ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1429/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1429/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul

Ialomița, s-a dispus în baza art. 11, pct. 2, lit. a) raportat la art. 10, alin.

(1) lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului I.C., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12, alin. (1), (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța de

fond a reținut că numitul M.C.M. era în perioada anului 2003 locuitor al

orașului Fetești, județul Ialomița și, sub acoperirea unui mic om de afaceri

(se pare că era proprietarul unui service auto), se ocupa cu racolarea și

traficarea persoanelor de sex feminin în scopul exploatării lor sexuale pe

teritoriul unui stat străin (Spania).

În vara anului 2003 M.C.M. s-a deplasat cu autoturismul

propriu, condus de un șofer, în satul Cegani, situat în apropierea orașului

Fetești, cu scopul de a găsi persoane tinere de sex feminin. În același timp,

la o terasă situată în Cegani, se afla inculpatul I.C. însoțit de un amic al

său, martorul P.V.

Văzându-i pe cei doi, M.C.M. a oprit mașina în dreptul

localului și împreună cu șoferul său s-au așezat la aceeași masă.

Deși probele dosarului nu o confirmă, nu este exclus ca

inculpatul I.C. să se fi cunoscut cu numitul M.C.M. Cert este însă faptul că

martorul P.V. îl cunoștea pe M.C.M. deoarece își repara autovehiculul la

unitatea service a acestuia. în cursul discuțiilor care au urmat, acesta i-a

întrebat pe cei doi amici dacă nu cunosc sau dacă nu au rude de sex feminin

care ar dori să meargă la muncă în străinătate.

Inculpatul și martorul au negat, după care discuția a

continuat fără ca M.C.M. să insiste. După o vreme, cei patru s-au hotărât să

meargă într-o comună vecină (Făcăieni) pentru a consuma în continuare bere.

După ce au găsit cârciuma pe care o știau închisă, au luat hotărârea să meargă

în altă comună (Vlădeni) în același scop. Pe drum, inculpatul I.C., i-a sugerat

lui M.C.M. că ar putea să treacă pe la un amic de al lui cunoscut sub porecla

de M., pentru a-l întreba pe acesta dacă nu cunoaște fete sau femei dornice să

meargă la muncă în străinătate.

M.C.M. a fost de acord și, după ce a ajuns la Vlădeni,

au mers la locuința martorului C.S. (M.) pe care l-au găsit acasă. Din

autoturism a coborât doar I.C. și, după o discuție de aproximativ 10 min,

acesta s-a reîntors și le-a spus celor doi din autoturism că nici M. nu are

cunoștință despre așa ceva, după care s-au reîntors la Cegani la aceeași

terasă.

Deplasarea s-a făcut cu autoturismul cu care M.C.M.

venise la Cegani.

După

ce au coborât din autoturism pe lângă grupul lor a trecut partea vătămată P.J.,

despre care M.C.M. s-a interesat de unde este și cum o cheamă. După ce i-a

aflat numele, M.C.M. a strigat-o pe partea vătămată care s-a oprit din

deplasare și a acceptat să discute cu cel care o apelase pe numele mic.

Discuția a durat aproximativ 10-15 minute și s-a purtat

la aproximativ 15-20 m de grupul celor trei persoane, astfel că nici martorul

și nici inculpatul I.C. nu au auzit ce și-au spus cei doi.

După ce a terminat discuția, M.C.M. s-a urcat în

autoturism și împreună cu persoana care îl însoțea a plecat din Cegani.

La două - trei zile inculpatul I.C. s-a reîntâlnit cu M.C.M.

în satul Cegani, ambii fiind cu autoturismele personale. La semnalele făcute de

M.C.M. inculpatul a oprit și a fost rugat de primul să-i arate unde locuiește P.J.

I.C. a fost de acord, iar deplasarea a fost făcută cu autoturismul lui M.C.M.

După ce au ajuns în dreptul locuinței părții vătămate, din autoturism a coborât

doar M.C.M. care a intrat în curte și a vorbit cu P.J. După puțin timp acesta

s-a reîntors la autoturism și au plecat din acel loc.

Din situația de fapt, așa cum a fost reținută de către

instanța de fond nu a rezultat că inculpatul I.C. ar fi acționat în vreuna

dintre tezele reținute de art. 12 al Legii nr. 678/2001 în scopul racolării și

traficării părții vătămate P.J.

Astfel, nici urmărirea penală și nici cercetarea

judecătorească nu au reușit să probeze că între inculpatul I.C. și M.C.M. ar fi

existat relații așa de apropiate care să-i conducă la săvârșirea împreună, în

baza unei înțelegeri, a unei infracțiuni de o gravitate deosebită.

Practica a demonstrat că acest gen de infracțiuni este

săvârșit după o atentă și riguroasă pregătire, care presupune, printre altele,

o încredere deosebită între făptuitori.

Ori, așa cum s-a arătat, probele dosarului nu au

dovedit fără dubii că înainte de episodul petrecut pe terasa din Cegani,

inculpatul și M.C.M. s-ar fi cunoscut măcar.

Apoi, nimic din tonul și modul de exprimare al

numitului M.C.M. nu a sugerat că termenul „la muncă" ar putea însemna

altceva decât sensul comun care este atribuit acestui cuvânt.

În

acest sens, martorul P.V. a fost categoric declarând că M.C.M. nu a sugerat sau

explicat felul muncii pe care eventualele doritoare ar fi practicat-o în

străinătate.

De

asemenea, nu au fost administrate probe care să demonstreze că în vara anului

2003 M.C.M. era cunoscut în zona satului Cegani ca fiind proxenet și traficant

de carne vie, iar inculpatul I.C. știa sau trebuia să știe acest lucru.

În al doilea rând, probele administrate în cauză nu au

dovedit că, în afara faptului că erau consăteni și se știau după porecle, între

inculpat și partea vătămată ar fi existat vreo relație de vreun fel în baza

căreia inculpatul să-i fi putut câștiga părții vătămate așa de rapid încrederea

încât să o determine să plece de acasă fără să își anunțe măcar mama despre

acest lucru.

Astfel, nici martorul P.V. și nici mama părții

vătămate, martora P.M., nu au putut declara că în vreo împrejurare l-ar fi

văzut pe inculpat vorbind cu sau despre partea vătămată.

Părțile locuiesc într-o comunitate relativ mică unde

fiecare știe aproape tot despre fiecare.

În comunitatea din care făcea parte, inculpatul I.C. era

perceput ca un om liniștit, cu o familie închegată și care își câștiga traiul

activând într-o asociație de pescari din zonă.

Erau lucruri pe care le cunoștea probabil și partea vătămată,

astfel că este foarte puțin probabil ca, dintr-o dată, inculpatul I.C. să-i

apară în chip de salvator, chiar dacă în aceea perioadă era foarte vulnerabilă

la acțiuni de genul celor descrise în rechizitoriu.

Sunt motive pentru care, în complexul de factori

descris mai sus, instanța a privit cu reticență declarațiile date în cauză de

partea vătămată P.J. cu privire la inculpatul I.C.

Astfel, inițial partea vătămată l-a exclus din

declarațiile sale pe inculpatul I.C. și aceasta în condițiile în care, în fața

autorităților spaniole, făcuse referiri la un anume „C." (poreclă sub care

mai este cunoscut inculpatul) care, împreună cu „P." (porecla lui M.C.M.)

ar fi înșelat-o pentru a o trimite să se prostitueze în Spania.

Ulterior, cercetată fiind în dosarul privind

falsificarea ștampilelor din pașaport și după conflictul avut de inculpat cu

concubinul său (martorul D.Ș.), partea vătămată își radicalizează tonul și îl

indică pe inculpat ca fiind persoana care a convins-o să plece la muncă în

străinătate, după care ar fi vândut-o lui M.C.M.

Dar, deși afirmațiile sale din aceste declarații (pag.

20 și pag. 22 dosar urmărire penală) sunt categorice, acestea nu s-au verificat

și cu alte probe administrate în cauză, iar din faptul că, înainte de plecare,

partea vătămată a fost găzduită de M.C.M. (care i-a asigurat și transportul în

Spania) și apoi predată de acesta unei rețele de traficanți de carne vie care

acționa în aceea țară, nu trebuie trasă concluzia că I.C. ar fi contribuit,

conștient și intenționat la racolarea acesteia. O trăsătură aparte a acestui

gen de infracțiuni a fost aceea că între victimele traficului și traficanți se

realizează o legătură afectivă datorată se pare faptului că infractorii reușesc

să le inoculeze victimelor lor sentimentul că ei sunt salvarea și că fără ei

nimic bun nu se poate întâmpla. Este și cazul acestei părți vătămate care,

înșelată în cel mai odios chip de M.C.M., convinsă să meargă în străinătate și

apoi vândută unei rețele de traficanți de același personaj, a păstrat pentru

acesta un sentiment de loialitate și, prin declarațiile date, a încercat să-l

absolve de o parte din vină.

Evidenta exagerare a rolului jucat de inculpatul I.C.

în racolarea sa a fost dată de afirmațiile părții vătămate după care I.C. ar fi

vândut-o lui M.C.M. sau că i-ar fi cerut să meargă cu el în Spania, (exagerări

preluate și în actul de acuzare), pentru că, în mod evident M.C.M. nu ar fi

avut nici un motiv să o „cumpere" de la cineva și că nicio probă a dosarului

nu dovedește că în vreo împrejurare, anterioară sau ulterioară anului 2003,

inculpatul s-ar fi ocupat cu proxenetismul sau ar fi săvârșit fapte de natură

penală.

Sunt motive pentru care instanța a privit ca neconforme

cu realitatea declarațiile părții vătămate în legătură cu inculpatul I.C. și

acest lucru a putut fi pus fie pe seama unei răzbunări personale, fie pentru a

acoperi un eventual sentiment de jenă pentru că a plecat de acasă cu un

necunoscut (M.C.M.).

Dar, dincolo de aceste speculații, a rămas faptul că

nimeni nu a putut să confirme că l-ar fi văzut vreodată pe inculpatul I.C.

vorbind sau călătorind cu partea vătămată, nici în Cegani și nici în alt loc

public.

De

altfel, mama părții vătămate nu a putut confirma faptul că l-ar fi văzut pe

inculpat în prezența fiicei sale, că acesta ar fi vizitat-o la domiciliul, sau

că i-ar fi cauzat vreodată greutăți sau neajunsuri.

Mai mult, în fața instanței această martoră a transmis că,

într-o convorbire telefonică recentă avută cu fiica sa, aceasta din urmă l-a

indicat ca singur vinovat al traficării sale pe numitul M.C.M. și că inculpatul

I.C. nu are nici o legătură cu acest lucru (pagina 80 dosar fond).

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin

intermediul unei comisii rogatorii de la autoritățile spaniole în cuprinsul

cărora s-a menționat că, în declarațiile date în Spania, P.J. l-a indicat ca

traficant, alături de M.C.M. și pe un anume C. „C.". Instanța nu a putut

reține în sprijinul acuzării mențiunea mai sus arătată pentru că aceasta nu are

în susținere declarația dată de partea vătămată. Apoi, chiar dacă actul

organelor judiciare spaniole este riguros redactat, în privința lui C., alias C.,

aprecierea este relativă, consemnându-se că „este foarte probabil să fie vorba

de numitul I.C.". Pe lângă acestea, s-a constatat că autoritățile spaniole

leagă numele lui C. alias C. și de traficarea numitei A.I.N., persoană care nu

apare în lucrările dosarului de față.

Probele dosarului pe care se întemeiază o hotărâre de

condamnare trebuie să fie clare, convingătoare și lipsite de orice echivoc.

Pentru motivele arătate mai sus și existând un dubiu că între

inculpatul I.C. și C. alias C. ar exista identitate de persoană, tribunalul nu

a reținut ca probă la dosarul cauzei paragraful indicat mai sus și existent în

documentul aflat la pagina 297 și următoarele dosar urmărire penală.

Urmărirea penală a administrat și depus la dosarul

cauzei probe care nu au legătură cu faptele pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul I.C.

Astfel, au fost reținute și invocate în sprijinul

acuzării declarațiile martorilor M.S., P.E.D. și N.M. martore care nu l-au

cunoscut pe inculpatul I.C. și nu au putut să declare din acest motiv nimic în

legătură cu acestea.

Aceste martore descriu viața în stabilimentul în care a

fost dusă P.J., tratamentul la care erau supuse, și au dat relații în legătură

cu rețeaua de proxeneți condusă de G.P.

Dintre

acestea numai N.M. și P.E.D. au cunoscut-o pe partea vătămată în Spania.

La fel de nerelevante pentru cauză apar și declarațiile

martorilor C.Ș.S. și C.S.

Astfel, martorul C.Ș. (M.) a negat în permanență că ar

fi discutat în vreo împrejurare cu I.C., în prezența lui M.C.M. și P.V. despre

persoane feminine dornice să meargă la lucru în străinătate. La rândul său

martorul C.S. (Ș.) în declarația dată a susținut că într-o împrejurare i-ar fi

văzut împreună pe M.C.M. și pe P.J. într-un local de pe raza localității de

domiciliu. Această declarație, singulară printre probele dosarului, chiar dacă

ar fi adevărată, nu ar confirma altceva decât că M.C.M. este autorul racolării

părții vătămate în vederea exploatării ei sexuale.

A fost invocat în actul de sesizare și un conflict

desfășurat în data de 07 iulie 2006 între inculpatul I.C. și concubinul părții

vătămate, martorul D.Ș., conflict care, în opinia parchetului, ar fi fost

declanșat de inculpat pentru a crea presiune pe partea vătămată pentru ca

aceasta să-și schimbe declarațiile.

Probele dosarului au dovedit o altă situație de fapt, care

nu îndreptățește această instanță să-și însușească punctul de vedere exprimat

în rechizitoriu.

Astfel, din declarația martorului a rezultat că în

cursul conflictului nici un moment inculpatul I.C. nu a făcut nici o referire

la partea vătămată, că incidentul s-a petrecut la o oră înaintată, pe fondul

consumului de alcool.

Mai mult decât atât, deși a suferit vătămări, D.Ș. a refuzat

să facă plângere împotriva inculpatului și nu a avut nici o pretenție de la

acesta.

Sunt considerații pentru care tribunalul a apreciat

incidentul ca rupt de obiectul cauzei de față, iar declarațiile lui D.Ș. fără

relevanță în privința acuzației de trafic de persoane adusă lui I.C.

De altfel, s-a constatat că, în afara declarațiilor

inculpatului I.C., ale martorilor P.V. și P.M. (retractate), precum și ale părții

vătămate P.J. (contradictorii și lipsite de consistență prin prisma faptului că

nu se coroborează și cu alte mijloace de probă) care fac referiri la fapta

dedusă judecății, restul materialului probator depus la dosar dovedește faptul

transportării și exploatării sexuale a părții vătămate în Spania de către o

rețea de traficanți din care făcea parte și M.C.M., dar cu care inculpatul I.C.

nu a avut nici o legătură.

În cauză a dat declarații și I.C., care a negat în mod

constant săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

A descris cele două întâlniri pe care le-a avut cu M.C.M.

așa cum au fost ele reținute și de către această instanță. A negat faptul că

s-ar fi cunoscut anterior cu M.C.M., sau că, după vara anului 2003, ar fi

păstrat vreo relație cu acesta. A negat că ar fi discutat personal cu partea

vătămată, că i-ar fi propus acesteia să meargă la muncă în străinătate, sau că

ar fi ajutat-o să obțină documente de stare civilă sau călătorie. Nu a putut fi

negat faptul că între declarațiile succesive date de inculpat există și unele

contradicții dar, spre deosebire de rechizitoriu, tribunalul a pus acest lucru

pe seama timpului relativ marea trecut între evenimentele din vara anului 2003

și prima declarație dată în cauză (aproximativ 3 ani), timp care poate estompa

unele aspecte ale unor evenimente care pentru individ nu au avut o importanță

deosebită la momentul producerii acestora.

De aceea, în măsura în care nu există alte probe certe

care să conducă la conturarea altei situații de fapt, instanța a apreciat

atitudinea inculpatului ca sinceră și care a ajutat la soluționarea temeinică a

acestei cauze.

Nu a fost de neglijat faptul că, fără declarațiile

inculpatului și ale martorului P.V., evenimentele petrecute în vara anului 2003

(nerelatate de partea vătămată, dar puncte forte în sprijinul acuzării), ar fi

rămas total necunoscute organului de urmărire penală.

Infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001

sancționează cu pedepse mari fapte care aduc atingere unor drepturi

fundamentale ale omului (dreptul la viața privată, la libertate de circulație,

dreptul de a dispune de propriul corp, etc.).

De aceea, o condamnare a unei persoane în aceste circumstanțe

trebuie să aibă în vedere probe clare, de nezdruncinat, care să dovedească

dincolo de orice îndoială că fapta a fost săvârșită, cu vinovăție, de către

inculpat.

Pentru considerentele expuse instanța de fond a constatat că

în cazul inculpatului I.C. probele dosarului nu converg, cu tărie, spre o

asemenea concluzie.

Așa cum s-a mai arătat, tribunalul a apreciat că

autorul racolării prin înșelăciune a părții vătămate în scopul obligării la

practicarea prostituției (lucru care s-a și realizat) a fost M.C.M., condamnat

definitiv și pentru această faptă în Spania.

Probele dosarului au demonstrat doar că inculpatul I.C.,

datorită unui concurs de împrejurări, nu au făcut decât să-i indice lui M.C.M.

locuința părții vătămate, chiar dacă P.J. a afirmat (neconvingător) altceva.

Astfel, în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10,

alin. (1), lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului I.C. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de

pe lângă Tribunalul Ialomița susținând, în principal, că judecarea cauzei în

fond s-a realizat cu lipsă de procedură cu partea vătămată, care, la ultimul

termen nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greșit, că avea termen în

cunoștință. La toate termenele anterioare partea vătămată a fost citată prin

afișare la ultimul domiciliu cunoscut, iar la ultimul termen a fost

reprezentată de un apărător din oficiu, care nu a luat niciodată legătura cu

partea vătămată. În această situație, s-a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În

subsidiar, s-a solicitat a se aprecia că hotărârea de achitare a inculpatului

se bazează pe o interpretare necorespunzătoare a probelor administrate în

cauză, fiind dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Prin decizia penală nr. 339/A din 11 noiembrie 2011 Curtea de

Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Ialomița împotriva sentinței penale nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunțată de

Tribunalul Ialomița, a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv, Tribunalul Ialomița.

A constatat instanța că motivul invocat de parchet,

referitor la împrejurarea că judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc în

lipsa părții vătămate, nelegal citată, este fondat, având în vedere că partea

vătămată P.J. nu a fost prezentă la niciun termen de judecată, existând date

concludente că este plecată din țară, ailându-se pe teritoriul Spaniei.

La

termenele din 08 octombrie 2010, 05 noiembrie 2010, 03 decembrie 2010, 28

ianuarie 2011 și 25 februarie 2011, procedura de citare cu partea vătămată a

fost legal îndeplinită prin afișarea dovezii de citare la ultimul domiciliu

cunoscut sau prin semnarea citației de către mama părții vătămate, martora P.M.

Pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2011,

s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele părții vătămate, iar din

procesul verbal întocmit rezultă imposibilitatea de executare a mandatului,

datorită faptului că partea vătămată este plecată în străinătate, astfel că

partea vătămată nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greșit, că are

termen în cunoștință. A mai constatat că dispozițiile art. 291 alin. (3) C.

proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu s-a făcut dovada că

apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu partea vătămată, iar mama

acesteia din urmă nu avea calitatea de reprezentant, legal, al părții vătămate.

Împotriva acestei decizii, la data de 21 noiembrie

2011, a formulat recurs inculpatul I.C. și a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței de fond ca legala si

temeinica, susținând că în mod greșit instanța a constatat că procedura de

citare cu partea vătămata nu a fost legal îndeplinită la termenul din 25 martie

2011 și că nu se pot retine dispozițiile art. 291 C. pen., astfel ca nu se

impune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de

casare invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(1) și art. 385

7

din același cod, înalta Curte constată că recursul

declarat inculpatul I.C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză,

înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât la termenul din 25 martie

2011, data când au avut loc dezbaterile, procedura de citare cu partea vătămată

nu a fost legal îndeplinită.

Astfel, în declarația din data de 25 februarie 2011

dată în fața instanței de fond, martora P.M. a precizat că partea vătămată

fiica sa, P.J., se află în Spania.

Totodată, pentru termenul din 25 martie 2011 partea

vătămată a fost citată cu mandat de aducere la adresa din Comuna Valu lui

Traian, iar la dosar instanța de fond se află procesul verbal din care rezultă

că mandatul nu poate fi executat întrucât aceasta este plecată din țară.

La termenele de judecată din 8 octombrie 2010, 5

noiembrie 2010, 3 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011 și 25 februarie 2011, partea

vătămată a fost citată la ambele adrese respectiv din comuna Burdușani și

comuna Valu lui Traian, iar pentru termenul din 25 martie 2011, data când au

avut loc dezbaterile, aceasta a fost citată cu mandat de aducere numai la

adresa din comuna Valu lui Traian, unde s-a întocmit proces verbal de imposibilitate

de executare, apreciindu-se, totodată, în mod greșit că are termen în

cunoștință.

De asemenea, nu pot fi reținute a fi incidente disp. art.

291 alin. (3) C. proc. pen., întrucât apărătorul desemnat din oficiu nu a făcut

dovada ca a luat legătura cu partea vătămată, iar simpla prezență a mamei

acesteia în fața instanței nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare

cu partea vătămată sau incidența aplicării disp. art. 291 alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte, constată astfel că în mod corect instanța

de apel a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Ialomița și trimiterea cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomița.

Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări, constatând

că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu și

că nici nu se mai impune analizarea celorlalte susțineri ale inculpatului, va

respinge recursul inculpatului I.C., potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 339/A

din 11 noiembrie 2011a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales și 150

lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 03 mai 2012.