ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

încheierea din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011), a fost admisă propunerea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, și în temeiul art. 155 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea

arestării preventive a

inculpaților A.A., ș.a.,

pe o

perioadă de 30 de zile, începând cu

data de 05 martie 2011 până la data de

03 aprilie 2011, inclusiv.

S-a dispus

ca, cheltuielile judiciare să rămână in sarcina statului iar onorariul parțial

in cuantum de câte 30 de lei pentru avocații din oficiu ai inculpaților S.V. si

N.D., se fie avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a se

hotărî astfel s-au reținut în esență următoarele:

Prin

încheierile de ședință din 04 februarie 2011 pronunțate de Curtea de

Apel București în dosarele nr. 1070/2/2011,

1071/2/2011 și 1072/2/2011

s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților

din prezenta cauză (dar și a altor inculpați) reținându-se ca temeiuri de drept

dispozițiile art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că

lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Astfel că, la

analizarea propunerii de prelungire a arestării inculpaților va trebui să se

observe în ce măsură temeiurile avute în vedere la momentul arestării

preventive se mai mențin, respectiv dacă au apărut temeiuri noi care impun

prelungirea arestării.

În legătură

cu aceasta Curtea a constat că potrivit art. 143 rap la art. 68

1

C.

proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză

rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte

premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Această precizare

este foarte importantă având în vedere

momentul

procesual în care se află cauza și actele efectuate până acum.

Sub acest

aspect, așa cum se observă, atunci când se apreciază cu privire la existența

probelor sau indiciilor temeinice trebuie avute în vedere evident cele

administrate de către organele de anchetă, până la momentul sesizării instanței

cu propunerea de prelungire a măsurii preventive.

În ceea ce

privește temeiurile inițiale, referitor la existența indiciilor de săvârșire a

infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, Curtea a reținut că există

în continuare indiciile săvârșirii infracțiunilor de luare de mită de către toți

inculpații, respectiv dare de mită către inculpatul A.A., de către inculpații S.S.C.,

S.N.C., U.L., C.S., după cum urmează:

Inculpatul A.A.,

3 acte materiale în data de 27 decembrie 2010, un act material în data de 28

decembrie 2010, două acte materiale în data de 29 decembrie 2010, 2 acte

materiale în data de 30 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 31

decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 03 ianuarie 2011, 3 acte materiale

în data de 04 ianuarie 2011, 3 acte materiale în data de 05 ianuarie 2011, 2

acte materiale în data de 06 ianuarie 2011, 2 acte materiale în data de 07 ianuarie

2011.

Inculpatul S.D.C.,

un act material în data de 27 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 30

decembrie 2010, 1 act material în data de 03 ianuarie 2011, 1 act material în

data de 05 ianuarie 2011.

Inculpatul S.N.C.,

un act material în data de 30 decembrie 2010, un act material în data de 05 ianuarie

2011 și un act material în data de 07 ianuarie 2011.

Inculpatul L.F.C.,

10 acte materiale în data de16 decembrie 2010, 1 act material în data de 21

decembrie 2010, 4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 și 4 acte

materiale în data de 24 decembrie 2010.

Inculpatul P.L.Ș.,

un act material din data de 20 decembrie 2010, iar în data de 24 decembrie 2010

un număr de 15 acte materiale de luare de mită.

Inculpata C.R.,

în datele de 17 decembrie 2010, 20 decembrie 2010, 22 decembrie 2010, 25

decembrie 2010 și 26 decembrie 2010 un număr de 14 acte materiale de luare de

mită.

Inculpatul C.M.,

2 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17

decembrie 2010 și 1 act material în data de 19 decembrie 2010.

Inculpatul B.D.,

8 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17

decembrie 2010, 7 acte materiale în data de 19 decembrie 2010.

Inculpatul N.D.D.,

3 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 17 acte în data de" 17

decembrie 2010.

Inculpatul J.G.,

5 acte materiale în tura din data de 24 decembrie 2010 și a 2 acte materiale în

tura din data de 25 decembrie 2010.

Inculpatul G.A.I.,

câte un act material în turele din

datele

de 30 septembrie 2010, 06 octombrie 2010, 08 octombrie 2010, 15 octombrie 2010,

18 octombrie 2010,

16 decembrie 2010,

a 10 acte materiale în tura din data de 17 decembrie 2010, a 13 acte

materiale

în tura din data de 22 decembrie 2010, a 19 acte materiale în tura din data de

24 octombrie 2010.

Inculpatul T.L.D.,

8 acte materiale în data de

16 decembrie 2010,

3 acte materiale în data de 18 decembrie 2010, 14 acte materiale în

data

de 21 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 22 decembrie 2010, 3 acte

materiale în data de 25 decembrie 2010, 2 acte

materiale în data de 26 decembrie 2010.

Inculpatul P.S.G.,

13 acte materiale în data de 23 decembrie 2010.

Inculpatul C.S.,

un act material în data de 31 decembrie 2010, un act material în data de 04 ianuarie

2011 și un act material în data de 06 ianuarie 2011.

Inculpatul U.L.

un act material în data de 27 decembrie 2010 și un act material în data de 29

decembrie 2010.

Inculpatul T.C.,

în data de 24 decembrie 2010 un număr de 8 acte materiale de luare de mită și 3

predări de sume de bani înv. C.M., iar în data de 25 decembrie 2010 un număr de

11 acte materiale și o predare de bani înv. C.M.

Inculpatul Z.C.D.,

în data de 18 decembrie 2010 un număr de 11 acte materiale de luare de mită, în

data de 19 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale, 23 decembrie 2010 un

număr de 4 acte materiale, în 25 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale și

îi predă un teanc de bani învinuitului L.R., în datele de 02 octombrie 2010 -

07 octombrie 2010, 08 octombrie 2010 - 24 octombrie 2010, 11 noiembrie 2010 - 25

noiembrie 2010, are un număr de 26 acte materiale de luare de mită.

Inculpata S.V.I.,

3 acte materiale: la data de 19 decembrie 2010, ora 17.16 primește de la un

individ 4 teancuri de bancnote, la data de 19 decembrie 2010, ora 19.50,

primește de la un individ un teanc de bancnote, la data de 21 decembrie 2010,

ora 08.00 numără un teanc de bancnote primite.

Inculpatul M.A.P.,

4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 și 49 acte materiale în data de

24 decembrie 2010.

Inculpatul R.F.F. un act material în tura din

data de

21 decembrie 2010, 10 acte materiale în tura din data de 22

decembrie 2010 și 5 acte materiale în tura din data de 23 decembrie 2010.

În ceea ce privește constituirea grupului infracțional

organizat prev.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în vederea săvârșirii

infracțiunii de luare

de mită, reținută,

dea asemenea, în sarcina tuturor inculpaților, Curtea a

constatat că

cele prezentate de către organele de urmărirea penală, referitor la modalitatea

de constituire, precum și participarea la acestea (sprijinire/aderarea ...)

sunt corecte, având în vedere că persoanele, funcțiile, atribuțiile, rolul

fiecăruia în cadrul grupului se grefau pe structura organizatorică a unităților

poliției de frontieră, structuri care existau încă înainte de intra mulți

dintre inculpați în profesie, preluând rolurile respective, cel puțin pe

perioada pentru care s-au făcut cercetările în prezenta cauză.

Astfel că,

sunt corecte aprecierile în sensul că „grupul structurat format din trei sau

mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod

coordonat" este chiar organizarea statală licită, reprezentată prin poliția

de frontieră în PTF Șiret, în cadrul căreia există polițiști de frontieră cu

funcții de conducere sau de execuție, aceștia din urmă exercitându-și atribuțiile

la tonetele de intrare/ieșire în/din țară, punctele de acces, dispecerat,

controlul mijloacelor de transport etc.

Atât polițiștii

cu funcții de conducere (șeful PTF Șiret, șefi de tură, șefi de grupă), cât și

cei cu funcții de execuție își exercită atribuțiile în conformitate cu fișa

postului și potrivit prevederilor O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și

funcționarea Poliției de Frontieră Române și ale O.U.G. nr. 105/2001 privind

frontiera de stat a României.

Scopul licit

al organizării Poliției de Frontieră în PTF Șiret este tocmai acela al

respectării atribuțiilor de serviciu, respectiv controlul documentelor pentru

trecerea frontierei de stat, constatarea faptelor penale, a contravențiilor și

aplicarea sancțiunilor potrivit legii, urmărirea respectării legii de către

întregul personal din punctul de trecere a frontierei etc.

Așadar,

particularitatea grupului infracțional organizat în speță o reprezintă tocmai

deturnarea scopului licit al organizării statale în PTF Șiret spre obținerea de

beneficii financiare și materiale de către lucrătorii

de poliție prin săvârșirea infracțiunii grave de luare de mită.

Din probele

existente la dosar rezultă fără dubiu faptul că toți inculpații cunoșteau

activitatea infracțională a colegilor lor, colaborând sub aspect infracțional

și împărțind cu aceștia banii primiți cu titlu de mită în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, precum și faptul că nu exista riscul de a fi supuși unui eventual

control în ceea ce privește sumele de bani aflate asupra lor. Mai mult, aceste

sume de bani erau periodic colectate de către șefii de tură și împărțite la

finalul turei de serviciu, activitate cunoscută și tolerată chiar de către

șeful PTF Șiret, inc. A.A.

Mai mult, acesta din urmă, folosindu-se de funcția

de conducere pe

care o deținea, proteja activitatea infracțională

desfășurată de lucrătorii de poliție în PTF Șiret, primind în schimbul acestei

protecții diferite sume de bani cu titlu de mită, de la subalternii din fiecare

tură de serviciu.

Cele reținute

mai sus reies din procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire;

procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de

către investigatorii sub acoperire, procese-verbale de redare a înregistrărilor

ambientale audio-video

efectuate prin

mijloace tehnice, planșe fotografice, precum și procesele-

verbale de

efectuare a perchezițiilor domiciliare.

În ceea ce

privește folosirea investigatorilor sub acoperire, trebuie menționat că declarațiile

acestora consemnate, nu sunt singurele mijloace de probe administrate în cauză,

acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate, arătate mai

sus.

Referitor la

faptul că faptul că inculpații ar fi fost provocați de către investigatorii sub

acoperire să săvârșească faptele pentru care sunt cercetați, probă ce ar fi

ilegală conform art. 68 C. proc. pen., sunt relevante înregistrările

audio-video din mediul ambiental, care evidențiază o cu totul altă atmosferă de

lucru decât ceea ce se invocă de către apărătorii inculpaților.

Toate acestea, rezultă parțial și cu multe nuanțări

și din declarațiile

inculpaților N.C.T., S.S.D., inculpatul G.A.I., N.G.,

N.M., C.I., M.F.C., P.S.G., C.S.,

T.L.D., S.V.,

H.A., R.V., S.P.V.

Astfel că,

există indiciile săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor

de luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, rap.

la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen, respectiv

constituirea

unui grup structurat (pe turele de serviciu) care a acționat în

mod

coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de

mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie

infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce-i

privește pe inculpații S.S.C., S.N.C., U.L., C.S., faptele de a da diverse sume

de bani în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale

inculpatului A.A., șef al Punctului de Trecere a Frontierei - Șiret, diverse

sume de bani pentru ca acesta să nu efectueze controale asupra modului în care

își îndeplinesc atribuțiile de serviciu lucrătorii vamali din cadrul PTF ȘIRET,

relevă indiciile săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 C. pen.

Sub aspectul

existenței indicilor temeinice care pot sta la baza luări, respectiv

prelungirii unei măsurii preventive, se constată că susținerile apărătorilor

inculpaților, în sensul că în cauză majoritatea „probelor" au fost

administrate în afara procesului penal, și că nu s-ar putea vorbi despre

existența unor probe, Curtea reține că afirmația este reală, însă în materia în

care ne aflăm nu are relevantă.

Astfel,

dispozițiile art. 143 C. proc. pen. cer să existe probe sau indicii temeinice

că inculpatul a săvârșit o infracțiune, fiind suficient deci sa existe doar

indicii temeinice în acest sens.

Rezultă

așadar că inculpații, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului

de Trecere a Frontierei Șiret, jud. Suceava, au pretins, primit ori acceptat,

direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au

tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a

nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le

permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina)

peste limita legală admisă.

Referitor

temeiul arestării preventive a inculpaților prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., Curtea constă că de asemenea acesta există și se menține în

momentul de față, respectiv aprecierea că lăsarea inculpaților în libertate ar

prezenta un pericol pentru ordinea publică.

La această

apreciere, Curtea a avut în vedere calitate de lucrători de poliție în cadrul

Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, modalitatea concretă de săvârșire a

faptelor, care în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pretins, primit ori acceptat,

direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au

tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a

nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le

permite introducerea în România unor bunuri (în general țigări din Ucraina)

peste limita legală admisă. Se reține că inculpații au comis, în concurs, infracțiuni

grave, o infracțiune de crimă organizată, fiind o pluralitate constituită cu un

număr mare de autori, iar cealaltă, o infracțiune continuată, de corupție cu un

număr foarte mare de acte materiale.

Faptele

inculpaților au permis ca zona de nord-est a țării să fie inundată de produse

sustrase accizării, fiind alimentată piața neagră cu

astfel de produse, declanșându-se o evaziune fiscală în lanț. Statul a

fost

împiedicat să obțină venituri importante, ba mai mult, a fost pus

în situația să-și epuizeze resursele în lupta împotriva evaziunii fiscale în

nord-estul României.

Infracțiunile

comise au avut consecințe negative și asupra

comercianților

din zonă, locali, fiind afectați aceia care au participat onest

la

desfășurarea relațiilor comerciale. Aceștia au fost prejudiciați de

comercializarea unor produse identice, pentru care nu s-au plătit accize, la

prețuri mai mici.

Astfel că

lăsarea în libertate în acest moment a inculpaților ar genera un sentiment de

insecuritate, de extinsă nemulțumire socială, ca o tolerare a unor astfel de

comportamente infracționale, a rețelelor de crimă organizată, a folosirii

autorităților publice pentru îmbogățiri spectaculoase, frauduloase, peste

noapte.

Referitor la

pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, cercetați

pentru comiterea unor infracțiuni de corupție trebuie evidențiată importanța

instituției în care aceștia și-au exercitat funcțiile de care s-au folosit

pentru săvârșirea infracțiunilor.

Curtea a apreciat că pericolul social concret

rezidă în principal din

natura faptelor, frecvența și caracterul lor

repetitiv, din calitatea de polițiști de frontieră, din colaborarea dintre șefi

și subalternii lor în săvârșirea infracțiunilor de corupție.

Inculpații

sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, ceea ce face ca activitatea

lor infracțională să fie de o mare gravitate și de un ridicat pericol social,

prin potențialul de discreditare și prin neîncrederea cetățenilor în această

instituție a statului.

Toate acestea

constituie temeiuri pentru aprecierea că în cauză sunt probe că lăsarea inculpaților

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva

acestei încheieri , în termen legal, inculpații S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D.,

J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. și R.F.F. au declarat,

recursurile de față , prin care au criticat hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie solicitând, în principal, respingerea propunerii de prelungirea a

măsurii arestării preventive, măsură care a fost apreciat că fiind exagerată, iar

în subsidiar, dispunerea față de inculpați a unei alte măsuri preventive fără

privare de libertate fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Analizând

recursurile declarate, potrivit susținerilor orale ale apărătorilor recurenților

inculpați, precum și susținerilor reprezentantului Parchetului, (astfel cum au

fost redate detaliat, mai sus, în partea introductivă a prezentei încheieri) ca

și în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar dar și din

oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată

că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în

continuare:

Art. 23 din Constituția României garantează

libertatea individuală și

siguranța persoanei.

Din

prevederile acestui text constituțional art. 23 rezultă interesul evident pe

care l-a manifestat legiuitorul în legătură cu reglementarea clară și precisă a

măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că

libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1

din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav

această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile

constituționale.

Prin urmare,

art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de

sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare.

Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli

generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se

deruleze.

În

conformitate cu dispozițiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice

persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea

sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul

după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod

arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate,

circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile

art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și

la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Conform

dreptului intern, respectiv, dispozițiilor art. 149

1

C. proc. pen.,

procurorul poate solicita arestarea preventivă a inculpatului, în cursul

urmăririi penale, „dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și

există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 "C. proc. pen., când

consideră că este în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri și „numai

după ascultarea inculpatului, în prezența apărătorului".

Articolul 143

alin. (1) C. proc. pen. prevede că „măsura reținerii poate fi luată ... numai

după ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului, dacă

sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea

penală".

Articolul 68

1

C. proc. pen., definind noțiunea de indicii temeinice ca fiind precizează că

acestea există „atunci când din datele

existente

în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de

care se

efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit

fapta".

Analizându-se

actele și lucrările dosarului, se constată că în mod legal instanța de fond a

constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și corect a dispus

prelungirea arestării preventive a inculpaților.

Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea

măsurii arestării preventive a inculpaților, se reține

că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit

o

infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile

art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor

temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se

constată că există indicii, obținute prin intermediul

mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea

acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime ferme că

inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt

cercetați.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de

probă existente până

în acest moment în dosar, procese-verbale întocmite

de investigatorii sub acoperire; procese-verbale de redare a înregistrărilor

ambientale audio-video efectuate de către investigatorii sub acoperire,

procese-

verbale de redare a înregistrărilor

ambientale audio-video efectuate prin

mijloace tehnice, planșe

fotografice, precum și procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor

domiciliare - rezultă existența indiciilor temeinice din care un observator

obiectiv poate trage în mod rezonabil concluzia comiterii de către inculpați a

infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Inculpații

sunt acuzați de comiterea a două infracțiuni de o gravitate ridicată,

respectiv, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată

prev.

de

art. 41 alin. (2) C. pen., și cea de constituire a unui

grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, fapte

reținute a fi comise în concurs real.

Or, așa cum

s-a mai arătat, există suficiente indicii temeinice din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt

cercetați.

Inculpații,

în calitate de lucrători ai poliției de frontieră, în P.T.F. Șiret, fiind,

deci, subiect activ calificat al infracțiunii, cu atribuții stabilite în mod

expres prin O.U.G. nr. 104/2001 au nesocotit grav modul legal și corect de

îndeplinire a sarcinilor ce le reveneau și au permis efectuarea contrabandei cu

țigări, pretinzând și primind de la persoanele care tranzitau punctul de

frontieră foloase materiale însemnate constând în bani sau bunuri.

Din probele

administrate, reiese că inculpații, nu doar că pretindeau foloase materiale

(unii în mod direct, în funcție de locul în care își desfășurau activitatea),

dar toți participau la împărțirea foloaselor obținute de către cei care le

pretindeau direct, scop în care au pus la punct un mod de organizare minuțios

în obținerea și "repartizarea " foloaselor, la care participau toți

lucrătorii de poliție al P.T.F., toți beneficiind de foloasele primite, prin

împărțirea acestora, împărțire ce se efectua ierarhic, până la șeful punctului

de frontieră - comisar șef A.A.; modul de organizare și de lucru, sistemul relațional

specific existent între inculpați, ca lucrători ai poliției de frontieră,

într-o instituție a statului cu rol de protecție a frontierelor țării, erau

cunoscute de toți cei care tranzitau frontiera de stat prin acel Punct,

rezultând și, că în situația în care unele persoane nu aveau sumele cerute, nu

erau lăsate să tranziteze până nu ofereau cât li se pretindea.

În cauză,

există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele

ce li se rețin în sarcină.

În ceea ce

privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive,

analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor

două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele

dosarului, prima condiție

prevăzută de textul de lege menționat,

referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților, de luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2), cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., și infracțiunea prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu

aplic. art. 33 lit. a) C. pen., infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mare

de 4 ani.

Analiza

actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea și a celei de-a doua cerințe

prevăzute - cumulativ - în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul

că există probe din care rezultă că lăsarea inculpaților în libertate ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea

publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție

penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de

art. 145 C. pen. noțiunii

„public „, în

sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea ce vizează

autoritățile

publice, instituțiile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la

care se referă același art. 148 lit. f), este pericolul particularizat în

cauză, în raport cu contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea,

natura acesteia și calitatea în care inculpații au săvârșit-o.

Prin noțiunea

de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege

orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă

parte, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie, termenul și caracterul

rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in

concreto, ținându-se seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul

autorităților și al celui arestat, iar

menținerea

detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra

procesului

penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie

apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a

unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii

asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din această

perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin

gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni,acestea

pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție

provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. în circumstanțe excepționale,

această împrejurare poate fi luată în considerare , din punctul de vedere al

Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a

ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze pe fapte de

natură să demonstreze ca eliberarea deținutului din starea de detenție

preventivă ar tulbura ordinea publică; rezultă că detenție preventivă nu mai

este legitimă dacă societatea nu este, în continuare, amenințată efectiv,

aceasta, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative

de libertate (cauza Letellier vs. Franța, din 1991 și Tomasi vs. Franța, din

27.08.1992).

Or, în raport

cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpații sunt

acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre

infracțiuni de corupție - constituirea unui grup infracțional organizat în

scopul săvârșirii de infracțiuni grave, la care au participat comisari de poliție,

subinspectori, lucrători vamali, agenți de poliție.

Evaluând

pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în

libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele

reale de comitere a faptelor -

perioada

lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea,

amploarea

operațiunilor,numărul mare de persoane implicate, fapt care sporește gradul de

pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de

comitere - prin antrenarea tuturor celor angajați în folosul statului, care ar

trebui să vegheze la respectarea ordinii de drept și la combaterea oricăror

manifestări antisociale; pericolul social rezultă și din amploarea pe care a

luat-o astfel de operațiune, existând o percepție deosebit de negativă la

nivelul opiniei publice în sensul notorietății incontestabile a faptului că în

mod frecvent se practică activități de mituire a lucrătorilor vamali, activități

adesea determinate, provocate, ca în speță, chiar de aceștia din urmă și încă

sub protecție ierarhică.

În plus, dat

fiind faptul că toți inculpații sunt bănuiți de săvârșirea acelorași infracțiuni,

cu nuanțe doar în ceea ce privește gradul și forma de participare, motivarea

existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate

este comună, aserțiunile apărătorilor inculpați cu privire la acest aspect

fiind neîntemeiate.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de

corupție, lăsarea în

libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de

fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea

unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a activității

specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă

fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor

impresia că pot persista în sfidarea legii.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că se impune, pentru considerentele expuse, a se aprecia că în

mod legal a fost admisă propunerea de prelungire a arestării preventivă și că

nu se impune luarea față de inculpați a unor măsuri preventive mai puțin

restrictive, precum obligarea de a nu părăsi țara sau obligarea de a nu părăsi

localitatea.

Astfel fiind,

în baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile declarate de inculpații S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D.,

J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. și R.F.F., ca nefondate, cu

obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S.C., L.F.C., C.R.

, C.M., B.D., J.G., T.L.D.

, P.S.G., T.C., Z.C.D.,

S.V.I., M.A.P. și R.F.F. împotriva încheierii din 1 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a

II-a p

enală, pronunțată în

dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011).

Obligă

recurenții inculpați T.L.D. și Z.C.D. la plata sumelor de câte 500 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., P.S.G., T.C., S.V.I.

, M.A.P. și R.F.F. la plata sumelor de

câte

450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte

50 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din

oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 4 martie 2011.