ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții

T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. și P.S. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice - Stațiunea Brașov, Agenția

Națională pentru Protecția Mediului și Romsilva - Direcția Silvică Prahova, anularea

parțială a Ordinului nr. 1092 din 15 septembrie 2008 emis de Ministerul Mediului

și a tuturor actelor subsecvente emise pentru aducerea la îndeplinire a ordinului

respectiv, în ceea ce privește relocarea speciei de urs în alte zone locuite și

nu în rezervații special amenajate, obligarea în solidar a pârâților la mutarea

urșilor gunoieri, precum și a puilor acestora, care au fost strămutați din zona

Sinaia, jud. Prahova, în comuna Măneciu, sat de vacanță Valea Popii, jud. Prahova,

într-o altă zonă unde să nu pună în pericol viața oamenilor și obligarea pârâților

la plata daunelor morale ce le-au fost cauzate urmare a acestei acțiuni dispuse

cu încălcarea dreptului la viață, integritate fizică și sănătate, garantate de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că autoritățile pârâte au procedat la mutarea unui număr de

exemplare din specia urs, din zona Sinaia în alte localități în scopul declarat

de a „elimina pericolul interacțiunii faunei sălbatice cu omul”, iar în vederea

atingerii acestui scop s-a considerat că locuitorii satului de vacanță Valea Popii

din comuna Măneciu, jud. Prahova, pot fi supuși acestui pericol, astfel că s-a dispus

mutarea urșilor „gunoieri” lângă casele acestora de vacanța, pe care nu le-au mai

putut folosi.

S-a mai arătat că, în

vederea eliminării acestui pericol iminent, au apelat la toate autoritățile menționate,

care le-au răspuns că urșii au fost strămutați în baza prevederilor art. 8 din ordinul

nr. 1092/2008 a cărui anulare o solicită.

Au mai susținut reclamanții

că în momentul când au construit sau au cumpărat casele în zona respectivă nu existau

urși „gunoieri”, fiind o zonă turistică liniștită, iar după acțiunea întreprinsă

de autorități, sunt nevoiți să se baricadeze în case și poduri, din cauza „vizitelor”

făcute de urși.

Au mai arătat că susținerea

autorităților că urșii „gunoieri” au fost mutați la distanță mare de localitate

și monitorizarea acestora nu este dovedită.

Prin întâmpinările formulate,

Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale au invocat fiecare excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece,

potrivit dispozițiilor legale aceste autorități nu au atribuții de inițiator al

ordinului atacat, acest atribut aparținând Ministerului Mediului și Pădurilor, iar

pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții au arătat că,

în zona Măneciu, au fost relocate două exemplare de urs, la mai mult de 40 km de

cea mai apropiată localitate, fiind vorba de un exemplar masculin și unul de sex

feminin, ce poartă semne distinctive (crotalii), mutați în fondul cinegetic Telejean

și nicidecum în zona Valea Popii, din considerente ce țin de existența hranei naturale

suficiente și depărtarea de zonele urbane.

Prin încheierea de ședință

din 11 decembrie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., Curtea de

Apel Ploiești a admis excepția de litispendență formulată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a dispus conexarea Dosarului nr. 935/42/2009

la Dosarul nr. 798/42/2009 al Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 19 din

29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea pentru anularea parțială a ordinului nr. 1092 din 15

septembrie 2008 formulată împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pentru lipsa calității procesuale

pasive.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Agenția Națională pentru Protecția Mediului în ceea ce privește cererea

în obligație de a face și pretenții.

A respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanții T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. și P.S.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice - Stațiunea

Brașov, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Romsilva - Direcția Silvică

Prahova.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pentru primul capăt de cerere privind anularea parțială

a Ordinului nr. 1092/2008 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor, pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Protecția Mediului

nu au calitate procesuală pasivă, nefiind emitenții actului contestat.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că analizând actul administrativ atacat sub aspectul legalității

sale se constată că acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în baza

și aplicarea cărora a fost adoptat, mai exact art. 5 alin. (7) din H.G. nr. 368/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile,

art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, care prevăd că autoritatea

publică centrală pentru protecția mediului stabilește derogări, prin ordin al conducătorului

acesteia, cu avizul Academiei Române, iar procedura de derogare se stabilește prin

ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Examinând actul administrativ

atacat și prin prisma oportunității sale, Curtea de apel a constatat prin dispozițiile

acestuia s-au reglementat o serie de măsuri legate de recoltarea sau capturarea

exemplarelor din speciile de urs, lup, râs și pisică sălbatică, aflate în mediul

natural, precum și deținerea, transportul, schimburile în scop științific, de educație,

de repopulare sau reintroducere a exemplarelor acestor specii recoltate/capturate

din natură, măsuri care, prin specificul lor, nu pot fi apreciate ca neoportune,

în lipsa altor elemente care dovedească ineficienta acestora.

A mai reținut instanța

de fond că, deși dreptul la viață și la integritate fizică al unei persoane este

garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, nu

trebuie omis nici faptul că și drepturile animalelor sunt protejate prin lege, statul

având obligația de a asigura protecția și apărarea animalelor, iar actul administrativ

atacat a fost emis în considerarea acestei obligații a statului.

În același sens s-a constatat

că selectarea exemplarelor și mutarea acestor s-a efectuat sub supravegherea Institutului

de Cercetări și Amenajări Silvice, care a prestat servicii de asistență tehnică

în vederea relocării, în urma obținerii avizelor și autorizațiilor necesare, astfel

încât situația de fapt invocată de reclamanți neputând constitui temei pentru anularea

ordinului, putând fi consecința fie a nepunerii în aplicare, în mod corespunzător

a prevederilor actului administrativ contestat, fie a nemonitorizării corespunzătoare

a integrării animalelor relocate în noul habitat.

Constatând că nu există

motive pentru anularea ordinului atacat, instanța de fond a apreciat că nu se justifică

nici obligarea autorităților la mutarea urșilor în altă zonă și nici acordarea daunelor

morale solicitate de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, reclamanții T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G.,

G.N. și P.S., care au invocat ca temei dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele critici:

- hotărârea instanței

de fond este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia;

- motivarea dată hotărârii

pronunțate este contradictorie, instanța de fond recunoscând existența drepturilor

încălcate de către autorități, dar dând prioritate respectării drepturilor animalelor

sălbatice;

- instanța de fond a reținut

în mod greșit că autoritățile au mutat doar doi urși, într-o zonă îndepărtată, la

40 km de zonele locuite, fără să existe probe în acest sens;

- instanța de fond a considerat

că urșii mutați nu ar constitui un pericol pentru locuitorii satului Valea Popii,

deși a respins proba cu martori;

- instanța de fond a reținut

greșit că ordinul atacat este legal, deși acest ordin a produs efecte vătămătoare.

Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare prin care a susținut că, după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1635/2009, Ministerul Mediului și Pădurilor

s-a abrogat în atribuțiile sale în sectoarele silvic și cinegetic, ceea ce nu justifică

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Ministerul Mediului și

Pădurilor a depus întâmpinare prin care a susținut netemeinicia recursului și menținerea

soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este întemeiat

pentru motivele care vor fi prezentate în continuare:

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, reclamanții au cerut anularea parțială

a ordinului nr. 1092/2008, cu referire la art. 8, precum și a celorlalte acte subsecvente,

în măsura în care acestea permit, au avut ca efect relocarea unor urși „gunoieri”

din zona Sinaia, jud. Prahova, în zona locuită a satului Valea Popii, comuna Măneciu,

jud. Prahova.

Instanța de fond a respins

acțiunea reținând, în esență, că, sub aspectul legalității, ordinul atacat este

în concordanță cu H.G. nr. 368/2007 și art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007,

precum și că, sub aspectul oportunității, ordinul respectiv a fost necesar.

Or, din actele și lucrările

dosarului, rezultă că instanța de fond a soluționat cauza fără să dea relevanță

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii sunt

obligați să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel, deși reclamanții

au specificat expres că cer și anularea actelor subsecvente ordinului nr. 1092/2008,

prin care s-a realizat operațiunea de relocare a urșilor, iar în ședința de azi

autoritatea competentă a precizat că există astfel de acte, instanța de fond nu

s-a preocupat de identificarea și depunerea acestora la dosar în scopul delimitării

cadrului procesual în ceea ce privește obiectul cauzei.

Acest lucru era necesar

și pentru ca la dosar să fie depuse toate actele emise/întocmite/încheiate pentru

declanșarea/executarea/finalizarea operațiunii respective și pentru stabilirea dimensiunilor

acțiunii autorităților administrative, deoarece reclamanții au susținut că ar fi

fost vorba de relocarea a cca. 35 de urși, în timp ce autoritățile se referă doar

la două exemplare.

Pe de altă parte, autoritățile

susțin că relocarea s-a realizat în zona Teleajenul, la cca. 40 km de orice așezare

omenească, în timp ce reclamanții susțin că relocarea s-a făcut în zona satului

Valea Popii, zonă locuită, ceea ce impunea administrarea oricăror probatorii, inclusiv

testimoniale.

Deci, numai după stabilirea

clară a cadrului procesual, inclusiv în ceea ce privește obiectul acțiunii și calitatea

procesuală a părților (soluționarea contradictorie a excepției lipsei calității

procesuale pasive), precum și după administrarea probelor la care s-a făcut referire

mai sus, instanța de fond va fi în măsură să analizeze legalitatea actelor administrative

atacate, modul în care autoritățile și-au exercitat dreptul de apreciere, existența

unor efecte vătămătoare și întinderea acestora, precum și a măsurilor necesare pentru

restabilirea situației anterioare/înlăturarea efectelor vătămătoare.

În concluzie, având în

vedere considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi desființată

și cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. și P.S., împotriva sentinței nr. 19 din

29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.