ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1429/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a dispus în baza art. 11, pct. 2, lit. a) raportat la art. 10, alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului I.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1), (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001. Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că numitul M.C.M. era în perioada anului 2003 locuitor al orașului Fetești, județul Ialomița și, sub acoperirea unui mic om de afaceri (se pare că era proprietarul unui service auto), se ocupa cu racolarea și traficarea persoanelor de sex feminin în scopul exploatării lor sexuale pe teritoriul unui stat străin (Spania).

În vara anului 2003 M.C.M. s-a deplasat cu autoturismul propriu, condus de un șofer, în satul Cegani, situat în apropierea orașului Fetești, cu scopul de a găsi persoane tinere de sex feminin. În același timp, la o terasă situată în Cegani, se afla inculpatul I.C. însoțit de un amic al său, martorul P.V. Văzându-i pe cei doi, M.C.M. a oprit mașina în dreptul localului și împreună cu șoferul său s-au așezat la aceeași masă. Deși probele dosarului nu o confirmă, nu este exclus ca inculpatul I.C. să se fi cunoscut cu numitul M.C.M. Cert este însă faptul că martorul P.V. îl cunoștea pe M.C.M. deoarece își repara autovehiculul la unitatea service a acestuia. în cursul discuțiilor care au urmat, acesta i-a întrebat pe cei doi amici dacă nu cunosc sau dacă nu au rude de sex feminin care ar dori să meargă la muncă în străinătate.

Inculpatul și martorul au negat, după care discuția a continuat fără ca M.C.M. să insiste. După o vreme, cei patru s-au hotărât să meargă într-o comună vecină (Făcăieni) pentru a consuma în continuare bere. După ce au găsit cârciuma pe care o știau închisă, au luat hotărârea să meargă în altă comună (Vlădeni) în același scop. Pe drum, inculpatul I.C., i-a sugerat lui M.C.M. că ar putea să treacă pe la un amic de al lui cunoscut sub porecla de M., pentru a-l întreba pe acesta dacă nu cunoaște fete sau femei dornice să meargă la muncă în străinătate. M.C.M. a fost de acord și, după ce a ajuns la Vlădeni, au mers la locuința martorului C.S. (M.) pe care l-au găsit acasă. Din autoturism a coborât doar I.C.

și, după o discuție de aproximativ 10 min, acesta s-a reîntors și le-a spus celor doi din autoturism că nici M. nu are cunoștință despre așa ceva, după care s-au reîntors la Cegani la aceeași terasă. Deplasarea s-a făcut cu autoturismul cu care M.C.M. venise la Cegani. După ce au coborât din autoturism pe lângă grupul lor a trecut partea vătămată P.J., despre care M.C.M. s-a interesat de unde este și cum o cheamă. După ce i-a aflat numele, M.C.M. a strigat-o pe partea vătămată care s-a oprit din deplasare și a acceptat să discute cu cel care o apelase pe numele mic. Discuția a durat aproximativ 10-15 minute și s-a purtat la aproximativ 15-20 m de grupul celor trei persoane, astfel că nici martorul și nici inculpatul I.C.

nu au auzit ce și-au spus cei doi. După ce a terminat discuția, M.C.M. s-a urcat în autoturism și împreună cu persoana care îl însoțea a plecat din Cegani. La două - trei zile inculpatul I.C. s-a reîntâlnit cu M.C.M. în satul Cegani, ambii fiind cu autoturismele personale. La semnalele făcute de M.C.M. inculpatul a oprit și a fost rugat de primul să-i arate unde locuiește P.J. I.C. a fost de acord, iar deplasarea a fost făcută cu autoturismul lui M.C.M. După ce au ajuns în dreptul locuinței părții vătămate, din autoturism a coborât doar M.C.M. care a intrat în curte și a vorbit cu P.J. După puțin timp acesta s-a reîntors la autoturism și au plecat din acel loc. Din situația de fapt, așa cum a fost reținută de către instanța de fond nu a rezultat că inculpatul I.C.

ar fi acționat în vreuna dintre tezele reținute de art. 12 al Legii nr. 678/2001 în scopul racolării și traficării părții vătămate P.J. Astfel, nici urmărirea penală și nici cercetarea judecătorească nu au reușit să probeze că între inculpatul I.C. și M.C.M. ar fi existat relații așa de apropiate care să-i conducă la săvârșirea împreună, în baza unei înțelegeri, a unei infracțiuni de o gravitate deosebită. Practica a demonstrat că acest gen de infracțiuni este săvârșit după o atentă și riguroasă pregătire, care presupune, printre altele, o încredere deosebită între făptuitori. Ori, așa cum s-a arătat, probele dosarului nu au dovedit fără dubii că înainte de episodul petrecut pe terasa din Cegani, inculpatul și M.C.M.

s-ar fi cunoscut măcar. Apoi, nimic din tonul și modul de exprimare al numitului M.C.M. nu a sugerat că termenul „la muncă" ar putea însemna altceva decât sensul comun care este atribuit acestui cuvânt. În acest sens, martorul P.V. a fost categoric declarând că M.C.M. nu a sugerat sau explicat felul muncii pe care eventualele doritoare ar fi practicat-o în străinătate. De asemenea, nu au fost administrate probe care să demonstreze că în vara anului 2003 M.C.M. era cunoscut în zona satului Cegani ca fiind proxenet și traficant de carne vie, iar inculpatul I.C. știa sau trebuia să știe acest lucru.

În al doilea rând, probele administrate în cauză nu au dovedit că, în afara faptului că erau consăteni și se știau după porecle, între inculpat și partea vătămată ar fi existat vreo relație de vreun fel în baza căreia inculpatul să-i fi putut câștiga părții vătămate așa de rapid încrederea încât să o determine să plece de acasă fără să își anunțe măcar mama despre acest lucru. Astfel, nici martorul P.V. și nici mama părții vătămate, martora P.M., nu au putut declara că în vreo împrejurare l-ar fi văzut pe inculpat vorbind cu sau despre partea vătămată. Părțile locuiesc într-o comunitate relativ mică unde fiecare știe aproape tot despre fiecare. În comunitatea din care făcea parte, inculpatul I.C.

era perceput ca un om liniștit, cu o familie închegată și care își câștiga traiul activând într-o asociație de pescari din zonă. Erau lucruri pe care le cunoștea probabil și partea vătămată, astfel că este foarte puțin probabil ca, dintr-o dată, inculpatul I.C. să-i apară în chip de salvator, chiar dacă în aceea perioadă era foarte vulnerabilă la acțiuni de genul celor descrise în rechizitoriu. Sunt motive pentru care, în complexul de factori descris mai sus, instanța a privit cu reticență declarațiile date în cauză de partea vătămată P.J. cu privire la inculpatul I.C. Astfel, inițial partea vătămată l-a exclus din declarațiile sale pe inculpatul I.C. și aceasta în condițiile în care, în fața autorităților spaniole, făcuse referiri la un anume „C." (poreclă sub care mai este cunoscut inculpatul) care, împreună cu „P." (porecla lui M.C.M.) ar fi înșelat-o pentru a o trimite să se prostitueze în Spania.

Ulterior, cercetată fiind în dosarul privind falsificarea ștampilelor din pașaport și după conflictul avut de inculpat cu concubinul său (martorul D.Ș.), partea vătămată își radicalizează tonul și îl indică pe inculpat ca fiind persoana care a convins-o să plece la muncă în străinătate, după care ar fi vândut-o lui M.C.M. Dar, deși afirmațiile sale din aceste declarații (pag. 20 și pag. 22 dosar urmărire penală) sunt categorice, acestea nu s-au verificat și cu alte probe administrate în cauză, iar din faptul că, înainte de plecare, partea vătămată a fost găzduită de M.C.M. (care i-a asigurat și transportul în Spania) și apoi predată de acesta unei rețele de traficanți de carne vie care acționa în aceea țară, nu trebuie trasă concluzia că I.C.

ar fi contribuit, conștient și intenționat la racolarea acesteia. O trăsătură aparte a acestui gen de infracțiuni a fost aceea că între victimele traficului și traficanți se realizează o legătură afectivă datorată se pare faptului că infractorii reușesc să le inoculeze victimelor lor sentimentul că ei sunt salvarea și că fără ei nimic bun nu se poate întâmpla. Este și cazul acestei părți vătămate care, înșelată în cel mai odios chip de M.C.M., convinsă să meargă în străinătate și apoi vândută unei rețele de traficanți de același personaj, a păstrat pentru acesta un sentiment de loialitate și, prin declarațiile date, a încercat să-l absolve de o parte din vină. Evidenta exagerare a rolului jucat de inculpatul I.C.

în racolarea sa a fost dată de afirmațiile părții vătămate după care I.C. ar fi vândut-o lui M.C.M. sau că i-ar fi cerut să meargă cu el în Spania, (exagerări preluate și în actul de acuzare), pentru că, în mod evident M.C.M. nu ar fi avut nici un motiv să o „cumpere" de la cineva și că nicio probă a dosarului nu dovedește că în vreo împrejurare, anterioară sau ulterioară anului 2003, inculpatul s-ar fi ocupat cu proxenetismul sau ar fi săvârșit fapte de natură penală. Sunt motive pentru care instanța a privit ca neconforme cu realitatea declarațiile părții vătămate în legătură cu inculpatul I.C. și acest lucru a putut fi pus fie pe seama unei răzbunări personale, fie pentru a acoperi un eventual sentiment de jenă pentru că a plecat de acasă cu un necunoscut (M.C.M.).

Dar, dincolo de aceste speculații, a rămas faptul că nimeni nu a putut să confirme că l-ar fi văzut vreodată pe inculpatul I.C. vorbind sau călătorind cu partea vătămată, nici în Cegani și nici în alt loc public. De altfel, mama părții vătămate nu a putut confirma faptul că l-ar fi văzut pe inculpat în prezența fiicei sale, că acesta ar fi vizitat-o la domiciliul, sau că i-ar fi cauzat vreodată greutăți sau neajunsuri. Mai mult, în fața instanței această martoră a transmis că, într-o convorbire telefonică recentă avută cu fiica sa, aceasta din urmă l-a indicat ca singur vinovat al traficării sale pe numitul M.C.M. și că inculpatul I.C. nu are nici o legătură cu acest lucru (pagina 80 dosar fond).

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin intermediul unei comisii rogatorii de la autoritățile spaniole în cuprinsul cărora s-a menționat că, în declarațiile date în Spania, P.J. l-a indicat ca traficant, alături de M.C.M. și pe un anume C. „C.". Instanța nu a putut reține în sprijinul acuzării mențiunea mai sus arătată pentru că aceasta nu are în susținere declarația dată de partea vătămată. Apoi, chiar dacă actul organelor judiciare spaniole este riguros redactat, în privința lui C., alias C., aprecierea este relativă, consemnându-se că „este foarte probabil să fie vorba de numitul I.C.". Pe lângă acestea, s-a constatat că autoritățile spaniole leagă numele lui C. alias C. și de traficarea numitei A.I.N., persoană care nu apare în lucrările dosarului de față.

Probele dosarului pe care se întemeiază o hotărâre de condamnare trebuie să fie clare, convingătoare și lipsite de orice echivoc. Pentru motivele arătate mai sus și existând un dubiu că între inculpatul I.C. și C. alias C. ar exista identitate de persoană, tribunalul nu a reținut ca probă la dosarul cauzei paragraful indicat mai sus și existent în documentul aflat la pagina 297 și următoarele dosar urmărire penală. Urmărirea penală a administrat și depus la dosarul cauzei probe care nu au legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.C. Astfel, au fost reținute și invocate în sprijinul acuzării declarațiile martorilor M.S., P.E.D. și N.M. martore care nu l-au cunoscut pe inculpatul I.C.

și nu au putut să declare din acest motiv nimic în legătură cu acestea. Aceste martore descriu viața în stabilimentul în care a fost dusă P.J., tratamentul la care erau supuse, și au dat relații în legătură cu rețeaua de proxeneți condusă de G.P. Dintre acestea numai N.M. și P.E.D. au cunoscut-o pe partea vătămată în Spania. La fel de nerelevante pentru cauză apar și declarațiile martorilor C.Ș.S. și C.S. Astfel, martorul C.Ș. (M.) a negat în permanență că ar fi discutat în vreo împrejurare cu I.C., în prezența lui M.C.M. și P.V. despre persoane feminine dornice să meargă la lucru în străinătate. La rândul său martorul C.S. (Ș.) în declarația dată a susținut că într-o împrejurare i-ar fi văzut împreună pe M.C.M.

și pe P.J. într-un local de pe raza localității de domiciliu. Această declarație, singulară printre probele dosarului, chiar dacă ar fi adevărată, nu ar confirma altceva decât că M.C.M. este autorul racolării părții vătămate în vederea exploatării ei sexuale. A fost invocat în actul de sesizare și un conflict desfășurat în data de 07 iulie 2006 între inculpatul I.C. și concubinul părții vătămate, martorul D.Ș., conflict care, în opinia parchetului, ar fi fost declanșat de inculpat pentru a crea presiune pe partea vătămată pentru ca aceasta să-și schimbe declarațiile. Probele dosarului au dovedit o altă situație de fapt, care nu îndreptățește această instanță să-și însușească punctul de vedere exprimat în rechizitoriu.

Astfel, din declarația martorului a rezultat că în cursul conflictului nici un moment inculpatul I.C. nu a făcut nici o referire la partea vătămată, că incidentul s-a petrecut la o oră înaintată, pe fondul consumului de alcool. Mai mult decât atât, deși a suferit vătămări, D.Ș. a refuzat să facă plângere împotriva inculpatului și nu a avut nici o pretenție de la acesta. Sunt considerații pentru care tribunalul a apreciat incidentul ca rupt de obiectul cauzei de față, iar declarațiile lui D.Ș. fără relevanță în privința acuzației de trafic de persoane adusă lui I.C. De altfel, s-a constatat că, în afara declarațiilor inculpatului I.C., ale martorilor P.V. și P.M. (retractate), precum și ale părții vătămate P.J.

(contradictorii și lipsite de consistență prin prisma faptului că nu se coroborează și cu alte mijloace de probă) care fac referiri la fapta dedusă judecății, restul materialului probator depus la dosar dovedește faptul transportării și exploatării sexuale a părții vătămate în Spania de către o rețea de traficanți din care făcea parte și M.C.M., dar cu care inculpatul I.C. nu a avut nici o legătură. În cauză a dat declarații și I.C., care a negat în mod constant săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa. A descris cele două întâlniri pe care le-a avut cu M.C.M. așa cum au fost ele reținute și de către această instanță. A negat faptul că s-ar fi cunoscut anterior cu M.C.M., sau că, după vara anului 2003, ar fi păstrat vreo relație cu acesta.

A negat că ar fi discutat personal cu partea vătămată, că i-ar fi propus acesteia să meargă la muncă în străinătate, sau că ar fi ajutat-o să obțină documente de stare civilă sau călătorie. Nu a putut fi negat faptul că între declarațiile succesive date de inculpat există și unele contradicții dar, spre deosebire de rechizitoriu, tribunalul a pus acest lucru pe seama timpului relativ marea trecut între evenimentele din vara anului 2003 și prima declarație dată în cauză (aproximativ 3 ani), timp care poate estompa unele aspecte ale unor evenimente care pentru individ nu au avut o importanță deosebită la momentul producerii acestora. De aceea, în măsura în care nu există alte probe certe care să conducă la conturarea altei situații de fapt, instanța a apreciat atitudinea inculpatului ca sinceră și care a ajutat la soluționarea temeinică a acestei cauze.

Nu a fost de neglijat faptul că, fără declarațiile inculpatului și ale martorului P.V., evenimentele petrecute în vara anului 2003 (nerelatate de partea vătămată, dar puncte forte în sprijinul acuzării), ar fi rămas total necunoscute organului de urmărire penală. Infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sancționează cu pedepse mari fapte care aduc atingere unor drepturi fundamentale ale omului (dreptul la viața privată, la libertate de circulație, dreptul de a dispune de propriul corp, etc.). De aceea, o condamnare a unei persoane în aceste circumstanțe trebuie să aibă în vedere probe clare, de nezdruncinat, care să dovedească dincolo de orice îndoială că fapta a fost săvârșită, cu vinovăție, de către inculpat.

Pentru considerentele expuse instanța de fond a constatat că în cazul inculpatului I.C. probele dosarului nu converg, cu tărie, spre o asemenea concluzie. Așa cum s-a mai arătat, tribunalul a apreciat că autorul racolării prin înșelăciune a părții vătămate în scopul obligării la practicarea prostituției (lucru care s-a și realizat) a fost M.C.M., condamnat definitiv și pentru această faptă în Spania. Probele dosarului au demonstrat doar că inculpatul I.C., datorită unui concurs de împrejurări, nu au făcut decât să-i indice lui M.C.M. locuința părții vătămate, chiar dacă P.J. a afirmat (neconvingător) altceva. Astfel, în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10, alin. (1), lit. c) C. proc.

pen. s-a dispus achitarea inculpatului I.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița susținând, în principal, că judecarea cauzei în fond s-a realizat cu lipsă de procedură cu partea vătămată, care, la ultimul termen nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greșit, că avea termen în cunoștință. La toate termenele anterioare partea vătămată a fost citată prin afișare la ultimul domiciliu cunoscut, iar la ultimul termen a fost reprezentată de un apărător din oficiu, care nu a luat niciodată legătura cu partea vătămată. În această situație, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, s-a solicitat a se aprecia că hotărârea de achitare a inculpatului se bazează pe o interpretare necorespunzătoare a probelor administrate în cauză, fiind dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Prin decizia penală nr. 339/A din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița împotriva sentinței penale nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv, Tribunalul Ialomița. A constatat instanța că motivul invocat de parchet, referitor la împrejurarea că judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc în lipsa părții vătămate, nelegal citată, este fondat, având în vedere că partea vătămată P.J.

nu a fost prezentă la niciun termen de judecată, existând date concludente că este plecată din țară, ailându-se pe teritoriul Spaniei. La termenele din 08 octombrie 2010, 05 noiembrie 2010, 03 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011 și 25 februarie 2011, procedura de citare cu partea vătămată a fost legal îndeplinită prin afișarea dovezii de citare la ultimul domiciliu cunoscut sau prin semnarea citației de către mama părții vătămate, martora P.M. Pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2011, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele părții vătămate, iar din procesul verbal întocmit rezultă imposibilitatea de executare a mandatului, datorită faptului că partea vătămată este plecată în străinătate, astfel că partea vătămată nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greșit, că are termen în cunoștință.

A mai constatat că dispozițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu s-a făcut dovada că apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu partea vătămată, iar mama acesteia din urmă nu avea calitatea de reprezentant, legal, al părții vătămate. Împotriva acestei decizii, la data de 21 noiembrie 2011, a formulat recurs inculpatul I.C. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței de fond ca legala si temeinica, susținând că în mod greșit instanța a constatat că procedura de citare cu partea vătămata nu a fost legal îndeplinită la termenul din 25 martie 2011 și că nu se pot retine dispozițiile art. 291 C. pen., astfel ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 din același cod, înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul I.C. este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât la termenul din 25 martie 2011, data când au avut loc dezbaterile, procedura de citare cu partea vătămată nu a fost legal îndeplinită. Astfel, în declarația din data de 25 februarie 2011 dată în fața instanței de fond, martora P.M.

a precizat că partea vătămată fiica sa, P.J., se află în Spania. Totodată, pentru termenul din 25 martie 2011 partea vătămată a fost citată cu mandat de aducere la adresa din Comuna Valu lui Traian, iar la dosar instanța de fond se află procesul verbal din care rezultă că mandatul nu poate fi executat întrucât aceasta este plecată din țară. La termenele de judecată din 8 octombrie 2010, 5 noiembrie 2010, 3 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011 și 25 februarie 2011, partea vătămată a fost citată la ambele adrese respectiv din comuna Burdușani și comuna Valu lui Traian, iar pentru termenul din 25 martie 2011, data când au avut loc dezbaterile, aceasta a fost citată cu mandat de aducere numai la adresa din comuna Valu lui Traian, unde s-a întocmit proces verbal de imposibilitate de executare, apreciindu-se, totodată, în mod greșit că are termen în cunoștință.

De asemenea, nu pot fi reținute a fi incidente disp. art. 291 alin. (3) C. proc. pen., întrucât apărătorul desemnat din oficiu nu a făcut dovada ca a luat legătura cu partea vătămată, iar simpla prezență a mamei acesteia în fața instanței nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare cu partea vătămată sau incidența aplicării disp. art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte, constată astfel că în mod corect instanța de apel a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și trimiterea cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomița. Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu și că nici nu se mai impune analizarea celorlalte susțineri ale inculpatului, va respinge recursul inculpatului I.C., potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 339/A din 11 noiembrie 2011a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales și 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai 2012.