ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011), a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și în temeiul art. 155 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților A.A., ș.a., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05 martie 2011 până la data de 03 aprilie 2011, inclusiv. S-a dispus ca, cheltuielile judiciare să rămână in sarcina statului iar onorariul parțial in cuantum de câte 30 de lei pentru avocații din oficiu ai inculpaților S.V.

si N.D., se fie avansat din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a se hotărî astfel s-au reținut în esență următoarele: Prin încheierile de ședință din 04 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarele nr. 1070/2/2011, 1071/2/2011 și 1072/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților din prezenta cauză (dar și a altor inculpați) reținându-se ca temeiuri de drept dispozițiile art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. Astfel că, la analizarea propunerii de prelungire a arestării inculpaților va trebui să se observe în ce măsură temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive se mai mențin, respectiv dacă au apărut temeiuri noi care impun prelungirea arestării.

În legătură cu aceasta Curtea a constat că potrivit art. 143 rap la art. 68 1 C. proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Această precizare este foarte importantă având în vedere momentul procesual în care se află cauza și actele efectuate până acum. Sub acest aspect, așa cum se observă, atunci când se apreciază cu privire la existența probelor sau indiciilor temeinice trebuie avute în vedere evident cele administrate de către organele de anchetă, până la momentul sesizării instanței cu propunerea de prelungire a măsurii preventive.

În ceea ce privește temeiurile inițiale, referitor la existența indiciilor de săvârșire a infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, Curtea a reținut că există în continuare indiciile săvârșirii infracțiunilor de luare de mită de către toți inculpații, respectiv dare de mită către inculpatul A.A., de către inculpații S.S.C., S.N.C., U.L., C.S., după cum urmează: Inculpatul A.A., 3 acte materiale în data de 27 decembrie 2010, un act material în data de 28 decembrie 2010, două acte materiale în data de 29 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 30 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 31 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 03 ianuarie 2011, 3 acte materiale în data de 04 ianuarie 2011, 3 acte materiale în data de 05 ianuarie 2011, 2 acte materiale în data de 06 ianuarie 2011, 2 acte materiale în data de 07 ianuarie 2011. Inculpatul S.D.C., un act material în data de 27 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 30 decembrie 2010, 1 act material în data de 03 ianuarie 2011, 1 act material în data de 05 ianuarie 2011. Inculpatul S.N.C., un act material în data de 30 decembrie 2010, un act material în data de 05 ianuarie 2011 și un act material în data de 07 ianuarie 2011. Inculpatul L.F.C., 10 acte materiale în data de16 decembrie 2010, 1 act material în data de 21 decembrie 2010,

4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 și 4 acte materiale în data de 24 decembrie 2010. Inculpatul P.L.Ș., un act material din data de 20 decembrie 2010, iar în data de 24 decembrie 2010 un număr de 15 acte materiale de luare de mită. Inculpata C.R., în datele de 17 decembrie 2010, 20 decembrie 2010, 22 decembrie 2010, 25 decembrie 2010 și 26 decembrie 2010 un număr de 14 acte materiale de luare de mită.

Inculpatul C.M., 2 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17 decembrie 2010 și 1 act material în data de 19 decembrie 2010. Inculpatul B.D., 8 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17 decembrie 2010, 7 acte materiale în data de 19 decembrie 2010. Inculpatul N.D.D., 3 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 17 acte în data de" 17 decembrie 2010. Inculpatul J.G., 5 acte materiale în tura din data de 24 decembrie 2010 și a 2 acte materiale în tura din data de 25 decembrie 2010. Inculpatul G.A.I., câte un act material în turele din datele de 30 septembrie 2010, 06 octombrie 2010, 08 octombrie 2010, 15 octombrie 2010, 18 octombrie 2010, 16 decembrie 2010, a 10 acte materiale în tura din data de 17 decembrie 2010, a 13 acte materiale în tura din data de 22 decembrie 2010, a 19 acte materiale în tura din data de 24 octombrie 2010. Inculpatul T.L.D., 8 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 18 decembrie 2010, 14 acte materiale în data de 21 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 22 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 25 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 26 decembrie 2010. Inculpatul P.S.G., 13 acte materiale în data de 23 decembrie 2010. Inculpatul C.S., un act material în data de 31 decembrie 2010,

un act material în data de 04 ianuarie 2011 și un act material în data de 06 ianuarie 2011. Inculpatul U.L. un act material în data de 27 decembrie 2010 și un act material în data de 29 decembrie 2010. Inculpatul T.C., în data de 24 decembrie 2010 un număr de 8 acte materiale de luare de mită și 3 predări de sume de bani înv. C.M., iar în data de 25 decembrie 2010 un număr de 11 acte materiale și o predare de bani înv. C.M. Inculpatul Z.C.D., în data de 18 decembrie 2010 un număr de 11 acte materiale de luare de mită, în data de 19 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale, 23 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale, în 25 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale și îi predă un teanc de bani învinuitului L.R., în datele de 02 octombrie 2010 - 07 octombrie 2010, 08 octombrie 2010 - 24 octombrie 2010, 11 noiembrie 2010 - 25 noiembrie 2010, are un număr de 26 acte materiale de luare de mită.

Inculpata S.V.I., 3 acte materiale: la data de 19 decembrie 2010, ora 17.16 primește de la un individ 4 teancuri de bancnote, la data de 19 decembrie 2010, ora 19.50, primește de la un individ un teanc de bancnote, la data de 21 decembrie 2010, ora 08.00 numără un teanc de bancnote primite. Inculpatul M.A.P., 4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 și 49 acte materiale în data de 24 decembrie 2010. Inculpatul R.F.F.

un act material în tura din data de 21 decembrie 2010, 10 acte materiale în tura din data de 22 decembrie 2010 și 5 acte materiale în tura din data de 23 decembrie 2010. În ceea ce privește constituirea grupului infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în vederea săvârșirii infracțiunii de luare de mită, reținută, dea asemenea, în sarcina tuturor inculpaților, Curtea a constatat că cele prezentate de către organele de urmărirea penală, referitor la modalitatea de constituire, precum și participarea la acestea (sprijinire/aderarea ...) sunt corecte, având în vedere că persoanele, funcțiile, atribuțiile, rolul fiecăruia în cadrul grupului se grefau pe structura organizatorică a unităților poliției de frontieră, structuri care existau încă înainte de intra mulți dintre inculpați în profesie, preluând rolurile respective, cel puțin pe perioada pentru care s-au făcut cercetările în prezenta cauză.

Astfel că, sunt corecte aprecierile în sensul că „grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat" este chiar organizarea statală licită, reprezentată prin poliția de frontieră în PTF Șiret, în cadrul căreia există polițiști de frontieră cu funcții de conducere sau de execuție, aceștia din urmă exercitându-și atribuțiile la tonetele de intrare/ieșire în/din țară, punctele de acces, dispecerat, controlul mijloacelor de transport etc. Atât polițiștii cu funcții de conducere (șeful PTF Șiret, șefi de tură, șefi de grupă), cât și cei cu funcții de execuție își exercită atribuțiile în conformitate cu fișa postului și potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române și ale O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României. Scopul licit al organizării Poliției de Frontieră în PTF Șiret este tocmai acela al respectării atribuțiilor de serviciu, respectiv controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat, constatarea faptelor penale, a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor potrivit legii, urmărirea respectării legii de către întregul personal din punctul de trecere a frontierei etc. Așadar, particularitatea grupului infracțional organizat în speță o reprezintă tocmai deturnarea scopului licit al organizării statale în PTF Șiret spre obținerea de beneficii financiare și materiale de către lucrătorii de poliție prin săvârșirea infracțiunii grave de luare de mită.

Din probele existente la dosar rezultă fără dubiu faptul că toți inculpații cunoșteau activitatea infracțională a colegilor lor, colaborând sub aspect infracțional și împărțind cu aceștia banii primiți cu titlu de mită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și faptul că nu exista riscul de a fi supuși unui eventual control în ceea ce privește sumele de bani aflate asupra lor. Mai mult, aceste sume de bani erau periodic colectate de către șefii de tură și împărțite la finalul turei de serviciu, activitate cunoscută și tolerată chiar de către șeful PTF Șiret, inc. A.A. Mai mult, acesta din urmă, folosindu-se de funcția de conducere pe care o deținea, proteja activitatea infracțională desfășurată de lucrătorii de poliție în PTF Șiret, primind în schimbul acestei protecții diferite sume de bani cu titlu de mită, de la subalternii din fiecare tură de serviciu.

Cele reținute mai sus reies din procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire; procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de către investigatorii sub acoperire, procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate prin mijloace tehnice, planșe fotografice, precum și procesele- verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare. În ceea ce privește folosirea investigatorilor sub acoperire, trebuie menționat că declarațiile acestora consemnate, nu sunt singurele mijloace de probe administrate în cauză, acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate, arătate mai sus. Referitor la faptul că faptul că inculpații ar fi fost provocați de către investigatorii sub acoperire să săvârșească faptele pentru care sunt cercetați, probă ce ar fi ilegală conform art. 68 C. proc.

pen., sunt relevante înregistrările audio-video din mediul ambiental, care evidențiază o cu totul altă atmosferă de lucru decât ceea ce se invocă de către apărătorii inculpaților. Toate acestea, rezultă parțial și cu multe nuanțări și din declarațiile inculpaților N.C.T., S.S.D., inculpatul G.A.I., N.G., N.M., C.I., M.F.C., P.S.G., C.S., T.L.D., S.V., H.A., R.V., S.P.V. Astfel că, există indiciile săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor de luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, respectiv constituirea unui grup structurat (pe turele de serviciu) care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce-i privește pe inculpații S.S.C., S.N.C., U.L., C.S., faptele de a da diverse sume de bani în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatului A.A., șef al Punctului de Trecere a Frontierei - Șiret, diverse sume de bani pentru ca acesta să nu efectueze controale asupra modului în care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu lucrătorii vamali din cadrul PTF ȘIRET, relevă indiciile săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 C. pen. Sub aspectul existenței indicilor temeinice care pot sta la baza luări, respectiv prelungirii unei măsurii preventive, se constată că susținerile apărătorilor inculpaților, în sensul că în cauză majoritatea „probelor" au fost administrate în afara procesului penal, și că nu s-ar putea vorbi despre existența unor probe, Curtea reține că afirmația este reală, însă în materia în care ne aflăm nu are relevantă.

Astfel, dispozițiile art. 143 C. proc. pen. cer să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune, fiind suficient deci sa existe doar indicii temeinice în acest sens. Rezultă așadar că inculpații, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, jud. Suceava, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina) peste limita legală admisă.

Referitor temeiul arestării preventive a inculpaților prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constă că de asemenea acesta există și se menține în momentul de față, respectiv aprecierea că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. La această apreciere, Curtea a avut în vedere calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, care în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România unor bunuri (în general țigări din Ucraina) peste limita legală admisă.

Se reține că inculpații au comis, în concurs, infracțiuni grave, o infracțiune de crimă organizată, fiind o pluralitate constituită cu un număr mare de autori, iar cealaltă, o infracțiune continuată, de corupție cu un număr foarte mare de acte materiale. Faptele inculpaților au permis ca zona de nord-est a țării să fie inundată de produse sustrase accizării, fiind alimentată piața neagră cu astfel de produse, declanșându-se o evaziune fiscală în lanț. Statul a fost împiedicat să obțină venituri importante, ba mai mult, a fost pus în situația să-și epuizeze resursele în lupta împotriva evaziunii fiscale în nord-estul României. Infracțiunile comise au avut consecințe negative și asupra comercianților din zonă, locali, fiind afectați aceia care au participat onest la desfășurarea relațiilor comerciale.

Aceștia au fost prejudiciați de comercializarea unor produse identice, pentru care nu s-au plătit accize, la prețuri mai mici. Astfel că lăsarea în libertate în acest moment a inculpaților ar genera un sentiment de insecuritate, de extinsă nemulțumire socială, ca o tolerare a unor astfel de comportamente infracționale, a rețelelor de crimă organizată, a folosirii autorităților publice pentru îmbogățiri spectaculoase, frauduloase, peste noapte. Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de corupție trebuie evidențiată importanța instituției în care aceștia și-au exercitat funcțiile de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.

Curtea a apreciat că pericolul social concret rezidă în principal din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv, din calitatea de polițiști de frontieră, din colaborarea dintre șefi și subalternii lor în săvârșirea infracțiunilor de corupție. Inculpații sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, ceea ce face ca activitatea lor infracțională să fie de o mare gravitate și de un ridicat pericol social, prin potențialul de discreditare și prin neîncrederea cetățenilor în această instituție a statului. Toate acestea constituie temeiuri pentru aprecierea că în cauză sunt probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri , în termen legal, inculpații S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P.

și R.F.F. au declarat, recursurile de față , prin care au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în principal, respingerea propunerii de prelungirea a măsurii arestării preventive, măsură care a fost apreciat că fiind exagerată, iar în subsidiar, dispunerea față de inculpați a unei alte măsuri preventive fără privare de libertate fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Analizând recursurile declarate, potrivit susținerilor orale ale apărătorilor recurenților inculpați, precum și susținerilor reprezentantului Parchetului, (astfel cum au fost redate detaliat, mai sus, în partea introductivă a prezentei încheieri) ca și în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din prevederile acestui text constituțional art. 23 rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive.

Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale. Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. În conformitate cu dispozițiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Conform dreptului intern, respectiv, dispozițiilor art. 149 1 C. proc. pen., procurorul poate solicita arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, „dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 "C. proc.

pen., când consideră că este în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri și „numai după ascultarea inculpatului, în prezența apărătorului". Articolul 143 alin. (1) C. proc. pen. prevede că „măsura reținerii poate fi luată ... numai după ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală". Articolul 68 1 C. proc. pen., definind noțiunea de indicii temeinice ca fiind precizează că acestea există „atunci când din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta". Analizându-se actele și lucrările dosarului, se constată că în mod legal instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și corect a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților.

Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, se reține că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În cauză, se constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime ferme că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă existente până în acest moment în dosar, procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire; procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de către investigatorii sub acoperire, procese- verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate prin mijloace tehnice, planșe fotografice, precum și procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare - rezultă existența indiciilor temeinice din care un observator obiectiv poate trage în mod rezonabil concluzia comiterii de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Inculpații sunt acuzați de comiterea a două infracțiuni de o gravitate ridicată, respectiv, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., și cea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, fapte reținute a fi comise în concurs real. Or, așa cum s-a mai arătat, există suficiente indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați. Inculpații, în calitate de lucrători ai poliției de frontieră, în P.T.F. Șiret, fiind, deci, subiect activ calificat al infracțiunii, cu atribuții stabilite în mod expres prin O.U.G.

nr. 104/2001 au nesocotit grav modul legal și corect de îndeplinire a sarcinilor ce le reveneau și au permis efectuarea contrabandei cu țigări, pretinzând și primind de la persoanele care tranzitau punctul de frontieră foloase materiale însemnate constând în bani sau bunuri.

Din probele administrate, reiese că inculpații, nu doar că pretindeau foloase materiale (unii în mod direct, în funcție de locul în care își desfășurau activitatea), dar toți participau la împărțirea foloaselor obținute de către cei care le pretindeau direct, scop în care au pus la punct un mod de organizare minuțios în obținerea și "repartizarea " foloaselor, la care participau toți lucrătorii de poliție al P.T.F., toți beneficiind de foloasele primite, prin împărțirea acestora, împărțire ce se efectua ierarhic, până la șeful punctului de frontieră - comisar șef A.A.; modul de organizare și de lucru, sistemul relațional specific existent între inculpați, ca lucrători ai poliției de frontieră, într-o instituție a statului cu rol de protecție a frontierelor țării, erau cunoscute de toți cei care tranzitau frontiera de stat prin acel Punct, rezultând și, că în situația în care unele persoane nu aveau sumele cerute, nu erau lăsate să tranziteze până nu ofereau cât li se pretindea.

În cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, de luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap.

la art. 254 alin. (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și infracțiunea prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea și a celei de-a doua cerințe prevăzute - cumulativ - în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen.

noțiunii „public „, în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea ce vizează autoritățile publice, instituțiile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f), este pericolul particularizat în cauză, în raport cu contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și calitatea în care inculpații au săvârșit-o. Prin noțiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținându-se seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni,acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. în circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi luată în considerare , din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deținutului din starea de detenție preventivă ar tulbura ordinea publică; rezultă că detenție preventivă nu mai este legitimă dacă societatea nu este, în continuare, amenințată efectiv, aceasta, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza Letellier vs. Franța, din 1991 și Tomasi vs. Franța, din 27.08.1992).

Or, în raport cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracțiuni de corupție - constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, la care au participat comisari de poliție, subinspectori, lucrători vamali, agenți de poliție.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor,numărul mare de persoane implicate, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de comitere - prin antrenarea tuturor celor angajați în folosul statului, care ar trebui să vegheze la respectarea ordinii de drept și la combaterea oricăror manifestări antisociale; pericolul social rezultă și din amploarea pe care a luat-o astfel de operațiune, existând o percepție deosebit de negativă la nivelul opiniei publice în sensul notorietății incontestabile a faptului că în mod frecvent se practică activități de mituire a lucrătorilor vamali, activități adesea determinate, provocate, ca în speță, chiar de aceștia din urmă și încă sub protecție ierarhică.

În plus, dat fiind faptul că toți inculpații sunt bănuiți de săvârșirea acelorași infracțiuni, cu nuanțe doar în ceea ce privește gradul și forma de participare, motivarea existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate este comună, aserțiunile apărătorilor inculpați cu privire la acest aspect fiind neîntemeiate. Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Așa fiind, Înalta Curte constată că se impune, pentru considerentele expuse, a se aprecia că în mod legal a fost admisă propunerea de prelungire a arestării preventivă și că nu se impune luarea față de inculpați a unor măsuri preventive mai puțin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi țara sau obligarea de a nu părăsi localitatea. Astfel fiind, în baza art. 385 15 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. și R.F.F., ca nefondate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S.C., L.F.C., C.R. , C.M., B.D., J.G., T.L.D. , P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. și R.F.F. împotriva încheierii din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a p enală, pronunțată în dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011). Obligă recurenții inculpați T.L.D. și Z.C.D. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., P.S.G., T.C., S.V.I. , M.A.P. și R.F.F. la plata sumelor de câte 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 martie 2011.