ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3601/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 10 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca neîntemeiată cererea inculpatei C.L. privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza Încheierii nr. 3284 din 23 septembrie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Inculpata C.L. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență constând în aceea că la data de 19 februarie 2010 a pretins de la A.G. suma de 15.000 euro pentru a interveni la judecătorii care făceau parte din completul de judecată al Dosarului civil nr. 112/45/2010 al Curții de Apel Iași în vederea obținerii unei hotărâri favorabile; în seara aceleiași zile, la domiciliul său, inculpata a și primit suma de 30.000 RON drept avans din totalul sumei primite.

Inculpata a fost arestată preventiv prin Încheierea nr. 3284 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași împotriva Încheierii nr. 8 din 8 septembrie 2010 (Dosar nr. 598/45/2010) a Curții de Apel Iași prin care se dispusese măsura preventivă a obligării inculpatei de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile.

În motivarea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, inculpata a susținut că îndeplinește condițiile de admisibilitate și temeinicie; limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. nu depășește 18 ani închisoare, iar în cauză nu există elemente obiective care să ateste că prin punerea sa în libertate, inculpata ar putea influența martorii ori ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal. Circumstanțele personale ale inculpatei (lipsa antecedentelor penale, poziția socială, conduita procesuală) dovedesc că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar buna desfășurare a procesului penal nu presupune privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există date în sensul sustragerii de la urmărirea penală sau al zădărnicirii aflării adevărului.

Curtea de Apel Iași a constatat că, în raport de specificitatea infracțiunii pentru care este cercetată inculpata și de stadiul actual al procesului penal (Dosarul de fond a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr. 661/45/2010 cu prim termen de judecată la data de 28 octombrie 2010), la momentul dat nu există suficiente date potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpată.

Mai mult, în această fază a procesului penal urmează să se procedeze la ascultarea inculpaților și administrarea probatoriilor, menționându-se astfel necesitatea de a o împiedica pe inculpată să zădărnicească aflarea adevărului, în primul rând prin influențarea martorilor care urmează să fie audiați de instanță.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpata C.L. solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

S-a susținut că în cauză nu mai subzistă cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a fi menținută măsura arestării preventive. Urmărirea penală a fost finalizată, neexistând pericolul influențării desfășurării acesteia, iar buna desfășurare a procesului penal nu ar fi afectată de punerea în libertate a inculpatei în condițiile în care nu există probe în sensul sustragerii de la urmărirea penală sau al zădărnicii aflării adevărului.

S-a criticat, totodată, motivarea instanței de fond care operează cu presupuneri și criterii apreciative, generând grave confuzii între dispozițiile art. 148 lit. f) și art. 160

1

C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea acordării liberării provizorii sub control judiciar în cazul infracțiunilor din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Cea de-a doua condiție ce trebuie realizată cumulativ cu cea arătată are în vedere comportamentul inculpatului; în acest sens, dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie nu se acordă în condițiile în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Îndeplinirea formală a condițiilor de acordare a liberării sub control judiciar nu atrage automat și admiterea cererii.

Instanța de fond a apreciat în mod just că în funcție de stadiul procesului penal, de natura infracțiunilor cercetate, de specificitatea situației inculpatei care este avocat, iar soțul său, anterior pensionării, deținuse calitatea de judecător, magistrat cu funcție de conducere în cadrul Curții de Apel Iași, în cauză există pericolul zădărnicirii aflării adevărului prin lăsarea în libertate a inculpatei C.L.

Punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei în împrejurările în care aceasta este cercetată tocmai pentru săvârșirea unei infracțiuni prin care se tinde la obstrucționarea soluționării corecte, legale, a unei acțiuni judiciare, nu este oportună și adecvată în condițiile în care, în funcție de faza în care se află procesul său penal, trebuie evitată orice posibilitate de influențare a martorilor și a celorlalte părți ce urmează a fi audiate în cauză.

Pericolul social al faptei și al persoanei cercetate și pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar putea constitui subzistă în continuare și fac ca temeiul luării măsurii arestării preventive să fie actual și determinant în aprecierea și stabilirea regimului privativ de libertate în care inculpata este cercetată pentru faptele stabilite în sarcina sa.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatei și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva Încheierii penale nr. 10 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 656/45/2010.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 octombrie 2010.