de această destinație a terenului se constată că în mod corect Tribunalul Tulcea a apreciat că este afectat de amenajări de utilitate publică și că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din lege, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatori se stabilesc în echivalent.

Art. 10 alin. (3) prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Prin urmare, chiar legea care constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10, iar instanța de fond nu putea ignora aceste dispoziții legale. Soluția privitoare la terenul de 713 m.p.

afectat de construcția „Căminului Cultural”, bibliotecă și cel afectat accesului pietonal la aceste instituții publice nu încalcă principiul restituirii în natură consacrat de legea specială cum în mod eronat susține reclamanta, deoarece tribunalul a constatat justificat că terenul nu este liber în sensul art. 10 alin. (1) din lege și că, pe cale de consecință, nu poate fi restituit în natură, iar în acest context singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei în cadrul Legii nr. 10/2001 era acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Imposibilitatea restituirii în natură a fost corect apreciată pentru că actuala destinație a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale”, astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; astfel din adresa din 13 mai 2008 emisă de Primăria Comunei I. și raportul de expertiză efectuat de expert M.R. la instanța de fond, necontestat de reclamantă reiese că suprafața de teren de 713,14 m.p. a fost înscrisă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei I., ca fiind „piață civică” și teren afectat de construcțiile „Căminul Cultural” și „Bibliotecă” și că a fost inclus în domeniul public de interes local al unității administrativ-teritoriale cu această destinație, fiind atestat cu acest caracter prin H.G.

nr. 1360 din 27 decembrie 2001. Este reală susținerea reclamantei conform căreia încadrarea terenului mai sus menționat în domeniul public de interes local al Comunei I., județ Tulcea nu are relevanță în aprecierea posibilității de restituire în natură a acestuia pentru că statul nu a avut un titlu valabil asupra bunului și pe cale de consecință, caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al proprietății publice nu i se aplică, însă această imposibilitate rezultă din destinația actuală a terenului - aceea de teren aferent unor instituții ce servesc interesul public -„Cămin Cultural” și „Bibliotecă”, stabilită ca atare în documentația de amenajare a Comunei I. - ori potrivit art. 10 alin. (2) din lege coroborat cu art. 10.3 din Normele ei de aplicare, terenurile cu asemenea destinație nu pot fi restituite în natură.

Instanța de apel a reținut că din declarațiile martorilor J.S.T. și I.H.H. rezultă că cele două construcții „Căminul Cultural” și „Biblioteca” sunt folosite în prezent de locuitorii comunei pentru organizarea unor petreceri de revelion, organizare de nunți, iar o parte din imobil are destinația de bibliotecă. Deși reclamanta a solicitat să i se restituie în natură terenul și cele două construcții care îl afectează, în condițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se reține că cererea acesteia este nefondată, nefiind îndeplinite condițiile impuse de textul de lege mai sus menționat. Astfel unitatea deținătoare - Comuna I. - a susținut că imobilul în litigiu îi este încă necesar, deservind locuitorii comunei conform destinației stabilite la momentul edificării lor, terenul și clădirile fiind incluse în domeniul public de interes local al comunei.

S-a mai reținut că instanța de fond a făcut însă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul în suprafață de 149,66 m.p. - teren liber de construcții și folosit fără titlu legal de vecinul C.I. Conform suplimentului de expertiză efectuat de expert M.R. în apel, o suprafață de 149,66 m.p. (reprezentând figura S 3 din schița anexă la expertiză) din totalul de 1.000 m.p., fostă proprietatea autorilor reclamantei, nu a fost afectată de detaliile de sistematizare ale Căminului Cultural și ale Pieții civice, ci a fost împrejmuită de proprietarul lotului învecinat C.I., fără un titlu legal. Instanța de apel a constatat că potrivit titlului de proprietate din 26 aprilie 1994 emis în baza Legii nr. 18/1991 numitului C.I.

i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 921 m.p. teren intravilan. Prin expertiza efectuată de expert M.R. – supliment la expertiză, realizat în apel s-a reținut că terenul deținut în prezent de numitul C.l. măsoară 1.070,66 m.p., suprafața de 149,66 m.p. ce excede titlului de proprietate-identificat S 4 în schița anexă la expertiză - se identifică cu terenul revendicat de reclamantă. În condițiile în care acest teren este liber de construcții, iar terțul C.I. nu a invocat un drept asupra acestui teren, cu ocazia efectuării expertizei conformând faptul că s-a extins asupra terenului învecinat, proprietatea Comunei I., care la rândul său l-a preluat fără un titlu valabil de la autorul reclamantei, Curtea reține că cererea reclamantei de restituire a acestui teren este întemeiată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apelul reclamantei fiind întemeiat sub acest aspect.

Referitor la terenul în suprafață de 136,20 m.p. stăpânit în prezent de numitul L.A. instanța de apel a reținut că acesta nu poate fi restituit reclamantului în procedura Legii nr. 10/2001, terțul deținător al bunului legitimându-se ca proprietar al unui teren în suprafață de 525 m.p., cu act de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public E.F. din 10 septembrie 1996 teren în care este inclusă suprafața revendicată de reclamantă. Instanța de apel a reținut că din analiza actului de vânzare-cumpărare mai sus invocat se reținerea numitul L.A. a cumpărat de la vânzătorul D.T. o suprafață de teren de 525 m.p. și o casă de locuit, învecinată la vest cu Căminul Cultural, bun pe care vânzătorul l-a dobândit prin succesiune de la autoarea D.I., care l-a rândul ei, prin succesiuni succesive l-a dobândit de la primii proprietari - I.N.A.

și N.A. în baza actului de vânzare-cumpărare din 29 decembrie 1934 și transcris la grefa Tribunalului Județean Tulcea sub nr. X din 29 octombrie 1934. S-a mai reținut că din expertiza efectuată de ing. M.R. și schița anexă rezultă că în prezent L.A. stăpânește o suprafață mai mică decât cea menționată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafață de 507,63 m.p. față de 525 m.p., cât e menționată în acte. S-a mai reținut că din expertiza efectuată de ing. M.R. și schița anexă rezultă că în prezent L.A. stăpânește o suprafață mai mică decât cea menționată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafață de 507,63 m.p. față de 525 m.p., cât e menționată în acte. Prin urmare, nu se poate reține că terenul deținut de L.A.

poate fi restituit în natură reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001, nefacându-se dovada că terțul dobânditor, a ocupat fără titlu o porțiune din fosta proprietate a autorilor reclamantei, după preluarea abuzivă a imobilului de către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G.P. solicitând modificarea în sensul restituirii în natură a întregii suprafețe de teren de 1.000 m.p. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte. Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care terenul de 1.000 m.p. a aparținut părinților săi, fiind preluat abuziv în 1952 iar construcția existentă pe teren a fost ridicată fără autorizație și în prezent această construcție este într-o stare avansată de deteriorare și pune în pericol siguranța persoanelor.

În aceeași idee se susține că în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 reclamanta și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării abuzive astfel că la data ridicării construcției neautorizate, reclamanta era proprietara de drept a terenului, motiv pentru care invocă incidența dispozițiilor art. 492 – 494 C. civ. Or susține reclamanta soluțiile instanței de apel și fond nu sunt în concordanță cu probele administrate și cu prevederile legale incidente. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a examinat cauza atât prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum cât și a expertizei tehnice efectuată în cauză în apel, și a dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel suprafața de teren de 713,14 m.p. din cei 1.000 m.p. solicitați de reclamantă a fost înscrisă în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei I. ca fiind teren afectat de construcțiile Cămin Cultural și Bibliotecă. Imposibilitatea restituirii în natură a acestei suprafețe rezultă din destinația actuală a terenului care se circumscrie faptic noțiunii de amenajări de utilitate publică a localităților, art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber restituibil în natură se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces.

Dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității. Individualizarea acestor suprafețe în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor. Cum prin expertiza efectuată în cauză rezultă că terenul solicitat de reclamantă de 7,16 m.p. nu se circumscrie noțiunii de teren liber, fiind afectat unei amenajări de utilitate publică, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Susținerile recurentei sunt astfel nefondate. Din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor legale sus evocate nu sunt incidente nici dispozițiile art. 492 - 494 C. civ. În ce privește susținerea reclamantei că au fost edificate pe terenul său construcții fără autorizație, este de reținut că potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Or, situația invocată de reclamantă nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 vizează terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate după 1 ianuarie 1990. Astfel din perspectiva celor expuse, a expertizei tehnice efectuată în cauză (necontestată de reclamantă) instanța de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice, a stării de fapt și de drept nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.P. împotriva deciziei nr. 290C din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.