Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4989/2012

HOTĂRÂRE
13.12.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4989/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra contestației în anulare, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 630 din 14 martie 2011 a Judecătoriei Sfântu-Gheorghe a fost admisă în parte acțiunea civilă intentată de către reclamanta Asociația de Proprietari Prietenia împotriva pârâtei F.K., și în consecință: A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6313,87 lei, din care suma de 2220,35 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, iar suma de 4099,52 lei reprezentând penalități de întârziere. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea formulată de reclamanta este întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtului la plata sumelor rămase restante după deducerea din pretențiile reclamantei a sumelor achitate de pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta F.K. prin mandatar B.L., în motivarea căruia a arătat, în esență, că recurenta a redobândit imobilul și dreptul de proprietar doar în urma unui proces reconvențional, aspect asupra căruia reclamanta Asociația de Proprietar era și este în cunoștință de cauză că toate prestările de serviciu le-a efectuat doar numitului B.A. și familiei acestuia și nicidecum recurentei. Așa încât, a susținut recurenta, că într-un mod total greșit și abuziv a fost chemată în instanță, și tot așa greșit și în mod nelegal i s-a imputat suma de 2220,35 lei drept cheltuieli de întreținere restante și suma de 4099, 52 lei reprezentând penalități de întârziere.

Prin decizia nr. 516/R din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna - secția cvilă s-a respins, ca nefondat apelul pârâtei, în motivarea căreia s-a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză și trebuie să suporte cotele de contribuție la cheltuielile comune chiar dacă nu a locuit efectiv în imobil (aceasta având însă posibilitatea să se îndrepte împotriva celui care a ocupat imobilul pentru a tranșa problema acestor cheltuieli). În ceea ce privește cuantumul penalităților, din actele depuse s-a constatat că suma totală a penalizărilor nu depășește suma la care s-au aplicat, iar pârâta trebuie să suporte cheltuielile de întreținere restante (rămase după scăderea sumelor achitate de aceasta).

Împotriva deciziei pronunțate în recurs pârâta a formulat contestație în anulare criticând - o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de azi, înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția necompetenței de soluționare a contestației în anulare a înaltei Curți, în raport de prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., excepție întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ. , "Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Prin prezenta contestație în anulare se atacă decizia nr. 516/R din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna - secția civilă, iar față de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a acestei căi extraordinare de atac revine instanței care a pronunțat decizia a cărei anulare se cere, respectiv Tribunalului Covasna - secția civilă.

În consecință, înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea F.K. împotriva deciziei civile nr. 516/R din 8 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna - secția civilă, în favoarea Tribunalului Covasna. Așa fiind,

D E C I D E Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea F.K. împotriva deciziei civile nr. 516/R din 8 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna - secția civilă, în favoarea Tribunalului Covasna. Pronunțată în ședință publica, astăzi, 13 decembrie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2995/2011
zia nr. 117/ A de la 21 decembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamanta SC F. Ilieni SRL, a schimbat în tot sentința Tribunalului Covasna, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, cu
ÎCCJ 2014-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3262/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la 16 septembrie 2011, reclamanta SC P.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.S.G. SRL, solicitând rezil
ÎCCJ 2011-07-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2018
. x/2011, iar la termenul din data de 22 aprilie 2011, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale. La data de 19 iulie 2011, reclamanta și-a precizat și completat primul capăt al cererii de chemare în judecată, soli
ÎCCJ 2012-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4481/2012
fiind data finalizării lucrărilor contractuale, sens în care s-au înregistrat un număr de 49 de zile de întârziere. Lucrările efectuate după această dată și cuprinse în facturile din 15 decembrie 2009, respectiv factura din 11 ianuarie 2010
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă
NP, precum și încheierea de intabulare nr. 1808/1 martie 2002; a fost constatată nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 616/20 iunie 2005 de același BNP și a încheierii de intabulare nr. 6020/20 iunie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă